ICCJ. Decizia nr. 10290/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10290/2009
Dosar nr. 4504/1/2009
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2505 din 5 martie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de Oraşul Sinaia şi de primarul oraşului Sinaia împotriva deciziei civile nr. 66 din 29 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care a casat-o în parte, a admis apelul declarat de aceiaşi pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 1229 din 28 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, a schimbat în parte sentinţa şi a respins şi cererea privind restituirea în natură a suprafeţelor de teren – spaţii verzi, identificate prin raportul de expertiză topo, notate cu indicativele Sp 1 în suprafaţă de 939 mp, SpV2 în suprafaţă de 109 mp şi SpV5 în suprafaţă de 136 mp, menţinând restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a respins recursul declarat de intervenientul D.I.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" din art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 are în vedere acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoilor comunităţii, dotări edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri, grădini publice, pieţe pietonale, ş.a.
Or, în speţă, suprafeţele de teren anterior menţionate au destinaţia de utilitate publică, fiind spaţii verzi, chiar dacă o parte dintre ele sunt situate în incinta şcolii generale.
În atare situaţie, în mod greşit s-a dispus restituirea lor în natură prin încălcarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare reclamanţii OGA., O.M.E., O.M.E.R. şi O.R., invocând în drept dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei se susţin următoarele:
Hotărârea este rezultatul unei erori materiale cu privire la zona în care se află spaţiul, având indicativul SpV1 în suprafaţă de 939 mp.
Astfel, chiar din citatul extras al hotărârii a rezultat că Înalta Curte a considerat terenul SpV1 ca fiind spaţiu verde de utilitate publică, aşa cum este definit prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aflat în afara incintei Şcolii Generale „George Enescu".
Această apreciere a instanţei este rezultatul unei erori materiale, eroare esenţială de care a depins soluţia pronunţată cu privire la acest lot de teren.
În fapt, este vorba de un teren înierbat din incinta curţii şcolii, care nu este folosit pentru activităţi şcolare şi nici pentru agrementul publicului larg, fiind încadrat din punct de vedere juridic în categoria terenurilor libere, restituibile în natură conform Legii nr. 10/2001.
Recurenţii contestatori au solicitat admiterea contestaţiei în anulare, rejudecarea recursurilor şi admiterea apelului declarat de Oraşul Sinaia şi primarul Oraşului Sinaia, cu schimbarea în parte a sentinţei Tribunalului Prahova referitor la spaţiile notate cu indicativele SpV2, SpV3,SpV4 şi SpV5.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.
Contestaţia în anulare este, într-adevăr, nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Deşi invocă în drept dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorii sunt, în realitate nemulţumiţi de calificarea pe care a dat-o instanţa de recurs noţiunii de utilitate publică şi, de aici, de concluzia instanţei cu privire la legalitatea restituirii în natură a unor suprafeţe de teren ce au făcut obiectul litigiului.
Determinantă în soluţia instanţei de recurs a fost destinaţia acestor suprafeţe de teren în litigiu situate în curtea şcolii, şi anume aceea de spaţii verzi.
Faptul că aceste suprafeţe de teren nu ar fi folosite pentru activităţi şcolare şi nici pentru agrementul publicului larg reprezintă o apărare ce nu poate fi primită pe calea contestaţiei în anulare, deoarece nu priveşte o greşeală materială evidentă care să poată fi remediată prin admiterea acestei căi extraordinare de atac.
Nefiind întrunite condiţiile art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii O.R., O.M.E., OGA. şi O.M.E.R., împotriva deciziei civile nr. 3505 din data de 5 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10278/2009. Civil. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 10277/2009. Civil → |
|---|
