ICCJ. Decizia nr. 937/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 937
Dosar nr. 16/36/200.
Şedinţa publică din 14 februarie 2008
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Reclamantul C.N.L. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Constanţa, Consiliul local Constanţa, RA E.D.P.P. Constanţa şi B.I., pentru a se dispune obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele situate în Constanţa.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul situat în str. C. nr. 11 a fost dobândit de către mama sa, A.L., cu titlu de dotă, prin actul de donaţie din anul 1940 transcris la grefa Tribunalului Constanţa şi a fost naţionalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, pe numele unei persoane care nu era proprietarul acestui imobil, şi fără ca autoarea reclamantului să îndeplinească condiţiile impuse de acest act normativ.
În ceea ce priveşte imobilul situat în str. N., reclamantul a arătat că înţelege să revendice cota de ½ ce îi revine ca moştenire de pe urma defunctului C.F., bunicul său.
La termenul de judecată din 13 septembrie 1999, reclamantul şi-a modificat acţiunea cu privire la cadrul procesual stabilit iniţial, în sensul că a chemat în judecată şi pe B.M., în calitate de deţinător actual al imobilului din str. C.V. nr. 11, alături de B.I.
Ca urmare a decesului reclamantului, la termenul din 21 februarie 2000, în temeiul prevederilor art. 243 C. proc. civ., s-a dispus introducerea în cauză a moştenitoarei acestuia, L.V.
În cauză au formulat cerere din intervenţie în interes propriu, în calitate de moştenitori ai autoarei F.S.M., L.N.H., L.T.A. şi H.A., prin care au solicitat revendicarea cotei indivize de ½, alături de cota solicitată de reclamantă, din imobilul situat în str. N., nr. 21.
De asemenea, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei şi a intervenţiilor la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, B.I. şi B.M., prin încheierea de şedinţă de la termenul din 19 septembrie 2004, şi, totodată, s-a pronunţat şi asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în sensul respingerii acesteia.
Tribunalul Constanţa, în raport de actele şi lucrările cauzei, prin sentinţa civilă nr. 1850 din 26 septembrie 2006, a admis acţiunea principală formulată de către L.V., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul local Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa.
A admis cererile de intervenţie în nume propriu formulate de L.N.H., L.T.A. şi H.A. şi a obligat pe pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul local Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei şi intervenienţilor următoarele imobile: imobilul situat în Constanţa, str. C. nr. 11 compus din teren în suprafaţă de 552 mp, şi corpul de clădire A cu suprafaţă construită de 52 mp şi corpul de clădire B ( demisol, parter şi etaj ) cu suprafaţa construită de 240 mp, cu următoarele vecinătăţi: N – bloc locuinţe MV2; S – str. M.; E – proprietate de stat; V – str. C. nr. 11, identificat potrivit raportului de expertiză şi a schiţei anexă întocmită de către expert tehnic C., cu excepţia apartamentului aparţinând familiei B.; imobilul situat în Constanţa, str. N. nr. 21, compus din teren în suprafaţă de 528 mp, şi construcţie dezvoltată pe patru nivele: subsol, parter, etaj I şi etaj II, cu suprafaţa construită de 462 mp, având următoarele vecinătăţi : N – proprietate de stat; S – proprietatea D.B.; E – alee carosabilă; V – str. N., identificat potrivit raportului de expertiză şi a schiţei anexă întocmită de expert tehnic C.
Prin Decizia civilă nr. 82 din 5 martie 2007, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii RA E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, reţinând, în esenţă, următoarele:
Atât reclamanta, cât şi intervenienţii în interes propriu şi-au dovedit calitatea procesuală activă cât şi dreptul de proprietate asupra bunului.
Astfel, pentru imobilul situat în Constanţa, str. C. nr. 11, autoarea reclamantului, L.A., născută F., a dobândit imobilul prin actul de donaţie transcris la Grefa Tribunalului Constanţa sub nr. 3386 din 28 decembrie 1940 de la F.C.M.
Prin urmare, deşi unicul titular al dreptului de proprietate pentru acest imobil a fost F.A., imobilul a fost naţionalizat greşit pe numele unui neproprietar, F.L., aşa cum rezultă din anexa la Decretul nr. 92/1950.
Proprietara imobilului F.A., la data naţionalizării fiind casnică, făcea parte din categoriile de persoane exceptate de la naţionalizare.
Descendent al autoarei F.A., a fost L.H.N., care a decedat în anul 2000 şi a cărui moştenitoare este L.V., întrucât L.N.H. şi L.T.A., potrivit certificatului de moştenitor nr. 349 din 3 august 1976, au renunţat la succesiunea autoarei lor.
Imobilul situat în Constanţa, faţă de faptul că a fost naţionalizat pe numele altei persoane, pe de o parte, iar pe de altă parte, că adevăratul proprietar făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare, s-a constata că a fost preluat de stat fără titlu valabil.
În ceea ce priveşte imobilul situat în Constanţa, s-a constatat că a fost proprietatea lui F.H. şi M., autorii numitelor F.A. şi F.S.M., şi a fost dobândit prin ordonanţa de adjudecare la licitaţie, în anul 1925, de către F.H., care, la rândul său, a donat ½ din dreptul de proprietate fiicei sale, F.S.M.
Acest imobil a fost naţionalizat în întregime pe numele de F.H.
Intervenienţii sunt moştenitorii lui F.S.M., căsătorită M. şi le revine cota de ½ din imobil, iar cealaltă cotă de ½ le revine reclamantei şi intervenienţilor.
Şi acest imobil a fost naţionalizat, deşi ambii proprietari erau exceptaţi de la naţionalizare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar şi R.A. E.D.P.P. Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin recursul lor, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin primar arată că hotărârea recurată este netemeinică, în sensul că instanţa de apel a reţinut că atât reclamanta cât şi intervenienţii au dovedit calitatea de moştenitori, susţinută de aceştia, însă nu a arătat din ce probatorii reiese acest fapt, analiza judecătorilor limitându-se doar la autoarea A.F., în calitate de titulară a unui drept de proprietate asupra imobilului situat în str. C. nr. 11, nu şi la descendenţii săi.
În ce îi priveşte pe intervenienţii în interes propriu, s-a arătat că instanţa de apel s-a limitat la reluarea motivării Tribunalului Constanţa.
S-a considerat, că, nici reclamanta şi nici intervenienţii nu au justificat calitatea procesuală activă în cauză, împrejurare faţă de care motivul de apel pe acest aspect a fost respins nelegal.
În ceea ce priveşte preluarea imobilelor de către stat, constatată ca fiind abuzivă de către instanţele de fond şi apel, se arată că referitor la cele două imobile, fie motivarea a fost lapidară, fără a arăta care sunt probatoriile pe baza cărora s-a ajuns la această concluzie pentru imobilul situat în Constanţa, str. C. nr. 11, fie a lipsit, pentru imobilul din str. N. nr. 21.
În acest sens, s-a arătat că din materialul probator rezultă că acest imobil a fost preluat de la autorul H.F., care deţinea mai multe imobile în scop de exploatare, neîncadrându-se astfel în dispoziţiile Decretului nr. 92/1950.
Prin recursul său, pârâta E.D.P.P. Constanţa critică Decizia recurată pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al motivelor de recurs art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta arată că, nelegal, instanţa de apel a respins criticile privind nedovedirea calităţii de succesor în drepturi a persoanei care revendică, faţă de titulara dreptului de proprietate originar.
Se solicită, în temeiul dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., să se constate că instanţa de apel era obligată să analizeze critica privind nedovedirea calităţii de persoane îndreptăţite a reclamantei şi intervenienţilor în nume propriu, în lipsa arborelui genealogic, şi că trebuia să motiveze cererea de respingere a criticilor privitoare la nelegala soluţionare a problemei legitimării procesuale a acestora.
Se mai arată că, instanţa de apel, în mod greşit, a admis acţiunea în revendicare, în lipsa actului de vânzare-cumpărare originar, întrucât unicul înscris cu care s-au legitimat intimaţii a fost Actul dotal transcris la Grefa Tribunalului Constanţa sub nr. 3386 din 28 decembrie 1940, ce nu poate face dovada deplinei proprietăţi asupra imobilelor în litigiu.
În concluzie, s-a arătat că nu s-a îndeplinit niciuna din condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în revendicare imobiliară, având în vedere că nu s-a făcut dovada transmiterii dreptului de proprietate de la A.F. la intimaţi şi nici nu s-a invocat un titlu originar de către aceştia, care să fi fost preferat celui opus de către recurenţii-pârâţi.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente :
Recurenţii-pârâţi, deşi au formulat recursuri separate, prin criticile formulate invocă nemotivarea sau insuficienta motivare a deciziei recurate şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor, reclamanta L.V. şi intervenienţii în interes propriu L.N.H., L.T.A. şi H.A., astfel că acestora li se va răspunde, în continuare, prin aceleaşi considerente.
Critica formulată de pârâţii-recurenţi în sensul că Decizia civilă recurată nu este motivată sau este insuficient motivată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor, invocată prin cererile de apel formulate de aceştia, este nefondată, deoarece instanţa de apel a răspuns acestei critici, expunând temeiurile de fapt şi de drept ce au condus la respingerea sa, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte criticile privind excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor, sunt, de asemenea, nefondate, întrucât faţă de obiectul acţiunii, în revendicare, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ., art. 19, art. 20 şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, reclamanta şi intervenienţii au făcut dovada cu acte de stare civilă şi certificate de moştenitor că au calitatea de moştenitori ai autorilor F.H. şi F.M., care au avut două fiice, F.A. şi F.S.M. (căsătorită M.).
Unicul moştenitor legal al autoarei F.A. a fost reclamantul L.C.N., care a decedat în timpul procesului şi a cărui moştenitoare este soţia supravieţuitoare, L.V., potrivit certificatelor de moştenitor nr. 349/1976, nr. 285 din 1 martie 1991 şi nr. 13 din 7 februarie 2000 ( filele 3,78 şi 234 dosar fond ).
Moştenitorii autoarei F.S.M. sunt intervenienţii în interes propriu, potrivit certificatelor de moştenitor nr. 1905 din 21 martie 1975, nr. 67 din 20 martie 1996 şi nr. 761 din 28 mai 1993, filele 199, 197 şi 200 dosar fond.
În această situaţie, nu poate fi primită susţinerea pârâtei RA E.D.P.P. Constanţa în sensul că, în speţă, nu s-a făcut dovada arborelui genealogic al intimaţilor.
Cum intimata-reclamantă, în calitate de moştenitor legal al soţului său, L.C.N. şi intimaţii-intervenienţi în interes propriu au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai foştilor proprietari ai imobilelor revendicate, se constată că aceştia şi-au dovedit legitimitatea procesuală activă în raportul juridic dedus judecăţii, astfel că, în mod legal, prin Decizia atacată, instanţa de apel a respins motivele de apel formulate de pârâţi pe acest aspect.
În ceea ce priveşte critica formulată de pârâta RA E.D.P.P. Constanţa, potrivit căreia intimaţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate situate în Constanţa, str. C. nr. 11 şi respectiv, str. N. nr. 21, se constată că prin cererea de apel nu s-au formulat critici sub acest aspect, astfel că, această critică fiind formulată pentru prima dată în recurs, este exercitată omisso medio, sancţiunea fiind aceea a neprimirii şi analizării sale.
De altfel, această critică priveşte modul de apreciere a probelor administrate în cauză, în raport de care s-a stabilit dreptul de proprietate asupra bunului şi nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Imobilele revendicate au fost preluate de stat fără titlu valabil, abuziv, prin naţionalizare potrivit Decretului nr. 92/1995, fiind evidenţiate în listele anexe la poziţiile 68 şi 69, fila 9 dosar fond, întrucât la data naţionalizării proprietarii imobilelor făceau parte din categoriile de persoane exceptate de la naţionalizare, potrivit art. II din decret.
Pe de altă parte, preluarea imobilelor de către stat a fost abuzivă, deoarece dispoziţiile decretului de naţionalizare contraveneau dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv a art. 480 C. civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire şi ale Constituţiei din 1948, care garantau proprietatea.
Şi critica formulată de pârâta RA E.D.P.P. Constanţa, potrivit căreia acţiunea în revendicare este inadmisibilă, este nefondată, întrucât acţiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situaţie în care reclamanta şi intervenienţii în interes propriu aveau deschisă calea dreptului comun pentru revendicarea imobilelor în litigiu
Celelalte critici formulate de recurenţii-pârâţi, aşa cum au fost expuse mai sus, privesc aprecierea probatoriului administrat în cauză şi nu pot fi încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel că acestea nu vor fi primite şi analizate.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar şi RA E.D.P.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 82 din 5 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1049/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 922/2008. Civil → |
|---|
