ICCJ. Decizia nr. 892/2008. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 6 aprilie 2006 sub nr. 1888/CIV/2006, reclamanta I.M. a solicitat în contradictoriu cu Primarul comunei Afumați, anularea dispoziției nr. 167/2006 emisă de acesta în baza Legii nr. 10/2001 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să i se acorde măsuri reparatorii în natură, prin atribuirea unei suprafețe de teren de același fel cu cel deținut, în suprafață de 1 ha, cumpărat de defunctul său soț, precum și măsuri reparatorii prin echivalent, pentru magaziile de cereale și anexele gospodărești, edificate pe teren și demolate.
în motivarea contestației se arată că în mod nejustificat prin dispoziția 167/2006 i-a fost respinsă notificarea pe motiv că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, deși prin sentința civilă nr. 75/2005, rămasă definitivă și irevocabilă, fusese obligat să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării vizând măsurile reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1 ha, situat în zona Halta Boureni și construcțiile edificate pe acesta, instanța reținând în considerentele sentinței calitatea reclamantei de persoană îndreptățită.
Contestatoarea a mai arătat că terenul a aparținut soțului său I.A. (decedat), în temeiul contractului de vânzare-cumpărare înregistrat la Grefa Tribunalului Dolj, secția a III-a, sub nr. 1779 din 11 aprilie 1940, pe care acesta a edificat anterior preluării imobilului de către stat magazii și anexe gospodărești, a căror existență a fost atestată prin convenția legalizată la data de 19 iunie 1942 și prin adresa nr. 8199/1969 a I.V.C. Dolj.
în urma probatoriilor administrate, Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 1385 din 31 octombrie 2006 a admis cererea formulată de reclamanta I.M. și a anulat dispoziția nr. 167 din 21 martie 2006 emisă de primarul comunei Afumați, constatând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 1 ha, situat în zona Halta Boureni și construcțiile edificate pe acesta, ulterior demolate.
Pentru a pronunța această soluție s-au avut în vedere statuările sentinței civile nr. 75 din 22 februarie 2002 a Tribunalului Dolj, prin care primarul comunei Afumați a fost obligat să se pronunțe asupra notificării, vizând măsurile reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafața de 1 ha, situat în zona Halta Boureni și a construcțiilor edificate pe acest teren.
Cu înscrisurile aflate la dosar, reclamanta și-a probat legitimarea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, în calitate de succesoare a defunctului său soț în al cărui patrimoniu era încorporat dreptul de proprietate asupra terenului de 1 ha în zona Halta Boureni (în temeiul contractului de vânzare-cumpărare 1779 din 11 aprilie 1940 înregistrat la grefa Tribunalului Dolj) precum și asupra construcțiilor preluate în 1948 de către Sfatul Popular al comunei Boureni și predate Bazei de recepție Boureni.
Instanța a mai reținut, contrar susținerilor pârâtei, că terenul de 1 ha nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii fondului funciar, ceea ce justifică acordarea măsurilor reparatorii atât pentru teren cât și pentru construcțiile existente pe acesta. Ca urmare, pârâtul a fost obligat la emiterea unei dispoziții motivate de acordare a măsurilor reparatorii pentru teren și construcțiile aflate pe acesta.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 418 din 4 aprilie 2007 a admis apelul primarului comunei Afumați și a schimbat sentința 1385 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în sensul obligării primarului la emiterea unei dispoziții de acordare a despăgubirilor numai pentru construcțiilor demolate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu nu se afla în anul 2001 și nu se află nici în prezent în patrimoniul primăriei Afumați, astfel că aceasta nu are calitatea de unitate deținătoare și deci nici obligații în legătură cu acest bun, derivând din Legea nr. 10/2001.
Pentru acest bun notificarea urmează să fie trimisă de primăria Afumați către unitatea deținătoare, spre competentă soluționare.
Sentința civilă nr. 75/2005 prin care primarul comunei Afumați a fost obligat să se pronunțe prin dispoziție asupra notificării reclamantei, nu prezintă relevanță, întrucât una din rezolvările care putea fi dată prin această dispoziție era aceea de a înainta notificarea către adevărata unitate deținătoare, pentru teren.
Construcțiile aparținând soțului reclamantei fiind demolate, restituirea acestora se face numai prin echivalent, sens în care primarul a fost obligat la emiterea unei dispoziții motivate.
împotriva deciziei 418/2007 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs în termenul legal, reclamanta I.M., invocând nulitățile prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Considerând vădit nelegală decizia atacată, recurenta arată că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Față de statuările deciziei, cum că recurenta nu și-a probat legitimarea de persoană îndreptățită și că terenul în suprafață de un hectar nu i-a fost restituit în baza legii fondului funciar, instanța avea obligația de a se pronunța cu privire la aceste motive invocate, care s-au dovedit neîntemeiate.
Primarul avea obligația de a se pronunța prin dispoziție motivată în privința măsurilor reparatorii aferente terenului și construcțiilor, întrucât sub acest aspect operează autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 75/2005, astfel că instanța nu se mai putea pronunța cu privire la persoana care urmează să soluționeze notificarea.
Pe de altă parte, în situația în care pârâtul nu putea soluționa notificarea în ceea ce privește terenul de un ha, trebuia să înainteze notificarea și actele însoțitoare unității deținătoare și să o înștiințeze pe notificatoare.
Recursul este întemeiat.
în temeiul art. 7 din Legea nr. 10/2001, de regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, iar în temeiul art. 25 din lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile solicitate, decizia de retrocedare se va emite numai pentru partea din imobil pe care o deține și totdeodată va comunica persoanei îndreptățite datele privind deținătorul celeilalte părți din imobilul solicitat, pentru ca persoana îndreptățită să fie în măsură să înainteze notificarea în termenul legal (art. 25 din Legea nr. 10/2001) entității deținătoare indicată.
în speță, instanța de apel fără suport probator a concluzionat că terenul în suprafață de un hectar nu este deținut de Primăria Afumați, dispunând obligarea acestuia la emiterea dispoziției numai pentru construcțiile aflate pe teren, în contradicție cu considerentele deciziei, în care se menționa că pentru acest bun primăria urmează să înainteze notificarea unității deținătoare, spre competentă soluționare.
Instanța nu s-a preocupat, pentru soluționarea legală a cauzei, să identifice amplasamentul terenului față de precizarea făcută de reclamantă în notificare, cum că localizarea este descrisă în actul de vânzare-cumpărare și nici nu a stabilit deținătorul actual al terenului, avându-se în vedere succesiunea în timp a deținătorilor acestuia, așa cum rezultă din adresa 8199/1969 și minuta din 14 februarie 1975.
Instanța nu a stabilit dacă terenul în litigiu este situat în intravilanul sau extravilanul localității și dacă a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar, față de faptul că reclamanta deține titlul de proprietate 1648-44681 din 11 aprilie 2002 în care apare o suprafață de teren de 1 ha în extravilan.
Raportat la amplasamentul acestui teren din titlu de proprietate, expertul topo va stabili dacă acest teren se identifica cu acela din litigiu sau este un alt teren.
Numai prin lămurirea acestor aspecte se va putea stabili dacă în privința acestui teren sunt incidente dispozițiunile Legii nr. 10/2001 sau este exceptat de la aplicarea legii potrivit art. 8 și dacă este posibilă acordarea măsurilor reparatorii în natură ori prin echivalent, precum și entitatea ținută a le acorda.
întrucât aspectele evidențiate, esențiale în soluționarea legală a cauzei echivalează cu nerezolvarea fondului acesteia, în temeiul art. 313 C. proc. civ. s-a impus admiterea recursului declarat de reclamanta I.M. și casarea deciziei 418 din 4 aprilie 2007 cu trimitere la Curtea de Apel Craiova.
← ICCJ. Decizia nr. 934/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 965/2008. Civil → |
---|