ICCJ. Decizia nr. 1720/2010. Civil

Decizii civile ICCJ 2010

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1720/2010

Dosar nr. 11/63/2004

Şedinţa publică de la 12 martie 2010

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 29 decembrie 2003, reclamanţii I.C. şi I.M.V., au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 9758 din 24 noiembrie 2003, a Primarului Municipiul Craiova, emisă în baza Legii nr. 10/2001, solicitând instanţei anularea dispoziţiei şi restituirea imobilului situat în Craiova, strada Buzeşti, judeţul Dolj.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că autoarea reclamanţilor, E.I., decedată în anul 1971, a dobândit imobilul în baza unei hotărâri judecătoreşti din anul 1940, imobilul fiind rechiziţionat în anul 1945 de către Armatele Sovietice, în baza adresei nr. 293 din 18 aprilie 1945.

Autoarea lor I.E. este moştenitoarea lui M. şi A.P. şi l-au avut drept moştenitor pe I.P.I.A., tatăl reclamanţilor.

S-a mai susţinut că denumirea străzii s-a schimbat de-a lungul timpului, astfel încât în 1927, imobilul a figurat în strada Sfinţii Arhangheli, apoi în strada Fraţii Buzeşti, apoi în strada Fraţii Buzeşti, apoi în Karl Marx şi mai apoi Fraţii Buzeşti.

Au fost invocate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii arătând că imobilul este în proprietatea SC A. SA Craiova, astfel încât Primăria Craiova ar fi trebuit să îndrepte notificarea către actualul deţinător.

În cauză, prima instanţă a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice pentru individualizarea imobilului şi pentru a se stabili dacă actualul imobil din strada Buzeşti este acelaşi cu imobilul ce figura în actele vechi în strada Buzeşti, aşa cum au pretins reclamanţii.

Raportul de expertiză a fost efectuat de expert P.D., fiind depus la dosar la data de 16 noiembrie 2005.

Expertul a individualizat imobilul din Craiova, strada Buzeşti, actual nr. 10, învederând că este deţinut în prezent de SC A. SA Craiova" dar că nu este în măsură să precizeze dacă există identitate între imobil ce a aparţinut autorilor reclamanţilor şi imobilul solicitat de aceştia.

A fost efectuată o adresă către actualul deţinător pentru comunicarea situaţiei juridice actuale a imobilului solicitat de reclamanţi, răspunsul SC A. SA Craiova fiind înaintat prin adresa nr. 178 din 09 februarie 2006, în care s-a arătat că această societate deţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 19 mai 1995, în care este inclus şi terenul aferent imobilului în litigiu şi că prin hotărârea nr. 462/1996 a Comisiei Judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995, s-au acordat despăgubiri pentru acelaşi imobil, numiţilor C.G. şi C.M.L.

La data de 24 februarie 2006, reclamanţii şi-au precizat contestaţia, arătând că solicită doar cota de ½ din imobil, întrucât imobilul a fost notificat şi de numiţii N.C. şi P.R.

S-a arătat în completarea motivelor iniţiale ale contestaţiei, că imobilul a aparţinut străbunicului reclamanţilor, P.M., decedat în anul 1913, care a avut şase descendenţi, una dintre aceştia fiind bunica reclamanţilor, P.E., căsătorită Ionescu; N.C. şi P.R. sunt descendenţii lui P.A., una din fiicele lui P.M. La data deposedării de către stat, imobilul se afla pe strada Buzeşti fiind preluat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor, astfel că se încadrează în prevederile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.

S-a depus la dosar un raport de expertiză tehnică efectuat cu privire la acelaşi mobilul în cadrul dosarului nr. 21296/1998 al Judecătoriei Craiova ca şi sentinţa civilă nr. 7519/2001 a Judecătoriei Craiova, decizia civilă nr. 1685/2003 a Tribunalului Dolj, decizia civilă nr. 1650/2005 a Curţii de Apel Craiova, actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 462 din 5 decembrie 1996 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995.

La data de 03 aprilie 2006, SC A. SA Craiova a formulat cerere de intervenţie, arătând că reclamanţii din cauza de faţă au pierdut în cadrul litigiului având ca obiect recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. 530/COM/2003 al Tribunalului Dolj.

La termenul din 26 mai 2006, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie, formulată de SC A. SA în sprijinul pârâţilor, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ., această calificare juridică a cererii fiind realizată de instanţă conform art. 84 C. proc. civ., după natura dreptului şi scopul urmărit, ţinându-se seama de faptul că intervenienta a formulat doar apărări în cauză, fără a avea pretenţii proprii.

La 14 decembrie 2007 instanţa a dispus repetarea adresei către Primăria Municipiul Craiova, răspunsul fiind depus la dosar la data de 29 februarie 2008, învederându-se că prin dispoziţia nr. 24025 din 21 februarie 2007, a Primarului Municipiului Craiova a fost înaintată spre competentă soluţionare către SC A. SA notificarea formulată de numitul N.C.A. cu privire la imobilul situat în Craiova, str. Fraţii Buzeşti.

Prin sentinţa civilă nr. 71 din 21 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins contestaţia precizată, formulată de reclamanţi împotriva Dispoziţiei nr. 9758 din 24 noiembrie 2003 a Primarului Municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.

S-a admis cererea de intervenţie accesorie, formulată în sprijinul pârâţilor, de intervenienta SC A. SA Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, în baza probelor administrate în cauză, a reţinut următoarele :

Prin dispoziţia nr. 9758 din 24 noiembrie 2003 a Primarului Municipiului Craiova, a fost respinsă cererea formulată de I.C. şi I.M.V. privind imobilul situat în Craiova, strada Buzeşti, (fostă Sfinţii Arhangheli), cu motivarea că petenţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent.

Prin precizările depuse la dosar, reclamanţii au învederat că adresa imobilului solicitat a suferit modificări în timp, fiind mai întâi strada Buzeşti, apoi strada Fraţii Buzeşti, apoi Karl Marx şi, ulterior, Fraţii Buzeşti.

Aceiaşi reclamanţi au învederat că imobilul este deţinut în prezent de intervenienta SC A. SA Craiova, construcţia nefiind demolată de la data preluării şi există şi în prezent în materialitatea sa.

Imobilul în litigiu a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P.D., fără a se contesta faptul că acesta face obiectul notificării reclamanţilor, împrejurare ce prezintă relevanţă în cauză, întrucât, imobilul a mai făcut obiectul aplicării unei legi reparatorii, mai multe persoane susţinând că au drepturi cu privire la acesta.

Totodată, chiar în notificarea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 este indicat şi descris imobilul respectiv, arătându-se că de-a lungul timpului acesta a fost dat în folosinţa Trustului de Construcţii Craiova.

În consecinţă, instanţa a reţinut că imobilul ce reprezintă actualmente sediul central al SC A. SA Craiova, situat în Craiova, str. Fraţii Buzeşti, este cel care face obiectul notificării, indiferent de schimbarea denumirii străzii şi a evoluţiei numărului poştal în timp.

Reclamanţii au susţinut că imobilul respectiv a fost preluat fără titlu de către stat şi s-au prevalat, în acest sens, de extrasul din "tabloul cu imobilele ocupate în prezent de Armatele Sovietice de la particulari sau instituţiuni", eliberat de Arhivele Statului Dolj, din care rezultă că moştenitorii autorului M.P. au figurat cu un imobil parţial ocupat în februarie 1945, situat în strada Buzeşti.

Calitatea succesorală a reclamanţilor a fost dovedită prin actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor depus la dosar, ei fiind descendenţii lui I.P.I.A., fiul lui l.E., care la rândul său, a fost moştenitoarea lui P.M.

Acelaşi imobil, deţinut de intervenientă, a mai făcut obiectul aplicării unei legi cu caracter reparatoriu, întrucât prin hotărârea nr. 462 din 05 decembrie 1996 Comisiei Judeţene Dolj de Aplicare a Legii nr. 112/1995, s-a dispus acordarea de despăgubiri numiţilor C.G. şi C.M.L.

În cadrul procedurii administrative de acordare a despăgubirilor reglemente de Legea nr. 112/1995, numiţii C.G. şi C.M.L. s-au prevalat calitatea lor de moştenitori legali ai autoarei I.C.B., care, la rândul său, a fost moştenitoarea lui B.N.

Autorul B.N. a figurat în tabelul cu imobilele naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1950, cu mai multe imobile, acestea fiind situate în strada Ostrovski, strada K. Marx, strada Armata Poporului, strada Armata Poporului şi strada Unirii.

Imobilul din strada K. Marx, cu care a figurat B.N. în listele anexe la decretul de naţionalizare, este imobilul ce face şi obiectul prezentului litigiu şi despre care reclamanţii susţin că a aparţinut autorului lor M.P. şi că a fost preluat de la moştenitorii acestuia.

Acelaşi imobil mai face obiectul unei notificări formulate de un alt descendent al autorului P.M., în baza Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziţia nr. 24025 din 21 februarie 2007 a Primarului Municipiului Craiova, s-a dispus înaintarea notificării formulate de N.C.A., spre competentă soluţionare către SC A. SA Craiova, ca actuală persoană juridică deţinătoare a imobilului.

Prima instanţă a apreciat că Primarul Municipiului Craiova a procedat în mod greşit, dând două soluţii diferite celor două notificări formulate de descendenţii autorului P.M., cu privire la unul şi acelaşi imobil, deoarece o gestionare corespunzătoare a dosarelor de notificare în cadrul procedurii administrative, ar fi impus conexarea acestora, în măsura în care notificările vizează acelaşi imobil, şi pronunţarea unei soluţii unitare printr-o dispoziţie motivată.

În al doilea rând, este evident că soluţia corectă, din punct de vedere al abilitării legale de a soluţiona notificarea, este cea dată prin dispoziţia nr. 24025 din 21 februarie prin care notificarea formulată de N.C.A. a fost înaintată spre competentă soluţionare persoanei juridice deţinătoare.

Imobilul în litigiu este în prezent evidenţiat în patrimoniul SC A. SA şi era şi la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aşa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 19 mai 1995, emis de Consiliul Judeţean Dolj, din tabelul centralizator ce a stat la baza acestuia şi din încheierea de intabulare în Cartea Funciară nr. 6172/2001, iar Primăriei îi revenea obligaţia legală de a-l identifica pe deţinătorul imobilului solicitat, potrivit art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, aşa cum a procedat în cazul notificării formulate de N.C.A.

În cazul reclamanţilor însă, prin dispoziţia anterioară, nr. 9758 din 24 noiembrie 2003, a fost soluţionată pe fond notificarea, fără a se face verificări legate de situaţia juridică actuală a imobilului şi fără a fi identificat deţinătorul.

Printr-una din precizările formulate în cauză, reclamanţii au invocat acest aspect de nelegalitate a dispoziţiei contestate, anume la punctul 2 al precizării formulate la 17 decembrie 2005.

Faţă de evoluţia ulterioară a cadrului procesual, instanţa a apreciat însă că nu se impune anularea dispoziţiei contestate pe motiv de necompetenţă materială în soluţionarea notificării şi înaintarea notificării reclamanţilor spre a fi soluţionată de unitatea deţinătoare.

Astfel, cadrul procesual a fost lărgit prin încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, formulate chiar de deţinătorul imobilului SC A. SA, care şi-a exprimat poziţia procesuală prin cererea de intervenţie şi notele scrise depuse la dosar, arătând că notificarea şi contestaţia sunt neîntemeiate şi că imobilul a aparţinut lui B.N., autorul numiţilor C.G. şi C.M.L.

În aceste condiţii, o soluţie de anulare a dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova şi de înaintare a dosarului către deţinător, ar conduce la o reluare pur formală a procedurii administrative de soluţionare a notificării şi la tergiversarea soluţionării acesteia, astfel încât, în virtutea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un termen rezonabil, garantate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pretenţiile formulate de reclamanţi cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, se impun a fi soluţionate pe fond.

Având în vedere particularităţile speţei, instanţa a constatat necesar a se stabili situaţia juridică a imobilului la data preluării abuzive, în raport de susţinerile reclamanţilor şi de apărările formulate de intervenienta deţinătoare.

Reclamanţii au indicat ca modalitate de preluare abuzivă, rechiziţia făcută în baza Legii nr. 139/1940, invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin ultima precizare a acţiunii, făcută la 24 februarie 2006.

Textul de lege indicat are în vedere "imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile".

Din formularea enunţată, rezultă că legea nu prezumă că orice imobil care a făcut, la un moment dat, obiectul unei rechiziţii în timpul războiului, a fost preluat abuziv în mod automat, ci doar imobilele care nu au mai fost restituite proprietarilor ori acelea pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile.

Înscrisul de care se prevalează reclamanţii, în dovedirea preluării abuzive a imobilului, este, aşa cum s-a arătat, un extras din "tabloul cu imobilele ocupate în prezent de Armatele Sovietice de la particulari sau de la instituţiuni", în care se atestă că moştenitorii lui M.P. au figurat în acest tablou cu un imobil parţial ocupat, în februarie 1945, imobil situat în strada Buzeşti.

S-a apreciat că acest înscris face dovada unei anumite stări de fapt la nivelul anului 1945, fără furniza însă vreo dovadă certă a preluării abuzive a imobilului.

Poziţia procesuală a intervenientei a fost în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat în anul 1950 de la B.N., în baza Decretului nr. 92/1950 şi că moştenitorii acestei persoane, numiţii C.G. şi C.M.L., au fost îndreptăţiţi la măsurile reparatorii acordate în baza Legii nr. 112/1995.

B.N. a figurat cu imobilul din strada K. Marx, în listele anexă la decretul de naţionalizare.

Acesta a decedat însă anterior naţionalizării, iar prin jurnalul nr. 3841 din 11 aprilie 1946 al Tribunalului Dolj - Secţia I, s-a făcut partajul averii sale succesorale, în cadrul căreia nu figurează şi acest imobil.

În acest context, s-a apreciat că naţionalizarea imobilelor s-a realizat de facto de la moştenitorii lui B.N., chiar dacă în listele anexă la decret a fost trecut autorul decedat, eroarea de completare fiind specifică epocii, fiind cunoscut că, de regulă, se trecea fie numele autorului, fie o menţiune referitoare la moştenitorii autorului, fără ca aceştia să fie individualizaţi prin nume şi prenume, făcându-se, practic, o preluare "pe numele moştenirii".

În jurnalul de trimitere în posesie nr. 3841 din 11 aprilie 1946 al Tribunalului Dolj - Secţia I şi în actul de partaj voluntar din 1946, privind succesiunea defunctului B.N., sunt menţionate alte proprietăţi imobiliare, fără a fi inclus şi imobilul în litigiu în masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct.

Imobilul situat în Craiova, strada K. Marx este menţionat însă în declaraţia globală de impunere pentru proprietăţile imobiliare aparţinând moştenitorilor lui B.N. din anul 1950, împreună cu imobilele situate în strada Ostrovski, Armata Poporului şi Unirii.

Toate aceste imobile au figurat pe numele lui B.N. în tabelul cu imobilele naţionalizate, în baza Decretului nr. 92/1950.

Dintre înscrisurile depuse la dosar, singurul care atestă situaţia juridică a imobilului în litigiu în anul naţionalizării este această declaraţie de impunere a veniturilor proprietăţilor clădite, în care imobilele sunt descrise detaliat, existând mai multe rubrici ale fişei tipizate, imobilul în litigiu fiind descris ca având parter şi etaj şi mai multe încăperi şi era ocupat de chiriaşi, fiind specificate şi chiriile datorate de aceştia.

Acest înscris se coroborează cu menţiunile din listele anexă la decretul de naţionalizare nu numai prin menţionarea şi descrierea fără echivoc a imobilului în litigiu, ci şi prin faptul că în fişa de impunere au fost trecute toate imobilele menţionate în lista anexă la decret, fiind prea puţin probabilă ipoteza ca în această listă să fi fost înscris, din eroare, un imobil care să nu fi aparţinut moştenitorilor autorului B..

În speţă, modul de preluare abuzivă care a fost dovedit este naţionalizarea în baza Decretului nr. 92/1950, fapt ce atrage incidenţa prezumţiei relative de proprietate în favoarea moştenitorilor autorului B.N. la data naţionalizării, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Instanţa a constatat că această prezumţie relativă nu a fost răsturnată de către reclamanţi, întrucât nu s-au administrat dovezi concludente din care să rezulte că imobilul nu mai aparţinea moştenitorilor lui B.N. în anul 1950 şi că fusese preluat în alt mod de la moştenitorii lui M.P., care erau proprietarii acestuia.

Prin urmare, reclamanţii nu au făcut dovada modalităţii de preluare abuzivă pe care au invocat-o, respectiv art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, republicată, înscrisul de care s-au prevalat aceştia atestând doar o anumită stare de fapt din februarie 1945, şi anume, ocuparea imobilului de trupele sovietice. Pentru a se face dovada preluării abuzive, era necesar însă a se proba, conform art. 1169 C. civ., că deposedarea moştenitorilor lui M.P. a fost ireversibilă şi că imobilul a fost efectiv preluat de stat. În cauză s-a administrat însă o probă concludentă contrară ipotezei enunţate, şi anume declaraţia de impunere din 1950, anul naţionalizării, când imobilul din K. Marx apare ca făcând parte din moştenirea lui B.N. şi era ocupat de mai mulţi chiriaşi nominalizaţi în fişa respectivă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel contestatorii I.C. şi I.M.V., care au criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 373 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a constatat că instanţa a fost învestită numai cu contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 9758 din 24 noiembrie 2003 a Primarului Mun. Craiova, privind modul le soluţionare a notificării reclamanţilor, cu referire la imobilul în litigiu.

Ca atare, în raport de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să examineze şi să se pronunţe numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, respectiv, a motivelor de anulare a Dispoziţiei nr. 9758 din 24 noiembrie 2003.

Or, prima instanţă a examinat şi s-a pronunţat în limitele învestirii sale, reţinând în esenţă că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul a fost naţionalizat de la numitul B.N., ai cărui moştenitori, C.G. şi C.L., sunt cei îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru acest imobil, după cum s-a dispus prin Hotărârea nr. 462/1996 a Comisiei judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995.

De asemenea, s-a constatat că tribunalul a examinat şi actele invocate de reclamanţi, reţinând că acestea nu fac dovada preluării abuzive a imobilului de la autorul lor.

Pe de altă parte, prima instanţă a arătat în considerentele sentinţei, că notificarea trebuia înaintată de Primărie la SC A. SA - deţinătorul imobilului - cum s-a dispus prin Dispoziţia nr. 24025/2007 privind notificarea formulată de N.A. - însă, în acelaşi timp a apreciat, în mod corect că, faţă de poziţia intervenientei SC A. SA, de nerecunoaştere a dreptului reclamanţilor, pentru respectarea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un termen rezonabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu se mai impune înaintarea notificării către această unitate (care ar fi emis Decizie de respingere a notificării), ci, soluţionarea pe fond a cauzei.

În consecinţă, sub acest aspect, soluţia instanţei de fond s-a apreciat a fi legală şi temeinică, iar critica formulată de apelanţii reclamanţi a fost înlăturată ca nefondată.

Şi critica privind modul de interpretare a înscrisurilor prezentate de apelanţii reclamanţi, în raport de dispoziţiile art. 1 raportat la art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001, a fost apreciată drept neîntemeiată.

S-a constatat şi de instanţa de apel că actele invocate de apelanţi, chiar dacă fac dovada unei stări de fapt, respectiv a ocupării imobilului autorului reclamanţilor în 1945 de armatele sovietice, nu dovedesc şi deposedarea ireversibilă şi preluarea efectivă a imobilului, în mod abuziv de către stat, la acel moment sau la o dată ulterioară.

În ce priveşte actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 462/1996, de acordare de despăgubiri, pentru acelaşi imobil, în favoarea moştenitorilor numitului B.N., instanţa de apel a considerat că nu este în măsură să le examineze şi să se pronunţe, nefiind învestită cu o cerere de examinare a condiţiilor de validitate a Hotărârii nr. 462/1996.

S-a reţinut, totodată, că instanţa nu este investită să se pronunţe în ce măsură actele respective justifică sau nu recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil în favoarea moştenitorilor altui autor decât cel al reclamanţilor, ci numai să constate, ca probă a dosarului această Hotărâre, care, coroborată cu alte înscrisuri din cauză, dovedeşte că s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 112//1995 pentru acelaşi imobil, altor persoane - în calitate de moştenitori ai altui autor decât al reclamanţilor - reţinându-se că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului 92/1950, fiind deci preluat abuziv de la acel autor, B.N.

În consecinţă, coroborând toate probele dosarului, s-a constatat că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului de la autorul lor şi, ca atare, a dreptului la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, aşa încât, şi sub acest aspect, sentinţa atacată s-a apreciat a fi legală şi temeinică.

Critica ce vizează pronunţarea instanţei asupra cererii de intervenţie formulată de SC A. SA, a fost înlăturată, de asemenea, ca nefondată.

Cererea de intervenţie a fost formulată în interesul pârâţilor, şi nu în interes propriu, iar soluţia de admitere a acesteia, în condiţiile în care s-a respins contestaţia şi s-a menţinut Dispoziţia emisă de Primar, este legală şi temeinică.

Faţă de înscrisurile cauzei, instanţa de apel a constatat nefondată şi susţinerea apelanţilor reclamanţi, în sensul că nu ar exista identitate între imobilul ce face obiectul prezentului litigiu şi cel pentru care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri moştenitorilor lui B.N. prin hotărârea nr. 462/1996 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 112/1995.

Astfel, reclamanţii au solicitat prin notificare şi respectiv prin contestaţie, restituirea imobilului situat în Craiova, strada Buzeşti, iar prin Hotărârea nr. 462/1996 s-au acordat despăgubiri numiţilor C.G. şi C.M.L., pentru acelaşi imobil, situat în Craiova, Str. Buzeşti.

Reclamanţii au susţinut, de asemenea, că imobilul în litigiu este deţinut de SC A. SA Craiova, iar conform raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul deţinut de SC A. SA - şi care face obiectul cererii de restituire a reclamanţilor - este situat în Craiova, strada Buzeşti.

Instanţa de apel a apreciat că de altfel, în măsura în care nu ar fi fost vorba de acelaşi imobil, nu se justifică susţinerea reclamanţilor cu privire la dovedirea dreptului de proprietate şi preluarea abuzivă a imobilului, de la autorul lor şi nu de la B.N.

Reclamanţii au şi atacat în justiţie Hotărârea nr. 462/1996 şi prin sentinţa civilă nr. 1963 din 19 aprilie 2005, definitivă şi irevocabilă, acţiunea le-a fost respinsă.

Şi celelalte hotărâri judecătoreşti depuse la dosar, pronunţate în alte litigii, fac dovada identităţii între imobilul solicitat de reclamanţi şi imobilul ce face obiectul Hotărârii nr. 462/1996 a Comisiei Judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995 (decizia civilă nr. 1650 din 20 iunie 2005 şi decizia nr. 321 din 1 septembrie 2004 pronunţate de Curtea de Apel Craiova).

În consecinţă, faţă de cele redate, apelul reclamanţilor a fost respins ca nefondat în baza art. 296 C. proc. civ.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanţii au promovat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanţii susţin că instanţa de apel a pronunţat o decizie cu greşita aplicare a legii în ce priveşte modalitatea de soluţionare a celor doua notificări formulate de către cei 3 descendenţi ce au acelaşi grad de rudenie cu autorul M.P., recurenţii şi, respectiv, N.A.C.

Cele două notificări trebuiau a fi soluţionate în mod unitar, astfel că instanţa ar fi trebuit să desfiinţeze dispoziţia nr. 9758 din 24 noiembrie 2003 a Primarului Municipiului Craiova atacată în prezenta cauză şi sa dispună emiterea unei noi dispoziţii prin care notificarea lor să fie înaintata la SC A. SA Craiova în calitate de unitate deţinătoare a imobilului, astfel cum s-a procedat cu Dispoziţia nr. 24025/20007 prin care notificarea lui N.A. a fost soluţionată în acest sens.

Instanţa de apel a făcut însă o aplicare neunitară a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prevalându-se de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. pentru a justifica soluţionarea pe fond a cauzei.

Se mai arată că în acest caz însă, dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului nu sunt aplicabile deoarece în primul rând se impune aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 de rezolvare unitară a celor 2 notificări, ambele instanţe constatând că soluţia corectă ar fi fost conexarea celor 2 notificări. Însă prin pronunţarea pe fond doar asupra uneia dintre notificări, respectiv, cea a recurenţilor, instanţa a deschis calea rezolvării neunitare a celor 2 notificări.

Intimata SC A. SA va putea emite o dispoziţie de respingere a notificării lui N.A.C., care se poate adresa unei instanţe de judecată ce poate da la rândul său o altă soluţie decât cea pronunţată în cauză de faţă.

În sensul celor anterior menţionate, recurenţii indică soluţia dată de Tribunalul Dolj, Secţia Civila în dosarul nr. 7842/63/2008 prin care Dispoziţia nr. 24025 din data de 21 februarie 2008 a Primarului municipiului Craiova (ce conţine trimiterea notificării lui N.A.C. către SC A. SA împreună cu actele doveditoare pentru competentă soluţionare ca unitate deţinătoare a imobilului) este desfiinţata de Tribunalul Dolj la cererea reclamantei SC A. SA care a susţinut că nu este deţinătoare a imobilului. Aceasta soluţie a fost atacată cu apel de către Primăria Municipiului Craiova, iar la data formulării recursului de faţă, calea de atac nu era soluţionată.

Pe de altă parte, recurenţii critică şi greşita admitere a cererii de intervenţie formulată de SC A. SA, câtă vreme aceasta a atacat Dispoziţia nr. 24025 din 21 februarie 2008 a Primarului Municipiului Craiova, susţinând că nu este deţinătoare a imobilului, cererea care a fost admisă în primă instanţă.

În timp ce SC A. SA a formulat cererea de intervenţie în dosarul de faţă în cauza paralelă, aceeaşi intimată susţine că notificarea formulată de N.A.C. să fie înaintată către AVAS, în calitate de deţinătoare a imobilului.

Recurenţii susţin că instanţa de apel a examinat în mod sumar probele dosarului şi cu toate acestea a concluzionat că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului de la autorul lor.

Aceasta concluzie este contrazisă de dovezile dreptului nostru de proprietate si aflate la dosar: Cartea Funciară nr. 275/1940 a imobilului situat în Craiova, strada Buzeşti, act autentic de proprietate pe numele moştenitorilor autorului lor M.P.; „Tabelul cu imobilele ocupate în anul 1945 de armatele sovietice de la particulari sau instituţiuni înaintat de comisariatul Circ. I a Poliţiei Craiova către Chestura Poliţiei Craiova", adresa din 18 aprilie 1945; "Matricola, impozitul pe clădiri a aceluiaşi imobil care atestă faptul că adevăraţii proprietari, moştenitorii lui M.P. şi-au plătit an de an impozitele, până în anul 1951 inclusiv.

Mai mult, din fişa imobilului din anul 1948 se poate constata că imobilul era afectat în întregime Căminului de Ucenici CFR, că nu se plătea niciun fel de chirie proprietarilor şi că era în întregime "rechiziţionat" de către statul roman.

Recurenţii mai arată că este real că "Matricola nr. 2" privind plata impozitului nu constituie un act de proprietate, aşa cum constată corect instanţa de apel, dar, în acelaşi timp nici anexa Decretului nr. 92/1950 nu reprezintă un act de proprietate, aşa cum s-a reţinut în favoarea moştenitorilor lui B.N. ce apărea în calitate de proprietar naţionalizat.

Numitul B.N. a decedat în luna februarie 1946, cu 4 ani înainte de aplicarea Decretului 92/1950, moştenitorii săi au făcut partajul averii, însă în masa succesorală nu se găseşte şi imobilul din litigiul de faţă.

Pe de altă parte, nu există niciun act translativ de proprietate asupra imobilului în cauză de la moştenitorii M.P. (adevăraţii proprietari) la moştenitorii B.N. şi mai mult decât atât, SC A. SA a depus in instanţa de fond şi apel, dovezi din care rezultă că pentru un imobil aflat la aceiaşi adresă cu cel pretins de recurenţi, moştenitorii B.N. ar fi plătit impozit până în anul 1954, ceea ce demonstrează că statul nu a naţionalizat acelaşi imobil cu cel din 1950.

Intimata intervenientă SC A. SA a depus întâmpinare la 3 iunie 2009, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar recurenţii reclamanţi nu au administrat alte probe în această fază procesuală, deşi prin motivele de recurs au învederat că vor depune soluţia definitivă şi irevocabilă pronunţată cu privire la contestaţia formulată de SC A. SA împotriva Dispoziţiei nr. 24025 din 21 februarie 2008 a Primarului Municipiului Craiova prin care notificarea formulată de N.A.C. pentru acelaşi imobil, a fost înaintată către SC A. SA spre competentă soluţionare, ca unitate deţinătoare, dispoziţie anulată prin soluţia de primă instanţă, respectiv, sentinţa civilă nr. 235 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Dolj, Secţia Civilă.

Recursul formulat este nefondat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că nu se verifică cerinţele presupuse de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O primă critică susţinută de recurenţi priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la obligaţia de soluţionare a notificării de către unitatea deţinătoare a imobilului solicitat, anume de către intimata intervenientă SC A. SA, căreia Primăria trebuia să i-o înainteze spre competentă soluţionare, iar nu să analizeze notificarea pe fond, prin dispoziţia contestată în cauză.

Pentru a argumenta o atare susţinere, recurenţii invocă egalitatea de tratament juridic cu cel aplicat notificării formulate de N.A.C. privitoare la acelaşi imobil, prin emiterea de către Primarul Municipiului Craiova a dispoziţiei nr. 24025 din 21 februarie 2008 prin care a fost învestită SC A. SA cu soluţionarea acesteia.

Înalta Curte apreciază că aceste susţineri nu pot fi reţinute întrucât în acea cauză nu este pronunţată o soluţie definitivă şi irevocabilă în sensul celor susţinute de recurenţi, dispoziţia menţionată fiind supusă unei contestaţii judiciare pe temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că, la acest moment nu operează puterea lucrului judecat de care ar fi trebuit să se ţină seama pentru dezlegarea prezentei cauze ce are premise similare, de vreme ce atât recurenţii cât şi N.A.C. au solicitat măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil situat în str. Fraţii Buzeşti, din Craiova, jud. Dolj de pe urma aceluiaşi autor iniţial, M.P.

Se constată, pe de altă parte, că instanţele de fond au dat o legală dezlegare aceleiaşi susţineri a reclamanţilor şi din etapele procesuale anterioare, deoarece cadrul procesual al pricinii, sub raport subiectiv, a inclus participarea în proces şi a SC A. SA Craiova, chiar dacă în calitate de intervenient accesoriu, poziţie procesuală ce i-a permis contestarea calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ca urmare a rezolvării raportului de restituire în favoarea altor persoane, în baza legii reparatorii anterioare, Legea nr. 112/1995.

Drept urmare, o soluţie de anulare a dispoziţiei contestate în cauză, emise încă din anul 2003 şi înaintarea acesteia către SC A. SA ar fi reprezentat o soluţie formală ce presupunea reluarea procedurii administrative de soluţionare a notificării cu consecinţa tergiversării soluţionării cauzei şi compromiterea termenului rezonabil de soluţionare a unui cereri privind un drept litigios, astfel că, instanţa de apel în mod legal a confirmat soluţia şi sub acest aspect, din perspectiva art. 6 paragr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În plus, infirmarea calităţii recurenţilor de persoane îndreptăţite, cerinţă ce conducea la respingerea notificării, dispensa instanţa de judecată a face verificări şi cu privire la calitatea de unitate deţinătoare, astfel cum corect s-a procedat în cauză.

Nefondate sunt şi criticile privind aplicarea greşită a legii referitoare la dezlegarea dată pe fondul cauzei.

Astfel, instanţa de apel a confirmat corecta stabilire a situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente acesteia.

Pentru dovedirea calităţii lor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, recurenţii reclamanţi erau ţinuţi să dovedească împrejurarea deţinerii în proprietate a imobilului în litigiu de autorul lor la data preluării abuzive şi calitatea de moştenitori de pe urma acestuia, conform art. 3 lit. a) rap. la art. 4 alin. (2) din lege.

În ce priveşte dovada dreptului de proprietate al autorului lor la momentul preluării abuzive, recurenţii nu au fost în măsură să probeze acest aspect printr-un act translativ sau constitutiv de drept de proprietate al cărui beneficiar să fi fost autorul lor, ci s-au prevalat de facilităţile de probaţiune instituite prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, respectiv, de prezumţiile stabilite prin aceste texte, sens în care au invocat adresa nr. 293 din 18 aprilie 1945 ce cuprindea „Tabelului cu imobilele ocupate în anul 1945 de armatele sovietice de la particulari sau instituţiuni înaintat de comisariatul Circ. I a Poliţiei Craiova către Chestura Politiei Craiova".

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de apel a confirmat că acest înscris dovedeşte, în contextul aplicării legii nr. 10/2001, că în anul 1945 imobilul din Craiova, str. Karl Marx a fost rechiziţionat, moment la care prezumţia de proprietate opera în favoarea autorului lor, însă, această împrejurare nu dovedeşte aceeaşi stare de fapt şi la momentul anului 1950.

Achitarea impozitelor pentru imobil şi la o dată ulterioară nu poate avea o astfel de semnificaţie, de vreme ce rechiziţia nu era decât o măsură temporară ce nu avea ca efect deposedarea ireversibilă a proprietarului şi preluarea efectivă a imobilului, în mod abuziv de către stat.

Prezumţia anterior enunţată a fost răsturnată prin obţinerea beneficiului măsurilor reparatorii pentru acelaşi imobil de către moştenitorii celui menţionat ca proprietar naţionalizat prin Decretul 92/1950 (B.N.), prin emiterea Hotărârii nr. 462/1996 a Comisiei Judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Problema identităţii dintre imobilul pentru care recurenţii reclamanţi au formulat notificare şi cel pentru care moştenitorii celui menţionat în listele anexă ale Decretului 92/1950, C.G. şi C.M.L., au obţinut beneficiul Legii nr. 112/1995, este o chestiune de fapt ce a fost stabilită de instanţele de fond prin aprecierea coroborată a materialului probator administrat în cauză, ca şi prin aplicarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, cu observarea celor stabilite prin decizia civilă nr. 1650 din 20 iunie 2005 şi decizia nr. 321 din 1 septembrie 2004, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în soluţionarea unor demersuri judiciare ale aceloraşi recurenţi.

Cum restul criticilor formulate de reclamanţi privesc aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, Înalta Curte constată că ele exced motivelor de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât, nu pot fi analizate.

Având în vedere cele anterior redate, se va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.C. şi I.M.V., împotriva deciziei nr. 373 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1017/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 2010/2010. Civil. Expropriere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1720/2010. Civil