ICCJ. Decizia nr. 887/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 887
Dosar nr. 3224/35/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2006, reclamantul C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea, anularea dispoziţiei nr. 612 din 28 februarie 2006 emisă de pârât şi restituirea suprafeţei de 200 mp, teren liber de construcţii, în Oradea, înscris în C.F. 1403 Oradea, nr.top. 1746/2, 1745/2 şi 1747/4.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în mod greşit i-a fost respinsă, prin dispoziţia atacată, cererea de restituire a terenului menţionat, cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.
În temeiul acestor prevederi legale, primăria avea obligaţia să-i ofere teren liber în echivalent pe raza municipiului Oradea.
Prin sentinţa civilă nr. 556/c/2006 din 19 septembrie 2006 a Tribunalului Bihor, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea întrucât pe terenul preluat de la reclamant în suprafaţă de 432 mp s-au edificat blocuri de locuinţe, iar terenul solicitat prin cererea introductivă de instanţe constituie spaţiu liber între blocuri.
S-a constatat ca legală dispoziţia primarului prin care reclamantului i s-a refuzat dreptul la măsuri reparatorii prin compensare cu un bun echivalent, cu justificarea că problema deficitului de teren la nivelul localităţii Oradea este de notorietate.
Apelul declarat de reclamant împotriva susmenţionatei hotărâri, a fost admis prin Decizia civilă nr. 29/A din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
A fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă contestaţia reclamantului şi anulată dispoziţia primarului.
S-a dispus obligarea primarului să emită dispoziţia de restituire în natură prin compensare cu teren în suprafaţă de 432 mp pe raza municipiului Oradea corespunzător suprafeţei preluate abuziv de Statul Român din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 1403 Oradea, nr. top. 1746/2 şi 1747/2.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, în materia legilor de reparaţiune regula o constituie restituirea în natură a bunului, obiect al acestora, măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, constituind excepţia.
Impedimentul la restituire invocat de pârâtă, nu a fost primit pe considerentul că imposibilitatea învederată nu a fost dovedită şi că în urma modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005 terenurile aparţinând Agenţiei Domeniilor Statului, au trecut la comisii în considerarea soluţionării cererilor de restituire, respectiv compensare în favoarea foştilor proprietari cărora le-au fost preluate abuziv imobilele.
Nu a fost primită cererea de restituire în natură a terenului de 200 mp, întrucât acesta constituie spaţiu între blocuri, afectat de utilităţi şi bunei funcţionări a acestora, aşa încât întreaga suprafaţă la care este îndreptăţit de 436 mp corespunzătoare bunului preluat abuziv urmează a-i fi acordaţi prin compensare pe raza municipiului Oradea.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâtul a susţinut că pentru a opera compensarea în temeiul Legii nr. 10/2001, ca măsură reparatorie, este necesar nu doar acordul notificatorului, ci şi existenţa de teren disponibil, condiţie neîntrunită în cauză.
În acest sens a învederat că în municipiului Oradea este de notorietate deficitul de teren, astfel încât, măsura retroactivă a compensării nu poate opera în cauză.
Acesta a fost motivul pentru care, prin dispoziţia contestată s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită şi dreptul la măsuri reparatorii ce urmează a fi stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 10 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparaţiune impusă de lege, însă o atare reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.
Or, în prezenta cauză, instanţa de apel a dispus obligarea pârâtei la restituirea unei suprafeţe de 436 mp de teren, cu toate că nu a stabilit dacă în patrimoniul localităţii există teren disponibil de aceeaşi valoare şi caracteristici, pentru a fi acordat în compensare, ca modalitate de reparaţie prevăzută de art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Deşi potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, instanţa de apel a reţinut, în lipsa unor dovezi certe, ca nedovedită susţinerea pârâtei privind impedimentul la restituire pentru inexistenţa terenului disponibil corelat cu împrejurarea că terenurile ce au aparţinut Agenţiei Domeniilor Statului ar fi trecut la organele cu atribuţii în materia legilor de reparaţii, deducţie care, în lipsa unor dovezi concludente, este lipsită de relevanţă.
Or, potrivit dispoziţiilor legale citate, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, instanţa ar fi trebuit să administreze probele considerate ca pertinente şi concludente pentru a stabili dacă în patrimoniul pârâtului municipiul Oradea, există terenuri libere de construcţii de aceeaşi valoare şi caracteristici cu ale terenului preluat şi dacă terenurile disponibile, astfel identificate fac obiectul unor cereri de retrocedare, aşa cum s-a susţinut prin recurs.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul va fi admis, cu consecinţa casării hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, care va administra probele necesare justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 29 A din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 846/2008. Civil → |
|---|
