ICCJ. Decizia nr. 934/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1352 din 23 octombrie 2006, Tribunalul București, secția III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general, a anulat dispoziția nr. 5053 din 27 decembrie 2005 și a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție, în sensul atribuirii în proprietate exclusivă, prin compensare, către reclamantă a imobilului situat în București, în valoare de 349.902 RON, reprezentând echivalentul sumei de 99.830 Euro.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului echivalentul în lei a sumei de 34.787 Euro, reprezentând diferența de valoare față de imobilul atribuit în compensare.
A fost admisă cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de expertul B.N. și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 200 RON către expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 14 iulie 1954, G.A. a dobândit în proprietate imobilul situat în București, alcătuit din suprafața de 187 mp teren și o construcție compusă din 2 corpuri de clădire, imobil preluat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 6/1984.
Reclamanta este soția supraviețuitoare a fostului proprietar și unica acceptantă a succesiunii acestuia și, prin sentința civilă nr. 1297 din 9 noiembrie 2005, Tribunalul București a obligat Municipiul București să răspundă la notificarea acesteia, prin emiterea unei oferte de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului expropriat ori prin compensare cu un alt imobil.
S-a mai reținut că, în cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică prin care s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului care a fost expropriat, alcătuit din teren și construcție, este de 98.314 dolari SUA, însă proprietarul a fost despăgubit în luna mai 1985 cu suma de 66.471 lei, care reprezenta 15.211 dolari SUA.
în speță, sunt incidente prevederile art. 1 alin. (2) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și, dată fiind diferența de valoare între imobilul preluat de la soțul reclamantei și cel restituit prin compensare, reclamanta are obligația să plătească pârâtului echivalentul în lei a sumei de 34.787 Euro.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 164 A din 15 martie 2007, a respins apelul declarat de Primăria municipiului București, prin primarul general, împotriva acestei sentințe, reținând că pe amplasamentul unde s-a aflat imobilul preluat de la soțul intimatei-reclamante, în prezent se află "Casa Poporului". Soțul reclamantei a primit despăgubiri, iar în cauză sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001.
Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta, conform art. 1 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către autoritatea investită cu soluționarea notificării.
S-a mai reținut că, potrivit noilor reglementări, unitatea obligată să soluționeze notificarea trebuie să emită dispoziție/decizie cu propunere de restituire prin acordarea de despăgubiri, cu arătarea cuantumului acestora și că numai în acest fel devin aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 care fac vorbire de cuantumul final al despăgubirilor.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Municipiul București, prin primarul general și Primăria municipiului București.
Municipiul București, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că imobilul situat în București a fost preluat de stat prin decizia de expropriere nr.6/1984 și că "instanța de judecată ar fi trebuit să soluționeze cauza prin raportare la dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cap. 5, art. 16", care sunt de imediată aplicare.
Potrivit acestui text, valoarea imobilului se stabilește de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai arată recurentul, că solicitarea intimatei-contestatoare "de a i se repartiza un anumit spațiu nu are nici un suport legal", iar spațiul solicitat nu este liber, fiind închiriat unei societăți comerciale. Atribuirea acestui spațiu creează grave prejudicii recurentului.
Primăria municipiului București, invocând art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că reclamanta a chemat în judecată Municipiul București prin primarul general, sentința a fost pronunțată în contradictoriu cu Municipiul București, apelul a fost declarat de Municipiul București, iar instanța de apel a soluționat apelul cu nerespectarea formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 C. proc. civ.
Deși apelant era Municipiul București, în citativ și dispozitivul deciziei este înscrisă ca apelantă-pârâtă Primăria municipiului București, care nu a fost parte în proces.
Se mai arată că, în calitate de pârâtă-apelantă a fost citată Primăria municipiului București și nu Municipiul București, care a avut calitatea de apelant.
Recursurile declarate de Municipiul București și Primăria municipiului București vor fi respinse, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Susținerile recurentului Municipiul București, prin primarul general, fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Sunt de imediată aplicare toate dispozițiile Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001 și nu doar cele înscrise în Titlul VII cap. 5 art. 16 invocate de recurent, iar, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, "dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită".
Potrivit textului citat, atunci când restituirea în natură nu este posibilă (cum este cazul în speță), unitatea deținătoare sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația ca prin decizie/dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, propunerea pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv putând fi făcută numai atunci când măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Față de dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, cererea intimatei-contestatoare de a-i fi acordat un alt imobil în compensare are suport legal, iar susținerea recurentului că nu era posibilă acordarea spațiului cerut de aceasta și că prin atribuirea acestui spațiu i s-ar crea grave prejudicii nu a fost supusă controlului instanței de apel, deoarece în apel nu s-a invocat imposibilitatea atribuirii în compensare a imobilului solicitat de intimata-reclamantă.
Prin urmare, această critică formulată omisso medio nu poate fi primită spre analiză.
în privința recursului declarat de Primăria municipiului București, se constată că este formulat cu depășirea termenului legal.
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar, conform art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
în prezenta cauză, deși Primăria municipiului București nu a declarat apel, decizia atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu aceasta, iar, potrivit procesului-verbal aflat la fila 19 din dosarul instanței de apel, decizia a fost comunicată Primăriei municipiului București, fiind primită de O.A.M., funcționar însărcinat cu primirea corespondenței, la data de 4 aprilie 2007.
Prin urmare, termenul în care Primăria municipiului București putea declara recurs a început să curgă la data de 4 aprilie 2007 și a expirat la data de 20 aprilie 2007.
Recurenta a declarat recurs la data de 8 noiembrie 2007, iar în declarația de recurs nu a arătat vreo împrejurare care a împiedicat-o să declare recursul în termenul legal.
Recursul fiind declarat cu depășirea termenului legal, criticile formulate de această recurentă nu vor fi analizate.
De altfel, Primăria municipiului București a formulat critici care privesc vătămarea adusă Municipiului București (prin necitarea în proces și nepronunțarea asupra apelului declarat de acesta), însă în recursul declarat de Municipiul București nu s-au formulat asemenea susțineri.
Pentru considerentele expuse, ambele recursuri au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 892/2008. Civil → |
|---|
