ICCJ. Decizia nr. 763/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 763
Dosar nr. 6490/111/200.
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 197/C din 14 februarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 6490/111/2006, Tribunalul Bihor a respins cererea formulata de petenta Direcţia Generala de Paşapoarte în contradictoriu cu pârâtul B.F.M., pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul Bihor a reţinut următoarele:
Conform art. 1 din Legea 45/1997, fiecare parte contractanta readmite pe teritoriul sau la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoana care nu a îndeplinit condiţiile de intrare sau nu mai îndeplineşte condiţiile de şedere, aplicabile pe teritoriul părţii contractante solicitante, daca s-a stabilit sau este prezumat ca acesta are cetăţenia părţii contractante solicitate.
Din declaraţia pârâtului B.F. rezultă ca acesta s-a stabilit pe teritoriul Italiei unde a stat fără forme legale.
Al patrulea Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la libera circulaţie, însă el prevede şi că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratica.
În situaţia în care, nu s-a dovedit ca pârâtul a avut un comportament necorespunzator pe teritoriul Italiei, restrângerea dreptului la libera circulaţie nu se impune ca o măsură necesara într-o societate democratica, justificata de interesul public.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 312/2007 A din 19 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, cu motivarea că începând cu data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, limitarea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor romani în ţările membre ale Uniunii Europene se poate face numai cu respectarea reglementarilor comunitare, respectiv a Directivei 38/2004.
S-a mai reţinut că, restrângerea dreptului la libera circulaţie si şedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii se poate face doar pentru motive de ordine publică sau siguranţă publică, iar în cauza nu s-a făcut nici o dovada în legătura cu împrejurările şi cerinţele arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Italia, pe o perioadă de maxim 3 ani.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susţinut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, prin aceea ca simpla returnare a unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient şi necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie.
S-a susţinut ca prevederile invocate sunt în deplină concordanţă cu cele prevăzute în art. 25 din Constituţia României, art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 2 alin. (4) din Protocolul Adiţional la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Recursul nu este fondat.
Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, legea internă trebuie interpretata prin raportare la dreptul comunitar în materie.
Această prioritate este stabilita în art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, texte potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare au prioritate fată de dispoziţiile contrare din legile interne.
De aceea legea romana trebuie interpretata în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptata Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare care cuprinde condiţiile de aderare a României la Uniunea Europeana.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la libera circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică.
În alin. (2) al art. 27, textul prevede ca măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza.
Întrucât, în cauza, nu s-a dovedit ca pârâtul ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE şi pentru ca simplul fapt al returnării persoanei nu poate constitui temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 312/2007 A din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 767/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 764/2008. Civil → |
|---|
