ICCJ. Decizia nr. 792/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 28 ianuarie 2008, reclamantul L.R. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C.N.L.R. Cluj să dispună restituirea cotei de 1 din apartamentul nr. 1 din Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 124186 Cluj sub nr. top.115/1/I, având părțile comune înscrise în C.F. 124185 Cluj, având nr. top. 115/1, precum și intabularea cotei de 1 din dreptul de proprietate în cartea funciară menționată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că este moștenitorul persoanei naționalizate, R.N., care a avut în proprietate imobilul - construcție și teren, situat în Cluj, înscris în C.F. 6940 sub nr. top. 115, ulterior fiind înscris dreptul de proprietate al statului, în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă; asupra dreptului său de moștenire după defunctul R.N., s-a pronunțat Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 277A/2003; a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pe care a înregistrat-o la Primăria Cluj-Napoca și care a fost transmisă unității deținătoare, C. N.L.R., așa cum rezultă din adresa Primăriei.
Reclamantul a invocat pe lângă calitatea sa de moștenitor și de persoană îndreptățită la restituire și dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, din care rezultă că de cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au formulat cerere de restituire.
în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2,art. 9,art. 26 din Legea nr. 10/2001.
La data de 13 februarie 2008, pârâta C. N.L.R., sucursala Cluj, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive.
La data de 25 februarie 2008, reclamantul a formulat o cerere completatoare, prin care a extins cadrul procesual pasiv și în privința pârâtei C.N.L.R., cu sediul în București.
Pârâta C.N.L.R. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale, excepția inadmisibilității și a prematurității acțiunii, raportat la faptul că notificarea nu a fost adresată acestei instituții. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, deoarece ea a dobândit dreptul de administrare asupra spațiului în discuție in mod legal, respectiv în baza H.G. nr. 371/1995.
în drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 250/2007, H.G. nr. 371/1995, O.U.G. nr. 159/1999, Legea nr. 288/2001.
Prin încheierea nr. 248/2008 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția necompetentei teritoriale și a fost declinată competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin decizia civilă nr. 1435 R din 19 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj fost respins recursul formulat de reclamantul L.R. împotriva încheierii susmenționate.
La data de 15 decembrie 2008, reclamantul L.R. a depus la dosar o precizare, prin care a arătat că apartamentul nr. 1 din Cluj, este înscris în cartea funciară nr. 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1, având părțile comune indivize înscrise în C.F. 124185 Cluj.
în cadrul probei cu înscrisuri, atât reclamantul, cât și pârâta au depus dosarul administrativ în copie, precum și decizia civilă nr. 277 A din 15 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și decizia civilă nr. 3946 din 13 mai 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin încheierea din data de 08 septembrie 2008, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C.N.L.R., sucursala zonală Cluj, și a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate, motivarea regăsindu-se în încheierea menționată.
Prin sentința civila nr. 1910 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.L.R., Sucursala Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a fost obligată pârâta C.N.L.R. SA să restituie reclamantului cota de 1 din apartamentul nr. 1 din Cluj-Napoca, înscris în C.F. 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1, având părțile indivize comune înscrise în C.F. 124185 Cluj, s-a dispus intabularea în favoarea reclamantului a cotei de 1 a dreptului de proprietate din apartamentul sus-menționat în C.F. 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1 și în C.F. 124185 Cluj sub nr. top. 115/1 a părților indivize comune, a fost obligată pârâta C.N.L.R. SA la plata către reclamant a sumei de 4089,52 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea sentinței, s-a reținut că, prin notificarea nr. 391 din 20 iulie 2001, reclamantul L.R. a solicitat Primăriei Cluj restituirea în natură a cotei de 1 din cota de 1 a persoanei naționalizate R.N., ca unic moștenitor al mamei L.A., precum și cota de 1 din cota de 1 a persoanei naționalizate R.N., ca unic moștenitor al unchiului R.T., în total deci cota de 1 din întreg imobilul situat în Cluj.
Prin decizia civilă nr. 277 A din 15 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a civilă, a fost admis apelul împotriva sentinței civile nr. 722 din 14 mai 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sentința a fost schimbată în totalitate, pe fondul acțiunii dispunându-se următoarele: s-a constatat că defunctul R.N. a avut în proprietate cota parte de 1 din imobilul înscris în C.F. 6940 sub nr. top. 115; s-a constatat că de pe urma defunctului R.N. au rămas ca moștenitori G.M., C.D., R.T. și L.A. cu câte o cotă de 1 fiecare din cota de 1 din imobilul în litigiu, iar de pe urma defunctei L.A. a rămas ca moștenitor reclamantul L.R.
Această decizie a devenit irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate, conform deciziei civile nr. 3946 din 13 mai 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
în motivarea deciziei menționate s-a reținut, în esență, că Statul nu are titlu valabil asupra cotei de 1 din imobilul situat Cluj, care a aparținut defunctului R.N., imobil naționalizat pe numele acestuia în baza Decretului nr. 92/1950.
în consecință, față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul L.R. a dovedit calitatea sa de moștenitor al persoanei fizice, proprietar al imobilului la data preluării abuzive a acestuia, respectiv de moștenitor a numitei L.A., sora defunctului R.N., deci de persoană îndreptățită la restituire, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001.
în același context, s-a reținut că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 "De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire".
în consecință, având în vedere această modificare a Legii nr. 10/2001 intervenită în anul 2005 (după data formulării notificării inițiale), cererile succesive ale reclamantului, inclusiv în faza procedurii administrative, prin care a solicitat restituirea întregii cote ce a aparținut defunctului R.N., precum și faptul că din adresa nr. 72828/452 din 25 octombrie 2005 emisă de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca rezultă că ceilalți moștenitori ai defunctului R.N. nu au formulat cerere de restituire în baza Legii 10/2001, în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea întregii cote de 1 din imobilul în litigiu ce a aparținut defunctului R.N.
Tribunalul a mai reținut că, în ceea ce privește apartamentul nr. 1 din imobilul sus-menționat, situat în Cluj-Napoca, cesta este deținut de C.N.L.R. SA, sens în care, prin adresa din data de 24 septembrie 2007 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a înaintat acestei instituții notificarea formulată de reclamant, spre competentă soluționare.
Deși înregistrată la această unitate de la acea dată (conform ștampilelor de intrare nr. 1594 din 2 octombrie 2007 de la Serviciul Juridic al C.N.L.R. SA), notificarea formulată de reclamant nu a fost soluționată în termenul legal de 60 de zile.
Având în vedere că pârâta C.N.L.R. SA are calitatea de unitate deținătoare, fiind titulara dreptului de administrare asupra spațiului în discuție, conform H.G. nr. 371/1995, cum de altfel a recunoscut pârâta și prin întâmpinarea formulată, s-a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată.
în consecință, având în vedere dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, dar și decizia nr. XX/2007, dată în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a obligat pârâta C.N.L.R. SA să restituie reclamantului cota de 1 din apartamentul nr. 1 din Cluj Napoca, înscris în C.F. 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1 având părțile indivize comune înscrise în C.F. 124185 Cluj. Totodată, a dispus intabularea în favoarea reclamantului a cotei de 1 a dreptului de proprietate din apartamentul susmenționat în C.F. 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1 și în C.F. 124 185 Cluj sub nr. top. 115/1 a părților indivize comune.
în baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâta C.N.L.R. SA la plata către reclamant a sumei de 4089,52 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 3000 lei-onorariu avocat conform chitanței nr. 3602142 din 4 decembrie 2008 și cheltuieli de transport, conform tichetelor atașate în original la dosar.
Prin decizia nr. 86 A din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul formulat de apelanta-pârâta C.N.L.R., ca nefondat, obligând apelanta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 4335 lei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
în ceea ce privește motivul de apel prin care s-a susținut că la data formulării acțiunii nu era îndeplinit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, care urma să curgă de la data depunerii actelor completatoare și nu de la data înregistrării notificării, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că aceste argumente nu pot conduce la desființarea sentinței sau la respingerea acțiunii.
De la data formulării notificării (20 iulie 2001) au trecut aproape opt ani, iar de la data la care a recunoscut apelanta că a primit-o spre soluționare (01 octombrie 2007), aproape doi ani, timp în care aceasta putea să soluționeze notificarea într-un sens sau altul, sancțiunea pentru nedepunerea eventualelor acte pe care apelanta le considera necesare putând fi respingerea cererii, și acordarea posibilității petentului să conteste această decizie în fața instanțelor de judecata, iar nu amânarea (tergiversarea) sine die a rezolvării notificării.
S-a reținut ca, din interpretarea coroborată a art. 25 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării, adică în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, caz în care ar curge un nou termen de 60 de zile de la depunerea actelor, în care unitatea deținătoare ar fi obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Depunerea sau nu a actelor este la libera apreciere a persoanei îndreptățite, altfel, putând da naștere unui abuz din partea unității deținătoare prin solicitarea a tot felul de acte.
Mai mult, s-a arătat ca acest motiv de apel este și inutil, având în vedere că nu poate conduce la respingerea cererii, atât timp cât prin decizia nr. XX/2007 a ICCJ, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Ținând cont de intervalul de timp trecut fără ca notificarea să fie soluționată, refuzul nu poate fi considerat decât nejustificat.
Pentru aceleași motive s-a considerat a fi neîntemeiată și susținerea apelantei în sensul că ar fi prematură acțiunea, întrucât nu ar fi fost finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Apelanta nu a invocat faptul că nu ar exista identitate între imobilul aflat la adresa str. G. nr. 4 și cel din str. R. nr. 4 sau că ar avea dubii cu privire la valabilitatea actelor depuse de către reclamant în dovedirea calității de persoană îndreptățită, ci doar că i-au fost cerute în faza administrativă, un istoric e rol și legalizarea actelor depuse, pentru a justifica nesoluționarea în termen a notificării, astfel că nu au fost apreciate drept critici pe fond ale sentinței, ci în contextul excepției prematurității acțiunii.
Nu reprezintă un impediment la soluționarea notificării nici faptul că pe rolul instanțelor s-ar afla un dosar prin care se contestă valabilitatea titlului de proprietate al C.N.L.R. SA asupra apartamentului nr. 1 situat în Cluj Napoca, și evacuare, în procedura rectificării de Carte funciară, atât timp cât nu există o hotărâre irevocabilă pronunțată în acea cauză. Cel mult apelanta putea să ceară instanței suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanța urmând să hotărască dacă este sau nu temeinică cererea.
în speță, apelanta C.N.L.R. SA, unitate deținătoare conform Legii nr. 10/2001, acționează în calitate de reprezentant al statului român, astfel că îi sunt opozabile hotărârile pronunțate în contradictoriu cu statul român, indiferent cine l-a reprezentat pe acesta în acele litigii, astfel că îi este opozabilă și hotărârea menționată de către prima instanță, decizia civilă nr. 3946 din 13 mai 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că Statul nu are titlu valabil asupra cotei de 1 din imobil. în speță, nu interesează temeiul deținerii imobilului de către apelantă, atât timp cât aceasta îl deține pentru stat, apelanta fiind o companie națională, prevăzută de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contând dacă statul l-a preluat în mod valabil de la fostul proprietar.
în ceea ce privește motivul de apel prin care s-a susținut că prin soluția pronunțată de prima instanță aceasta a acordat mai mult decât a solicitat petentul prin notificarea formulată în cadrul procedurii administrative, apelanta considerând că pentru cota de care petentul a beneficiat ca urmare a modificării Legii nr. 10/2001, prin introducerea art. 4 alin. (4) (în anul 2005, prin modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005), potrivit căruia "De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire" era necesar ca petentul să formuleze, în cadrul procedurii administrative, cerere în temeiul Legii nr. 247/2005, prin care să solicite restituirea cotei de 1 din imobil, lucru care nu s-a întâmplat, decât în cadrul procedurii judiciare, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut formularea unei noi notificări, eventual într-un anumit termen, prin care să se solicite aplicarea dispozițiilor intervenite înainte de soluționarea notificării, o astfel de pretenție neputând reprezenta decât o formă de birocrație excesivă.
De altfel, în soluționarea unei notificări pe care unitatea deținătoare nu a rezolvat-o în termenul prevăzut de lege, instanța judecătorească se transpune, în aplicarea legii, în locul unității deținătoare, cererile formulate în fața instanței putându-se considera ca având, astfel, același regim ca și cele formulate în cadrul procedurii administrative.
împotriva decizii instanței de apel, a formulat cerere de recurs, la data de 7 august 2009, C. N.L.R. SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte.
Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - s-a susținut ca, prin notificarea nr. 391 din 20 iulie 2001, reclamantul L.R. a solicitat Primăriei Cluj-Napoca restituirea în natură a cotei de 1 din cota de 1 a persoanei naționalizate R.N., în calitate sa de unic moștenitor după mama sa L.A., precum și a cotei de 1 din cota de 1, ca unic moștenitor al unchiului R.T. în total, prin notificarea formulată, petentul a solicitat cota de 1 din întreg imobilul situat în Cluj.
Primăria Cluj - Napoca a analizat cererea de restituire în natură a imobilului solicitat, pe care a soluționat-o prin Dispoziția nr. 41162 din 12 decembrie 2006 emisă de Primar.
Ulterior, prin adresa nr. 73084/3/452 din 24 septembrie 2007 a Serviciului Evidența Imobile, Carte Funciară din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, înregistrată la C.N.L.R. SA sub nr. 34197/01 octombrie 2007, i-a fost comunicata recurentei, în xerocopie, notificarea formulată de petentul L.R., însoțită de actele doveditoare, în ceea ce privește apartamentul nr. 1 din "imobilul situat în Cluj-Napoca".
Instanțele de fond și de apel au reținut faptul că, deși notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de petentul L.R. a fost transmisă de Primăria Cluj Napoca la C.N.L.R. S.A., aceasta din urmă nu a procedat la soluționare în termenul legal de 60 de zile.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".
S-a susținut in recurs că instanțele anterioare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor suscitate, respectiv a celor prevăzute de art. 25 alin. (1) - prima teză, din Legea nr. 10/2001. S-a considerat astfel că, față de momentul în care C.N.L.R. SA a fost învestită cu soluționarea notificării formulate de petent, respectiv data la care i-a fost comunicată notificarea de către Primăria Cluj-Napoca, nu este aplicabilă prima teză a art. 25 alin. (1) cu privire la calcularea termenului de 60 de zile de la înregistrarea notificării. In cadrul acestei proceduri, era necesară completarea actelor doveditoare de către petent, în sensul depunerii istoricului de nr. și adresă poștală a imobilului solicitat, a prezentării copiilor legalizate ale actelor doveditoare ale dreptului de proprietate/originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării și certificării acestora de către salariații entității învestite cu soluționarea notificării.
în acest caz, termenul de 60 zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, urma să curgă de la data depunerii actelor completatoare și nu de la data înregistrării notificării.
în al doilea rând, s-a criticat soluția instanței de apel și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât s-a acordat pe cale judecătorească mai mult decât s-a cerut de către reclamant în cadrul procedurii administrative.
Instanța de apel a reținut in mod greșit că nu era necesar ca petentul să formuleze o nouă notificare pentru cota respectivă întrucât Legea nr. 10/2001 nu impune această procedură.
Recurenta precizează că nici nu a pretins că ar fi fost necesar ca petentul să formuleze o nouă notificare, ci ar fi fost necesară completarea notificării inițiale ca urmare a intervenirii dispozițiilor Legii nr. 247/2005, astfel încât să fi fost posibilă pronunțarea, de către unitatea deținătoare, a unei dispoziții asupra notificării, în considerarea prevederilor legale în vigoare la acea dată. Abia în cadrul procedurii judiciare, reclamantul a solicitat direct în fața instanței de judecată restituirea cotei de 1/2 din imobil, în condițiile în care avea această posibilitate încă din anul 2005, urmare intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prima critica de nelegalitate susținuta de recurenta-parata pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - si care se refera in concret la greșita aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (1) - prima teză din Legea nr. 10/2001, nu poate fi primita, întrucât acestea au fost analizate, interpretate si aplicate in cauza, in contextul stabilirii depline si judicioase a situației de fapt relevata de probele administrate in cauza, respectiv din perspectiva incidentei depline a deciziei nr. XX/2007 a I.C.C.J., dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Circumstanțele particulare ale cauzei pendinte au dovedit ca, de la data formulării notificării (20 iulie 2001) au trecut mai mult de opt ani, iar de la data la care parata a recunoscut că a primit-o spre soluționare (01 octombrie 2007), mai mult de doi ani, perioada de timp în care aceasta putea să soluționeze notificarea într-un sens sau altul, sancțiunea pentru nedepunerea eventualelor acte pe care apelanta le considera necesare putând fi respingerea cererii, și acordarea posibilității petentului să conteste această decizie în fața instanțelor de judecata, iar nu amânarea (tergiversarea) sine die a rezolvării notificării.
De altfel, instanța de apel a apreciat in mod convingător ca susținerea unei astfel de critici a devenit chiar inutila, dat fiind ca nu mai poate conduce la respingerea pe fond a cererii reclamantului, in contextul pronunțării deciziei nr. XX/2007 a I.C.C.J., dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, al cărei dispozitiv a fost redat in unul din paragrafele anterioare.
Critica formulata împotriva hotărârii instanței de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - s-a acordat pe cale judecătorească mai mult decât s-a cerut de către reclamant in cadrul procedurii administrative - nu este întemeiata, întrucât pentru valorificarea unui drept prevăzut de lege, in contextul raportului juridic concret dedus judecații si acțiunii in timp a legii civile, respectiv a principiilor ce guvernează aceasta materie ( principiul aplicării imediate a legii noi), interesează nu numai manifestarea de voința expresa a persoanei îndreptățite la restituire din momentul formulării notificării, ci si beneficiul pe care forma modificata si completata a legii l-a recunoscut in patrimoniul acesteia in considerarea aceleiași notificări.
împrejurarea ca întârzierea in soluționarea notificării expediate de persoana îndreptățita a condus in mod obiectiv la o alta configurare a raportului juridic dedus judecații, din perspectiva posibilității părții interesate de a invoca (beneficia) de prevederile art. 4 alin. (4) - potrivit cărora "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire" - nu trebuie si nu poate sa conducă la un alt motiv de tergiversare in realizarea dreptului recunoscut de lege, prin trimiterea părții in cauza la o alta procedura sau, mai grav, la sancționarea ei pe motiv ca nu a formulat o alta cerere-notificare (in temeiul noilor dispoziții legale - Legea nr. 247/2005), pentru simplul motiv ca litera si spiritul legii speciale este in sensul realizării intr-un termen rezonabil a pretențiilor justificate, nu in sensul tergiversării realizării lor.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA împotriva deciziei nr. 86/A din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 579/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1339/2010. Civil → |
|---|
