ICCJ. Decizia nr. 7387/2008. Civil -
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ -
Decizia nr. 7387
Dosar nr. 5505/2/200.
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Reclamantul G.F. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 50.000 dolari SUA, reprezentând daune morale şi repararea pagubei suferite ca urmare a privării sale de libertate, pe o perioadă de 93 zile (12 ianuarie-16 martie 1996), acţiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 504 C. proc. pen..
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că la data de 12 ianuarie 1996 a fost reţinut de organele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 288 alin. (2) şi (3), art. 291 alin. (2), art. 215, art. 292 şi art. 240 C. pen., sub pretextul că suma de 20.000 dolari SUA pe care a solicitat-o ca ajutor umanitar, pentru tratamentul medical necesar soţiei sale a fost folosită pentru achiziţionarea a două autoturisme, că la data de 8 aprilie 1996 a fost eliberat, prin neprelungirea mandatului de arestare, că cercetările penale au fost tergiversate, iar la 7 decembrie 1999 a fost dispusă scoaterea sa de sub urmărire penală pentru infracţiunile prevăzute în art. 288, art. 291 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în art. 292 şi art. 240 din acelaşi cod.
Reclamantul a mai susţinut că prin ordonanţa din 4 iulie 2003 (dosar nr. 68/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti) s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în art. 215 alin. (1) şi (2), art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, că, în acest mod, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi în termen rezonabil, prevăzut în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că organele de urmărire penală nu au dispus şi cu privire la măsurile asigurătorii privind autoturismele sechestrate.
Prin sentinţa nr. 360 din 27 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 16 din 23 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Reclamantul a atacat cu recurs Decizia curţii de apel, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a pronunţat Decizia nr. 8368 din 20 octombrie 2006, prin care recursul a fost admis, a fost casată hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 193 din 11 martie 2008, prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 360 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamantul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 504 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate în aceste texte de lege, deşi legiuitorul a inclus printre cauzele ce dau dreptul la repararea pagubei, ordonanţele de scoatere de sub urmărire penală indiferent de cauza care a determinat o astfel de măsură, instanţa confundând instituţia scoaterii de sub urmărire cu încetarea urmăririi penale; că au fost încălcate prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în cauză urmărirea penală nefiind finalizată decât după 7 ani şi 6 luni, în mod nejustificat; că prin nefinalizarea urmăririi penale i-a fost împiedicat şi accesul la un tribunal independent şi imparţial, care să se pronunţe printr-o hotărâre judecătorească, prin care ar fi fost achitat şi că a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra celor două autoturisme sechestrate, drept de proprietate ce i-a fost încălcat, în sensul prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, organele de urmărire penală nepronunţându-se cu privire la măsurile asigurătorii.
Recursul este nefondat.
Prin ordonanţa din 4 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (dosar nr. 68/P/2000) a fost dispusă încetarea urmăririi penale în privinţa reclamantului, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material şi uz de fals, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 124, raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.
Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în privinţa numitelor G.E. şi S.D.L., întrucât a intervenit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate în mod nelegal, caracter nelegal ce trebuie stabilit, după caz, prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j), ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative, prin hotărâre de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j), or, situaţia reclamantului nu se încadrează în vreuna dintre aceste ipoteze, încetarea urmăririi penale în privinţa sa intervenind urmare împlinirii termenului de prescripţie.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi a prevederilor art. 504 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora, are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia situaţie, în care, de asemenea, reclamantul nu s-a aflat.
Prin Decizia nr. 417/2004, pronunţată de Curtea Constituţională a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen.
Prin Decizia atacată cu recurs nu au fost încălcate prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privitoare la dreptul la un proces echitabil, raportat la gradul de complexitate al cauzei, determinat de faptul că reclamantul a fost cercetat, împreună cu mai multe persoane vizând săvârşirea mai multor fapte penale, împotriva unor părţi vătămate diferite.
Totodată se mai constată că nu au fost încălcate nici prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie vizând protecţia proprietăţii, referitor la cele două autoturisme sechestrate, întrucât reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, actele depuse în dosarul de urmărire penală privind alte persoane (filele 99-101).
Aşa fiind, se constată că sunt neîntemeiate toate criticile formulate de recurent.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.F. împotriva deciziei nr. 193 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 738/2008. Civil - | ICCJ. Decizia nr. 7389/2008. Civil - → |
|---|
