ICCJ. Decizia nr. 8076/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 6993 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești s-a respins cererea petenților I.V. și I.N. de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Pitești, întrucât această măsură reparatorie nu este prevăzută de lege.
S-a respins acordarea oricăror măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1192 mp, pe considerentul că acesta a fost atribuit tatălui petenților, I.I., în baza legilor fondului funciar.
S-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale, petenților pentru construcțiile în suprafață de 240,93 mp în prezent demolate.
S-a constatat că despăgubirile acordate la expropriere în anul 1974 au fost în sumă de 43.169 lei.
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2006, reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria Pitești, a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 6993 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în calitate de moștenitor al autoarei sale, S.N., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4500 mp, teren inclus în titlul de proprietate nr. 7465 din 20 aprilie 1993. Autorii săi au deținut însă o suprafață totală de 7500 mp din care i-au fost reconstituiți 4500 mp, 1200 mp expropriați, astfel încât este îndreptățit a i se reconstitui încă 1800 mp cu titlu de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 5960 din 22 decembrie 2006 Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Fiind astfel investit, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 176 din 25 mai 2007 a respins ca nefondată cererea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, autorului reclamantului fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren expropriată și solicitată prin notificare.
Prin decizia nr. 105 A din 30 aprilie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat sentința primei instanțe în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte dispoziția nr. 6993 din 6 noiembrie 2006 și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 336 mp teren, așa cum a fost identificată în expertiză și acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru terenul de 409 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pentru o suprafață de 1600 mp reclamantului i s-a reconstituit drept de proprietate conform Legii nr. 18/1991, în această suprafață intrând și 307 mp ce fac parte din terenul de 1152 mp expropriat conform Decretului nr. 181/1974.
Expertiza efectuată în cauză de expertul M.L. a concluzionat că din terenul expropriat există și o suprafață liberă de construcții în suprafață de 336 mp (filele 116-117) ce poate fi restituită în natură, iar pentru diferența de 409 mp ce nu poate fi restituită în natură, reclamantul beneficiază de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001, completată și modificată prin Legea nr. 247/2005.
împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Pitești, prin primar, care, deși nu a precizat temeiul juridic, totuși criticile formulate face posibilă încadrarea în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei care, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, este o structură funcțională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.
Or, dispozițiile art. 20 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 prevăd că primarul, prin dispoziție motivată, propune modul de soluționare a notificării.
în atari condiții, instanța de apel a admis acțiunea față de o entitate fără personalitate juridică, calitate procesuală pasivă având doar primarul.
Pe fond, recurenta susține, în esență, că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeței de 336 mp, în condițiile în care aceasta este în prezent ocupată de spațiul de joacă pentru copii ce constituie domeniu public, așa încât, în speță sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, se susține că soluția instanței de restituire în natură a suprafeței respective de teren este nelegală în condițiile în care, prin notificare, reclamantul a cerut despăgubiri bănești și nu restituirea în natură, iar contestația a fost formulată doar de unul dintre notificatori, încălcându-se astfel principiul unanimității.
Recursul este nefondat.
Referitor la excepția invocată, aceasta nu poate fi primită.
Prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii.
Deși, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.
Prin art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, completată și modificată prin Legea nr. 247/2005, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o "dispoziție motivată", intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, în nici un caz de a stabili o "obligație" în nume propriu.
Drept urmare, critica pârâtei-recurente în sensul că în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 "primăria" nu ar avea capacitate de folosință ci primarul, în nume propriu, este nefondată.
Recurenta mai critică decizia pronunțată în apel în sensul că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a unei părți din terenul în litigiu și acordarea de despăgubiri pentru o altă parte, motivat de faptul că prin notificare s-au solicitat despăgubiri bănești și că terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură face parte din domeniul public al județului Argeș.
Această critică nu poate fi primită, în condițiile în care în cazul imobilului ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, așa cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 247/2005, există principiul prevalenței restituirii în natură [art. 1 alin. (1), art. 7 și art. (9)], principiu respectat de instanța de apel prin restituirea în natură către reclamant a părții de teren libere. Din acest punct de vedere este irelevant faptul că prin notificare reclamantul a solicitat despăgubiri, ca și faptul apartenenței terenului la domeniul public al județului Argeș.
Pe de altă parte, recurenta nu a contestat expertiza topografică efectuată în apel.
în fine, nu se poate susține că în speță s-ar fi încălcat principiul unanimității întrucât contestația a fost formulată doar de către un singur moștenitor.
Principiul unanimității nu este aplicabil în speță, deoarece în speță nu ne aflăm în prezența unei acțiuni în revendicare la finalul căreia doar reclamantul devine proprietar. Dreptul reclamantului de proprietate asupra terenului în litigiu sau asupra despăgubirilor nu era născut la data formulării contestației, astfel încât să-l revendice în baza principiului unanimității.
Obiectul procesului este o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 împotriva unei dispoziții prin care s-a respins notificarea ambilor moștenitori, iar finalitatea litigiului este anularea dispoziției și admiterea notificării, ceea ce s-a și întâmplat în speță.
Drept urmare, în raport de considerentele ce preced recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și a fost respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a fost obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8261/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8084/2008. Civil → |
|---|
