ICCJ. Decizia nr. 7295/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 15 iunie 2007, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 861 din 14 mai 2007 emisă de pârât și să dispună restituirea în natură a suprafeței de 174 mp teren, situat în Iași, și acordarea de despăgubiri pentru toate imobilele construcții demolate care s-au aflat la adresa menționată la data preluării imobilului de către stat.
Prin sentința civilă nr. 2093 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamantului cu următoarea motivare:
Reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Imobilul din str. A. nr. 5 a fost preluat de stat în baza Decretului de expropriere nr. 57/1985, locuința a fost demolată, iar pe amplasamentul fostei proprietăți se află în prezent căi de acces auto și pietonale, ceea ce face imposibilă restituirea în natură a terenului.
Prin decizia nr. 48 din 21 martie 2008, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin notificarea nr. 1255 din 17 septembrie 2001, B.A. și B.S. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 despăgubiri bănești pentru imobilele construcții demolate situate în Iași, și pentru diferența de teren în suprafață de 174 mp, ce nu a fost restituită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991, deși suprafața a fost preluată pentru efectuarea lucrărilor de lărgire a străzii A. și amenajarea unui trotuar.
întrucât reclamantul B.A., alături de B.S., au făcut dovada calității de persoane îndreptățite conform art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și a preluării abuzive de către stat a imobilului în baza Decretului de expropriere nr. 57/1985, s-a emis dispoziția nr. 861 din 14 mai 2007, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat pentru imobilul construcție demolată și teren în suprafață de 174 mp.
Reclamantul a contestat la instanța de fond dispoziția, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 174 mp întrucât este liber.
în mod judicios prima instanță a reținut că acest teren nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de căi de acces auto și pietonal, iar locuința a fost demolată.
în legătură cu solicitarea reclamantului privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 630 mp, situat în Iași, str. A. nr. 5, aceasta nu poate fi primită întrucât contravine dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Atât prin notificare cât și prin acțiunea de învestire a instanței, reclamantul a formulat cerere doar în legătură cu terenul în suprafață de 174 mp și construcțiile care au fost demolate.
Solicitarea apelantului făcută direct în apel pentru o suprafață de teren mai mare decât cea care a făcut obiectul judecății în primă instanță este contrară dispozițiilor legale anterior menționate.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a structura și dezvolta separat cele două motive invocate.
După ce prezintă istoricul notificării înregistrate la data de 17 septembrie 2001, recurentul arată că, întrucât nu i s-a răspuns timp de 6 ani la notificare, s-a adresat Prefecturii Iași cu solicitarea de a i se restitui întreaga suprafață de teren restantă de 630 mp, iar Prefectura i-a comunicat că cererea a fost transmisă Primăriei municipiului Iași spre competentă soluționare.
Recurentul precizează că în suprafața de 630 mp sunt incluși cei 174 mp solicitați prin notificare.
Recurentul mai susține că sentința tribunalului este nemotivată și a fost dată cu interpretarea eronată a probelor, arătând în continuare cum trebuiau interpretate în opinia sa, înscrisurile depuse la dosar.
în ceea ce privește hotărârea instanței de apel, recurentul susține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., pe care s-a întemeiat această hotărâre, deoarece suprafața de 630 mp a fost cerută încă de la prima instanță.
Recurentul a depus ulterior o serie de precizări referitoare la situația de fapt, precum și în copie actele pe care și-a întemeiat acțiunea.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând cererea de recurs, înalta Curte constată următoarele:
Obiectul recursului nu îl poate forma decât decizia instanței de apel și nu sentința tribunalului, a cărei temeinicie și legalitate pot fi contestate pe calea de atac a apelului.
Criticile formulate împotriva sentinței în calea de atac a recursului, referitoare la pretinsa nemotivare a sentinței și la greșita interpretare a probelor, sunt inadmisibile și nu vor fi analizate.
Nici situația de fapt reținută de instanța de apel, pe baza reevaluării probatoriului administrat, nu poate face obiect de analiză a instanței de recurs, în condițiile în care art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea o astfel de reevaluare, a fost abrogat anterior pronunțării deciziei recurate.
Pe baza situației de fapt reținute, curtea de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că în această fază procesuală nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată.
Astfel, s-a reținut că reclamantul a formulat notificare pentru o suprafață de teren de 174 mp, solicitând restituirea în natură a acesteia, alături de măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate.
Aceeași suprafață de teren a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum rezultă din conținutul acesteia, motiv pentru care nu se putea pretinde direct în apel ca instanța să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură a unei suprafețe de 630 mp, care o include pe cea de 174 mp, cum însuși reclamantul recunoaște.
Faptul că, după formularea notificării în legătură cu care s-a emis dispoziția contestată, reclamantul s-ar fi adresat cu o nouă cerere Prefecturii Iași pentru suprafața de 630 mp teren, nu-l îndreptățește pe acesta ca în calea de atac a apelului să solicite măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren.
Având în vedere că dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. au fost corect aplicate de către instanța de apel, critica recurentului pe acest aspect, care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiat.
în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7333/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7217/2008. Civil → |
|---|
