ICCJ. Decizia nr. 767/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 767
Dosar nr. 591/116/200.
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 724 din 3 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 591/116/2007, s-a respins cererea formulata de Direcţia Generala de Paşapoarte în contradictoriu cu pârâtul B.M.F., pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 505 din 15 august 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele :
Legea nr. 248/2005 invocata de reclamantă se referă la regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, iar potrivit art. 38 din lege, restrângerea dreptului la libera circulaţie se aplică persoanelor care au făcut obiectul readmisiei sau dacă activitatea desfăşurată de aceste persoane ar aduce atingere gravă intereselor României.
S-a mai reţinut că, după 1 ianuarie 2007 devin aplicabile dispoziţiile CEDO, dispoziţii de drept european şi Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, ca drept derivat deoarece România a devenit membră a Uniunii Europene iar cetăţenii români sunt cetăţeni ai Uniunii care au drept de libera circulaţie în toate statele Uniunii cu restricţiile stabilite de aceste acte normative.
Astfel, Legea 248/2005 îşi pierde sfera de reglementare, ea privind imigrarea, în noile condiţii cetăţenii statelor europene având garantat dreptul la libera circulaţie în toate statele uniunii.
Potrivit art. 8 din CEDO, restrângerile care în termenii Convenţiei sunt aduse respectivelor drepturi si libertăţi nu pot fi aplicabile decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute, iar art. 53 statuează ca nicio dispoziţie din convenţie nu va fi interpretata ca limitând ori aducând atingere drepturilor omului si libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care această parte contractanta este parte.
În concluzie, s-a statuat că simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia si ieşirea străinilor nu este de natura să constituie o conduita care ameninţă ordinea şi securitatea publică şi nu poate sa justifice, prin ea însăşi, o măsură care să dispună limitarea acestui drept.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Spania, pe o perioadă de maxim 3 ani.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susţinut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că simpla returnare a unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient şi necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie.
S-a susţinut ca prevederile invocate sunt în deplină concordanţă cu cele prevăzute în art. 25 din Constituţia României, art. 29 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi art. 2 alin. (4) din Protocolul Adiţional la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Recursul nu este fondat.
Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise in baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, legea interna trebuie interpretata prin raportare la dreptul comunitar in materie.
Această prioritate este stabilită în art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, texte potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
De aceea legea română trebuie interpretata în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare care cuprinde condiţiile de aderare a României la Uniunea Europeană.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la libera circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică.
În alin. (2) al art. 27, se prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza.
Întrucât, în cauza, nu s-a dovedit că pârâtul ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE şi pentru că simplul fapt al returnării persoanei nu poate constitui temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 505 din 15 august 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 771/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 763/2008. Civil → |
|---|
