ICCJ. Decizia nr. 7709/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7709
Dosar nr. 402/2/200.
Şedinţa publică din 4 decembrie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 3 mai 2003, reclamanţii N.V.M., R.C.S., G.M.P. şi G.I.T. au solicitat obligarea Primarului municipiului Călăraşi la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificărilor nr. 1414, 1415 şi 1416 din 14 februarie 2002, privind restituirea a trei imobile situate în Municipiul Călăraşi, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, faţă de lipsa unui răspuns la acestea.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 2036 din 5 septembrie 2003, a admis cererea şi a obligat pârâtul să soluţioneze şi să comunice reclamanţilor modul de soluţionare a notificărilor efectuate prin executorul judecătoresc S.V., în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.
Ulterior, Primarul municipiului Călăraşi a emis dispoziţia nr. 455 din 30 ianuarie 2006, împotriva căreia, la data de 2 martie 2006, reclamanţii N.V., G.I.T. şi G.M.P. au formulat contestaţie solicitând anularea, în parte, a dispoziţiei şi acordarea de măsuri reparatorii şi contestatorilor care au fost omişi a fi trecuţi în această dispoziţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1918 din 3 octombrie 2006, Tribunalul Călăraşi a respins, ca neîntemeiată, contestaţia, reţinând, în esenţă, că singura notificare depusă pentru obţinerea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în privinţa imobilului situat în str. S. nr. 28, aparţine lui R.C.S.
Chiar dacă în cuprinsul notificării nu sunt individualizaţi ceilalţi moştenitori, aceasta poate fi privită ca fiind făcută şi pentru contestatori cu condiţia că notificatoarea să fi avut mandat, care să exprime voinţa expresă a acestora.
Prin Decizia civilă nr. 361/A din 15 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul formulat de apelanta contestatoare N.V., a schimbat în tot sentinţa tribunalului în sensul că a admis contestaţia şi a completat dispoziţia nr. 455 din 30 ianuarie 2006 emisă de Primăria municipiului Călăraşi cu persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii privind imobilul în litigiu, N.V. şi G.I.T.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pe parcursul judecăţii, intimatul contestator G.M.P. a decedat şi, pentru acest motiv, în cauză au fost introduşi moştenitorii săi R.A.B. şi R.S.E.A.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 6257 din 14 februarie 2007 la Primăria Călăraşi, R.C.S., în numele tuturor moştenitorilor, a solicitat prin intermediul B.E.J. ca, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, această instituţie să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire a terenului situat în Călăraş.
Prin sentinţa civilă nr. 2036 din 5 septembrie 2003, Tribunalul Călăraşi a obligat pârâtul Primarul municipiului Călăraşi să soluţioneze notificările nr. 1414, nr. 1415 şi nr. 1416 din 14 februarie 2002, considerând întemeiată cererea formulată de reclamanţii N.V.M., R.C.S., G.M.P. şi G.I.T.
S-a concluzionat, în aceste condiţii, că aspectele legate de existenţa ori inexistenţa unui mandat de reprezentant ce ar fi fost dat de către toţi contestatorii persoanei care a formulat notificările, respectiv R.C.S., au fost tranşate de către Tribunalul Călăraşi, astfel că, în mod greşit, instanţa de fond a respins contestaţia pentru aceste motive şi a menţinut dispoziţia privind acordarea de măsuri reparatorii doar notificatoarea R.C.S.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;
Intimaţii reclamanţi nu au calitate procesuală activă în cauza dedusă judecăţii, întrucât aceştia nu au formulat notificare în nume propriu conform dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu au respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea acestuia", cât şi dispoziţiile alin. 5 din acelaşi text de lege, potrivit cărora „nerespectarea termenului de şase luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Intimaţii reclamanţi nu au făcut nici o dovadă privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nici dovada calităţii de moştenitor ai proprietarului imobilului conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, „singura care a făcut aceste dovezi fiind numita R.C.S.
S-a arătat, că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent şi nicidecum prin restituirea în natură.
Măsurile reparatorii vor fi stabilite în condiţiile TITLULUI VII din Legea nr. 247/2005, art. 16 şi urm.
În speţă, terenul revendicat are destinaţia de spaţiu verde - „Parcul Intim" şi aparţine domeniului public, astfel că nu poate fi restituit în natură.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica formulată de recurenta pârâtă în sensul că intimaţii reclamanţi nu au calitate procesuală activă în cauza dedusă judecăţii, întrucât aceştia nu au formulat notificarea în nume propriu conform dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este neîntemeiată.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2036 din 5 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 1901/2003, irevocabilă, s-a tranşat chestiunea existenţei mandatului de reprezentare ce a fost dat de către toţi contestatorii persoanei care a formulat notificarea şi în numele acestora, respectiv R.C.S., fila 30 dosar fond, întrucât prin această hotărâre a fost admisă acţiunea formulată şi de contestatorii din prezenta cauză, şi a fost obligat Primarul municipiului Călăraşi să soluţioneze notificările nr. 1414, nr. 1415 şi nr. 1416 din 14 februarie 2002.
Pe de altă parte, chiar dacă nu s-ar fi pronunţat această hotărâre, soluţia instanţei de apel este legală, întrucât prin notificarea formulată la 14 februarie 2002 şi înregistrată la Primăria municipiului Călăraşi sub nr. 6257/2002, numita R.C.S. a solicitat „în numele tuturor moştenitorilor" ca pârâta să se pronunţe asupra cererii de restituire a terenului din Călăraşi.
Prin formularea notificării, ca act juridic unilateral, aceasta a acţionat ca un adevărat gerant al intereselor celorlalţi moştenitori îndrituiţi la restituirea acestor imobile în temeiul Legii nr. 10/2001, conform art. 987 C. civ.
Critica formulată de recurenta pârâtă potrivit căreia intimaţii-reclamanţi nu au respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 prin formularea notificării, este nefondată, deoarece din conţinutul acesteia rezultă elemente suficiente de identificare atât a persoanelor care se consideră îndreptăţite, cât şi a imobilelor a căror restituire se solicită de către aceştia, care să declanşeze procedura administrativă prealabilă de restituire a imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001.
Notificările nr. 1414, nr. 1415 şi nr. 1416 prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului din Călăraşi au fost formulate la 14 februarie 2002, în termenul legal de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, art. 22 alin. (5) din legea republicată, aşa cum a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2000 şi OUG nr. 145/2001.
Critica potrivit căreia intimaţii reclamanţi nu au făcut nici o dovadă privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nici a calităţii de moştenitor asupra imobilului conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 este nefondată.
Potrivit art. 23 din lege „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării".
Însă, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei pârâte în sensul că intimaţii reclamanţi nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituire şi a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru că actele doveditoare nu au fost depuse până la data soluţionării notificării, deoarece potrivit textului menţionat, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa proceduri administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanţei investite cu acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din lege de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin acelaşi articol al Constituţiei şi recunoscut părţilor prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa, ci şi prin dreptul recunoscut părţilor de a propune dovezi care să le susţină pretenţiile, precum şi prin dreptul instanţei de a cenzura pertinenţa, concludenţa şi utilitatea lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt şi de a-şi întemeia soluţia pe probele administrate.
Analizarea criticii formulate de către recurenta pârâtă în sensul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât terenul, fiind ocupat de spaţiu verde şi având destinaţia de parc, nu poate fi restituit în natură, este superfluă, câtă vreme modalitatea în care au fost stabilite măsurilor reparatorii ce au fost propuse prin dispoziţia contestată, respectiv acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, nu a făcut obiectul controlului jurisdicţional.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Călăraşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Călăraşi împotriva deciziei nr. 361 A din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7937/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7708/2008. Civil → |
|---|
