ICCJ. Decizia nr. 7851/2008. Civil -
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ -
Decizia nr. 7851
Dosar nr.19500/3/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea formulată la 1 iunie 2007, G.N. a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să oblige pârâtul de a răspunde notificării nr. 2348/2001, prin emiterea unei dispoziţii motivate precum şi la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecar.
zi de întârziere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la îndeplinirea obligaţiei.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat instanţei că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi a notificat-o pe pârâtă, prin executor judecătoresc, la data de 24 aprilie 2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, în calitate de moştenitor al defunctului P.A.S., fostul proprietar care a fost deposedat abuziv în baza Decretului nr. 218/1960, prin Decizia nr. 421 din 20 februarie 1961.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1219 din 2 octombrie 2007 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să răspundă notificării formulate de reclamant, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, cu privire la imobilul din Bucureşti.
A obligat totodată pârâtul să-i plătească reclamantului, daune cominatorii în cuantum de 10 lei pe zi, începând cu 1 iunie 2007 şi până la soluţionarea notificării.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că Municipiul Bucureşti prin Primarul General nu a soluţionat notificarea depusă de reclamant în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nerespectând astfel obligaţiile prevăzute de lege, de a emite o dispoziţie motivată prin care să se pronunţe asupra cererii de restituire.
Cum, se mai arată, obligaţia de soluţionare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, ce incumbă pârâtului, este o obligaţie de a face, intuitu personae, ce nu poate fi îndeplinită pe calea executării silite, se impune ca pârâta să fie obligată la plata unor daune cominatorii de 10 lei pe zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la soluţionarea notificării.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 211 din 19 martie 2008, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtului.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel susţinând că în mod greşit s-a apreciat că nu a respectat termenul de 60 de zile stipulat de legiuitor, în condiţiile în care acest termen are două date de referinţă şi curge, fie de la data depunerii notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, în acord cu dispoziţiile art. 23.1 al HG nr. 498/2003.
Or, reclamantul nu a depus toate actele doveditoare necesare soluţionării notificării prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului.
Tot astfel, se mai arată, prin obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii s-au încălcat dispoziţiile art. 5802 şi art. 5803 C. proc. civ., neavându-se în vedere modificarea legislativă operată prin Legea nr. 459/2006, în raport cu care acest capăt de cerere apare ca inadmisibil.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, însă în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Împrejurarea că, până la data soluţionării litigiului, entitatea investită cu soluţionarea notificării nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea ulterioară republicării, nu-l îndreptăţeşte pe reclamant să solicite plata unor daune cominatorii pe zi de întârziere, întrucât actul normativ mai sus menţionat nu prevede o astfel de sancţiune, care să fie aplicată pârâtului pentru nerespectarea termenului în care trebuia să emită dispoziţia motivată.
Astfel, termenul de 60 zile prevăzut de legiuitor pentru soluţionarea notificării este unul de recomandare, depăşirea lui putând fi sancţionată cel mult, cu obligarea unităţii deţinătoare de a emite o decizie motivată şi/sau obligarea la despăgubiri în măsura în care persoana îndreptăţită face dovada culpei acesteia şi a existenţei unui prejudiciu.
În cauză, nefăcându-se dovada existenţei unui prejudiciu, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 5803 alin. (2) C. proc. civ., care consacră dreptul creditorului de a solicita plata unor daune interese pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei de a face, prevăzută de alin. (1) al textului, textul fiind de altfel aplicabil doar executării unei obligaţii prevăzută într-un titlu executoriu.
Eventualele controverse legate de modalităţile în care poate fi înfrântă rezistenţa debitorului în îndeplinirea obligaţiei de a face, concretizate în condamnarea acestuia la plata unor sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei în natură, au fost tranşate prin intervenţia legiuitorului care, prin Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006 a adăugat art. 5803 C. proc. civ. alte trei noi alineate, din care alin. 5 dispune tranşant că pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute de acest text, nu se pot acorda daune cominatorii.
Or, daunele cominatorii, creaţie a practicii judiciare, reprezintă o condamnare pecuniară pentru fiecare zi de întârziere cu rolul de a obţine, în mod indirect, executarea obligaţiei şi .
învinge rezistenţa debitorului, în executarea cu întârziere sau neexecutarea obligaţiei.
Cât priveşte critica vizând obligarea recurentului de a răspunde notificării formulată de reclamant la data de 24 aprilie 2001, prin emiterea unei dispoziţii motivate cu privire la imobilul din Bucureşti, aceasta nu poate fi primită.
Astfel, din actele cauzei nu rezultă că reclamantul ar fi refuzat să-şi completeze dosarul administrativ cu documentele ce justifică temeinicia pretenţiilor formulate.
Ca atare, în mod corect s-a reţinut că pârâtul a depăşit cu mult caracterul rezonabil al termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege, iar acţiunea vizând obligarea pârâtului de a răspunde notificării este pe deplin justificată în condiţiile în care a fost formulată la peste 6 ani de la data când reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din acelaşi act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns.
Or, aşa cum în mod constant au statuat instanţele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data iniţierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al soluţionării notificării, situaţie ce aduce în discuţie culpa entităţii investite.
Aşa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate, a admiterii apelului declarat de pârât şi a schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Casează Decizia nr. 211 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 1219 din 2 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 7042/2008. Civil - | ICCJ. Decizia nr. 8078/2008. Civil → |
---|