ICCJ. Decizia nr. 764/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 764
Dosar nr. 7564/42/200.
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
La 13 iulie 2001, prin notificare formulată potrivit Legii nr. 10/2001, P.G., P.L. şi P.C. au cerut Prefecturii judeţului Buzău acordarea de despăgubiri băneşti în sumă de 2 miliarde lei în echivalentul imobilului situat în Buzău, compus din teren în suprafaţă de 396 mp şi casă de locuit, imobil expropriat prin Decretul nr. 389/1988, casa fiind apoi demolată, iar pe teren construindu-se o clădire folosită ca sediu al unei bănci.
La 18 iulie 2001 a formulat notificare şi P.C. solicitând Primăriei municipiului Buzău să-i atribuie un teren pe un alt amplasament, echivalent valorii de 330 milioane lei, în locul imobilului situat în Buzău, compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 221 mp, care a constituit proprietatea sa şi a fost expropriat prin Decretul nr. 389/1988, casa fiind demolată, iar terenul fiind ocupat în prezent de Garda Financiară Buzău.
Susţinând că notificările nu au fost soluţionate, P.G., P.L. şi P.C. s-au adresat justiţiei la data de 24 ianuarie 2006, chemând în judecată pe pârâtul Municipiul Buzău şi cerând obligarea acestuia să le plătească valoarea reală de circulaţie a clădirii şi terenurilor cu suprafeţele de 154 mp, 133 mp şi 109 mp dobândite prin actele de vânzare-cumpărare nr. 3306/1947, nr. 490/1948 şi nr. 1539/812/1956, precum şi a casei de locuit şi terenului în suprafaţă de 221 mp dobândite prin actul de partaj voluntar nr. 3296/1984, imobile care au fost expropriate prin Decretul nr. 389/1988.
Ulterior, reclamanţii au precizat acţiunea în sensul că solicită restituirea în natură a terenurilor şi despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Tribunalul Buzău, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1043 din 25 octombrie 2006, prin care a admis acţiunea precizată, a dispus restituirea în natură către reclamanţii P.G. şi P.L. a terenului în suprafaţă de 396 mp situat în Buzău, identificat prin raportul de expertiză M.I., a dispus acordarea de despăgubiri către toţi reclamanţii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a obligat pe pârât la plata de 2900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Primarul municipiului Buzău şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că, păstrând dispoziţiile referitoare la despăgubiri, a dispus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru terenul în suprafaţă de 396 mp din Buzău.
Cu privire la terenul în suprafaţă de 396 mp situat în Buzău, prima instanţă a stabilit ca stare de fapt că a fost expropriat la data de 24 mai 1989 în scopul construirii de către Grupul şcolar de cooperaţie Buzău a unor săli de clasă, laboratoare şi a unui spaţiu de cazare, că din obiectivul arătat s-a edificat pe teren în anul 1991 doar fundaţia clădirii preconizate, lucrarea rămânând în acest stadiu până în anul 2005, când Consiliul Local al Municipiului Buzău a dat Hotărârea nr. 21 din 27 ianuarie 2005, prin care a trecut terenul din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău şi a aprobat asocierea în participaţiune a Municipiului Buzău cu SC E.G. SA BUZĂU, asociere concretizată apoi prin contractul nr. 2734 din 14 februarie 2005.
A mai constatat prima instanţă că, în executarea contractului de asociere menţionat, pe teren a fost construită o clădire cu destinaţie de centru de afaceri care ocupă suprafaţa de 213 mp, fiind, de asemenea, amenajate trotuare şi spaţii verzi pe suprafaţa de 94 mp, precum şi o parcare pe suprafaţa de 89 mp
Aceeaşi instanţă a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001: „în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Fără a stabili o altă situaţie de fapt, instanţa de apel a definit construcţia edificată pe suprafaţa de 213 mp ca fiind „o construcţie nouă autorizată legal şi începută cu mult înainte de apariţia Legii nr. 10/2001", iar suprafeţele cu destinaţie de parcare (89 mp) şi spaţii verzi (94 mp) au fost calificate în sensul că „nu sunt terenuri libere, fiind afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale municipiului Buzău".
Ca urmare, curtea de apel a hotărât că regimul juridic pe care l-a stabilit în cazul supraedificatelor fac aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
În consecinţă, instanţa de apel a decis că şi în cazul terenului în litigiu reclamanţii au dreptul doar la despăgubiri reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamanţii P.G., P.L. şi P.C. au declarat recurs împotriva deciziei date în apel, solicitând casarea acesteia şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
În acest scop reclamanţii au enunţat cazurile de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Motivând recursul, reclamanţii au susţinut, în esenţă că „instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală, făcând trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a reţinut instanţa de fond", toate argumentele în continuare dezvoltate fiind subsumate ideii mai sus redate.
Ulterior declarării şi motivării recursului a decedat reclamantul P.G., locul său procesual fiind luat şi continuat de moştenitorii P.L., P.C. (coreclamanţi în cauză) şi P.O.
Examinând recursul, Înalta Curte constată cele ce succed.
Motivarea recursului nu permite încadrarea acestuia decât în cazul de recurs, de altfel invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care defineşte nelegalitatea constând în lipsa temeiului legal al hotărârii recurate ori în darea ei cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În cazul concret, hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001 şi cu aplicarea greşită a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Aceasta pentru că starea de fapt este pe deplin lămurită, fiind în afara oricărui dubiu, cum corect au reţinut atât prima instanţă cât şi cea de apel, că terenul şi construcţia aflată pe teren au fost expropriate în scopul construirii unor spaţii locative, comerciale şi tehnico-edilitare, că fosta construcţie a fost integral demolată, iar dintre cele care constituiau scopul exproprierii s-a început doar edificarea unei construcţii în anul 1991, dar lucrarea s-a oprit la stadiul de fundaţie ca structură de rezistenţă, fiind practic abandonată până în anul 2005, când partenerul contractual al Municipiului Buzău a construit un centru de afaceri, incluzând o construcţie propriu-zisă, trotuar, parcare şi spaţii verzi.
Greşit instanţa de apel a hotărât că acestei stări de fapt îi sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, în cazul construcţiilor expropriate care au fost integral demolate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent dacă terenul este ocupat de construcţii noi, autorizate, de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică.
Textul enunţat are în vedere situaţii existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), iar nu cele anterior create, cum este cazul în speţă.
Or, aşa cum corect a statuat prima instanţă, la momentul de referinţă al legii, scopul exproprierii nu era atins, fundaţia edificată neavând funcţia cerută de lege, reprezentând doar un început nedefinitoriu.
Ca urmare, sunt neconvingătoare şi lipsite de pertinenţă argumentele instanţei de apel din sensul incidenţei normei de drept pe care a aplicat-o, neputându-se reţine cu temei că autorizarea şi începerea lucrării înainte de apariţia Legii nr. 10/2001 constituie condiţii suficiente pentru definirea construcţiei edificată aproape integral în anul 2005 pe fundaţia preexistentă ca fiind o construcţie nouă aşa cum se are în vedere prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Dimpotrivă, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001, care a reglementat restituirea în natură a terenurilor pe care nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.
În raport cu toate cele ce preced, se constată că Decizia instanţei de apel este esenţial nelegală, astfel că va fi casată după admiterea recursului, aplicându-se astfel dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va hotărî asupra fondului prin păstrarea sentinţei dată în primă instanţă care, aşa cum s-a arătat, a aplicat corect legea la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite, urmând a fi precizată modificarea în structura părţilor, intervenită după decesul unuia dintre reclamanţii iniţiali.
Totodată, faţă de căderea în pretenţii a Municipiului Buzău şi de prevederile art. 274 C. proc. civ., acesta din urmă va fi obligat la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată făcute în căile de atac, mai precis numai cele din apel, care au fost dovedite, respingându-se concomitent cererea cu privire la cheltuielile de judecată din recurs pentru care reclamanţii nu au făcut dovadă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.G., decedat ulterior, P.L. şi P.C., ultimii doi în nume propriu şi ca moştenitori ai lui P.G. alături de P.O., împotriva deciziei nr. 56 din 2 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi păstrează sentinţa civilă nr. 1043 din 25 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia civilă, cu precizarea că locul procesual al reclamantului P.G. a fost preluat şi continuat de moştenitorii P.O., P.L. şi P.C.
Obligă pe Municipiul Buzău prin primar să plătească reclamanţilor de mai sus cheltuieli de judecată de 1000 lei în apel şi respinge ca nedovedită cererea de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 763/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 760/2008. Civil → |
|---|
