ICCJ. Decizia nr. 579/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2987 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a dispus admiterea contestației formulate de contestatoarea L.C. împotriva dispoziției nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara.
S-a dispus anularea dispoziției nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara.
S-a dispus restituirea în natură a bunului situat în Timișoara, înscris în C.F. colectiv nr. 21 Timișoara în cotă parte de 2262/456669 părți conform dezbaterilor din C.F. nr. 10933 Timișoara (1487 părți din 456669) și C.F. nr. 10788 Timișoara (775 părți din 456669) în suprafață de 0,86 ha (8600 mp).
Pârâtul a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a solicitat anularea Dispoziției nr. 1292 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timișoara prin care i s-a respins notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, cu motivarea că terenul revendicat nu este identificat și reprezintă cote părți din pășunea O.B., iar aceasta este afectată de lucrări de interes public.
în cauză, contestatoarea a făcut dovada faptului că este persoană îndreptățită la restituirea bunului precum și a dreptului pretins prin înscrisurile depuse la dosar și mai ales prin C.F. colectiv 21 Timișoara cât și a C.F.-urilor individuale 10933 Timișoara, 10788 Timișoara, a fișei cadastrale cât și a expertizei efectuate în cauză din a cărei concluzii rezultă că din întreaga suprafață de teren măsurată, de 101 ha, suprafața de 5051 mp reprezentând teren liber de construcții.
Or, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și pot restitui suprafețele solicitate de către mai multe persoane îndreptățite și composesorate ale unui bun imobil atunci când dreptul de proprietate se constată și se stabilește în cote părți ideale.
De asemenea, pct. 4 - 1 din H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, este posibilă restituirea aceluiași imobil când este solicitată de mai multe persoane îndreptățite care invocă un titlu de proprietate.
în cazul în care o parte din foștii proprietari solicită restituirea în natură, decizia ce urmează a se emite, se va limita la cotele ideale cuvenite foștilor proprietari.
Terenul solicitat de reclamantă, reprezintă o cotă ideală din fosta pășune comunală înscrisă în C.F.-ul colectiv 21 Timișoara și identificată de către expert P.G. și prin care aceasta arată că terenul identificat și delimitat este liber nefiind construcții pe acesta.
De altfel, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că restituirea în natură este posibilă pentru terenurile fără construcții chiar dacă sunt afectate de lucrări de investiții de interes public dar unde nu au început construcția acestuia sau a unor lucrări aprobate și abandonate.
Regula generală devenită principiu este restituirea în natură a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001 ca fiind consacrată ca și principiu la art. 7 din Legea nr. 10/2001.
Articolul 9 din Legea nr. 10/2001 prevede restituirea în natură a imobilelor în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
în concluzie, instanța a reținut constatarea ca fiind întemeiată și a admis-o cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 268 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2987 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș și obligarea pârâtului apelant la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Solicitarea de a se desființa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare a fost respinsă deoarece art. 297 alin. (1) C. proc. civ. această soluție nu poate fi dispusă decât în două situații, respectiv, când instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau atunci când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.
Pe de altă parte, apelul fiind devolutiv, apelantul ar fi putut solicita efectuarea unei contraexpertize în apel, lucru nesolicitat însă.
Raportul de expertiză nu trebuia însă refăcut, deoarece expertul a avut în vedere obiectivele stabilite de instanță, fără ca sancțiunile formulate de pârât să se vizeze.
Critica privitoare la împrejurarea că bunurile în litigiu nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu este întemeiată, deoarece rezultă contrariul din sentința civilă nr. 1573/2004 a Tribunalului Timiș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2928/2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, precum și din dispoziția atacată.
Instanța a reținut că în mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt în baza raportului de expertiză potrivit cu care suprafața de 101 ha și 5051 mp teren este liberă de construcții.
Dispozițiile legale incidente în cauză sunt art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1072001, art. 4.1,art. 6.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, soluționând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru refacerea expertizei sau în subsidiar modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii reclamantei.
Reclamanta intimată a solicitat restituirea în natură pe același amplasament, a cotei de 2262/456669 parte din pășunea comunală înscrisă în C.F. col. nr. 21 Timișoara.
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a constatat că reclamanta face dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat în conformitate cu art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 dar și faptul că cererea de retrocedare a imobilului înscris în C.F. nr. 21 (pășune Mehala) nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Astfel, terenul ce formează pășunea Mehala, face obiectul unor lucrări de interes public aprobată prin HCL nr. 230/1999, HCL nr. 204/2009 iar prin adresa nr. DO 6 x 2 - 674 din 17 noiembrie 2003 a Serviciului Administrare Fond funciar s-a arătat că pășunea a fost reconstruită și trecută în proprietatea privată a Municipiului Timișoara în administrarea Primăriei municipiului Timișoara în baza Legii nr. 18/1991 prin Ordinul Prefectului nr. 947 din 24 iunie 1999, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că terenul revendicat nu poate face obiectul vreunei retrocedări în natură.
Astfel, Legea nr. 10/2001 prevede că se vor atribui persoanelor îndreptățite, bunuri sau imobile proprietatea Statului Român și nu a unităților administrativ teritoriale, neputându-se confunda patrimoniul Statului Român cu cel al unităților administrativ teritoriale.
Hotărârea este pronunțată cu depășirea puterii judecătorești.
Terenul în litigiu a fost afectat de lucrări de interes public demolate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul fiind preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 111/1995, din patrimoniul fostei Asociații de Pășunat "Concordia", unde constituia aportul în asociație al acestora.
în aceste condiții, îndreptățire la cererea de restituire avea doar Asociația de Pășunat Concordia.
Datorită faptului că restituirea în natură a pășunii pe vechiul amplasament sau atribuirea unei pășuni în echivalent nu este posibilă pentru cota de 2262/456.669 părți, înscrisă în C.F. nr. 10933 Timișoara și 10788 Timișoara (C.F. col. nr. 21 Timișoara) s-au acordat despăgubiri reclamantei în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Restituirea în natură nu este posibilă, deoarece prin HCL nr. 230/1999, HCL nr. 2009/2003 și HCL 271/2003, s-au aprobat planurile urbanistice pe terenul ce formează Pășunea Mehala, a fost atribuit Municipiului Timișoara în termenul Legii nr. 18/1991, astfel încât în prezent terenul este ocupat, și în mod corect s-au acordat despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 499/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș, a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 769/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus respingerea acțiunii Consiliului Județean Timiș de a constata nelegalitatea Ordinului Prefectului Județului Timiș constatând irevocabil legalitatea Ordinului Prefectului Județului Timiș.
Pe terenul ce constituie Pășunea Mehala s-a aprobat execuția Porții Gros, a Cimitirului Ortodox al Parohiei Ortodoxe Banat, a Cimitirului Militar Ortodox și a zonei de locuințe, respectiv atribuirea a 320 de parcele către tinerii căsătoriți în baza Legii nr. 15/2003.
De asemenea prin procesul verbal de afișare nr. s.c. 2007 - 8254 din 6 aprilie 2007 se aduce la cunoștința publică faptul că Primăria Municipiului Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare, prin urmare nefiind posibilă acordarea de bunuri în compensare reclamantei urmând a i se acorda despăgubiri.
Expertiza judiciară efectuată în cauză nu a fost competentă așa cum a solicitat prin obiecțiunile depuse prin registratura Tribunalului Timiș, la data de 21 mai 2008.
Astfel, prin obiecțiuni a arătat că expertul nu este echidistant deoarece concluziile o favorizează doar pe reclamantă: nu conțin posibilitatea acordării despăgubirilor; lasă să se întrevadă posibilitatea restituirii în natură, a bunului deținut de reclamantă înainte de expropriere, făcându-se referire la Hotărârile Consiliului local, fără a preciza că nu s-au putut începe lucrările de infrastructură datorită multitudinii litigiilor aflate pe rol.
Tot astfel Asociația Națională pentru Restituirea Proprietății a comunicat recurentei că bunurile care au aparținut formelor asociative de proprietate nu pot fi restituite decât tot acestor organizații însă neputându-se restitui persoanelor care au depus cereri individuale.
Motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, HCL nr. 230/1991, HCL nr. 204/2003 și HCL nr. 27/2003.
Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului motivând în esență punctul său de vedere astfel.
în primul rând s-a statuat irevocabil că terenul înscris în C.F. nr. 21 Timișoara din care face parte și cel în litigiu, face obiectul Legii nr. 10/2001, ca efect al sentinței civile nr. 1573 din 17 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș rămasă irevocabilă.
Pe de altă parte, este posibilă restituirea în natură recurenta conformându-se într-o altă situație dispozițiilor instanței.
Critica raportului de expertiză tehnică făcută în apel revocă afectațiunea bunului.
Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele:
Despre depășirea limitelor puterii judecătorești (motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.) în prezenta cauză nu poate fi vorba deoarece nu s-a încercat nici o modalitate de încălcare de către instanță a autorității legislative ori executive în sensul substituirii instanței, situație în care nu pot fi analizate criticile aduse deciziei recurate ca aparținând motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Tot astfel, hotărârea nu este susceptibilă de a fi examinată nici prin intermediul motivului de recurs indicat de parte ca aparținând pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., deoarece instanța nu a avut de examinat un act juridic pe care să-l fie denaturat ca interpretare, prin conferirea unui alt înscris, și nici chiar recursul nu a arătat în ce constă schimbarea naturii acțiunii în înțelesul unei expertize.
Critica recurentei vizând expertiza efectuată în cauză aparține motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în prezent abrogat.
în cauză însă, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care permit instanței să analizeze criticile aduse deciziei recurate care privesc următoarele împrejurări: excluderea posibilității juridice a reclamantei de a formula cerere de restituire calitate pe care o are doar Asociația de Pășunat Concordia; excluderea posibilității juridice de a se restitui terenul în natură; afectațiunea imobilului unor lucrări de interes public.
Astfel, împrejurarea că Asociația de Pășunat Concordia era proprietara terenului la data preluării de către stat, nu exclude aplicarea art. 3 lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea fiind persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 în sensul textelor citate reclamanta fiind moștenitoare în cota de 1/1 conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 265 din 12 iulie 2002, a imobilului situat în Timișoara, pășunea O.B. în cota de 2262/456669 părți, conform detaliilor din C.F. 10933 Timișoara (1487 părți din 456669 și C.F. 10788 Timișoara (775 din 456665) ca succesoare a numitului S.I.
Prin urmare, calitatea de persoană îndreptățită nu este contestată nici de recurentă din moment ce prin dispoziția contestată s-a respins doar restituirea în natură, iar pe de altă parte procesul verbal din 27 noiembrie 1943 al Asociației de Pășunat Concordia face dovada dreptului antecesorului reclamantei.
Deoarece nu au fost probate împrejurări care să excludă de la aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. b) instanța reține că în mod corect instanța de apel a reținut calitatea de persoană îndeplinită a reclamantei.
Critica vizând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului deoarece se află în proprietatea Municipiului Timișoara nu este întemeiată.
Faptul că în prezent imobilul se află în proprietatea Municipiului Timișoara nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 21 alin. (4) și (9) ale Legii nr. 10/2001 aplicate corect de instanță.
Referitor la afectațiunea imobilului unor lucrări de interes public, instanța reține că potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 este permisă restituirea în natură a bunurilor fără construcții afectate de lucrări cu investiții de interes public, aprobate, dacă nu a început construcția acestora ori lucrările aprobate au fost abandonate.
în cauză, raportul de expertiză arată că suprafața restituită în natură este liberă și este identificată, măsura fiind în conformitate cu art. 4 alin. (1) din aceeași lege.
în consecință, criticile aduse deciziei recurate sunt neîntemeiate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. s-a dispus respingerea recursului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 792/2010. Civil → |
|---|
