ICCJ. Decizia nr. 846/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 846
Dosar nr. 225/109/200.
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 11 ianuarie 2006 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Piteşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să prezinte Raportul de Evaluare întocmit în anexă la Dispoziţia nr. 3819/2005 a Primăriei municipiului Piteşti, iar în cazul în care acesta nu există să fie obligată pârâta la a întocmi acest raport de evaluare şi de a-1 prezenta, precum şi obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la executarea obligaţiei de a face.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că prin notificarea nr. 2739/8148 din 18 iunie 2001, efectuată în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat despăgubiri în sumă de 2500 RON pentru imobilul din oraşul Piteşti, ce a aparţinut tatălui său B.N., imobil care a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950, ulterior demolat în anul 1978, conform Decretului CS nr. 135.
S-a mai arătat că prin Dispoziţia nr. 3819/2005 primarul municipiului Piteşti a propus ca pentru acest imobil să i se acorde titluri de despăgubire în loc de despăgubiri băneşti, că Primăria nu a evaluat imobilul (construcţie şi teren) revendicat şi nu i s-au prezentat rezultatele evaluării.
În final s-a arătat că pârâta a tergiversat soluţionarea notificării timp de patru ani, prejudiciindu-i drepturile prevăzute de legea specială, de Constituţia României şi de reglementările referitoare la proprietate cuprinse în Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a Protocoalelor Adiţionale la această convenţie reglementate prin Legea nr. 30/1994.
Prin cererea depusă la termenul de judecată de la data de 27 februarie 2006, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei să prezinte Raportul de Evaluare întocmit în anexă la Dispoziţia nr. 3819/2005, emisă de Primăria municipiului Piteşti, obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 62 mp, obligarea pârâtei la refacerea raportului de evaluare în condiţiile folosirii unor valori practicate pe piaţa liberă şi obligarea la plata de daune cominatorii.
La termenul de judecată de la data de 23 octombrie 2006, reclamantul a solicitat să se ia act că renunţă la judecarea capetelor de cerere formulate în acţiunea precizatoare cu privire la obligarea pârâtului de a prezenta Raportul de Evaluare şi de a se reface acest raport.
Prin sentinţa civilă nr. 227 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a admis acţiunea aşa cum a fost precizată, s-a modificat în parte dispoziţia nr. 3819 din 20 decembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Piteşti, în sensul că se constată că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a suprafeţei de 62 mp situat în municipiul Piteşti, identificată în schiţa raportului de expertiză întocmit în cauză de expert L.E., colorat în roşu (fila 60), a menţinut restul dispoziţiilor şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii.
Prin aceeaşi sentinţă s-a luat act de renunţarea la judecată a capetelor de cerere formulate de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 308/2001, reclamantul a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul din oraşul Piteşti, compus din suprafaţa de 699 mp şi construcţii edificate pe acest teren în suprafaţă de 266 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 6618 din 6 iulie 1994 pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 637 mp, solicitată de reclamant prin notificarea mai sus menţionată.
S-a mai reţinut că terenul ce a aparţinut autorului reclamantului şi a făcut obiectul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, măsoară 699 mp şi reprezintă un singur trup de teren. Prin expertiza efectuată s-a identificat că terenul solicitat de reclamant în suprafaţa de 62 mp, plasat în continuarea suprafeţei de 637 mp pentru care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, este liber, iar pentru construcţiile demolate, acesta este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent.
Cu privire la cererea privind daunele cominatorii, s-a reţinut că cererea este neîntemeiată, reclamantul fiind îndreptăţit să formuleze o astfel de cerere în cazul în care prezenta hotărâre rămasă definitivă prezintă opoziţia pârâtei la executare.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, pârâtul primarul municipiului Piteşti a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând în esenţă, că terenul nu este liber, fiind afectat de detalii de sistematizare.
Prin Decizia nr. 26/A din 25 ianuarie 2007, s-a admis apelul pârâtului şi s-a schimbat în tot sentinţa în sensul că s-a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu a făcut obiectul verificării îndreptăţirii la retrocedare în condiţiile legislaţiei prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001, aşa încât nu mai poate fi luat în discuţie şi sub incidenţa dispoziţiilor acestei legi.
În litigiul anterior s-a statuat că terenul în cauză este afectat de utilitate, că petentul nu a contestat această constatare aşa încât nu se mai poate invoca şi un regim juridic în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
În admiterea apelului şi în motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut şi a făcut vorbire de adresa nr. 6397 din 7 noiembrie 2001 a SC T. SA Piteşti şi de procesul-verbal nr. 14591 din 27 iulie 1994, acte invocate de apelanta pârâtă în motivele de apel, însă aceste acte nu există la dosarul cauzei, nefiind depuse nici la dosarul de fond nici la dosarul de apel.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de raportul de expertiză efectuat în cauză, ignorând total concluziile acestuia în sensul că pe terenul solicitat de reclamant nu există detalii de sistematizare. Apelantul pârât nu a contestat această expertiză şi nici nu a cerut o nouă expertiză care să contrazică concluziile celei efectuate.
În mod greşit instanţa a stabilit că terenului în cauză îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că pentru acest teren reclamantul a formulat cerere care a fost respinsă, deoarece terenul nu intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 18/1991.
În dovedirea recursului, în condiţiile art. 305 C. proc. civ. au fost depuse o serie de înscrisuri în copie respectiv, schiţe ale terenului şi adeverinţa nr. 14591 din 27 iulie 1994 emisă de Comisia municipală Piteşti de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanţă, precizată la 27 februarie 2006, reclamantul B.I. a solicitat obligarea Primăriei municipiului Piteşti la restituirea în natură a terenului liber de construcţii în suprafaţă de 62 mp situat în Piteşti.
Instanţa de apel a considerat că terenului îi sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 întrucât a făcut obiectul verificării îndreptăţirii la retrocedare în condiţiile legislaţiei prevăzute în mod imperativ de acest text.
Aceste aspecte nu au format obiect de critică în apel şi nici nu au fost puse din oficiu în discuţia contradictorie a părţilor. împrejurarea că la termenul din 25 ianuarie 2007 instanţa de apel i-a solicitat intimatului lămuriri asupra situaţiei juridice a terenului, nu este de natură să suplinească faptul că nu a pus în discuţia acestuia incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, în raport de care intimatul să-şi poată pregăti apărarea.
S-au încălcat astfel principiile contradictorialităţii şi ale dreptului la apărare ceea ce atrage nulitatea hotărârii, potrivit art. 105 alin. (1) teza I C. proc. civ. Vătămarea suferită de reclamant decurge din imposibilitatea acestuia de a se pronunţa asupra temeiului avut în vedere de instanţă la darea hotărârii şi această vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii.
Ca atare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În plus, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu este afectat de utilităţi publice, astfel încât potrivit Legii nr. 18/1991 persoana îndreptăţită are dreptul numai la despăgubiri.
Instanţa de apel nu a motivat de ce a ajuns la această concluzie, ceea ce întruneşte cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ., câtă vreme din probatoriul administrat pe acest aspect rezultă o situaţie de fapt contradictorie. Astfel, în schiţa terenului depusă la fila 25 din dosarul primei instanţe se arată că o suprafaţă de 46,50 mp este ocupată de reţele subterane. La fila 51 din acelaşi dosar se află concluziile expertului tehnic în sensul că „pe terenul solicitat de reclamant nu există detalii de sistematizare". Singura obiecţiune făcută de pârâtă împotriva raportului de expertiză a privit faptul că nu a fost legal citată pentru efectuarea expertizei, aspect probat ulterior de expert.
Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a acestei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile acestei legi. Faţă de prevederile acestui text, în mod greşit a reţinut instanţa de apel autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6618 din 6 iulie 1994 în ce priveşte faptul că suprafaţa dedusă judecăţii în prezentul litigiu ar fi afectată de detalii de sistematizare. Contradictorialitatea dovezilor administrate impunea, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., ca instanţa să fi dispus, chiar din oficiu, administrarea de probe suplimentare, eventual o nouă expertiză, pentru a lămuri dacă terenul este sau nu afectat de detalii de sistematizare.
Este necontestat că terenul în litigiu face parte dintr-o suprafaţă mai mare preluată de stat prin naţionalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950. împrejurarea că diferenţa de 637 mp a făcut obiectul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991 nu înseamnă că pentru suprafaţa nerestituită nu se pot cere măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001, imobilul fiind considerat preluat abuziv potrivit art. 2 lit. a). De altfel, nici Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu şi-a întemeiat soluţia pe prevederile art. 8 din lege, ci a propus acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legilor speciale.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recursul va fi admis şi hotărârea va fi casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel.
Cu ocazia rejudecării apelului vor fi administrate dovezi pentru a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant este sau nu afectat de detalii de sistematizare astfel încât să se determine dacă este posibilă restituirea în natură, după criteriile Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 26/A din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 82/2008. Civil → |
|---|
