ICCJ. Decizia nr. 800/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2858 din 5 decembrie 2006, Tribunalul Călărași a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii, invocată de pârâtă și a lipsei de obiect a cererii de suspendare transfer drept.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român "în soluționarea cererii despăgubirilor pentru lipsire de folosință teren, invocată de pârâtă".
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.V. și I.M.C., în contradictoriu cu Statul Român/C.N.A.D.N. S.A., s-a dispus anularea art. 2 din Hotărârea nr. 26 din 23 noiembrie 2005 a C.N.A.D.N. S.A., în ce privește cuantumul despăgubirilor de 4152,10 lei (echivalent a 1326,17 dolari SUA), acesta fiind de 16.338,4 lei (echivalent a 4641,6 Euro).
S-a respins cererea de suspendare a transferului dreptului de proprietate asupra terenului supus exproprierii, precum și cererea despăgubirilor pentru lipsă de folosință teren expropriat și teren învecinat.
S-a dispus echivalarea cuantumului despăgubirilor, monedă națională (leu) monedă Europeană (Euro) și a fost obligată pârâta către reclamanți, în solidar, la 1600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanților le-a fost expropriată suprafața de 1326,7 mp teren, pentru care le-au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 1326,17 dolari USA, iar anularea hotărârii a fost cerută cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Apărarea de circumstanță a pârâtei că cererea este inadmisibilă nu poate fi primită, pentru că, dacă ar fi acceptată s-ar încălca drepturile reclamanților, în special accesul liber la justiție, iar dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004 stipulează posibilitatea titularului dreptului real de a se adresa instanței de judecată, dacă nu este de acord cu cuantumul despăgubirii.
A reținut tribunalul, că pe fond cererea reclamanților este întemeiată. Dispozițiile Legii nr. 198/2004 fac trimitere la cele ale Legii nr. 33/1994 (art. 26) care prevăd că la calcul se va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială.
Experții au făcut trimitere la ofertele zonei prin societăți comerciale specializate, la relațiile oferite de Biroul Notarului Public Ț.D.C., și la cele oferite de Ghidul Notarilor Publici, concluzia fiind în sensul abordării unei valori de 12,32 lei/mp.
S-a mai reținut, că apărarea pârâtei privind inadmisibilitatea anulării nu poate fi primită. Rezultatul este același în cazul anulării sau modificării actului, iar dispoziția este un act administrativ, pentru că este rezultatul unui act unilateral de voință, este dată de un organism administrativ și legea folosește termenul de revocare.
în privința cererii de suspendare a transferului dreptului asupra terenului, soluția este de respingere, pentru că art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede că transferul operează "de drept" la data plății despăgubirilor sau la data consemnării lor, iar art. 5 alin. (5) prevede că eventualele litigii nu suspendă transferul.
Moneda utilizată în plată este cea națională, însă prin raportare la cea Europeană. Deși moneda USA nu este interzisă, în considerarea viitoarei integrări a României în Uniunea Europeană se impune raportarea la moneda Uniunii - Euro.
Excepția lipsei calității procesuale a statului în cererea având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsirea de folosință este nefondată, pentru că în cauză s-au efectuat lucrări de construcții autostradă ce intră în obiectul de activitate al pârâtului, care a fost interesat în expropriere și în atingerea scopului exproprierii. în aplicarea dispozițiilor art. 998,art. 999 C. civ. nu s-a putut însă stabili prejudicierea, întinderea daunei și nici autorul faptei. Cuantumul stabilit de experți este teoretic, prin raportare la criterii tehnice, fără aplicare practică la speță.
Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 143 A din 1 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe.
Apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe a fost admis și s-a schimbat în parte sentința apelată. A fost admis în parte capătul de cerere privind acoperirea prejudiciului pentru lipsa de folosință a terenului și a fost obligată pârâta la plata sumei de 324 lei, reprezentând 84 lei contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul expropriat pe ultimii 3 ani anteriori exproprierii și 240 lei, suma necesară pentru aducerea terenului afectat în plus de lucrările de execuție la starea inițială.
Au fost respinse pretențiile reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii trei ani pentru terenul afectat în plus de lucrările de execuție și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că susținerea pârâtei că este inadmisibilă soluția tehnică a admiterii cererii de anulare a hotărârii, neprevăzută de lege, nu este întemeiată, pentru că nu există nici un impediment legal pentru folosirea acestei tehnici de redactare a dispozitivului sentinței, în condițiile în care s-a constatat că despăgubirea acordată prin hotărâre nu a fost stabilită corect. Revocarea la care se referă legea poate fi dispusă numai de emitentul actului, iar finalitatea urmărită de reclamanți prin acțiune fiind aceea de a stabili valoarea reală a despăgubirilor pentru terenul care le-a fost expropriat, acțiunea este îndreptată împotriva actului administrativ și privește acea dispoziție din act privitoare la despăgubiri.
A mai reținut instanța de apel că, deoarece cererea privește partea din hotărâre prin care s-au stabilit despăgubirile, în ipoteza admiterii acțiunii, trebuie dispusă o soluție tehnică ce poate consta în schimbarea, modificarea sau anularea acelei părți din hotărâre care privește cuantumul despăgubirilor, iar prin tehnica de redactare a dispozitivului nu s-a produs vreo vătămare apelantei, cât timp efectul soluției privește exclusiv despăgubirile.
în privința cuantumului despăgubirilor, s-a reținut că a fost stabilit pe baza unui raport de expertiză tehnică administrat în cursul judecății, ale cărei concluzii au fost apreciate de apelanta-pârâtă ca fiind corecte, iar apelanta nu a criticat considerentele raportului de expertiză și nici nu a solicitat efectuarea unei noi expertize.
De aceea, nu există mecanismul legal pentru înlăturarea concluziilor raportului de expertiză, iar pe fondul susținerilor, se constată că nu se poate acorda preferință, ca valoare probatorie, unor anunțuri publice existente la o agenție imobiliară cu privire la valoarea de circulație a imobilului. Pentru stabilirea justă a despăgubirilor, experții trebuie să stabilească atât valoarea la momentul exproprierii, cât și o valoare stabilită pe baza venitului pe care l-ar fi obținut proprietarul din exploatarea imobilului pe o anumită perioadă de timp, iar, în speță, valoarea de circulație este mai mare decât valoarea stabilită conform metodei de determinare a venitului net. De aceea, s-a optat pentru valoarea de circulație, care este mai profitabilă reclamanților lipsiți de proprietatea lor.
Cu privire la apelul declarat de reclamanți, s-a reținut că, în cazul exproprierii, Legea nr. 198/2004 prevede că anterior actului de expropriere se face o evaluare a imobilului și se plătește despăgubirea astfel stabilită. Se acordă beneficiarului dreptul de a contesta valoarea stabilită de experți, însă noua evaluare trebuie să se raporteze tot la momentul la care a avut loc exproprierea.
S-a mai reținut că, în măsura în care prin art. 9 din Legea nr. 198/2004 este stabilit termenul în care se face plata sumei ce reprezintă diferența dintre despăgubiri, susținerea apelanților-reclamanți că tribunalul nu s-a pronunțat asupra termenului de plată nu este întemeiată.
Critica privind greșita respingere a cererii de suspendare a transferului dreptului de proprietate este nefondată, pentru că, potrivit recipisei CEC nr. 2285/02 din 28 decembrie 2005, pârâta a consemnat, la dispoziția reclamanților, suma de bani stabilită prin hotărâre, iar, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor operează de drept la data plății despăgubirilor.
A reținut instanța de apel, că este întemeiată critica privind lipsa de folosință a terenului expropriat și cel învecinat, pe o perioadă anterioară emiterii hotărârii de expropriere.
Apelanții-reclamanți au formulat o cerere în răspundere civilă delictuală, invocând producerea unui prejudiciu prin ocuparea terenului expropriat și a unei suprafețe de teren suplimentare anterior datei exproprierii efective.
începerea lucrărilor de construire a autostrăzii pe porțiunea de teren expropriată a început cu mult timp înaintea anului 2005. Prin adresa nr. 93/9414 din 14 mai 2007, C.N.A.D.N.R. S.A. a precizat că ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la data de 28 noiembrie 2001, iar contractul de execuție a fost semnat la data de 12 octombrie 2001. Autorizația de construire a autostrăzii fiind emisă în anul 2001, rezultă că începerea lucrărilor de execuție s-a produs "cel puțin începând cu anul 2002", iar la prima instanță a fost administrată proba cu expertiză tehnică prin care s-a stabilit că valoarea lipsei de folosință pe ultimii 3 ani anteriori exproprierii este de 84 lei.
în privința terenului folosit în plus, s-a constatat că nu s-au administrat probe suficiente pentru determinarea certă a datei ocupării terenului și a perioadei în care a fost ocupat. De aceea, stabilirea despăgubirii "pentru lipsa de folosință a terenului folosit în plus", făcută exclusiv pe baza declarației reclamanților, nu poate fi luată în considerare.
Experții P.A., M.S. și E.Ș. s-au deplasat la fața locului, la data de 27 martie 2006 și au constatat că suprafața de aproximativ 2161 mp teren ce aparține reclamanților este afectată de resturi de moloz și pietre, constatare făcută și de expertul B.I.
A reținut instanța de apel că, nefiind dovedită ocuparea terenului în excedent, pârâta este obligată doar la plata sumei necesare pentru readucerea terenului excedentar la starea inițială și nu la plata lipsei de folosință, iar suma necesară readucerii terenului la starea inițială este de 240 lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de experții P.A., M.S. și E.Ș.
împotriva acestei decizii a declarat recurs C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român care, precizând că recurent-pârât este Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în esență, a formulat următoarele critici:
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Călărași, Consiliul local Vâlcele a respectat toate prevederile Legii nr. 198/2004 și ale Normei de aplicare a acestei legi.
A arătat recurentul, că a invocat excepția de inadmisibilitate a primului capăt de cerere având ca obiect nulitatea relativă parțială a hotărârii nr. 26 din 23 noiembrie 2005, deoarece hotărârea este un act unilateral, nu bilateral, iar posibilitatea anulării hotărârii nu este prevăzută de lege.
Legea nr. 198/2004 prevede posibilitatea contestării hotărârii comisiei doar sub aspectul cuantumului despăgubirii, aspect asupra căruia intimații justifică un interes, dar nu există temei legal pentru constatarea nulității relative parțiale a hotărârii.
Legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, iar motivele invocate de intimați nu se încadrează în aceste cauze, deoarece hotărârea a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
Hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice și, prin Legea nr. 198/2004 s-a urmărit ca atunci când expropriatul este nemulțumit de cuantumul despăgubirii, acest lucru să nu împiedice exproprierea. Instanța poate fi sesizată numai cu privire la cuantumul despăgubirii și se poate interveni în sensul obligării Statului Român la despăgubiri, însă nu se poate dispune anularea actului juridic unilateral.
Recurentul a susținut că instanțele de fond și apel, implicit au reținut că la momentul emiterii actului unilateral a existat cauza de nulitate, deși hotărârea a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, iar intimații au solicitat modificarea hotărârii, deși cele două cereri (anularea și modificarea) se exclud, pentru că nulitatea lipsește de orice efect actul declarat nul. Actul "nu mai există" pentru a putea fi modificat.
Primul capăt de cerere, așa cum a fost formulat, trebuia timbrat, deoarece, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, sunt scutite de plata taxei de timbru doar cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia.
Referitor la efectuarea calculului despăgubirilor în Euro, recurentul a susținut că intimații-reclamanți "nu au individualizat" Regulamentul B.N.R. care prevede că pe teritoriul României plățile se fac în lei sau Euro. Rațiunea pentru care evaluatorii autorizați s-au raportat la dolari SUA a fost aceea de a proteja expropriatul de efectele negative ale inflației, iar instanța de fond, fără a preciza temeiul legal, a decis că stabilirea despăgubirii în Euro conduce la această finalitate. A arătat recurentul, că nu a contestat modul de calcul la care au recurs experții, ci faptul că nu este reglementată obligativitatea efectuării calculului într-o anumită monedă convertibilă, iar, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acest capăt de cerere trebuia timbrat.
Recurentul a cerut să se constate netemeinicia și nelegalitatea raportului de expertiză întocmit de comisia de experți desemnată potrivit Legii nr. 33/1994 și pe cale de consecință și a hotărârilor atacate.
A susținut recurentul, că raportul de evaluare s-a făcut de experți autorizați de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin raportare la valoarea de piață, însă în cazul exproprierii nu se poate lua în calcul numai valoarea de piață. în raportul de evaluare s-a avut în vedere o valoare specială a imobilelor, legată de un element extraordinar (exproprierea) care oferă un supliment de valoare mai mare decât valoarea de piață.
Față de adresa agenției imobiliare SC R.C. SRL și de adresa Biroului Notarului Public Ț.D.C. nr. 9 din 18 ianuarie 2006, prețurile indicate de experți în rapoartele de expertiză sunt pur fictive, și greșit experții s-au raportat la momentul întocmirii rapoartelor de expertiză. Conform Legii nr. 33/1994, neînțelegerile dintre expropriator și proprietari se soluționează în instanță în baza unui raport de expertiză, motiv pentru care se ia în calcul momentul efectuării raportului de expertiză, însă, potrivit Legii nr. 198/2004, nemulțumirea persoanei expropriate nu mai amână transferul dreptului de proprietate, iar despăgubirea este consemnată în prealabil la CEC.
De aceea, prețul de circulație trebuia stabilit în raport cu data exproprierii, așa cum s-au pronunțat mai multe decizii de către Curtea de Apel București.
Experții au ignorat prevederile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, față de care trebuie avut în vedere sporul de valoare pe care proprietățile l-au dobândit în urma realizării obiectivului de investiții menționat în H.G. nr. 661/2005, iar, din perspectiva aderării țării noastre la U.E., interesul național ar trebui să primeze intereselor personale în realizarea programului de infrastructură, care este deosebit de important.
în privința soluției admiterii apelului declarat de intimații-reclamanți, recurentul a arătat că la instanța de fond aceștia au achitat taxa de timbru pentru pretențiile reprezentând lipsa de folosință pe ultimii trei ani a terenului expropriat și a celui pretins ocupat în plus, însă pentru cererea făcută în apel nu au plătit taxa de timbru judiciar, deși, potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997, datorau 50% din taxa datorată la suma contestată. S-a invocat existența obligației de plată, însă instanța de apel nu a pus în vedere apelanților să plătească taxele de timbru.
S-a mai susținut, că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând astfel principiul disponibilității.
Deși reclamanții au criticat sentința apelată "privitor la pretențiile pentru lipsa de folosință a terenului expropriat și a terenului ocupat fără drept", instanța de apel a obligat "pârâta" la plata sumei de 240 lei necesară pentru readucerea terenului afectat de lucrările de execuție la starea inițială, încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Obligată la plată este "pârâta", deși pretențiile s-au formulat în contradictoriu cu Statul Român, iar raportul de expertiză invocat de instanța de apel a fost anulat de instanța de fond în ședința publică din data de 23 mai 2006.
Experții P.A., E.Ș. și M.S. au calculat suma necesară readucerii terenului în forma inițială, deși nu fusese stabilit un asemenea obiectiv de către instanță, iar, ulterior, experții M.C., C.I. și I.G. nu au mai stabilit suma care să acopere cheltuielile necesare aducerii terenului la starea inițială.
Pretențiile vizând obligarea Statului Român la contravaloarea lipsei de folosință sunt nedovedite, deoarece nu s-a stabilit faptul ocupării terenului anterior momentului exproprierii. Autorizația de construire atestă parcurgerea etapelor pentru autorizarea lucrării și nu ocuparea terenului, experții "au tratat chestiunea" la modul ipotetic, iar intimații au recunoscut că nu au produs dovezi privitoare la lipsa de folosință.
Cu privire la cererea având ca obiect plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale a statului, deoarece lucrările fiind executate de constructor, terenul nu a fost ocupat de Statul Român, iar dacă ar exista răspundere civilă delictuală ea aparține antreprenorului.
Intimații nu au dovedit nici faptul punerii în întârziere a debitorului, iar în alte cauze similare cererea acestora având ca obiect plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru terenul expropriat și cel pretins ocupat în plus a fost respinsă.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
în privința cererii având ca obiect plata despăgubirilor pentru terenul ocupat în plus față de suprafața de teren care a făcut obiectul exproprierii sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanța de apel, admițând cererea formulată de reclamanți și obligând recurentul-pârât să le plătească suma de 240 lei necesară pentru aducerea terenului afectat în plus de lucrările de execuție la starea inițială, a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Intimații-reclamanți au cerut, prin acțiune, despăgubiri pentru terenul ocupat de lucrările de construcții, care excede suprafața de 1326,17 mp, indicând valoarea daunei la suma de 600 RON.
Comisia de experți desemnată de instanță a stabilit prejudiciul produs "ca urmare a nefolosirii terenului pentru suprafața expropriată și pentru cea folosită în afara exproprierii" ca fiind de 84 lei RON și respectiv 135 lei RON, iar intimații-reclamanți, în concluziile scrise aflate la filele 229-238 din dosarul tribunalului, au solicitat "contravaloarea recoltei ca urmare a lipsei de folosință".
în declarația de apel, reclamanții au criticat sentința cu privire la greșita respingere a "petitului privitor la pretențiile pentru lipsa de folosință a terenului expropriat și a celui ocupat fără drept", iar cu privire la lipsa de folosință a terenului ocupat în plus, instanța de apel a respins cererea, reținând că nu pot fi acordate despăgubiri, pentru că nu s-au administrat probe suficiente pentru determinarea certă a datei ocupării terenului excedentar și a perioadei în care a fost folosit.
Deoarece intimații reclamanți nu au investit tribunalul cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri reprezentând suma necesară readucerii terenului excedentar la starea inițială și nici în declarația de apel nu au arătat că ar fi formulat o asemenea cerere, față de prevederile art. 295 C. proc. civ. și ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut.
De altfel, suma de 240 lei necesară pentru readucerea terenului la starea inițială a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de experții P.A., M.S. și E.Ș., anulat de tribunal prin încheierea din 23 mai 2006, motivul anulării constituindu-l faptul că raportul a fost întocmit de o altă comisie decât cea stabilită de instanță.
Celelalte critici formulate de recurent nu sunt întemeiate.
Așa cum corect s-a reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, cererea având ca obiect anularea parțială a hotărârii nr. 26 din 23 noiembrie 2005, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor, nu este inadmisibilă.
Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Legea prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente.
Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Textul stabilește conținutul hotărârii, iar la lit. h) este prevăzută mențiunea "calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată".
Sesizată cu contestație împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.
Cauzele pentru care un act este anulabil nu sunt prevăzute expres de lege, așa cum susține recurenta, iar hotărârea emisă în condițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 198/2004 nu este un act juridic civil.
Prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor și, fiind supusă căii de atac, obligația de plată a despăgubirilor există pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menționată în hotărârea atacată a fost deja plătită.
în privința cuantumului despăgubirilor, are efecte depline hotărârea judecătorească, expropriatorul având obligația, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, să facă plata, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.
în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor la data când se face plata, corect s-a dispus echivalarea monedei naționale cu moneda Europeană.
Deși, potrivit art. 137 alin. (2) din Constituția României, moneda națională este leul, iar în condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația și înlocuirea monedei naționale cu aceea a Uniunii Europene, prin hotărârea contestată, comisia constituită conform art. 6 din Legea nr. 198/2004 a stabilit dreptul la despăgubiri în lei "reprezentând echivalentul a 1326,17 dolari SUA", iar, conform susținerii recurentei, rațiunea pentru care evaluatorii s-au raportat la dolari SUA a fost aceea de a proteja expropriatul de efectele negative ale inflației.
în prezenta cauză, expropriații, însă, au solicitat ca despăgubirea să se facă prin raportare la moneda Europeană, considerând că în acest fel sunt mai bine protejați, iar în lipsa unor dispoziții legale care să reglementeze posibilitatea stabilirii despăgubirilor în echivalent dolari SUA, corect a fost admisă cererea acestora.
Nefondate sunt și criticile care privesc modul de stabilire al cuantumului despăgubirilor.
Articolul 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Pentru stabilirea despăgubirii, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar, față de prevederile art. 26 din lege, corect s-a stabilit valoarea despăgubirii în raport de prețul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză.
Faptul că, potrivit art. 8 din Legea nr. 198/2004, recurenta a făcut plata despăgubirii stabilite prin hotărârea atacată și că transferul dreptului de proprietate s-a produs la data plății, nu face inaplicabilă prevederea din Legea nr. 33/1994 (art. 26) că la stabilirea cuantumului despăgubirii se are în vedere prețul de la data întocmirii raportului de expertiză.
în raportul de expertiză, aflat la filele 219-223 din dosarul tribunalului, la metoda 1 de evaluare experții au avut în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar pârâtul, care nu a contestat modul de calcul, conform consemnărilor din încheierea de dezbateri, a cerut să se respingă cererea reclamanților și să fie omologată cea de a doua modalitate de calcul.
Or, conform acestei modalități, cuantumul despăgubirii stabilit după metoda de determinare a venitului este de 16068,7 lei RON, cu mult mai mare decât cel stabilit prin hotărârea contestată de reclamanți.
Susținerile care se bazează pe analiza înscrisurilor depuse la dosar, înscrisuri care, în opinia recurentului, fac dovada altui preț de vânzare decât cel menționat de experți, nu fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece privesc aprecierea probelor, iar critica privitoare la efectuarea calculului despăgubirilor în raport de prevederile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1974 este formulată direct în recurs. în declarația de apel (greșit intitulată recurs) nu s-a formulat o asemenea critică.
Nici susținerea că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat anterior exproprierii nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., deoarece privește modul de stabilire de către instanța de apel a situației de fapt (data începerii lucrărilor) pe baza aprecierii probelor administrate în cauză, iar susținerea că pârâtul nu are calitate procesuală nu este întemeiată.
Nu se poarte reține că răspunderea pentru începerea lucrărilor anterior datei exproprierii aparține antreprenorului, așa cum susține recurentul, pentru că lucrările au fost începute pe baza ordinului de începere a lucrărilor, emis la data de 28 noiembrie 2001 de către C.N.A.D.N.R. (fosta A.N.D.) și a contractului de execuție semnat la data de 12 octombrie 2001, fapt confirmat prin adresa nr. 93/9414 din 14 mai 2007, emisă de C.N.A.D.N.R. SA (reprezentanta legală a statului în acest proces).
De aceea, obligația de plată pentru prejudiciul produs proprietarului expropriat prin lipsirea de folosință a terenului care a făcut obiectul exproprierii, determinată de începerea lucrărilor anterior datei când s-a produs exproprierea, aparține pârâtului Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R., iar instanța de apel a respins apelul formulat de C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român, așa cum s-a precizat în cererea înregistrată la data de 27 decembrie 2006, fără să rețină că C.N.A.D.N.R. S.A. a declarat apel în nume propriu.
Neîntemeiate sunt și criticile privitoare la obligația intimaților-reclamanți de plată a taxelor de timbru pentru capetele de cerere având ca obiect: constatarea nulității hotărârii comisiei; echivalarea cuantumului despăgubirilor în moneda Euro; obligarea pârâtului la plata despăgubirii reprezentând dauna produsă prin lipsirea de folosință a terenului expropriat și a unei părți din terenul ocupat în plus de lucrările de execuție.
Articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 dispune "Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru".
Cererile având ca obiect constatarea nulității părții din hotărâre care cuprinde cuantumul despăgubirii și efectuarea calculului despăgubirii, prin echivalent, în monedă Europeană privesc dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii, iar suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului cauzat proprietarului prin lipsirea de folosință a terenului expropriat și a celui ocupat în plus este parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 9 din Legea nr. 198/2004, care stabilește dreptul expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se adresa instanței judecătorești, prevede că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Or, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Față de prevederile textelor citate, corect nu li s-a pus în vedere reclamanților să plătească taxe de timbru pentru aceste cereri.
Susținerea recurentului că pentru prejudiciul reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, ocupat fără drept anterior exproprierii și a terenului ocupat în plus trebuia pus în întârziere este, de asemenea, neîntemeiată.
Instanța de apel a reținut că acest prejudiciu are ca temei delictul. Or, în domeniul delictului, cel care a săvârșit fapta ilicită este de drept în întârziere.
în materie contractuală, partea care nu-și execută obligația ce rezultă din contract trebuie pusă în întârziere, cu respectarea formalităților prevăzute de lege, însă în prezenta cauză răspunderea recurentului-pârât pentru dauna produsă prin lipsirea intimaților de folosința terenului nu are ca temei vreun contract încheiat de părți.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât a fost admis și a fost casată, în parte, decizia atacată, în sensul că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 84 lei reprezentând dauna produsă prin lipsa de folosință a terenului expropriat și s-a înlăturat obligarea acestuia la plata sumei de 240 lei necesară pentru aducerea la starea inițială a terenului afectat în plus de lucrările de execuție.
Restul dispozițiilor deciziei au fost menținute.
| ← ICCJ. Decizia nr. 802/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 934/2008. Civil → |
|---|
