ICCJ. Decizia nr. 4239/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ŞI JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4239/2010
Dosar nr. 2900/63/2006
Şedința publică din 8 iulie 2010
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 31 iulie 2006, reclamanții I.M.C. şi D.M.Z. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitând instanței să dispună anularea parțială a Dispoziției nr. 10871 din 27 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în ceea ce priveşte art. 5 şi să dispună restituirea în natură a imobilului teren situat în Craiova, str. Vasile Alecsandri, în suprafață de 673,25 m.p., cu cheltuieli de judecată.
La data de 5 februarie 2007 terțul intervenient P.A. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâților, solicitând respingerea contestației astfel formulate, ca neîntemeiată.
A motivat că dispoziția atacată este legală, în condițiile în care regimul juridic al imobilului este afectat de existența unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, de existența unor căi şi servituti legale, iar în fapt este grevat de utilitățile publice existente în curtea interioară, terenul fiind util pentru buna exploatare a proprietăților.
De asemenea, la data de 21 noiembrie 2006, au formulat cerere de intervenție în interesul pârâților terții intervenienți P.I. şi P.O., arătând că dispoziția atacată a avut în vedere efectele contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, căile şi servitutile legale, precum şi funcționalitatea terenului aferent construcțiilor.
La data de 21 noiembrie 2006, a fost depusă la dosar cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de către terțul intervenient A.I.
În justificarea interesului, terțul intervenient a anexat contractul de vânzare-cumpărare nr. 504 din 16 iunie 1998, susținând legalitatea dispoziției atacate, prin prisma unor motive de fapt comune celorlalte cereri de intervenție.
Prin sentința civilă nr. 717 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2900/63/2006, a fost respinsă contestația formulată de reclamanții I.M.C. şi D.M.Z., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.
S-au admis cererile de intervenție formulate de către intervenienții P.I., P.O., A.I. şi P.A. în interesul pârâților Consiliul Local Craiova, Primarul Municipiului Craiova.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare exhibate de intervenienți, ce atestă dreptul de proprietate al acestora asupra unor părți din imobil, Dispoziția nr. 1221/1998 emisă de Primarul Municipiului Craiova şi tabelul nominal anexat la aceasta, ce priveşte atribuirea în folosință comună a terenurilor aferente locuințelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, adresa nr. 5294/2006 emisă de Consiliul Județean Dolj şi expertiza judiciară întocmită de expert D.D.
Instanța de fond a coroborat aceste probe cu schița plan de amplasament, anexă, procesul - verbal privind starea de fapt a imobilului şi referatul nr. 12463/2006, concluzionând asupra imposibilității restituirii în natură.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel reclamanții I.M.C. şi D.M.Z., susținând că este nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Craiova - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 106 din 12 martie 2008, a admis apelul formulat de reclamanții I.M.C. şi D.M.Z. împotriva sentinței civile nr. 717 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2900/63/2006 (nr. vechi 3549/CIV/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local Craiova, Primarul Municipiului Craiova şi intimații intervenienții P.I., P.O., A.I., P.A.
A fost schimbată sentința atacată, în sensul că:
S-a admis contestația formulată de reclamanții I.M.C. şi D.M.Z. împotriva Dispoziției nr. 10871 din 27 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
S-a anulat punctul 5 al dispoziției şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 598 m.p. teren neocupat de construcții, cu obligativitatea menținerii contractelor de locațiune existente.
S-au respins cererile de intervenție formulate de intervenienții P.I., P.O., A.I. şi P.A. în interesul pârâților Consiliul Local Craiova, Primarul Municipiului Craiova, formulate în contradictoriu cu reclamanții I.M.C. şi D.M.Z.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Aceştia au uzat de faza administrativă obligatorie, prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, finalizată prin Dispoziția nr. 10871/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova.
Reclamanții au uzat şi de faza judiciară, facultativă, contestând punctul 5 din dispoziția mai sus-menționată, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea imobilului ce nu poate fi restituită în natură, respectiv terenul în suprafață de 678,25 m.p., în procesul - verbal fiind menționată suprafața de 618,10 m.p.
Pentru a se verifica temeinicia şi legalitatea dispoziției emisă de unitatea deținătoare, instanța de fond a ordonat efectuarea unei expertize în specialitatea topografie – cadastru şi geodezie.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a fost completat cu un supliment depus la instanța de fond la data de 22 octombrie 2007.
Instanța de fond a interpretat eronat probele administrate, respectiv expertiza tehnică, schița plan de amplasament şi procesul - verbal privind starea de fapt a imobilului, concluzionând că nu se poate dispune restituirea în natură.
Unul din principiile de soluționare a notificărilor este prevalența restituirii în natură, principiu ce se regăseşte în art. 1 alin. (1), art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de fond nu a dat eficiență acestui principiu, dimpotrivă, a exacerbat dreptul de folosință asupra terenurilor atribuite intervenienților prin Dispoziția nr. 1221/1998 emisă de Primarul Municipiului Craiova, precum şi de acces către construcții şi dependințele construcțiilor.
Greşit a apreciat instanța de fond incidența dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 18/1991, întrucât dispoziția contestată a fost emisă la data de 27 iunie 2006, după apariția Legii nr. 247/2005, articolul 18 având doar trei ipoteze a, b, c, iar litera d nu se mai regăseşte.
Conținutul literei d se regăseşte în litera c, reprodus astfel „ imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale”.
Dar, vânzarea părților din imobil către terții intervenienți în temeiul Legii nr. 112/1995 a avut ca obiect doar construcția, iar terenul aferent a fost atribuit în folosință prin Dispoziția nr. 1221/1998, emisă de Primarul Municipiului Craiova, după cum urmează: intervenientul A.I. - suprafața de 121 m.p., intervenienta P.A. - suprafața de 139 m.p., terțul T.N. - suprafața de 113 m.p. şi intervenientul P.I. - suprafața de 252 m.p.
Întrucât Legea nr. 10/2001 este o lege specială, de reparație a persoanelor îndreptățite ce au fost lipsite de proprietatea lor în perioada de referință 6 martie 1945 - 20 decembrie 1989, aceasta îşi atinge scopul maxim când se alege ca măsură reparatorie, restituirea în natură.
Legea nr. 247/2005, ce a modificat Legea nr. 10/2001, reflectă cu prisosință principiul prevalentei restituirii în natură în art. 1 alin. (1), art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, modificată, regula fiind restituirea în natură.
A proteja dreptul de folosință al intervenienților asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 în detrimentul reclamanților înseamnă a limita dreptul de proprietate al acestora garantat de art. 44 alin. (1) şi ( 2), art. 136 alin. (5) din Constituție, precum şi de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Față de cele ce preced, în conformitate cu art. 296 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel urmează să admită apelul, să schimbe sentința, să admită contestația, să anuleze pct. 5 al Dispoziției atacate şi să dispună restituirea în natură a suprafeței de 598 m.p., teren neocupat de construcții, astfel cum este evidențiat în raportul de expertiză şi schița anexă la raport. Suprafața de 598 m.p. rezultă prin scăderea din totalul de 859 m.p. a suprafeței de 232 m.p., ocupată cu construcțiile autorizate, respectiv, CI, C3, C4 şi C6, la care se adaugă 9,1 m.p. pentru beci, precum şi scăderea suprafeței de 29,29 m.p. ocupată de C2, respectiv o construcție anexă, deținută de T.N., situată în continuarea apartamentului, la care se adaugă şi intrarea în pivnița din spatele acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, urmează a se menține şi contractele de locațiune încheiate de intervenienți şi terțul T.N. pentru suprafețele de teren atribuite în folosință comună, după cum urmează: intervenienții A.I. - 121 m.p., P.A. - 139 m .p., P.I. - 252 m.p. şi terțul T.N. - 113 m.p.
În conformitate cu dispozițiile art. 55 C. proc. civ., față de raporul de dependență dintre cererea de intervenție accesorie şi cea principală, față de admiterea contestației, urmează a se respinge cererile de intervenție formulate de intervenienții P.I., P.O., A.I. şi P.A. în interesul pârâților Consiliul Local Craiova, Primarul Municipiului Craiova.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat şi motivat recurs reclamanții şi pârâții Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.
1. Reclamanții critică hotărârea instanței de apel susținând că este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, precum şi a dispozițiilor art. 211-212 C. proc. civ. şi, totodată, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.).
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că, în mod corect, instanța de apel a considerat că îşi găsesc aplicabilitatea în speță dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din legea specială, întrucât, aceste prevederi legale instituie principiul fundamental al restituirii în natură a terenului neocupat de construcții, dar a interpretat şi aplicat greşit dispozițiile art. 14 din acelaşi act normativ.
Astfel, din probele administrate, inclusiv din raportul de exprtiză tehnică, chiar în varianta omologată de către instanță, rezultă că cea mai mare parte a terenului (aproximativ 598 mp) este liberă, nefiind afectată de nici un fel de detalii de sistematizare şi nefăcând parte din domeniul public sau privat al statului, fiind deținută de proprietarii unor părți din construcțiile edificate pe acest teren.
În lumina principiului restituirii în natură a terenurilor libere, consacrat de Legea nr. 10/2001, republicată, acest teren în suprafață de 598 mp se impunea a fi restituit în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire şi liber de orice sarcini.
Interpretând şi aplicând greşit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de apel restituie terenul de 598 mp, dar cu obligativitatea „menținerii contractelor de locațiune”, arătând în considerentele hotărârii recurate (la pag. 5, alineat ultim), că prin contractele de locațiune se face referire la suprafețele de teren atribuite în folosință terților intervenienți şi chiar menționând suprafețele de teren pentru fiecare dintre aceştia.
Instanța de apel, în mod greşit a considerat că dreptul de folosință gratuită, constituit în favoarea terților intervenieți printr-o dispoziție a primarului, este asimilat unui contract de locațiune, la care face referire art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Astfel, acea dispoziție care dă în folosință gratuită o anumită suprafață de teren aferentă unei construcții, nu poate echivala cu un contract de locațiune, ce s-ar impune a fi respectat în temeiul art. 14 din lege, pentru că acelei decizii de atribuire în folosință gratuită îi lipseşte tocmai caracterul esențialmente oneros al contractului de locațiune care ar justifica respectarea locațiunii de către noul proprietar.
Ca atare, nefiind vorba de o locațiune, nu se aplică art. 14 din legea specială, iar proprietarii terenului nu pot fi obligați la respectarea unui eventual drept de folosință gratuită al terților intervenienți.
De altfel, dacă s-ar menține dispozițiile hotărârii recurate, în sensul de menținere şi respectare a dreptului de folosință a terenului în favoarea terților intervenienți, în mod real, proprietarii ar fi lipsiți cu totul de posesia şi folosința terenului, ca atribute ale dreptului de proprietate şi, mai mult decât atât, pe o perioadă de timp nedeterminată.
Cu privire la dispozițiile art. 211-212 C. proc. civ., instanța de apel le-a aplicat greşit în contextul probelor administrate şi, față de aceste prevederi legale, nu a manifestat rolul activ prevăzut de art. 129, alin. (5), C. proc. civ., în sensul că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preîntâmpina orice greşeală privind aflarea adevărului şi nu a lămurit pe deplin cauza dedusă judecății.
Astfel, instanța de apel a apreciat că expertiza pe care a dispus-o instanța de fond conține suficiente date tehnice pentru stabilirea situației de fapt a terenului naționalizat, deşi expertul nu a răspuns la obiectivele fixate, în sensul că, nici măcar nu a identificat întreaga suprafață de teren cuprinsă în actul de naționalizare.
Deşi, s-au învederat aceste aspecte instanței şi s-a solicitat refacerea în totalitate a lucrării, totuşi aceasta nu a dispus completarea raportului de expertiză tehnică, potrivit art. 211-212 C. proc. civ., omologând raportul de expertiză în această formă, iar în motivarea hotărârii se prevalează de această lucrare superficială. In realitate însă, acest teren în suprafață de 673,25 mp este în totalitate restituibil, impunându-se a fi în întregime retrocedat.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitor la motivarea hotărârii de către instanța de apel, se arată că există contradicții între considerentele acesteia.
Astfel, pe de o parte, se argumentează şi se susține principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, instituit de art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, schimbâdu-se în tot hotărârea de fond, iar, pe de altă parte, interpretând în mod greşit prevederile art. 14 din Lege, dă prioritate unui drept de folosință constituit pe terenul solicitat, în favoarea unor terți intervenienți, înaintea dreptului reclamanților de proprietate asupra aceluiaşi teren.
O altă contradicție care rezultă din motivarea şi dispozițiile hotărârii recurate, în ceea ce priveşte aplicarea art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, se referă la faptul că, obligând la respectarea dreptului de folosință al terților asupra terenului, inclusiv a terțului T.N., se anulează şi punctul I din Dispoziția Primarului nr. 10871, prin care se restituie parțial în natură terenul în limita suprafeței de 29,29 mp, deşi punctul 1 din dispoziție nu face obiectul prezentei contestații.
Ca atare, dispozițiile hotărârii recurate privind respectarea dreptului de folosință al terților asupra terenului, vin în totală contradicție cu toate celelate considerente şi motivări ale hotărârii, date în aplicarea Legii nr. 10/2001 de către instanța de apel, cu respectarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.
2. Pârâții, prin criticile aduse deciziei atacate, arată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova este nelegală.
Astfel, toate împrejurările de fapt reținute în cauză se coroborează în ceea ce priveşte imposibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat, astfel că Dispoziția Primarului a fost emisă în conformitate cu prevederile legale, având în vedere contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 ce au ca obiect imobilul aflat în litigiu, amplasamentele proprietăților în incinta imobilului, utilitățile publice care traversează curtea interioară, căile de acces şi servituțile legale.
Prin urmare, se apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din legea specială, imobilul fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, coroborat cu prevederile art. 26 alin. (1), în ceea ce priveşte imposibilitatea restituirii în natură către reclamanți a părții din imobil ce face obiectul litigiului, aceştia fiind îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului, încheiat la data de 25 octombrie 2005, parte integrantă a dispoziției, s-a constatat existența dreptului de proprietate dobândit de către P.I., P.A. şi A.I., în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, drept ce afectează imobilul a cărui restituire a fost solicitată.
Expertiza judiciară efectuată în cauză arată că, în urma cumulării suprafețelor ocupate de construcții rămâne o suprafață de 598 mp., pe această suprafață de teren existând rețele de apă şi canalizare (patru surse de apă, două conducte aeriene pentru racordarea la gaz), căi de acces dinspre strada Buciumului în favoarea corpului C3, căi de acces către dependințele imobilului.
Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din legea specială, coroborat cu prevederile art. 26 alin. (1) în ceea ce priveşte imposibilitatea restituirii în natură către reclamanți a părții din imobil ce face obiectul litigiului, acesta fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, reclamanții fiind îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În recurs, au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul recurentului pârât Primarul Municipiului Craiova, intimații-intervenienți P.O. şi P.I., A.I. şi P.A., în condițiile art. 51 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recurenții pârâți Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova critică hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
În acest sens, susțin că sunt incidente în speță dispozițiile art. 18 lit. c) (imobilul în litigiu fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale), coroborate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte imposibilitatea restituirii în natură către reclamanți a părții din imobil ce face obiectul litigiului.
Deşi, invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. – depăşirea atribuțiilor puterii judecătoreşti – Înalta Curte constată că recurenții pârâți nu formulează critici, în concret, care să poată fi circumscrise acestui motiv de recurs.
De menționat este că, instanța exercită atribuțiile puterii judecătoreşti atunci când interpretează şi aplică legea, în speță, dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată, sens în care reține următoarele:
Prin notificarea nr. 649/N/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, petenții I.M.C. şi D.M.Z. au solicitat Prefecturii Județului Dolj (care a declinat spre soluționare notificarea către Primăria Municipiului Craiova), inițial, acordarea de despăgubiri şi, ulterior, restituirea în natură, a întregului imobil situat în Craiova, str. V. Alecsandri, județul Dolj, imobil compus din clădiri şi teren liber în suprafață totală de 673,25 m.p.
Imobilul solicitat a fost preluat de stat în mod abuziv, prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin Dispoziția nr. 10871 din 27 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a dispus restituirea, parțială, în natură a imobilului solicitat, numai în ceea ce priveşte clădirea ce face obiectul contractului de închiriere din 27 iulie 1999, compusă din 4 încăperi şi terenul situat sub această construcție, în suprafață de 29,29 m.p., iar pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, propunându-se acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (art. 5).
Contestația formulată de persoanele îndreptățite, prin care au solicitat anularea art. 5 din dispoziția menționată şi restituirea în natură a terenului în suprafață de 673,25 m.p., a fost respinsă de instanța fondului şi, urmare exercitării controlului judiciar de către Curtea de apel, aceasta a fost admisă, cu consecința anulării art. 5 al dispoziției atacate şi restituirii în natură a suprafeței de 598 m.p. teren neocupat de construcții, cu obligativitatea menținerii contractelor de locațiune ale intervenienților în cauză.
Instanța de apel a reținut, în acest sens, că unul din principiile de soluționare a notificărilor este prevalența restituirii în natură a imobilului, principiu ce se regăseşte în art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, dispoziții pe care instanța de fond le-a interpretat şi aplicat greşit în cauză.
Totodată, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de apel a menținut contractele de locațiune încheiate de intervenienți şi terțul T.N. pentru suprafețle de teren atribuite în folosință comună.
Înalta Curte apreciază, în circumstanțele cauzei, că instanța de apel a aplicat în mod greşit legea specială de reparație la speța dedusă judecății, pentru considerentele ce succed.
În cauză, regimul juridic al imobilului solicitat este reglementat de art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Or, potrivit art. 10 alin. (2) din lege, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent atunci când pe teren s-au edificat construcții noi, autorizate, iar potrivit art. 10 alin. (3) din lege, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcții uşoare sau demontabile.
De asemenea, prin pct. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, se instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care, pe acestea se află edificate ilegal, fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții uşoare sau demontabile, fără a distinge după cum acestea au fost edificate înainte sau după 1 ianuarie 1990.
Instanța constată că terenul în litigiu este afectat de rețelele de apă, curent electric şi gaze, identificate a fi amplasate pe suprafața de teren neocupată, care sunt rețele de utilitate publică, iar cu privire la respectarea regimului de autorizație al construcțiilor existente, recurenții reclamanți nu au făcut dovada că există construcții edificate fără autorizație legală de construire, astfel cum a stabilit în sarcina acestora judecătorul fondului, care a dat dovadă, în acest sens, de rol activ în proces.
În aceste condiții, principiul prevalenței restituirii în natură a imobilului solicitat, reglementat în dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, nu este aplicabil, întrucât această restituire nu este posibilă, raportat la situația de fapt stabilită în speță şi ținând cont de prevederile legale aplicabile acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să constate că motivele formulate permit încadrarea recursului declarat de pârâți în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, acesta fiind fondat, urmează să îl admită, iar în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., să modifice decizia atacată, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de către reclamanți împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care o menține.
În conformitate cu dispozițiile art. 51 şi 52 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere admiterea recursului declarat de pârâți, Înalta Curte va admite cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții A.I., P.A. şi P.O. şi P.I. – decedat pe parcursul procesului – prin succesori legali P.I. şi P.M.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamați, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru considerentele ce succed.
În ceea ce priveşte susținerea referitoare la aplicarea principiului restituirii în natură a terenului neocupat de construcții, urmează a fi înlăturată pentru considerentele de fapt şi de drept expuse în recursul precedent, iar cu privire la aplicarea art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, se constată că instanța de apel a făcut o aplicare greşită a legii, în sensul că în speță, nu suntem în ipoteza prevăzută de textul de lege, respectiv a unui imobil ce face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, care să fi fost restituit în procedura specială reparatorie administrativă sau judiciară.
Referitor la critica privind lipsa de rol activ a judecătorilor instanței de apel, care a confirmat raportul de expertiză tehnică efectuat la instanța de fond, Înalta Curte urmează să o înlăture, cu motivarea că instanța de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea unei probe, întrucât rolul său activ nu înseamnă încălcarea celorlalte principii ale procesului civil.
Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celalte două principii: cel al disponibilității şi cel al contradictorialității, în cauză, reclamanții având posibilitatea de a propune şi administra probatorii (ceea ce s-a şi întâmplat).
În consecință, nu se poate susține că judecătorii cauzei au încălcat rolul activ, care presupune doar aflarea adevărului judiciar, aceştia neputându-se substitui părții ce a beneficiat de asistență juridică calificată în administrarea probatoriilor.
Din dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurenții reclamanți invocă şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv, contradictorialitatea între considerentele hotărârii atacate.
Pentru ca să fie incident acest motiv de modificare a hotărârii, ar trebui să existe contradicție între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele, faptul că este întemeiată.
Or, considerentele deciziei atacate converg spre respingerea apelului declarat de reclamanți în cauză, soluția pronunțată de instanța de apel fiind reformată în acest sens, în calea de atac a recursului, aşa cum rezultă din considerentele ce preced.
Față de toate aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de de pârâții Primarul municipiului Craiova şi Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 106 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova – Secția civilă, precum şi cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții A.I., P.A. şi P.O. şi P.I. – decedat pe parcursul procesului – prin succesori legali P.I. şi P.M.
Modifică decizia, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 717 din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Dolj.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.M.C. şi D.M.Z. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în şedință publică, astăzi 8 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1030/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 397/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
