ICCJ. Decizia nr. 7705/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7705
Dosar nr. 3939/62/200.
Şedinţa publică din 3 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 113/S din 9 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor M.M.L.R. şi F.M.O.; a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii M.N., M.L.M., M.D., I.C., I.S., D.D.G., H.L.N., I.I. şi I.E. şi, în consecinţă:
Au fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Braşov, înscris în CF nr. 11480 Braşov, sub nr. top. iniţial 9152.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Comparând cele două titluri, a dat întâietate titlului reclamanţilor, reţinând că acesta provine de la adevăratul proprietar, în timp ce titlul pârâţilor provine de la stat, care nu a avut niciodată un titlu legal de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu situat în Braşov, prin succesiune legală de la adevăraţii proprietari M.I. şi M.M. care nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestuia.
În ceea ce priveşte pe autorul pârâţilor, Statul Român, prima instanţă a reţinut că acesta le-a vândut pârâţilor în anul 1996, imobilul în litigiu, aşa cum s-a reţinut prin Decizia civilă nr. 904 din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a constatat nulitatea titlului în temeiul căruia imobilul a intrat în patrimoniul acestuia, fiind astfel desfiinţat cu efect retroactiv.
A mai reţinut prima instanţă că, prioritatea înscrierii unui drept real în evidenţele de publicitate imobiliară este un criteriu care se aplică numai în situaţii în care titlurile invocate de părţi provin de la acelaşi autor, situaţie în care nu ne găsim în speţă, titlurile exhibate de părţi provenind de la autorii diferiţi, astfel că prezintă importanţă doar exactitatea intabulării dreptului celui de la care părţile au dobândit titlul lor de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, criticând-o ca nelegală întrucât reclamantele nu deţin un titlu de proprietate apt de a fi comparat cu titlul pârâţilor, acesta din urmă fiind consolidat prin respingerea irevocabilă a cererii de anulare în cadrul unui alt proces.
Situaţia actuală de carte funciară este schimbată, ca urmare a unei înstrăinări, noul proprietar nefiind chemat în judecată.
Apelanţii au mai arătat că imobilul actual nu mai corespunde cu cel preluat de stat având o altă compunere.
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2007, aşa cum rezultă din considerentele deciziei, la cererea intimatelor reclamante s-a pus în discuţie admisibilitatea acţiunii, în raport de apărarea pârâţilor apelanţi formulată în acest sens.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 92/Ap din 26 iunie 2007, a admis în parte apelul declarat de pârâţii M.N., M.L.M., M.D., H.L.N., I.S., D.D.G. H.L.N., I.I. şi I.E. împotriva sentinţei civile nr. 113/S din 9 februarie 2007 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantele M.M.L.R. şi F.M.O.; a păstrat din dispozitivul sentinţei dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei de calitate procesuală activă; a respins restul pretenţiilor din apel ca fiind fără obiect; a obligat pe reclamante să plătească pârâţilor apelanţi suma de 5.094 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Reclamantele M.M.L.R. şi F.M.O. au fost obligate să plătească suma de 10186 lei RON taxă judiciară de timbru şi 5 lei RON, timbru judiciar în primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inadmisibilitatea nu reprezintă o veritabilă excepţie, ci un efect al lipsei condiţiei de fond a existenţei dreptului la acţiune.
Din această perspectivă acţiunea căreia îi lipseşte unul din elementele de fond, cum este dreptul la acţiuni trebuie respinsă ca nefondată.
Chiar privită ca un efect al admiterii unei alte excepţii, inadmisibilitatea trebuie analizată în raport cu alte mijloace ale apărării invocate în cauză.
Instanţa de apel, după ce a definit proprietate în sensul art. 480 C. civ., şi-a analizat prevederile art. 6 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 213/1998, a constatat că acţiunea în revendicare este posibilă numai dacă imobilul nu face obiectul unei legi speciale de reparaţie, aceasta fiind o primă limitare a dreptului de proprietate.
Prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 se dispune că imobilele preluate abuziv se restituie de regulă în natură, în condiţiile acestui act normativ.
Prin urmare, legiuitorul a înţeles să deroge de la norma generală înscrisă în art. 480 C. civ., dispunând că imobilele ce intră sub incidenţa art. 2 din Legea nr. 10/2001 se restituie numai în condiţiile acestei legi, ceea ce reprezintă în realitate o limitare a dreptului de proprietate, în sensul arătat mai sus la sintagma „în limitele determinate de lege".
În consecinţă, legiuitorul permite revendicarea imobilelor, dar numai în condiţiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special ce se aplică cu prioritate faţă de prevederile dreptului comun în materie de revendicare, respectiv ale art. 480 C. civ.
În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia ca Legile nr. 112/1995 şi nr. 10/2001 să fie golite de conţinut, să nu-şi producă efectele juridice în privinţa imobilelor înstrăinate către chiriaşi, or nu aceasta este raţiunea pentru care s-au adoptat aceste legi speciale.
Compararea titlurilor, în cadrul acţiunii în revendicare întemeiat pe dreptul comun a fost posibilă în sistemul de publicitate procesuală, datorită înstrăinărilor succesive, dar nu are nici un fundament în sistemul de publicitate reală existent în prezent.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele M.M.L.R. şi F.M.O. şi pârâţii M.N., M.L.M., M.D., I.C., I.S., D.D.G., H.L.N., I.I. şi I.E.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. reclamantele au criticat încheierea din data de 2 februarie 2007 şi Decizia nr. 92/Ap din 2 februarie 2007 a Curţii de Apel Braşov susţinând în esenţă următoarele:
- referitor la încheierea de şedinţă din 2 februarie 2007 reclamantele au arătat că în mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea acestora să timbreze acţiunea în revendicare pe comparare de titluri, la valoarea imobilului în litigiu, întrucât imobilul revendicat fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 este scutită de taxa de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii introductive de instanţă, excepţie discutată în încheierea din 19 iunie 2007, când părţile au pus concluzii numai pe această excepţie (nu şi pe fondul cauzei), instanţa amânând pronunţarea, pe excepţie, exclusiv, pentru data de 26 iunie 2007;
- Decizia recurată este contradictorie, deoarece considerentele acesteia nu corespund hotărârii instanţei, în sensul că, dacă în dispozitiv nu se face vorbire despre excepţia inadmisibilităţii acţiunii în sensul că o respinge sau o admite, în motivare, lasă să se înţeleagă că această excepţie este admisibilă, deoarece, în opinia instanţei, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001 se închide calea accesului la justiţie al vechiului proprietar;
- greşit instanţa de apel a apreciat că legiuitorul redactor al Legii nr. 10/2001 a acordat preferinţă titlului obţinut de chiriaşi pe Legea nr. 112/1995, pentru că niciunde în Legea nr. 10/2001 nu există o astfel de prevedere;
- un alt motiv de nelegalitate se referă la faptul că deşi nu a fost pus în discuţia părţilor fondul cauzei, instanţa s-a pronunţat pe fond, în sensul că a stabilit că titlul de proprietate al chiriaşilor este preferabil titlului de proprietate al reclamantelor;
Pe fondul cauzei, recurentele au mai susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere criteriile de comparare a titlurilor de proprietate, unanim recunoscute şi însuşite de practica instanţelor române.
Pentru aspectele invocate recurentele reclamante au solicitat admiterea recursului, înlăturarea obligării acestora la plata taxei judiciare de timbru, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurenţii pârâţi au criticat hotărârea instanţei de apel întrucât a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii sub aspectul verificării existenţei dreptului actual al reclamanţilor de a formula acţiunea în revendicare întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., considerentele, corecte, impunând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.
Inexistenţa dreptului de proprietate al reclamantelor ori al antecesorilor lor se opune dreptului de proprietate, consolidat prin înscriere în cartea funciară.
Examinând Decizia în raport de motivele întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi este întemeiat pentru cele ce succed.
Dezbaterile în apel au avut loc la termenul din 19 iunie 2007, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri, când părţile prezente au pus concluzii asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, instanţa amânând pronunţarea asupra excepţiei la 26 iunie 2007.
Prin Decizia ce face obiectul prezentului recurs, instanţa s-a pronunţat asupra fondului apelului pârâţilor, fără ca părţile să dezbată verbal pricina potrivit art. 127 C. proc. civ.
Procedând astfel, Decizia instanţei de apel este lovită de nulitate, întrucât oralitatea dezbaterilor este un principiu fundamental al procesului civil.
Neacordarea cuvântului în fond, pentru ca părţile să-şi expună temeiurile de drept şi de fapt ale acţiunii sau pentru combaterea lor, reprezintă incontestabil o încălcare şi a dreptului la apărare.
Potrivit art. 129-130 C. proc. civ., instanţele sunt datoare, în virtutea rolului lor activ, să pună în discuţia părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept care pot duce la dezlegarea pricinii, fără să restrângă drepturile procesuale ale părţilor ce decurg din principiul contradictorialităţii.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 din acelaşi cod, hotărârea instanţei, trebuie să răspundă unor exigenţe ce privesc conţinutul său, printre care şi cele referitoare la motivele care au format convingerea instanţei, arătându-se şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Pe altă parte, instanţa de apel, nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, aşa cum s-a consemnat în încheierea din 19 iunie 2007, iar considerentele sunt confuze.
Referitor la critica recurenţilor-reclamanţi privind obligarea acestora la plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 147/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.
Or, în speţă, rezultă fără putinţă de tăgadă că acţiunea de faţă se încadrează în prevederile textului de lege enunţat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâţii M.M., M.L.M., M.D., I.C., I.S., D.D.G., H.L.N., I.I. şi I.E. va fi respins ca lipsit de interes, întrucât aceştia au obţinut câştig de cauză în faţa instanţei de apel şi nu justifică interes în promovarea recursului.
Constatând că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, nu a respectat principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, lipsind părţile de a-şi apăra şi faptul că hotărârea conţine motive contradictorii, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele M.M.L.R. şi F.M.O. împotriva deciziei nr. 92 Ap din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, şi împotriva încheierii din 2 februarie 2007.
Casează Decizia atacată precum şi încheierea de şedinţă din 2 februarie 2007 a Curţii de Apel Braşov şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâţii M.N., M.L.M., M.D., I.C., I.S., D.D.G., H.L.N., I.I. şi I.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7708/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7598/2008. Civil → |
|---|
