ICCJ. Decizia nr. 1014/2010. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1014/2010
Dosar nr. 4565/1/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 735 din 12 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Olt, s-a dispus admiterea acţiunii introduse de reclamanţii B.M.A. şi S.T. în contradictoriu cu pârâţii SC S. SA, anularea Deciziei nr. 2208 din 12 noiembrie 2001 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a imobilului situat în Slatina, judeţul Olt, compus din casă de locuit şi terenul aferent.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Petenţii au dovedit cu acte de stare civilă că sunt moştenitori ai autorului S.T. proprietarul imobilului în litigiu, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1954 potrivit sentinţei civile nr. 629/1953 pronunţată de fostul Tribunal Raional Slatina, Regiunea Argeş, fiind îndeplinite astfel, condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea pârâtei potrivit cu care imobilul este în patrimoniul acestuia, privatizată în condiţiile Legii nr. 31/1990 nu au fost primite de instanţă, deoarece contractul de vânzare - cumpărare acţiuni nu reprezintă un titlu valabil astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Excepţia privind lipsa calităţii procesuale a fost respinsă deoarece art. 27 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale, situaţie în care calitate procesuală pasivă o are A.P.A.P.S. în cauză însă imobilul fiind preluat abuziv, situaţie în care în sensul art. 9 din Legea nr. 10/2001 acţiunea a fost admisă, anulată decizia şi restituirea în natură a imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 232 din 9 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 735 din 12 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Olt, şi obligarea apelantului la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la titlul prin care statul a deţinut imobilul solicitat a fost restituit s-a reţinut că statul nu are un titlu valabil asupra acestuia.
Conform actelor şi lucrărilor dosarului imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 629 din 28 mai 1953, potrivit cu care statul intră în proprietatea unor bunuri imobile, printre altele, conform art. 1 lit. d) şi pentru bunurile fără stăpân şi cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete.
Sentinţa civilă nr. 629/1953 reţine că imobilul este abandonat, că fostul proprietar are domiciliul necunoscut şi că se încadrează în dispoziţiile Decretului nr. 111/1951.
Conform art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 sunt socotite imobile preluate de stat cu titlu valabil, acele imobile care au respectat legislaţia în vigoare la data preluării.
Examinând preluarea raportată la Decretul nr. 111/1950 şi a instrucţiunilor nr. 6491 din 8 octombrie 1951 ale Ministerului Finanţelor, instanţa a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare la data preluării şi prin urmare imobilul a fost preluat fără titlu.
Astfel, pentru ca statul să poată trece în proprietatea sa un bun, conform art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, erau necesare întrunirea cumulativă a trei condiţii: titularul bunului să fie necunoscut sau absent, bunurile să fi fost părăsite sau abandonate, de la data părăsirii bunului să fi trecut un an.
În cauză, titularul bunului era cunoscut, din moment ce se cunoştea numele acestuia, nu era nici absent deoarece absenţa se referă la cazul când titularul bunului deşi cunoscut nu se ştie dacă mai era în viaţă.
În situaţia în care acesta era absent, absenţa sa trebuia să fie declarată conform dreptului comun prevăzut de art. 98 şi urm. C. civ., dispoziţie abrogată implicit prin Legea nr. 173 din 4 martie 1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi şi în mod expres prin decretul nr. 359 din 23 noiembrie 1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare.
Din actele dosarului rezultă că aceste dispoziţii legale şi imperative în perioada declarării absenţei nu au fost respectate, nefiind realizate condiţiile pentru ca bunul să treacă în proprietatea statului.
În aceste condiţii s-a reţinut că imobilul a fost preluat fără titlu.
Pârâta SC S. SA nu are calitatea de dobânditoare de bună - credinţă.
Astfel, din sentinţa civilă nr. 5109/1997 a rezultat că pârâta s-a înfiinţat în baza O.G. nr. 96/1994 şi hotărârea consiliului local Slatina nr. 77/1994, privind deschiderea activităţii de salubritate din cadrul R.A.G.L. Slatina, imobilul fiind trecut în patrimoniul acestora printr-un protocol încheiat cu R.A.G.L. Slatina.
În hotărârea judecătorească privind constatarea dreptului de proprietate în baza art. 111 C. proc. civ., R.A.G.L. Slatina, nu a figurat în proces ca parte şi nu s-au respectat dispoziţiile legale în vigoare, deoarece nu se putea constata un drept de proprietate în baza art. 111 C. proc. civ., atâta vreme cât imobilul nu putea fi dat decât în administrare, singurul drept pe care îl puteau constata instanţele fiind cel de administrare şi nu de proprietate.
Cu privire la actul de privatizare, nu era necesară anularea lui, deoarece societatea pârâtei a cumpărat acţiuni şi nu active astfel că acesta nu poate fi opus fostului proprietar, iar prin ieşirea imobilului din patrimoniul propriu nu se anulează contractul de vânzare - cumpărare al acţiunilor.
În aceste condiţii, persoana îndreptăţită nu era interesată în formularea unei acţiuni pentru anularea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni.
Instanţa nu a fost învestită cu analiza condiţiilor de formă din notificări şi nici cu valabilitatea menţiunilor procurii, critici reţinute ca neîntemeiate.
Calitatea de succesor de pe urma autorului S.T. a fost dovedită de parte, motivul de recurs cu acest conţinut fiind neîntemeiat.
Referitor la nepronunţarea instanţei asupra cererilor de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. şi S.I.F. Oltenia, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, deoarece nefiind anulat contractul de vânzare - cumpărare pe acţiuni, acestea nu puteau fi părţi în cererea de restituire în natură a imobilului.
De altfel cererile nu au fost timbrate, şi nu puteau fi puse în discuţia părţilor, deoarece conform art. 51 din Legea nr. 10/2001, numai persoanele îndreptăţite sunt scutite de plata taxei de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SA, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, formulând în acelaşi timp şi o cerere de strămutare pentru rejudecare, în ipoteza admiterii recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pe motive de bănuială legitimă spre rejudecare.
Greşit instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor de chemare în garanţie şi a cererii privind dreptul de retenţie pe motiv că nu au fost timbrate.
Se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanţa nu a interpretat corect prevederile legale.
Astfel, prin hotărârea nr. 77 din 25 noiembrie 1994 Consiliul local Slatina în baza prevederilor O.G. nr. 69/1994 şi a Legii nr. 69/1991, s-a aprobat înfiinţarea SC S. SA Slatina (de salubrizare locală, cu capital social de 187.673.879 lei având sediul în Slatina, judeţul Olt începând cu data de 1 decembrie 1994.
Patrimoniul noii societăţi a fost preluat prin Protocol conform listei anexe a hotărârii R.A.G.L. Slatina, protocol care includea şi spaţiul situat în Slatina.
Prin sentinţa civilă nr. 5109 din 29 august 1997 a Judecătoriei Slatina, rămasă irevocabilă, s-a constatat în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Slatina, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Slatina, şi a terenului aferent în suprafaţă de 1.148,36 m2, partea motivând că recurenta a primit conform protocolului din 14 noiembrie 1994, şi imobil cu destinaţia sediul societăţii, înscris ulterior în C.F. devenind opozabil tuturor.
Prin actul adiţional la statutul societăţii în baza hotărârii Adunării Generale extraordinare din 29 aprilie 1997 s-a stabilit că SC S. SA este o societate cu capital majoritar de stat, deschisă, structura acţionariatului rezultat în urma procesului de privatizare fiind de 133 acţionari P.P.M. şi F.P.S. cu noul sediu în Slatina.
Prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 11 septembrie 1998, F.P.S. Sucursala teritorială Argeş a înstrăinat domnului K.N., un număr de 237.278 acţiuni, reprezentând 72,07% din valoarea capitalului social subscris al societăţii, garantând cumpărătorul sub toate aspectele legale.
Societatea este condusă de un consiliu de administraţie din care face parte şi acţionarul majoritar, care nefiind agreat în zonă, a stârnit în media locală un curent de opinie nefavorabil care atinge şi magistraţii care au soluţionat dosarele, fiind influenţaţi de grupurile de interese, lucru observabil după motivarea hotărârii, ori lipsa rolului activ, ca de altfel şi măsura în care judecătorul intrând în sala de şedinţe a discutat cu partea adversă.
Astfel motivarea hotărârii este deficitară, deoarece după ce se arată că statul putea trece în proprietatea sa un bun conform art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, se face referire la dreptul comun prevăzut de art. 98 C. civ., arătând că au fost abrogate. Or dacă erau abrogate în anul 1941, ele nu erau în vigoare în anul 1951 şi prin urmare hotărârea nu trebuia motivată în acest fel.
Tot astfel, reţinerea că R.A.G.L. Slatina nu a figurat ca parte în proces este ilogică din moment ce patrimoniul acesteia a fost divizat şi predat pe bază de protocol, iar Consiliul Local al Municipiului Slatina, proprietar al imobilului ce formează sediul recurentei, a fost legal chemat în judecată şi nu s-a opus admiterii acţiunii.
De la data la care imobilul în litigiu face parte din patrimoniul societăţii, a suferit modificări în construcţie de substanţă, având o valoare de inventar de 50.000.000 lei şi de circulaţie mai mare de 2.000.000.000 lei.
Deoarece prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 1998, Fondul Proprietăţii de Stat a garantat pe cumpărător sub toate aspectele legale, era absolut necesară chemarea în garanţie a A.P.A.P.S. (în conformitate cu art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999.
Instanţa de apel a reţinut că nu a fost investită cu analiza condiţiilor de formă ale notificării şi nici cu valabilitatea menţiunii procurii, în dispreţul rolului activ, deoarece la data de 30 mai 2001 când B.M.A. a dat procură lui B.C. paşaportul ei era expirat şi nu se ştia dacă mai avea calitatea de cetăţean român.
Pentru ca acţiunea petenţilor să fi putut a fi admisă, era necesară depunerea de acte doveditoare în privinţa dreptului de moştenitor, şi cu privire la calitatea de moştenitoare a autoarei S.E.. Or, petenţii au depus la dosar doar actele de stare civilă ale lui S.T. din care rezultă că ar fi descendentul autoarei S.E. În condiţiile în care nu există la dosar nici măcar un act de stare civilă a petentei B.M.A. şi fără a se face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, instanţa a admis nejustificat acţiunea.
Instanţa nu a analizat obiectiv susţinerile petenţilor din notificare şi din cererea de restituire.
Astfel, la data preluării imobilului de către Statul Român, părinţii petenţilor abandonaseră imobilul în litigiu. Din copia certificatului de deces rezultă că S.T. a decedat în Bucureşti, având domiciliul în București, iar soţia sa S.E. a decedat în Collone - Betterive - SUA, rezultă astfel, că cei doi au abandonat imobilul din Slatina înainte de anul 1948, fără ca petenţii să fi dovedit faptul că imobilul ar fi fost închiriat ori dat în administrarea cuiva, ceea ce înseamnă că la data trecerii bunului în proprietatea statului acesta avea situaţia juridică a unui bun abandonat, administrat ulterior de Statul Român care a dispus de el în conformitate cu dispoziţiile legale, fiind înstrăinat în cadrul procesului de privatizare printr-un act încheiat cu bună credinţă.
Petenţii au cunoştinţă despre toate acestea şi îşi exercită cu rea - credinţă drepturile procesuale.
Petenţii nu au făcut demersuri de a intra în proprietatea imobilului conform Legii nr. 112/1995. După ce imobilul a devenit sediul societăţii, au fost contactaţi să solicite restituirea imobilului în natură, fără a li se explica că au dreptul la despăgubiri câtă vreme imobilul a fost înstrăinat în cadrul procesului de privatizare printr-un act neatacat până în acest moment în justiţie, recurenta fiind un terţ subdobâncfitor de bună credinţă.
Deoarece recurenta a achitat contravaloarea imobilului în cadrul procesului de privatizare nu poate fi obligată nici la plata de despăgubiri şi nici la plata prin echivalent, ele nemaiputând fi solicitate în prezent deoarece petenţii nu au atacat în termenul legal de prescripţie actele de înstrăinare ale imobilului intervenite în cadrul procedurii de privatizare.
În concluzie, instanţele nu s-au referit la valabilitatea notificării, a datei emiterii, a procedurii, a excepţiilor invocate, nemotivând hotărârea şi decizia, nu au stabilit starea de fapt şi de drept corect.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului şi respingerea acţiunii reclamanţilor.
Intimata D.G.F.P. a Judeţului Olt, atât în nume propriu cât şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, arătând că nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului în litigiu deoarece nu îl deţin în proprietate ori administrare.
În ipoteza în care s-ar aprecia că intimaţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, acestea nu pot consta decât în acordarea de bunuri, servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilului solicitat, în contradictoriu cu entitatea, implicată în procesul de privatizare.
Intimaţii B.M.A. şi S.T. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În consecinţă, intimaţii arată că dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauză din moment ce imobilul nu a fost preluat cu titlu şi nu se realizează prima condiţie de aplicabilitate a textului, hotărârea judecătorească sentinţa civilă nr. 5108 din 29 august 1997 nu este constitutivă de drepturi; actul de privatizare nu trebuia anulat, deoarece efectele juridice produse de contractul de vânzare cumpărare de acţiuni au constat în transferul dreptului de proprietate al statului asupra pachetului de acţiuni, asupra capitalului social şi nu active, situaţie în care A.P.A.P.S. nu trebuia chemată în garanţie deoarece nu este unitate deţinătoare; neanalizarea condiţiilor de formă ale notificării şi a valabilităţii procurii nu au constituit obiect de analiză la fond fiind invocate în apel pentru prima dată.
Examinând recursul declarat de pârâtă instanţa reţine următoarele:
Recurenta nu poate reclama aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 deoarece aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, preluarea proprietăţii de către stat nu s-a făcut cu titlu valabil şi prin urmare nu prezintă relevanţă dacă bunul se află în evidenţele unităţii deţinătoare privatizată conform cerinţelor legale.
Astfel, aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 reclamă ca o p rimă condiţie de aplicare, valabilitatea titlului de preluare a bunului de către stat. Această condiţie nu este realizată în cauză, din moment ce preluarea imobilului în condiţiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 trebuia să se facă cu realizarea cumulativă a trei condiţii: proprietarul bunului să fie necunoscut sau absent; bunul să fie părăsit sau abandonat; să fi trecut un an de la data părăsirii bunului. Or, din moment ce proprietarul bunului era cunoscut şi nu s-a stabilit printr-o modalitate juridică absenţa sa, preluarea imobilului s-a realizat fără titlu, situaţie în care procedura urmată cu respectarea art. 20 - 21 din Legea nr. 10/2001 a avut în vedere în mod corect unitatea deţinătoare şi nu autoritatea implicată în privatizare.
Prin urmare sunt irelevante aprecierile recurentei cu privire la calitatea sa de subdobânditor de bună credinţă a bunului, deoarece art. 20 din Lege, nu atribuie efecte juridice bunei sau relei credinţe a unităţii deţinătoare, precum nu prezintă relevanţă nici criticile aduse deciziei recurate vizând reţinerile privitoare la caracterul declarativ şi nu constitutiv de drepturi a sentinţei civile nr. 5108 din 29 august 1997 pronunţată de Judecătoria Slatina, sentinţei inopozabilă intimaţilor persoane fizice.
Aşa stând lucrurile, în mod corect instanţa a dispus restituirea în natură, deoarece bunul intrat în patrimoniul societăţii comerciale în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, anterior privatizării, situaţie în care ieşirea bunului din patrimoniu nu a împiedicat în niciun fel procedura de privatizare.
Criticile referitoare la nesoluţionarea cererii de chemare în garanţie şi a dreptului de retenţie sunt neîntemeiate. De altfel recurenta nu critică maniera în care instanţa de apel a reţinut că neaplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi neanularea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni, au exclus calitatea de părţi în cererea de restituire a A.P.A.P.S. şi S.I.F. Oltenia, iar pe de altă parte nefiind timbrate, cererile nu au fost puse în discuţie.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că analiza condiţiilor de formă ale notificării şi ajte valabilităţii procurii, nu pot constitui obiect de analiză direct în apel, fără analiza art. 294 C. proc. civ.
În consecinţă, instanţa de recurs reţine că instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a motivat-o corect şi a analizat temeinic pretenţiile părţilor precum şi regimul juridic incident. Tot astfel analizând criticile formulate prin intermediul motivelor de recurs prevăzute de pct. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa reţine caracterul lor nefondat şi în raport cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. urmează a dispune respingerea recursului astfel formulat, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC S. SA împotriva Deciziei nr. 232 din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4662/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
