ICCJ. Decizia nr. 1339/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 277 din 13 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3.046/COM/2005 al Tribunalului Timiș a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta F.M., fostă H., împotriva pârâților S.M., O.N.D., SC A. SRL, S.M.N.A.D., D.D.E., D.Z., D.E., SC K.S.N.C., R.D., s-a dispus excluderea din SC A. SRL a pârâților S.M. și O.N.D., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005, s-a dispus radierea din C.F. nr. 717 Nițchidorf, nr. top 2031 a dreptului de proprietate al pârâților S.M.N.A.D. și O.N.D. asupra imobilului "moara cu anexe", s-a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 213 din 19 ianuarie 2005 și s-a dispus radierea din C.F. nr. 717 Nițchidorf a dreptului de ipotecă și a interdicției de înstrăinare și grevare instituite în favoarea numiților D.D.E., D.Z., D.E. și R.D.L., s-a constatat că reclamanta F.M. (fostă H.), a achitat în întregime activul "Nizoliv" și s-a dispus restituirea către reclamantă de către SC A. SRL a sumei de 673.000.000 lei, contravaloarea acestuia și s-a respins cererea reconvențională, având ca obiect dizolvarea societății, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43.550.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că SC A. SRL înregistrată sub nr. J/35/1026/1997 la ORC Timiș, avea ca asociat la înființare pe pârâții 1 și 2, S.M. și O.N.D., iar la data de 26 aprilie 2004 s-a încheiat un act adițional la actul constitutiv al societății în care s-a consemnat că cei doi asociați au hotărât cesionarea unui număr de 6 părți sociale în valoare de 600.000 lei către reclamanta F.M. (fostă H.), cei doi pârâți rămânând în continuare singurii administratori ai societății.
La data de 15 martie 2004 SC A. SRL a achiziționat prin cei doi administratori de la pârâta SC K. SRL imobilul evidențiat în C.F. nr. 717 Nițchidor cu prețul de 15.000 Euro, plătibil în rate lunare până la data de 31 decembrie 2004, vânzătoarea acceptând prin declarație autentificată notarea interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea SC A. SRL.
Reclamanta a susținut că suma de bani plătită cu titlu de preț pentru imobilul cumpărat (moara) provenea din resursele sale proprii, aspect pe care pârâții nu l-au contrazis.
La data de 21 ianuarie 2005 asociații au convocat o adunare generală, dată la care s-a solicitat amânarea acesteia (care avea pe ordinea de zi discutarea situației financiare a firmei și puterea acordată administratorilor) la data de 28 ianuarie 2005.
La această dată în adunarea generală s-a adoptat o hotărâre cu nr. 1 din 28 ianuarie 2005 care la punctul 2b consemnează că reclamanta a propus ca înstrăinările de active să se facă în urma unei hotărâri AGA la care să se alinieze oferta și prețul, propunere care a fost acceptată de către ceilalți coasociați și administratori ai societății.
în pofida faptului că toți asociații împărtășeau ideea vânzării activelor societății numai cu acordul tuturor asociaților, la data de 19 ianuarie 2005 pârâta SC K. SRL a vândut imobilul înscris în C.F. 717 Nițchidorf, același pe care l-a vândut SC A. SRL în 15 martie 2004 prin contractul autentificat sub nr. 1028, pârâților O.N.D. (administrator al SC A. SRL) și S.M.N.A.D. (fiica pârâtei S.M.).
După cum se poate observa, nici unul dintre cei doi cumpărători, persoane fizice, nu era străin de SC A. SRL și de existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea, situație în care reaua-credință a cumpărătorilor este evidentă.
Nici pârâta S.M. nu poate fi exonerată de culpă în fraudarea societății, și ea fiind unul dintre administratorii acesteia și având obligația gestionării corecte a patrimoniului societății, ori este exclus ca aceasta să nu fi avut cunoștință despre faptul că fiica sa a cumpărat un imobil care fusese deja vândut societății SC A. SRL. Pârâta S.M. nu a manifestat nici un fel de interes față de SC A. SRL încercând să-i protejeze patrimoniul și eventual să recupereze sumele plătite deja cu titlul de preț pentru imobilul în discuție în favoarea societății.
Pentru a pune societatea în imposibilitatea recuperării imobilului, cei doi cumpărători, pârâți în prezenta cauză, au încheiat un contract de împrumut cu garanție imobiliară (fila 15), pentru cumpărarea imobilului, împrumutând suma de 15.000 dolari SUA (reprezentând contravaloarea morii) și 18.000 Euro pentru punerea în funcțiune a morii așa cum susțin împrumutătorii. Cei doi cumpărători au acceptat intabularea dreptului de ipotecă al împrumutătorilor asupra imobilului (sumele împrumutate fiind duble față de valoarea totală a morii).
Aceste operațiuni au fost efectuate evident în frauda intereselor societății SC A. SRL pe care au lipsit-o de obiectul de activitate, aceea de morărit.
Față de acuzațiile reclamantei vis-a-vis de pârâții 1 și 2 în sensul că aceștia au efectuat vânzări de produse fără documente, și pentru a se verifica această susținere, în cauză a fost dispusă o expertiză contabilă care nu a putut fi efectuată din culpa administratorilor societății, pârâții 1 și 2, care au refuzat să pună la dispoziția expertului documentele contabile, refuz ce echivalează cu o recunoaștere a actelor frauduloase.
Prin atitudinea pe care pârâții au manifestat-o față de societatea SC A. SRL, cei doi administratori ai societății au comis acte de fraudă în dauna acesteia și în interesul lor (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005), urmând ca în baza art. 222 din Legea nr. 31/1990 republicată să fie excluși din societate.
în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005, s-a reținut că orice obligație are o cauză, element component al voinței juridice care trebuie să fie reală și ilicită.
Cauza obligației contractuale astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005, este o cauză ilicită, scopul urmărit contravenind dispozițiilor legale imperative și regulilor de conviețuire socială.
Potrivit art. 948 C. civ., printre condițiile esențiale ale validității unei convenții se numără condiția existenței unui obiect determinat. în cazul în speță contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lipsit de obiect atâta timp cât imobilul fusese deja înstrăinat SC A. SRL printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare care nu a fost anulat, situație în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lovit de nulitate absolută.
Contractul de împrumut cu garanție imobiliară nu reprezintă decât un accesoriu al contractului de vânzare-cumpărare, iar reaua credință a împrumutaților este de neînlăturat, având în vedere că au împrumutat o sumă dublă față de valoarea reală a imobilului pe care îl ipotechează, excluzând astfel orice posibilitate a societății de a-l revendica.
Dobânda de 90% prevăzută în contractul de împrumut este o dobândă de 10 ori mai mare decât dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, clauză lovită de nulitate absolută încălcându-se dispozițiile imperative ale legii. Această dobândă împovărătoare demonstrează încă odată intenția celor doi cumpărători de a crește în mod artificial valoarea creanței împrumutate în detrimentul societății.
Plata activului "N." de către reclamanta F.M. din resursele sale proprii, este de necontestat, fiind recunoscută și de către coasociații societății, pârâtul 1 și 2, chiar în procesul-verbal de consiliere, oferindu-se să restituie reclamantei creditul acordat societății.
întrucât pârâții 1 și 2 coasociați ai reclamantei în calitate de administratori au manifestat o atitudine neglijentă față de bunul mers al societății, ba chiar de desființare a acesteia, rezultă că aceștia nu sunt interesați de continuarea activității de către societate, în vreme de reclamanta care a investit sume importante de bani își manifestă intenția de a sprijini în continuare activitatea societății, situație în care instanța a considerat că cererea reconvențională formulată de către pârâții 1 și 2 prin care s-a solicitat dizolvarea societății, nu este justificată și ca atare a fost respinsă.
Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 153 din 5 iunie 2007 a admis apelurile pârâților S.M., O.N.D., S.M.N.A.D., SC A. SRL, R.D.L., D.Z. și D.E., a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că a respins acțiunea în ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, radierea din C.F. și constatarea nulității contractului de împrumut, cu radiere din C.F., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a anulat apelul pârâtei D.D., ca netimbrat.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1253 din 27 martie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanta F.M. și de pârâții S.M., O.N.D. și SC A. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 153 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte de Casație și justiție a reținut că din actele depuse la dosar rezultă faptul că SC K. SRL a fost dizolvată de drept la data de 10 martie 2005 prin încheierea nr. 3039 - poz. 265 conform art. 30 din Legea nr. 359/2004, operație înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș, astfel că la data de 18 martie 2005, data acțiunii, reclamanta a chemat în judecată o persoană juridică ce nu mai avea capacitatea procesuală pasivă, nemaiavând capacitate de folosință, iar sentința civilă nr. 227 din 13 martie 2006 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a fost pronunțată în contradictoriu cu SC K.S.N.C. care, pe de o parte își modificase forma juridică în SRL anterior datei acțiunii - așa cum rezultă din actele aflate la dosarul de fond, iar pe de altă parte fusese dizolvată, aspect neavut în vedere de instanță.
Mai mult, deși la data de 20 aprilie 2006 SC K. SRL a fost radiată din oficiu din Registrul Comerțului prin încheierea nr. 14813 conform art. 31 din Legea nr. 359/2004, aspect reținut de instanța de apel (fila 176 dosar de apel), aceasta schimbă numai în parte hotărârea instanței de fond, respingând acțiunea numai cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, radiere din C.F. și constatarea nulității contractului de împrumut, cu radiere din C.F., menținând celelalte dispoziții, fără a motiva de ce soluția excluderii din SC A. SRL a pârâților S.M. și O.N.D. dispusă de instanța de fond a fost menținută și fără a examina dacă pârâții au fost sau nu de rea credință și dacă aceștia au prejudiciat sau nu societatea comercială A. SRL și în ce constă acest prejudiciu eventual reținut de instanța de fond, critici avansate de pârâții menționați, prin apelurile lor.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, după rejudecare prin decizia nr. 250/A din 28 noiembrie 2008 a admis apelurile declarate de pârâții S.M., S.M.N.A.D., O.N.D., SC A. SRL Timișoara, R.D.L., D.Z. și D.E. împotriva sentinței nr. 227 din 13 martie 2006 a Tribunalului Timiș pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis acțiunea reclamantei F.M. împotriva pârâtei SC A. SRL Timișoara, constatând că reclamanta a achitat în nume propriu activul Nizoliv cu suma de 67.300 Ron, obligând pârâta SC A. SRL Timișoara la restituirea către reclamantă a acestei sume, actualizată la data plății efective. A respins în rest acțiunea reclamantei. A menținut în rest dispozițiile sentinței, în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâții O.N.D. și S.M.
A obligat pârâta SC A. SRL la 7.500 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă și reclamanta la 2.512 Ron cheltuieli de judecată către pârâții D.Z. și D.E. și de 2.506 Ron către pârâta R.D.L.
în motivarea deciziei Curtea de Apel Timișoara a reținut că, acțiunea precizată a reclamantei F.M. este întemeiată numai în parte, respectiv pentru capătul de cerere prin care se solicită să se constate că reclamanta a achitat în nume propriu activul "N." cu suma de 67.300 Ron, din probele de la dosar, necontestate de pârâți, rezultând faptul că reclamanta a achitat cu banii ei personali acest activ, intrat prin cumpărare în proprietatea pârâtei SC A. SRL.
întrucât reclamanta a creditat societatea cu această sumă de bani, ea este îndreptățită să i se restituie suma plătită, astfel încât pârâta SC A. SRL Timișoara trebuie obligată la restituirea către reclamantă a acestei sume, actualizată la data plății efective, sub acest aspect hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Acțiunea reclamantei este însă nefondată și trebuia respinsă de instanța de fond pentru celelalte capete de cerere din acțiune, sub acest aspect sentința primei instanțe fiind nelegală și netemeinică.
Curtea de Apel Timișoara a apreciat că este corectă reținerea primei instanțe în sensul că pârâta SC A. SRL, înregistrată sub nr. J/35/1026/1997 la ORC Timiș, avea ca asociați la înființare pe pârâții S.M. și O.N.D., iar la data de 26 aprilie 2004 s-a încheiat un act adițional la actul constitutiv al societății în care s-a consemnat că cei doi asociați au hotărât cesionarea unui număr de 6 părți sociale în valoare de 600.000 lei către reclamanta F.M., fostă H., cei doi pârâți rămânând în continuare singurii administratori ai societății.
La data de 15 martie 2004 SC A. SRL a cumpărat prin cei doi administratori de la pârâta SC K. SRL imobilul evidențiat în C.F. nr. 717 Nițchidorf cu prețul de 15.000 Euro, plătibil în rate lunare până la data de 31 decembrie 2004, vânzătoarea acceptând prin declarație autentificată notarea interdicției de înstrăinare și grevare în C.F. în favoarea SC A. SRL.
Curtea reține, contrar susținerilor reclamantei și a primei instanțe, că acest imobil nu a intrat niciodată în proprietatea pârâtei SC A. SRL. Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC K. SRL, în calitate de vânzătoare și SC A. SRL, în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. 1028 din 15 martie 2004, s-a prevăzut în mod expres faptul că "cumpărătoarea va intra în proprietatea imobilului la data achitării integrale a prețului" (fila 11 din dosarul primei instanțe), deci a avut loc în cauză o vânzare cu rezerva dreptului de proprietate în favoarea vânzătorului până la achitarea integrală a prețului.
în acest contract părțile au stabilit faptul că transmiterea dreptului de proprietate de la vânzătoare către cumpărătoare se face la data achitării integrale a prețului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2004. întrucât la data de 31 decembrie 2004, prețul acestui imobil nu a fost achitat, în mod evident bunul nu a intrat în patrimoniul SC A. SRL, SC K. SRL putând astfel să vândă imobilul după data de 31 decembrie 2004 în mod liber oricărei alte persoane.
în aceste condiții, susținerile reclamantei și ale primei instanțe că contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lipsit de obiect, întrucât imobilul fusese deja înstrăinat SC A. SRL printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare care nu a fost anulat, situație în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 209 din 19 ianuarie 2005 este lovit de nulitate absolută, sunt nefondate.
în realitate, imobilul nu a intrat niciodată în patrimoniul SC A. SRL, iar vânzarea-cumpărarea făcută la 19 ianuarie 2005 este, din acest punct de vedere, perfect valabilă. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 209 din 19 ianuarie 2005, SC K. SRL (trecută din eroare în contract SC K.S.N.C., dar având ștampila SC K. SRL pe contract), în calitate de vânzătoare, a vândut același imobil către pârâții O.N.D. și S.M.N.A.D., prețul fiind achitat integral la data semnării acestui contract, iar imobilul intrând în proprietatea acestor pârâți.
în orice caz, în situația în care societatea vânzătoare SC K. SRL, conform informațiilor furnizate de ORC de pe lângă Tribunalul Timiș (f.57-59 din dosarul Curții), este radiată din oficiu de la data de 20 aprilie 2006, constatarea în contradictoriu cu aceasta a nulității contractului, cu consecința restabilirii situației anterioare, respectiv a întoarcerii bunului în patrimoniul său nu este posibilă, datorită faptului că aceasta nu mai există în prezent ca persoană juridică și în consecință, cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nu este admisibilă, acțiunea împotriva sa trebuind să fie respinsă.
Curtea a constat de asemenea că nu poate fi primită teza nulității contractului de împrumut prin care pârâții O.N.D. și S.M.N.A.D. au împrumutat bani pentru a achita prețul imobilului cumpărat de la SC K. SRL, întrucât acest contract nu este un accesoriu al vânzării-cumpărării și în privința căruia o altă cauză de nulitate nu ar putea fi reținută chiar în situația în care suma împrumutată ar depăși prețul ce trebuia achitat sau ar fi fost stipulată o dobândă mai mare decât aceea legală, deoarece chiar în atare situație, nulitatea ar fi vizat numai obligația de plată a dobânzii, potrivit art. 9 din O.G. nr. 9/2000, iar nu întregul contract.
în aceste condiții, în mod eronat instanța de fond a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară încheiat între S.M.N.A.D. și O.N.D. în calitate de împrumutați și pârâții D.D.E., R.D.L., D.Z. și D.E. în calitate de împrumutători, deoarece având în vedere dispozițiile legale incidente contractului de împrumut și analizând conținutul contractului, nu se poate reține nici un motiv de anulare sau nulitate a acestuia.
în ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea reclamantei privind excluderea pârâților O.N.D. și S.M. din SC A. SRL Timișoara, Curtea constată că acest capăt de cerere este bazat pe pretinsa fraudă adusă de cei doi pârâți societății la care au fost și administratori, respectiv pârâta SC A. SRL.
Conform art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale "poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată:
a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82;
d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora".
Curtea reține că în cauză nu s-a făcut nici o dovadă a pretinsei fraude aduse SC A. SRL de către cei doi pârâți, având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus și contrar celor afirmate de către reclamantă, imobilul din C.F. nr. 717 Nițchidorf nu a fost niciodată în proprietatea SC A. SRL.
Celelalte aspecte invocate de reclamantă privind înstrăinarea unei cantități de făină fără încasarea contravalorii acesteia sau nerespectarea hotărârilor adoptate de asociați nu au fost dovedite în cauză astfel încât nu există nici un temei pentru excluderea pârâților din societate.
Legat de acest aspect, al funcționării în continuare a societății pârâte SC A. SRL Timișoara, Curtea constată, la fel ca și prima instanță, că nu există motive de dizolvare a societății, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții O.N.D. și S.M., urmând a fi menținută hotărârea primei instanțe în acest sens. Prezentul litigiu dintre părți nu poate justifica dizolvarea societății, întrucât potrivit art. 227 alin. (19 lit. e) neînțelegerile grave dintre asociați trebuie să vizeze funcționarea societății, ceea ce nu s-a demonstrat în prezenta cauză.
în rest acțiunea precizată a reclamantei, cu privire la celelalte capete de cerere și cu privire la ceilalți pârâți, va fi respinsă, urmând a fi menținute în rest dispozițiile sentinței apelate, în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâții O.N.D. și S.M.
împotriva menționatei decizii reclamanta F.M. a declarat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, respingerea apelurilor pârâților și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
în criticile formulate, recurenta reclamantă susține în esență următoarele:
- instanța de apel a interpretat greșit probele din dosar, în sensul că, constatarea nulității contractelor nr. 209 și 213 din 19 ianuarie 2005 nu a fost analizată, în condițiile în care radierea din C.F. a interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea SC A. SRL s-a făcut fraudulos, întrucât această operațiune se putea face numai la solicitarea SC K. SRL, cu atât mai mult cu cât SC A. SRL avea trei asociați, iar radierea au cerut-o numai doi asociați;
- că efectuarea expertizei contabile solicitate, ar fi dovedit indubitabil că imobilul moara și anexele erau în patrimoniul SC A. SRL după 15 martie 2004, reținându-se greșit de instanță că acțiunea sa era inadmisibilă avându-se în vedere că SC K. SRL era desființată și radiată la 20 aprilie 2006, din Registrul Comerțului Timiș, că moara și anexele nu aveau unde să revină;
- că și contractul de împrumut cu garanție imobiliară nr. 213 din 19 ianuarie 2005 este lovit de nulitate, întru-cât la data încheierii acestuia a fost radiată din C.F. declarația nr. 1029 din 15 martie 2004 de înstrăinare și grevare, aspect cunoscut de creditorul D.Z., aceste operațiuni făcându-se la data vânzării;
- pârâții O.N.D. și S.M. au dat dovadă de rea credință, dat fiind că au transferat imobilul în cauză din patrimoniul SC A. SRL unde a intrat în baza contractului nr. 1028 din 15 martie 2004 în proprietatea lor personală, eludând voința sa, care era al treilea asociat;
- greșit a fost obligată SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecată, în raport de respingerea cererii reconvenționale a pârâților.
Prin întâmpinările și notele scrise depuse la dosar intimații pârâți D.E., D.Z., N.D.E., R.D.L. au cerut respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere că prin motivele de recurs, se invocă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei din apel.
Recursul reclamantei este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri poate fi cerută pentru motive de nelegalitate în situațiile concrete menționate la pct. 1 - 9 din acest articol.
Recurenta a invocat în susținerea recursului său motivele de nelegalitate reglementate la pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.
în dezvoltarea criticilor, recurenta a enunțat situațiile în care se poate cere modificarea hotărârii recurate, în susținerea acestora însă, nu a indicat în ce constă nelegalitatea care să se circumscrie prevederilor din legea procedurală menționate mai sus.
Hotărârea recurată a fost criticată pentru motive ținând de netemeinicia acesteia, situație care nu poate conduce la modificarea respectivei hotărâri.
Prima critică, deși vizează dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se încadrează în acest text de lege, reclamanta criticând de fapt greșita interpretare a probelor administrate în cauză și nicidecum interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății.
Printr-o integrală și completă apreciere a probelor instanța de apel a stabilit o corectă situație de fapt și de drept, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor care au fost asumate reciproc de părți, cu ocazia încheierii contractelor menționate.
Este de reținut că încuviințarea probelor se face de instanță, singura în măsură să aprecieze dacă acestea pot conduce la dezlegarea pricinii, ori având în vedere faptul că în cauză au fost administrate și alte probe de natură să lămurească faptele deduse judecății, corect a respins cererea de efectuare a expertizei contabile solicitate.
Cu privire la celelalte critici, aduse de recurentă, nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară, aprecierea relei credințe a pârâților O.N.D. și S.M. la încheierea contractului nr. 1028 din 15 martie 2004 se constată că acestea au fost corect apreciate de instanța de apel în pronunțarea deciziei recurate.
Critica recurentei reclamante ce vizează cheltuielile de judecată acordate în apel este nefondată în raport de soluționarea apelului și de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
Analizând recursul reclamantei și din perspectiva prevederilor art. 3041C. proc. civ. nu se constată existența altor aspecte de natură a conduce la casarea sau modificarea hotărârii din apel.
Cum în cauză nu se identifică nici motive de ordine publică de natura celor prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 792/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2277/2010. Civil → |
|---|
