ICCJ. Decizia nr. 4269/2010. Obligare MFP emitere titluri de valoare utilizabile în procesul de privatizare. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTU
Decizia nr. 4269/2010
Dosar nr. 14594/3/2007
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Acţiunea
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la 13 iunie 2005, reclamantul D.Ş.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P. pentru obligarea acestuia de a emite pe numele lui şi de a-i preda drept justă reparaţie, în limita sumei de 871.188.645 lei, titluri de valoare nominală utilizabile în procesul de privatizare.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a formulat două acţiuni în justiţie întemeiate pe Legea nr. 10/2001 solicitând despăgubiri pentru două imobile situate în comuna Lunca judeţ Botoşani şi respectiv în comuna Manoleasa, acelaşi judeţ, de care au fost deposedaţi în mod abuziv autorii reclamantului şi ai rudelor sale.
Tribunalul Botoşani în ambele dosare a obligat S.R. prin M.F.P. să emită titluri de valoare nominală (potrivit opţiunii reclamantului şi rudelor acestuia) utilizabile în procesul de privatizare până la concurenţa sumei de 2.336.606.856 lei (potrivit sentinţei civile nr. 222 din 12 mai 2003, definitivă prin decizia civilă nr. 284 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Suceava) şi, respectiv, sumei de 2.818.855.538 lei (potrivit sentinţei civile nr. 223 din 12 mai 2003, definitivă prin decizia civilă nr. 145 din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Suceava).
M.F.P. a tipărit la 13 iunie 2004 şi i-a predat la 2 iulie 2004 titluri de valoare nominală, în cuantumul stabilit pe cale judecătorească.
Acţiunea a fost motivată în fapt pe împrejurarea că de la momentul determinării valorii despăgubirilor (în ianuarie 2003) şi până la momentul plăţii efective a sumelor (în iunie 2004) există un decalaj de 16 luni cu o puternică evoluţie economică inflaţionistă,rata inflaţiei fiind de 16,9 %.
S-a solicitat astfel actualizarea valorii iniţial determinate de rata inflaţiei în luna iunie 2004 pe perioada indicată.
În drept, acţiunea a fost motivată pe dispoziţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că valoarea corespunzătoare se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare la data demolării construcţiei actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Tribunalul Botoşani şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, prin sentinţa civilă nr. 1364 din 22 noiembrie 2006, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
2. Instanţa de fond
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 215 din 4 februarie 2008, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a constatat că textul de lege invocat, în vigoare la data formulării acţiunii şi la data pronunţării hotărârilor menţionate, prevedea că „valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective”. Se avea deci în vedere despăgubirea sumei pentru construcţii preluate abuziv şi demolate şi nu pentru terenuri, ori în cele două procese, Tribunalul Botoşani a acordat despăgubiri globale, nu numai pentru construcţii demolate ci şi pentru terenuri care nu mai puteau fi restituite în natură.
Tribunalul a mai observat că textul invocat justifică actualizarea sumei acordate drept despăgubiri pentru construcţii, cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, însă aceste dispoziţii se puteau aplica numai în cadrul rezolvării fondului pricinilor. Or, în cele două cauze în fond s-a procedat la stabilirea despăgubirilor pe baza unor expertize contabile, iar cei îndreptăţiţi la despăgubiri fie nu au formulat obiecţiuni la modul de stabilire a despăgubirilor, fie dacă le-au formulat, au fost respinse întrucât sentinţele prin care s-au stabilit sumele au rămas definitive şi deci o cerere ulterioară în sensul pretenţiilor reclamantului nu se mai poate primi, hotărârea în discuţie bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
S-a mai observat că reclamantul în prezenta acţiune s-a considerat îndreptăţit la actualizarea despăgubirilor stabilite în favoarea tuturor moştenitorilor, el fiind unul din ceilalţi petenţi în cauzele întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu poate solicita reactualizarea pentru întreaga sumă stabilită cu acest titlu.
3. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 529 din 29 octombrie 2009 a respins, ca nefundat, apelul reclamantului.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 34 alin. (2) – (4) din Legea nr. 10/2001 (în forma redacţională de la momentul judecării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001), titlurile de valoare nominală emise de M.F.P. conform art. 30 alin. (2) pot circula pe piaţă şi pot fi folosite exclusiv în procesul de privatizare. Termenul de valorificare a acestor titluri este de cel mult 7 ani de la data emisiunii titlurilor la valoarea actualizată în raport de indicele inflaţiei.
Potrivit art. 30 alin. (2) din lege, în termen de 3 luni de la primirea cererii persoanei îndreptăţite, M.F.P. este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală, garantate de stat sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi, din valoarea sumei totale.
Instanţa a observat în primul rând că potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul nu este îndreptăţit să ceară cu titlul de despăgubiri sumele pe care le putea solicita în apelul declarat împotriva sentinţelor pronunţate de instanţă în faţa căreia se efectuase expertiza.
Textul citat permite să se ceară în apel dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii instanţei de fond, astfel că nesocotirea valorificării în apel a pretenţiilor de acest gen are drept consecinţă pierderea dreptului de a le solicita ulterior, deoarece legiuitorul prezumă că s-a achiesat la cuantumul sumei stabilite de instanţa de fond.
S-a mai constatat, în al doilea rând, că după momentul rămânerii definitive, şi a investirii cu formulă executorie, a sentinţelor şi cel mult până la data executării benevole a obligaţiei de către debitor, cererea de actualizare a sumelor (şi nicidecum cererea de eliberare a altor titluri de valoare nominală) trebuie circumscrisă dispoziţiilor legale de drept comun relative la executarea silită cât priveşte procedura şi termenele de emitere a titlurilor şi de valorificare a acestora cât şi metoda de actualizare a sumelor înscrise în titlurile respective.
În analiza sa Curtea de Apel a distins între cele două faze ale procesului civil. Faza judecătorească, finalizată la momentul devenirii irevocabile a hotărârii judecătoreşti pronunţate, frază care dispune cu putere de lucru judecat asupra drepturilor şi obligaţiilor pârâţilor în litigiul dedus judecăţii. Faza executării hotărârii judecătoreşti, fie în modalitatea executării de bună voie, fie în modalitatea executării silite când prima modalitate nu se realizează.
Ca urmare drepturile şi obligaţiile pârâţilor nu se pot realiza decât în condiţiile acestor faze precis determinate.
Reclamantul ca orice creditor împiedicat să-şi realizeze integral creanţa, poate să se adreseze unui executor judecătoresc pentru a-şi realiza drepturile în măsura în care consideră că modul în care se realizează actualizarea sumelor din titluri [(art. 34 alin. (4) din Legea nr. 10/2001)], sau termenele în care au fost emise titlurile [(art. 30 alin. (2)] sau alte aspecte legate de executarea sentinţelor ce constituie titluri executorii nu respectă dispoziţiile legale.
S-a stabilit că în nici un caz creditorul nu este abilitat să solicite în cadrul unui nou proces despăgubiri pentru o perioadă anterioară rămânerii irevocabile a hotărârii, titlu executor şi nici nu poate solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin executare altor creditori.
Împrejurarea că în titlul executoriu obţinut nu s-a determinat cota indiviză a fiecărui moştenitor, implică, în cazul admiterii pretenţiilor reclamantului, o lămurire a titlului executoriu.
4. Recursul
Reclamantul a declarat în termen recurs împotriva deciziei Curţii de Apel învederând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt recurentul a arătat că a formulat acţiunea pentru actualizarea sumelor cuprinse în titluri deoarece independent de voinţa titularilor acestor titluri emiterea lor s-a făcut la o distanţă de 16 luni de la data la care a fost întocmit raportul de expertiză contabilă de la baza stabilirii valorii lor, perioadă în care indicele inflaţiei a fost de 16,9 %, potrivit informaţiilor produse de I.N.S. Recurentul a mai arătat că art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, invocat drept temei al acţiunii, dispune actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. In acest sens a produs dovezi cât priveşte sumele ce se cuvin, urmare actualizării pretinse.
În justificarea împrejurării că se încadrează în temeiul de drept indicat în acţiune, recurentul a precizat că în fapt nici până în prezent beneficiarii titlurilor de valoare nominală (T.V.N.) nu au o plată efectivă a despăgubirilor acordate prin T.N.V. Aceasta deoarece T.N.V. nu pot fi folosite decât în scopul prevăzut de lege şi, ca urmare, utilizarea lor este foarte restrânsă. În acest moment datorită faptului că T.V.N. nu mai au putere circulatorie au fost depuse spre preschimbare la A.N.R.P.
S-au criticat soluţiile instanţelor de fond şi, respectiv, de apel care au stabilit că actualizarea sumelor în baza art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 se poate solicita numai în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea, concluzie apreciată de recurent drept falsă în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 şi care ar conduce la concluzia, contrară textului, că dacă eliberarea titlului se face ulterior pronunţării celor două hotărâri definitive şi irevocabile, actualizarea de către instanţa de fond apare ca fiind imposibilă.
S-a criticat şi concluzia instanţei că în cauză ar fi o eventuală autoritate de lucru judecat având în vedere că între acţiunile ce au condus la emiterea titlurilor şi prezenta acţiune sunt diferenţe evidente de obiect şi cauză.
Reclamantul a mai invocat faptul că principiul potrivit căruia dacă nu se poate realiza restituirea în natură se recunoaşte persoanei îndreptăţite dreptul la o despăgubire reală şi completă, nu poate fi realizată decât prin acordarea unei despăgubiri prin echivalent care reprezintă singura modalitate de reparaţie materială a abuzurilor petrecute prin deposedarea de proprietate. În acest context recurentul a amintit că este de notorietate că majoritatea persoanelor care au dreptul la despăgubiri prin echivalent nu s-au bucurat până la acest moment de o despăgubire efectivă datorită sistemului birocratic ce presupunea numeroase blocaje şi proceduri.
S-a mai criticat aprecierea referitoare la lipsa de calitate a reclamantului în prezenta acţiune deşi acesta a arătat în faţa instanţelor că acţiunea a fost formulată prin prisma calităţii sale de titular al dreptului dar şi de reprezentare al celorlalţi titulari şi neinvocarea expresă a acestei excepţii nu-i poate elimina calitatea procesuală activă.
S-a criticat greşita interpretare a art. 10 alin. (6) că s-ar referi limitativ numai la construcţii, din economia legii rezultând necesitatea de a aplica aceste dispoziţii şi la terenurile aferente clădirii care nu se mai află în fiinţă, care din punct de vedere valoric au suferit modificări, pentru că numai în aceste condiţii se poate vorbi despre o justă despăgubire.
5. Analiza instanţei de recurs
Verificând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat, conform criticilor enunţate şi în aport de actele dosarului, se constată că decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică, recursul urmând a se respinge pentru considerentele ce succed.
Instanţele au soluţionat corect problema de drept supusă examinării în prezenta cauză şi anume dacă după obţinerea măsurii reparatorii pentru imobilele revendicate în procedura Legii nr. 10/2001 se mai poate pretinde prin acţiune recalcularea valorică a măsurilor acordate.
La 28 martie 2003 şi separat la 21 iunie 2002 reclamantul şi alţi trei petenţi au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, emiterea pe numele lor de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita valorii imobilului situat în satul Stăneşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani (compus din casă, anexe gospodăreşti şi teren aferent).
Cele două cereri au fost soluţionate prin obţinerea a două hotărâri judecătoreşti, sentinţa civilă nr. 222 din 12 mai 2003 şi respectiv sentinţa civilă nr. 223 din 12 mai 2003, sentinţe investite cu formulă executorie prima în baza deciziei nr. 284 din 17 februarie 2004, şi secunda în baza deciziei nr. 145 din 3 februarie 2004.
Cele două titluri executorii au fost puse în executare prin tipărirea la 13 iunie 2004 de către M.F.P. (prin Biroul Central pentru emiterea titlurilor de valoare) şi predarea către petenţi (inclusiv reclamantul) drept plată, la 2 iulie 2004, a titlului de valoare nominală în cuantumul stabilit prin hotărârile judecătoreşti mai sus arătate.
Aşadar pretenţiile expres formulate de reclamanţi acelor cereri, emiterea de titluri de valoare nominale au fost admise, iar procedurile de obţinere şi valorificare a acestora încheiate prin pronunţarea hotărârilor judecătoreşti şi executarea acestora.
Legea nr. 10/2001, invocată ca temei de reclamant în acţiunile în revendicare conţine reguli în temeiul cărora se pot declanşa acţiuni şi respectiv, se pot soluţiona cererile ce fac obiectul acestei reglementări.
Instanţele judecătoreşti sunt sesizate cu acţiuni în temeiul Legii nr. 10/2001 potrivit dispoziţiile cuprinse de aceasta numai în contestarea măsurilor dispuse prin dispoziţie/decizie de soluţionarea notificărilor şi, respectiv, pentru obligarea entităţilor cu atribuţii, potrivit legii, să emită dispoziţii sau hotărâri în cazul în care notificările nu au fost soluţionate.
Această procedură a fost urmată şi de recurentul reclamant din prezenta cauză.
Pretenţiile formulate prin prezenta acţiune dau expresie nemulţumirii reclamantului (unul din beneficiarii titlurilor de valoare nominală) cu privire la valoarea titlurilor apreciată ca inferioară la un moment ulterior finalizării procesului [(în ambele sale faze de judecată şi de executare în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001)].
Sub acest aspect în mod corect s-a apreciat că pretenţiile de recalculare a valorii titlurilor de valoare nominale primite nu sunt justificate de temeiul de drept invocat, şi anume art. 10 alin. (6) din Legea nr. 1072001.
În primul rând este de observat că art. 10 alin. (6), într-adevăr în vigoare la data formulării acţiunilor în obţinerea titlului de valoare nominală (anul 2002) la momentul soluţionării acestuia (în anul 2003) cât şi la momentul executării hotărârii (anul 2004) avea următoarea redactare:
Art. 10 alin. (6): „Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii efective”.
Nici cu ocazia emiterii titlurilor nominative nici la momentul executării titlurilor executorii (hotărârile obţinute în procedura Legii nr. 10/2001) reclamantul, ca beneficiar al măsurilor dispuse (de instanţă prin emiterea hotărârii, a titlului executoriu cât şi de pârâtul M.F.P. care i-a remis titlurile) nu a solicitat stabilirea unei alte valori.
Ca urmare, împrejurarea că reclamantul nu a contestat valoarea pe parcursul judecăţii,în toate etapele procesului, conduce la concluzia că acesta a achiesat la valoarea stabilită.
Consecinţele împrejurării că după emiterea titlului executoriu, „plata” efectivă prin emiterea titlurilor de valoare s-a făcut la o distanţă de 16 luni, de la data pronunţării hotărârilor, puteau fi înlăturate de reclamant prin modalităţile prevăzute de procedura executării şi puse la îndemâna creditorului, prin art. 3712.
Art. 3712 C. proc. civ. „(1) Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori alte lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege.
În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Dacă titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, şi la actualizarea acestei sume. În cazul n care titlul executor nu conţine niciun asemenea criteriu,organul de executare va proceda la actualizarea în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.”
Chiar dacă actuala reglementare mai sus arătate a alin. (3) există din 13 decembrie 2006 potrivit modificării aduse prin Legea nr. 459/2006 vechea reglementare a alin. 3 conserva aceleaşi instrumente procedurale la îndemâna creditorului de actualizare a sumelor la data plăţii.
Prin neutilizarea mijloacelor expres prevăzute de lege, puse la dispoziţia creditorului, reclamantul, care a devenit între timp proprietarul titlurilor, s-a expus riscului devalorizării acestora.
Împrejurarea că stabilirea valorilor titlurilor nominative atribuite reclamantului s-a făcut în acţiunile anterioare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 este o problemă care nu mai poate fi luată în discuţie câtă vreme hotărârile de stabilire a valorii titlurilor se impun prin efectul pozitiv al puterii lucrului judecat. O eventuală ulterioară modificare a valorilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească se poate face prin intermediul căilor de atac legal prevăzute.
În acest sens sunt şi constatările făcute de instanţa de apel legate de autoritatea de lucru judecat a sentinţelor nr. 222/2003 şi respectiv 223/2003 şi nu în sensul criticii recurentului, că acele hotărâri ar avea autoritate de lucru judecat care s-ar opune prezentei acţiuni prin comparaţie, şi ar impune respingerea prezentei acţiuni pentru că ar opera o atare excepţie.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la împrejurarea că s-a nesocotit principiul dreptului la o despăgubire reală şi completă, în cazul imposibilităţii de restituire a bunului în natură, întrucât este de notorietate că majoritatea persoanelor care au beneficiat de despăgubiri prin echivalent nu s-au bucurat până la acest moment de despăgubiri efective datorită sistemului birocratic.
Sub aspectul normelor juridice, pretins a fi fost încălcate, se constată că prin acţiunea formulată iniţial pentru revendicarea bunurilor în regimul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat în mod expres modalitatea de reparare, aceea a emiterii titlurilor de valoare nominală la valoarea imobilului imposibil de restituit în natură şi a obţinut aceste titluri la o valoare cu care, în modalitatea mai sus arătată, a fost de acord.
Criticile referitoare la valoarea titlurilor puteau fi invocate în cursul procesului de obţinere a acestora sau, ulterior în procedura de executare.
Celelalte comentarii prezentate în susţinerea acestei critici sunt reflecţii de ordin general şi nu pot fi incluse în motivele de recurs expres prevăzute de art. 304; pct. 1-9 C. proc. civ., cu referire directă la cazul dedus judecăţii.
Cât priveşte aprecierile instanţelor în legătură cu calitatea reclamantului de a formula pretenţii pentru întreaga sumă, deşi nu este unicul proprietar al titlurilor nominale se constată că aceasta este corectă câtă vreme reclamantul a formulat acţiunea în nume propriu şi nu printr-o abilitare expresă dată pentru acest proces de ceilalţi coproprietari.
Împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra calităţii sale procesuale prin admiterea unei atari excepţii, în raport de considerentele principale reţinute în respingerea acţiunii şi anume neaplicarea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, denotă că o atare apreciere a fost făcută în maniera generală, acţiunea fiind examinată în principiu pe fondul său şi prin perspectiva acestei excepţii care s-ar fi impus a fi examinată numai în condiţiile în care se aprecia că reclamantul corect şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile de drept invocate.
Cât priveşte greşita apreciere a înţelesului art. 10 alin. (6) referitor la aria reglementată de acesta, în raport de considerentele mai sus expuse, concluzia că în mod corect s-a stabilit că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr. 10/2001, se constată că nu se mai impune analizarea acestei critici.
Văzând pentru considerentele expuse că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care să determine modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. ( 1) C. proc. civ. ,s-a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul D.Ş.A. împotriva deciziei civile nr. 529 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4702/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4703/2010. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
