ICCJ. Decizia nr. 7941/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7941
Dosar nr. 11052/3/200.
Şedinţa publică din 11 decembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1305 din 3 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de contestatorii M.T.O.J.L., C.M.A.T. şi M.M.E.T. în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.; s-a anulat Decizia nr. 84 din 24 februarie 2006 emisă de intimată şi a fost obligată să emită propuneri de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea contestatorilor pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 1.277 mp şi 2 corpuri de clădire; s-a constatat că T.S.L. nu are capacitate procesuală de folosinţă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin notificarea nr. 1785 din 8 august 2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului format din teren şi construcţie situat în Bucureşti, proprietatea numitului H.T., autorul contestatorilor, preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin Decizia nr. 84 din 24 februarie 2006, intimata A.V.A.S. a respins notificarea contestatorilor, reţinând că dreptul de proprietate asupra imobilului pretins, a aparţinut lui H.T., iar din certificatul de moştenitor nr. 145 din 14 iunie 1996 emis de B.N.P. M.E. în dosarele succesorale nr. 167 şi nr. 168/1996, de pe urma defuncţilor T.D. şi T.H. rezultă că petenţii nu au calitatea de moştenitori şi, prin urmare, nu se încadrează în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În raport de actele depuse, instanţa a reţinut că, imobilul solicitat a aparţinut numitului T.D.H., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19684 din 16 iulie 1931, procesul-verbal încheiat la 1 aprilie 1940 de Comisia pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti şi extrasul de carte funciară.
Din declaraţia de notorietate, autentificată sub nr. 2218 din 18 iunie 2003 de B.N.P. M.C.F. rezultă că T.D.H., decedat la 28 octombrie 1964 este aceiaşi persoană cu T.H., T.C., C.T., T.R. şi T.C.
Din certificatul de calitate de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996 emis de B.N.P. M.E. rezultă că de pe urma defunctului T.H. au rămas ca moştenitori T.D. în calitate de fiu, T.A. în calitate de soţie supravieţuitoare şi A.T. în calitate de fiu.
Din actele de stare civilă ( fila 20-21, 24, 26 şi 29 ) prima instanţă a reţinut că moştenitor al lui T.H. este şi T.G., aceiaşi persoană cu G.T. şi T.G., acesta având calitatea de fiu şi vocaţie succesorală.
În ceea ce priveşte dovada acceptării moştenirii, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 succesibilii care nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.
Din vreme ce prin beneficiul Legii nr. 10/2001, în patrimoniul lui T.G.S. s-a născut, la data intrării în vigoare a legii, dreptul de a accepta succesiunea, aceasta a fost transmisă pe cale succesorală şi moştenitorilor săi, contestatorii din cauză, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 29 din 13 noiembrie 2001 eliberat de B.N.P. T.C.
Prin urmare, instanţa de fond a constata calitatea de persoană îndreptăţită la restituire a contestatorilor.
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire, prima instanţă a reţinut, că potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0048 din 6 octombrie 1999 eliberat de Consiliul Municipiului Bucureşti, terenul este situat în Bucureşti, şi a trecut în proprietatea SC I.M.S.A. SA, în baza Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 134/1991, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 10 şi art. 45 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, contestatorii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata A.V.A.S., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa fondului a apreciat superficial probele cauzei şi a aplicat în mod nelegal dispoziţiile art. 23 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, contestatorii fiind obligaţi să depună toate actele doveditoare cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, a situaţiei regimului juridic al imobilului, a calităţii de moştenitori a acestora după autorul proprietar al institutului;
- din certificatul de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1936 emis de pe urma defuncţilor T.D. şi T.H. rezultă că petenţii nu au calitatea de moştenitori de pe urma acestora şi nu se încadrează în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- din adresa emisă de Primăria municipiului Bucureşti, Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală, Serviciul Evidenţa Proprietăţii cu numerele de înregistrare nr. 1607 din 31 martie 2006 şi nr. 3905 din 31 martie 2006, înregistrată la A.V.A.S. cu nr. DJ/2472 din 7 aprilie 2006 rezultă că, în baza sentinţei civile nr. 7397/1997 a Judecătoriei sector 1, prin dispoziţia nr. 1032/1997, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 530 mp, situat în calea V. nr. 166-168, sector 1, către T.A., iar în baza sentinţei civile nr. 9550 din 11 iunie 1998 a Judecătoriei sector 1, a fost restituită în proprietatea numiţilor T.A. şi A.T. suprafaţa de 687 mp, teren situat în calea V. nr. 166-168, sector 1.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 766 din 21 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de intimata A.V.A.S.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut, în esenţă următoarele:
În privinţa primului motiv de apel, prin care s-a susţinut că petenţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în baza Legii nr. 10/2001, de pe urma defuncţilor T.D. şi T.H. a constatat că este nefondat în raport de actul de vânzare-cumpărare nr. 17684 din 16 iulie 1931, procesul-verbal nr. 1657/1940, declaraţia autentificată sub nr. 2218 din 18 iunie 2003, certificatul de calitate de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996 şi nr. 28 din 13 noiembrie 2001.
Referitor la motivul de apel vizând restituirea în natură a imobilului în litigiu, instanţa de apel, a reţinut că şi acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Imobilul din calea V. nr. 166-168, care a aparţinut lui T.C. era compus din 1.277 mp, teren şi 2 corpuri de casă.
Prin sentinţa civilă nr. 7397 din 5 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului1 Bucureşti, s-a dispus restituirea în natură numitei T.A. a suprafeţei de 530 mp teren liber situat în calea V. nr. 166-168, suprafaţă pe care s-a aflat corpul A de clădire, ce a fost demolată în 1967.
Dispoziţia emisă de Primarul General , dată în aplicarea acestei sentinţe vizează 470 mp, din totalul suprafeţei de teren, iar nu întregul imobil.
Prin urmare, pentru suprafaţa de 687 mp, şi corpul B de clădiri există în continuare obligaţia de despăgubiri a statului.
Existenţa celei de-a doua sentinţe, respectiv nr. 9550 din 11 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 1, prin care s-a dispus restituirea în natură către T.A. şi A.T. a imobilului compus din corpul B clădire şi teren în suprafaţă de 687 mp, nu are relevanţă deoarece această hotărâre nu a fost pusă în executare, întrucât imobilul nu se mai afla în patrimoniul Consiliului general al Municipiului Bucureşti ci în proprietatea I.M.S.A. S.A. din 6 octombrie 1999, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0048.
Cum persoanele fizice cărora li s-a restituit prin hotărârea judecătorească nr. 9550 din 11 iunie 1998 nu au făcut alte demersuri pentru a obţine despăgubiri sau restituirea în natură şi nu au insistat în executarea obligaţiilor de restituire , curtea de apel a apreciat că există în continuare obligaţia statului de a despăgubi persoanele îndreptăţite.
Împotriva acestei decizii, intimata A.V.A.S. a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
Ambele instanţe au interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 10, art. 23 şi art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că prin notificarea înregistrată la nr. 2795 din 08 august 2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, calea V. nr. 166-168, compus din teren în suprafaţă de 1.277 mp şi 2 corpuri de clădire.
Din analiza actelor doveditoare aflate la dosarul cauzei rezultă că una dintre construcţiile revendicate a fost demolată, situaţie juridică relevată însăşi de intimată.
Alte dovezi certe care relevă situaţia juridică a imobilului în litigiu sunt adresele nr. 5E/22369 din 17 octombrie 2002 a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, din care rezultă că „având în vedere durata de serviciu …. a clădirilor de locuit …. a procedat la demolarea imobiliară din calea V. nr. 166-168, mai puţin corpul B" şi nr. 2607/2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti.
A mai invocat faptul că ambele instanţe au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 23 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nelegal a fost stabilită obligaţia de a propune măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de teren de 1.277 mp, situat în calea V. nr. 166-168 Bucureşti.
În susţinerea acestui motiv recurenta a invocat adresele nr. 2607 din 31 martie 2006 şi 3905 din 31 martie 2006 emise de Primăria municipiului Bucureşti, cât şi sentinţele civile nr. 7397/1997 şi 9550 din 11 iunie 1998 ale Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti prin care s-a restituit contestatoarei T.A., suprafaţa de 530 mp, şi numiţilor T.A. şi A.T. suprafaţa de 687 mp teren situat în Bucureşti, calea V. nr. 166-168, sector 1.
În condiţiile Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii prin echivalent, astfel încât recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei nr. 766 din 21 noiembrie 2007 şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 1305 din 3 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, în sensul respingerii acţiunii faţă de A.V.A.S.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din considerentele deciziei atacate cu recurs rezultă că imobilul din calea V. nr. 166-168 Bucureşti era compus din 1.277 mp şi 2 corpuri de casă.
Prin sentinţa civilă nr. 7397 din 5 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a restituit în natură numitei T.A. suprafaţa de 530 mp teren situat în calea V. nr. 166-168, suprafaţă pe care s-a aflat corpul A de clădire, ce a fost demolat în 1967.
Mai reţine curtea de apel, că printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa nr. 9550 din 11 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a dispus restituirea către T.A. şi A.T. a imobilului compus din corpul B şi teren în suprafaţă de 687 mp, situat în Bucureşti, calea V. nr. 166-168.
În acest context, instanţa de apel, ajunge la concluzia că pentru persoanele fizice care nu au făcut alte demersuri pentru a obţine despăgubiri sau restituirea în natură după apariţia Legii nr. 10/2001 şi nu au insistat în executarea obligaţiilor, există în continuare obligaţia statului de a-i despăgubi pe contestatori pentru imobilul situat în Bucureşti, calea V. nr. 166-168 compus din teren în suprafaţă de 687 mp şi corpul B construcţii.
Or, din dispozitivul sentinţei civile nr. 1305 din 3 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, rezultă că s-a dispus obligarea recurentului de a emite propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea contestatorilor pentru imobilul situat în Bucureşti, calea V. nr. 166-168 compus din teren în suprafaţă de 1.277 mp şi 2 corpuri de clădire.
În raport cu cele expuse, există o vădită contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii atacate. Nefiind stabilit cu certitudine cât s-a restituit în natură din imobilul teren în suprafaţă de 1.277 mp şi din cele două construcţii A şi B.
Nefiind lămurită pe deplin situaţia de fapt, Înalta Curte, în temeiul art. 314 pct. 7 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de intimata A.V.A.S., va casa Decizia nr. 766 din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
În rejudecare, instanţa de apel, va analiza situaţia juridică a imobilului în litigiu în raport de hotărârile judecătoreşti de restituire, respectiv, sentinţele civile nr. 7397 din 5 iunie 1997 şi nr. 9550 din 11 iunie 1998 formulate de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, identificarea imobilelor şi existenţa acestora şi va dispune motivat, în fapt şi în drept, cu privire la întinderea drepturilor recunoscute contestatorilor într-o măsură clară şi explicită.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în vigoare la data judecăţii, instanţa de apel, va analiza şi celelalte critici formulate prin recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 766 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8036/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7890/2008. Civil → |
|---|
