ICCJ. Decizia nr. 4662/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4662/2010
Dosar nr. 39/119/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 12 ianuarie 2009, reclamantul K.L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
- obligarea pârâtului Primarul municipiului Sfântu Gheorghe la emiterea deciziei/dispoziţiei de restituire în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. vechi X, nr. top AA şi nr. C.F. nou Y, nr. top BB, în suprafaţă de 383 m.p., înscris în C.F. nr. Z, nr. top CC în suprafaţă de 0,93 ha, înscris în C.F. nr. W, nr. top DD înscris în C.F. nr. W nr. top EE Sfântu Gheorghe, preluate în mod abuziv şi fără titlu de către Statul Român, dispoziţie care trebuia să fie emisă în conformitate cu prevederile art. 25 ale Legii nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării;
- obligarea pârâtului Primarul municipiului Sfântu Gheorghe la plata daunelor cominatorii de câte 10 RON pe fiecare zi de întârziere pentru neemiterea deciziei/dispoziţiei respective, până la data emiterii efective;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilele ce au constituit proprietatea autoarei sale K.K. Pârâtul nu şi-a respectat obligaţia legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, de a emite decizie/dispoziţie de restituire în natură a imobilelor solicitate.
Prin sentinţa civilă nr. 379 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Covasna a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât; a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. W, cu nr. top DD; a admis în parte cererea formulată de reclamantul K.L. şi a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziţii/decizii de restituire în natură cu privire la restul imobilelor; a respins restul cererilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut pe fondul cauzei că, reclamantul a solicitat numai obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii/decizii de restituire şi, ca urmare, nu are relevanţă categoria în care se încadrează imobilele. Notificările trimise în baza Legii nr. 10/2001, potrivit art. 25, 26 din lege trebuie soluţionate prin emiterea unei dispoziţii/decizii motivate de restituire în natură ori prin acordare de despăgubiri sau, dacă este cazul prin respingerea motivată a notificării.
S-a mai reţinut că motivele invocate de pârât cu privire la termenul în care a fost depusă notificarea, categoria de folosinţă a imobilelor sau amplasamentul lor sunt chestiuni care ţin de fondul litigiului, temeinicia notificării ori modul de soluţionare a acesteia putând face obiectul analizei instanţei doar în situaţia emiterii actului prevăzut de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, susţinând greşita respingere a excepţiei de necompetenţă a Tribunalului Covasna, Pe fond, s-a arătat că cererea reclamantului pentru imobilul înscris în C.F. nr. Y, nr. top BB nu respectă condiţiile de formă şi solemnitate prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi este tardiv formulată, pentru imobilul înscris în C.F. nr. Z nr. top CC, instanţa de fond a omis să constate că acest petit a rămas fără obiect, fiind soluţionat în mod favorabil prin hotărârea nr. 2/2008 emisă de Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar, iar pentru imobilul înscris în C.F. nr. W, nr. top EE reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită sub aspectul Legii nr. 10/2001, respectiv al Legii nr. 18/1991.
Prin decizia civilă nr. 142/Ap din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul ca nefondat, reţinând că instanţa de fond a soluţionat corect excepţia privind necompetenţa materială a tribunalului şi, pe fondul cauzei că, potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul a solicitat numai obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii/decizii de restituire, ori, temeinicia notificării, modul de soluţionarea a acesteia, categoria de folosinţă a imobilelor, sunt chestiuni care pot face obiectul analizei instanţei doar în situaţia emiterii unei dispoziţii/decizii, respectiv a actului prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele motive:
- deşi în considerentele deciziei atacate se reţine că „reclamantul înţelege să nu mai formuleze pretenţii cu privire la imobilele înscrise în C.F. nr. Z nr. top CC şi C.F. nr. Y”, acest aspect nu este constatat în mod expres de către instanţă. În aceste condiţii, acţiunea reclamantului a rămas cu un singur capăt de cerere care are ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. W, nr. top EE, teren arabil, extravilan, care ar putea face obiectul Legii fondului funciar, dar care este inadmisibil, deoarece nu îndeplineşte condiţiile stabilite de Legea nr. 18/1991, respectiv art. 8 din lege;
- a fost respinsă în mod neîntemeiat excepţia necompetenţei tribunalului, deoarece cererea reclamantului este de competenţa judecătoriei, potrivit art. 53 din Legea nr. 18/1991;
- se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primarului, fiind o cerere întemeiată pe Legea fondului funciar, calitate procesuală pasivă având Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991;
- s-a dispus obligarea recurentului-pârât „la emiterea unei dispoziţii/decizii de restituire în natură”, deşi singurul capăt de cerere rămas are ca obiect un imobil situat în extravilan, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991 care prevăd o procedură de soluţionare a cererilor diferită de cea a Legii nr. 10/2001. Totodată, instanţa de judecată, în lipsa administrării unor probe cu privire la admisibilitatea cererii, calitatea de persoană îndreptăţită a petentului şi a celorlalte condiţii pentru admisibilitate a unei astfel de cereri, are atribuţii care se întind doar până la dispunerea obligării soluţionării cererii (care poate fi de respingere, de reconstituire a dreptului de proprietate sau de propunere pentru despăgubiri, în funcţie de probele administrare în cauză) şi nicidecum nu poate impune măsura restituirii în natură.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:
În petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul K.L. a solicitat obligarea pârâtului Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe la emiterea deciziei/dispoziţiei de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv şi fără titlu de către Statul Român, dispoziţie care trebuia să fie emisă în conformitate cu prevederile art. 25 ale Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.
Ulterior, la termenul de judecată din 16 aprilie 2009, reclamantul, prin mandatar, a precizat că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei/deciziei de restituire în natură a imobilelor.
Tribunalul Covasna, prin dispozitivul sentinţei nr. 379/2009, a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură cu privire la imobile.
Din analizarea considerentelor hotărârii pronunţate rezultă că, instanţa de fond a calificat obiectul acţiunii reclamantului ca fiind „obligaţia de a face”, respectiv de a emite o decizie/dispoziţie în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, această interpretare fiind reţinută şi de instanţa de apel, care a respins calea de atac promovată de pârât, cu aceeaşi motivare.
Văzând obiectul acţiunii, astfel cum a fost formulat (obligarea pârâtului la emiterea deciziei/dispoziţiei de restituire, în conformitate cu prevederile art. 25 ale Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării - „obligaţia de a face”), dar şi precizarea făcută ulterior de către reclamant, respectiv obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei/deciziei de restituire în natură a imobilelor, se constată că instanţele, deşi au apreciat că sunt chemate să soluţioneze o „obligaţie de a face”, prin soluţia pronunţată, au rezolvat fondul litigiului, însă fără a face verificări şi a administra probe în acest sens, privind situaţia juridică a imobilelor, identificarea acestora, calitatea de persoană îndreptăţită a petentului, dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor, etc.
În acelaşi sens, este de reţinut că pârâtul a invocat aspecte ce ţin de soluţionarea notificărilor: tardivitatea formulării cererii, în cazul unui imobil; emiterea unei hotărâri de către Comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar, în cazul altui imobil; inadmisibilitatea cererii pentru un al treilea imobil.
Or, instanţele nu au făcut verificări nici cu privire la aceste chestiuni la care trebuiau să răspundă înainte de a obliga pârâtul la un anumit mod de soluţionare a notificării, respectiv emiterea dispoziţiei/deciziei de restituire în natură a imobilelor.
Aşadar, instanţele, deşi au constatat că sunt învestite cu o acţiune având ca obiect „obligaţia de a face”, s-au pronunţat pe fondul cauzei deduse judecăţii, obligând pârâtul la restituirea în natură a imobilelor fără a cerceta fondul litigiului, ceea ce impune admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului pârâtului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi cu trimitere la prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, este necesar ca instanţa de trimitere, să stabilească cadrul procesual şi să califice obiectul acţiunii (obligarea pârâtului la emiterea unei decizii/dispoziţii privind soluţionarea notificării sau obligarea pârâtului la emiterea unei decizii/dispoziţii de restituire în natură).
În situaţia în care reclamantul solicită soluţionarea fondului pricinii, se vor face verificări privind aspectele invocate de pârât în ceea ce priveşte soluţionarea notificării, se vor administra probatorii pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, la care se va face aplicarea dispoziţiilor legale incidente, reclamantul urmând să aducă precizări şi cu privire la imobilele pentru care înţelege să-şi menţină cererea de restituire, având în vedere cele susţinute de acesta prin notele scrise depuse în faza procesuală a apelului, din care rezultă că „o parte din pretenţiile ridicate prin notificarea depusă s-au soluţionat”.
În sensul celor ce preced, recursul este fondat şi va fi admis, urmând ca tribunalul, ca instanţă de trimitere, să aibă în vedere considerentele reţinute, precum şi toate apărările şi susţinerile părţilor în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe împotriva deciziei civile nr. 142/Ap din data de 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia, în sensul că admite apelul pârâtului Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 379 din data de 16 aprilie 2009 a Tribunalului Covasna, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1014/2010. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4661/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
