ICCJ. Decizia nr. 1030/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1030/2010
Dosar nr. 5226/2/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 21 martie 2002 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă (dosar nr. 2508/3/2002), reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, solicitând să fie obligată pârâta să emită o decizie prin care să acorde acţiuni la societăţile B.R.D. SA, B.C.R. SA, S. SA, A.O. SA, B. SA, U.A.S. SA, S.P. SA, SC „H.N.” SA, C.T. SA, O. SA sau/şi A.L.F. SA, C.C.E. SA, C. SA, E. SA, G. SA, I.M.P. SA, I.P.I.P. SA, P.L. SA, V. SA, P. SA din judeţul Prahova, la valoarea de 859.799.806 lei, la nivelul datei de 14 februarie 2001, actualizată cu rata inflaţiei, la data emiterii deciziei de acordare, reprezentând valoarea acţiunilor deţinute de autorii săi, N.B. şi S.B., la societăţile bancare naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948, „B.M.B.C.”, B.R. şi „B.C.R.”.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a notificat pârâta, în baza dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, solicitând preschimbarea acţiunilor deţinute de autorii săi la societăţile naţionalizate menţionate în acţiune cu acţiuni la societăţile comerciale care au preluat patrimoniul acestora şi că, deşi notificările au fost însoţite, conform Legii nr. 10/2001, de înscrisuri doveditoare, pârâta nu a răspuns acestora în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, motiv pentru care a fost promovată prezenta acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 378 din 10 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită dispoziţie în sensul acordării de acţiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la societăţile comerciale care au preluat patrimoniul persoanelor juridice naţionalizate, B.M.B.C., B.R. şi B.C.R. sau, cu prioritate, la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital, acţiunii în valoare totală de 859.799.806 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul este succesor în drepturi al defuncţilor B.N. şi O.S. ( fostă B.), moştenitori ai defunctei B.E., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 340/1973.
În această calitate, pârâtul a solicitat pârâtei Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în condiţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii constând în acţiuni la societăţile comerciale ori bancare care au preluat patrimoniul persoanelor juridice naţionalizate, corespunzător cotelor deţinute de autorii săi la data naţionalizării, cerere rămasă, însă, nesoluţionată.
Pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligaţiei ce îi incumbă conform Legii nr. 10/2001, îl îndreptăţeşte pe reclamant să obţină recunoaşterea dreptului său prin intermediul instanţei de judecată.
La stabilirea întinderii dreptului reclamantului pentru obţinerea de măsuri reparatorii au fost avute în vedere certificatele de acţionar, titlurile de acţionar, certificatele la purtător depuse de reclamant şi cele identificate de expertul desemnat de instanţă, precum şi bilanţurile celor trei societăţi bancare naţionalizate la care autorii reclamantului au avut calitatea de acţionari.
Prin încheierea pronunţată, în camera de consiliu, la data de 29 mai 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a respins cererea reclamantului privind îndreptarea erorilor şi omisiunilor strecurate în cuprinsul şi dispozitivul sentinţei civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă .
Împotriva sentinţei civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, iar împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 29 mai 2003, prin care a fost respinsă cererea de rectificare a erorilor şi omisiunilor strecurate în sentinţă, a formulat apel reclamantul O.V.
Prin cererea de apel, reclamantul O.V. a solicitat desfiinţarea încheierii apelate, admiterea cererii de îndreptare în ceea ce priveşte trecerea în dispozitivul sentinţei civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sumei de 859.799.806 lei la 14 februarie 2001, iar, în motivarea acesteia, a arătat că instanţa de fond i-a acordat măsuri reparatorii în acţiuni, pentru acţiunile inventariate prin expertiză şi deţinute fizic de reclamant, şi anume suma de 859.799.806 lei la 14 februarie 2001, însă, în dispozitivul hotărârii, nu s-a precizat momentul de timp stabilit de art. 32 din Legea nr. 10/2001, respectiv data de 14 februarie 2001, şi că instanţa de fond a confundat cererea sa cu o acţiune privind lămurirea ori completarea dispozitivului fără a aplica prevederile art. 281 C. proc. civ.
În realitate, este vorba de o eroare de calcul, ce urmează a fi îndreptată în calea de atac exercitată, aceasta cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii apelate se arată că valoarea actualizată a titlurilor revendicate, la data de 14 februarie 2001, este de 859.799.806 lei.
În motivarea apelului, pârâta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a arătat că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care persoanele ce aveau calitatea de asociaţi ai persoanelor juridice naţionalizate au dreptul la măsuri reparatorii, iar reclamantul nu a făcut dovada că autorii săi, B.N. şi B.E., T.G., T.A. şi T.M., aveau calitatea de asociaţi, la data naţionalizării, la societăţile la care deţineau acţiuni, întrucât calitatea de asociat al unei persoane juridice presupune drepturi şi obligaţii distincte, conform Legii nr. 31/1990, caz în care nu orice deţinător de acţiuni este şi asociat.
Pe acest aspect, s-a conchis, că reclamantul, în aceste condiţii, nu a probat calitatea sa procesual activă cerută de art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat, că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată prin încălcarea dispoziţiilor art. 31 (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul nu a chemat mai întâi în judecată pârâta, solicitând să fie obligată aceasta la încheierea unui proces-verbal de divergenţă, pentru ca, ulterior, să promoveze prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că acţiunea este prematură şi că au fost încălcate şi prevederile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care dispun ca recalcularea valorii acţiunilor să se facă de către instituţia publică implicată în privatizare, iar nu de către o instanţă de judecată, prin efectuarea unei expertize contabile.
Conform art. 32 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, instituţia publică implicată în privatizare trebuia să stabilească, prin decizie sau dispoziţie motivată, valoarea recalculată a acţiunilor.
Instanţa de judecată nu putea să treacă peste aceste dispoziţii imperative şi să oblige pârâta la acordarea de acţiuni la o anumită valoare.
Motivarea instanţei de fond, în sensul că pârâta a manifestat o pasivitate nejustificată nu este legală şi nu poate acoperi prevederile Legii nr. 10/2001.
După mai multe cicluri procesuale, prin decizia nr. 720/A din 13 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, care a succedat pârâtei Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins apelul declarat de apelantul-reclamant O.V. împotriva aceleiaşi sentinţe, reţinând, în esenţă, următoarele:
Cererea promovată de reclamantul O.V. s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege specială şi singurul act normativ care reglementează modul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru persoanele care au calitate de succesori ai foştilor asociaţi ai persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948, iar finalitatea acestei acţiuni era aceea de a determina pârâta să iasă din starea de pasivitate cu privire la soluţionarea notificării formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 1511 din 19 februarie 2007 pronunţată, în recurs, în ultimul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, având în vedere că principalul motiv de recurs vizează lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Faţă de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că, de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la momentul soluţionării prezentului apel, Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, modificări ce vizează dreptul substanţial şi nu dreptul procesual; că prin naţionalizare, conform art. 1 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 119/1948, băncile au fost trecute în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Finanţelor; că naţionalizarea B.M.B.C., B.R. şi B.C.R. s-a făcut în temeiul Legii nr. 119/1948 şi a Decretului nr. 197/1948 pentru dezvoltarea şi lichidarea întreprinderilor bancare şi instituţiilor de credit; că, faţă de faptul că naţionalizarea s-a făcut în favoarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, competenţa de soluţionare a notificărilor formulate de reclamant revine în totalitate acestei instituţii publice, abilitate de Legea nr. 10/2001 în acest sens; că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece nu s-a făcut dovada că patrimoniul fostelor instituţii bancare naţionalizate a fost preluat de o societate aflată în patrimoniul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi că nefiind identificată noua instituţie care deţine, în prezent, acţiunile invocate de reclamant în susţinerea cererii sale, persoana chemată în judecată nu poate fi decât Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
S-a mai reţinut, că legitimarea procesuală implică determinarea persoanelor fizice sau juridice care au îndreptăţirea de a participa la judecată în calitate de reclamant sau pârât.
În cauza de faţă, calitatea de pârât revine unei alte persoane, care nu este chemată în judecată, respectiv Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar nu Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
S-a concluzionat, că întrucât nu există identitate între persoana chemată în judecată în calitate de pârât şi persoana împotriva căreia se invocă un drept subiectiv, determinat, excepţia „lipsei calităţii procesuale active a intimatei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se va admite”, şi că, pentru acelaşi motiv, nu mai pot fi verificate motivele invocate de reclamant, astfel că şi apelul formulat de reclamantul O.V. a fost respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul O.V., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti a susţinut în motivarea deciziei că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au relevanţă în cazul de faţă şi de aceea a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului; că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi obligată la a face şi a da acţiuni, pentru că, după naţionalizare, acţiunile băncilor au fost administrate de Ministerul Finanţelor, şi tot acesta trebuie să fie obligat la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Art. 32 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, şi art. 31 din forma actuală a Legii nr. 10/2001, cere ca acţiunile să fi fost naţionalizate prin Legea nr. 119/1948, însă acelaşi act normativ nu cere ca acţiunile pentru care se solicită preschimbarea în alte acţiuni, fie şi la Fondul Proprietatea, să fi fost administrate de un „organ” al statului socialist de la 1948, ci ca petentul să demonstreze că autorii acestuia au avut acţiuni la societăţile bancare naţionalizate.
Faţă de cele expuse, se conchide că instanţa de apel, a dat o motivaţie străină pricinii.
Se mai arată, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 6 alin. (1) şi art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 296 C. proc. civ., întrucât, după ce că procesul a durat mai bine de 5 ani, s-a încheiat „pe motiv că tot ce a emis tribunalul până la acea dată, pe fond, nu este aplicabil, deoarece, în prezent, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai poate fi obligată să dea o decizie prin care să acorde acţiuni, care pot fi şi la Fondul Proprietatea”.
Instanţa de apel nu a hotărât asupra încălcării drepturilor reclamantului, de reparaţie, oferite de Legea nr. 10/2001, care, în oricare din forme, şi cea de dinainte de Legea nr. 247/2005, şi cea de după această modificare, este aplicabilă în cazul de faţă, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este obligată să emită decizie de acordare de acţiuni la Fondul Proprietatea, şi nu succesoarele celor trei bănci.
Recurentul-reclamant a mai arătat, că instanţa de apel i-a îngrădit accesul la justiţie printr-o motivaţie din care rezultă că ambele variante ale dispozitivului sentinţei apelate sunt ilegale şi neaplicabile faţă de art. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată; că, prin încălcarea dispoziţiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., instanţa de apel i-a închis „accesul la instanţă”, reţinând că trebuie să ia totul de la început, în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor şi că, în condiţiile art. 132 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., „investeşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece legalitatea şi temeinicia cererii de fond”, admisă de tribunal şi, ilegal, respinsă de Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul formulat de recurentul-reclamant O.V. întemeiat, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se face când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Recurentul-reclamant critică faptul că pronunţarea deciziei recurate s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., critică neîntemeiată, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Numai că, împotriva sentinţei civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a formulat apel numai pârâta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că, instanţa de apel nu a pronunţat decizia recurată, prin care i s-a creat reclamantului o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cu încălcarea prevederilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
În speţă, decizia recurată cuprinde motivele pe care s-a întemeiat soluţia adoptată de instanţă, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, ceea ce permite exercitarea controlului judiciar asupra acesteia, pe calea recursului.
De aceea, critica formulată de recurentul-reclamant, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondată.
Motivul de recurs formulat de recurentul-reclamant şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat, pentru cele ce urmează:
Deşi nu arată expres, recurentul-reclamant critică decizia civilă recurată ca fiind dată cu o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, susţinând că, greşit, s-a reţinut că în raportul juridic dedus judecăţii pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitate procesuală pasivă, deoarece patrimoniul fostelor instituţii bancare naţionalizate nu a fost preluat de o societate comercială aflată în patrimoniul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, calitate ce revine Ministerului Finanţelor Publice, care a administrat băncile la care autorii reclamantului au fost acţionari, după naţionalizare.
Se constată, că instanţa de apel a reţinut greşit că, în raportul juridic dedus judecăţii, titularul obligaţiei corelative dreptului reclamantului este Ministerul Finanţelor Publice şi nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Potrivit acestui text de lege „în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea”.
În alin. (1) al acestui text de lege se face trimitere la „imobilele solicitate”, aşa cum sunt enumerate în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Însă, în speţă, reclamantul a invocat calitatea autorilor săi de acţionari la persoanele juridice bancare naţionalizate, la data preluării acestora, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, devenind astfel incidente prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, potrivit art. 3. 2 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, greşit a reţinut instanţa de apel incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi că, în raport de acestea, calitatea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii aparţine Ministrului Finanţelor Publice.
În speţă, reclamantul O.V. a invocat calitatea sa de succesor al autorilor S.B. şi N.B., ce au avut calitatea de acţionari la B.R., B.M. şi la B.C.R., toate naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948 şi lichidate în baza Decretului nr. 197/1948 şi a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru activele pe care autorii lui le deţineau la aceste instituţii bancare, invocând calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, iar, potrivit alin. (3) din acelaşi text de lege, în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizia motivată a instituţiei publice implicate în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoane juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate numai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate.
Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice avea calitatea procesuală pasivă în cauză, la momentul pronunţării deciziei recurate, pentru că nu a fost identificată societatea comercială care a preluat patrimoniul celor trei bănci naţionalizate la care autorii reclamantului erau acţionari şi nu pentru că Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut calitatea de administrator al celor trei bănci după naţionalizare, cum greşit a reţinut instanţa de apel.
De asemenea, tot în raport de acest text de lege, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu avea calitate procesuală în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât aceasta nu a fost implicată în privatizarea societăţii sau societăţilor comerciale care au preluat patrimoniul societăţilor bancare naţionalizate, aşa cum au fost descrise mai sus, la care autorii reclamantului erau acţionari.
Însă, prin Legea nr. 302/2009, în timp ce cauza se judeca în recurs, s-a modificat alin. (3) din art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia „măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute pe alin. (1) se propune după stabilirea valorii recalculate a activelor, prin decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului”.
Cu privire la incidenţa în raportul juridic dedus judecăţii a acestei dispoziţii legale, se constată că aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, pentru că, în ceea ce priveşte raportul juridic civil, naşterea acestuia este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul constituirii sale, dar situaţiile juridice ulterioare, ce îşi au izvorul în acel raport, vor rămâne guvernate de dispoziţiile legii în vigoare la momentul derulării lor.
De aceea, dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma actualizată în 2009, se aplică raportului juridic dedus judecăţii, astfel că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă, iar hotărârea instanţei de apel, prin care cauza a fost soluţionată pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, este nelegală.
Instanţa de recurs nu poate examina fondul litigiului, aşa cum susţine recurentul-reclamant, fără a priva părţile de o cale de atac, câtă vreme, în apel, pricina a fost soluţionată greşit pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., instanţa va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul O.V., împotriva deciziei nr. 720/A din 13 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3422/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4239/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
