ICCJ. Decizia nr. 2971/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2971/2010
Dosar nr. 12/35/2009
Şedinţa publică de la 12 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 539 din 18 iunie 2007, pronunţată în dosar nr. 7447/C/2003, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti; a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul P.K.P., în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Oradea, Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor; a admis acţiunea formulată de acelaşi reclamant în dosarul conexat nr. 1979/111/2007 al Tribunalului Bihor, în contradictoriu cu pârâţii B.M. şi B.Z.F.; a dispus operarea de către O.C.P.I. Bihor în CF 544 Oradea a dezmembrării parcelei cu nr. top. 2776, efectuată conform încheierii nr. 13231 din 24 iunie 1996 dată de Judecătoria Oradea - Biroul de Carte funciară, respectiv reînscrierea nr. top. nou format 2776/3 în suprafaţă de 65 mp, în favoarea vechilor proprietari; a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 74/2004 eliberat de BNP I.G., în sensul că masa succesorală rămasă în urma defuncţilor P.E., P.L. şi K.R.M. se compune din cota de 384/718 părţi teren cu nr. top. 2775, 2776/3 şi 2778/1, înscris în CF nr. 544 Oradea, împreună cu construcţia existentă; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea, sub B 21-22, în sensul diminuării suprafeţei de teren ce revine reclamantului P.K.P. şi pârâtei B.M.V. de la 1241/1575 părţi la 384/718 părţi teren cu nr. top. 2775, 2776/3,2778/1; a constatat nulitatea absolută parţială a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1183 din 3 mai 2004 de BNP V.C., în sensul că suprafaţa de teren ce formează obiectul partajului este de 384 mp cu nr. top. 2775, 2776/3 şi 2778/1, în urma partajului apartamentul cu nr. 3 şi cota de 128/384/718 părţi teren revenind reclamantului, iar apartamentul cu nr. 4, şi cota de 256/384/718 părţi teren revenind reclamantului şi pârâtei B.M.V. astfel : cota de 1/4 părţi în favoarea reclamantului şi cota de 3/4 părţi în favoarea pârâtei; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea, sub B 23-24-25, în baza actului de partaj voluntar nr. 1183/2004, în sensul celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parţiala a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1184 din 3 mai 2004 de BNP V.C., încheiat între reclamantul P.K.P. şi pârâţii B.A. şi B.R.A., în sensul că obiectul contractului îl formează apartamentul nr. 3 în cota de 128/384/718 părţi teren, cu nr. top. 2775, 2776/3 şi 2778/1; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea sub B 26-27 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1184/2004, conform celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr. 302 din 29 octombrie 2004 de BNP V.C., încheiat între pârâţii B.M. şi B.Z.F., în sensul că obiectul contractului îl formează cota de 1/4 părţi din apartamentul nr. 4 şi din cota de 256/384/718 părţi teren cu nr. top. 2775, 2776/3 şi 2778/1; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea, sub B 29, în baza contractului de donaţie nr. 3021/2004, în sensul celor de mai sus; a dispus anularea Dispoziţiei primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003; a obligat Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, să plătească în favoarea reclamantului P.K.P. şi pârâtei B.M.V. suma de 798.932 lei, cu titlu de despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeţei de 856 mp. teren ce nu poate fi restituit în natură, şi a obligat Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească reclamantului suma de 639 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit copiei colii CF 544 Oradea, imobilul cu nr. top. 2775, 2776 si 2778/1, situat in Oradea, str. T. Vladimirescu, compus din casa si teren în suprafaţă de 1575 mp. a constituit proprietatea numiţilor P.E., P.R. si P.L., şi a fost preluat de Statul Român, cu titlu de naţionalizare, in baza Decretului nr. 92/1950. Statul Roman si-a intabulat dreptul de proprietate in CF sub B l3.
Imobilul a fost defalcat in mai multe apartamente, din care ap. 1 si 2 au fost înstrăinate in temeiul Legii nr. 112/1995 si transcrise in alte coli CF.
În baza încheierii de carte funciara nr. 13231/1996, imobilul cu nr. top. 2776 a fost dezmembrat în trei noi parcele cu nr. top. 2776/1, 2776/2 si 2776/3, iar parcelele cu nr. top. 2776/1 si 2776/2 au fost transcrise in CF 68746 Oradea si asupra lor s-a intabulat dreptul de proprietate al paratei SC O. SA, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor. Aceasta dezmembrare nu a fost însa operata în CF. 544 Oradea.
La data de 31 ianuarie 2001 reclamantul P.K.P. si sora sa B.M.V., în calitate de moştenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu, au introdus o acţiune în revendicarea imobilului pe calea dreptului comun pe rolul Judecătoriei Oradea, acţiune ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 4795/2001 a Judecătoriei Oradea, menţinută de Tribunalul Bihor prin decizia nr. 974/A/2002.
Ca urmare a recursului declarat de reclamanţi, Curtea de Apel Oradea, prin decizia civila nr. 229/R din 5 martie 2003, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 4795/2001 în sensul ca a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a constatat nelegala naţionalizare a imobilului înscris in CF nr. 544 Oradea şi a dispus radierea dreptului de proprietate al statului roman înscris în CF sub B 13.
Anterior admiterii acţiunii sale în revendicare prin hotărâre judecătoreasca irevocabila, reclamantul a adresat Primăriei municipiului Oradea o notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea in natura sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat de Statul Român, iar, prin Dispoziţia primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003, notificarea reclamantului a fost respinsa cu motivarea ca nu a fost făcuta in termenul prevăzut de lege si că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată, în cazul în care persoanei îndreptăţite i s-a respins, prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, acţiunea privind restituirea în natura a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi cum reclamantul a formulat notificarea la data de 09 decembrie 2002, după rămânerea definitiva a hotărârii de respingerea a acţiunii în revendicarea imobilului in litigiu, conform dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acesta se afla în termenul de depunere a notificării. Prin urmare, în mod nelegal a fost respinsa notificarea ca fiind tardivă.
În executarea deciziei civile nr. 229/R/2003 a Curţii de Apel Oradea, prin procesul verbal nr. 11771 din 4 iunie 2004, Consiliul Local Oradea a procedat la punerea in posesie a reclamantului şi a surorii sale asupra apartamentului nr. 3 la care a fost comasat si apartamentul nr. 4 din imobil şi asupra cotei de 1241/1575 parţi teren cu nr. top. 2775, 2776 şi 2778/1. Nu au fost restituite în natură moştenitorilor proprietarilor tabulari apartamentele nr. 1 si nr. 2 şi cota de 334/1575 parţi teren, înstrăinate de stat în baza Legii nr. 112/1995, iar, pentru aceste apartamente si cota de teren aferentă, reclamantul si sora sa au primit despăgubiri băneşti, aspect recunoscut de aceştia.
La punerea în posesie a reclamantului şi a surorii sale autorităţile statului nu au observat însa ca imobilul cu nr. top. 2776 fusese dezmembrat în trei noi parcele cu nr. top. 2776/1, 2776/2 si 2776/3, iar asupra parcelelor cu nr. top. 2776/1 si 2776/2 era intabulat dreptul de proprietate al paratei SC O. SA, in baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor.
Potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza de exp. I.V., numai o suprafaţă de 65 mp. teren din parcela cu nr. top. 2776 se afla in folosinţa reclamantului, restul suprafeţei de 856 mp. fiind ocupata de SC O. SA.
S-a mai arătat că, deşi Curtea de Apel Oradea prin hotărârea pronunţata a considerat ca reclamantul si sora sa sunt proprietarii terenului in litigiu si că naţionalizarea imobilului de către stat este lipsita de orice efect juridic, aceştia sunt în imposibilitate de a recupera posesia suprafeţei de 856 mp. teren cu nr. top. 2776 pentru care statul a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate in favoarea paratei SC O. SA., iar reclamantul nu mai poate să solicite anularea acestui act, întrucât o asemenea acţiune ar fi tardivă.
Întrucât statul nu mai poate restitui in natura terenul în suprafaţă de 856 mp. cu nr. top. 2776, reclamantul si sora sa sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri echitabile stabilite potrivit valorii de piaţa a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2008 au fost respinse apelurile declarate de pârâţii Primarul municipiului Oradea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, iar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 6198 din 22 octombrie 2008, a admis recursurile declarate şi a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor; a casat decizia şi în parte sentinţa, a înlăturat obligarea acestei părţi la plata despăgubirilor stabilite pentru suprafaţa de 856 m.p. teren, dispunând rejudecarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În al doilea ciclu procesual, instanţa a reţinut că, urmare a acestei dispoziţii, cererea referitoare la obligarea unei instituţii a statului român la despăgubirile ce se cuvin pentru imobilul preluat abuziv, respectiv suprafaţa de 856 m.p. teren, nerestituibil în natură, a rămas nesoluţionată, iar intimaţii P.K.P. şi B.M.V., la primul termen de judecată, după casare, au formulat o cerere de aderare la apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea apelului, obligarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor, conform expertizei efectuate, actualizate conform indicilor de inflaţie, invocând faptul că, prin decizia civilă nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii, s-a constatat că în cazul notificării soluţionate anterior intrării în vigoare a noii legi, dacă contestaţiile privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii, ci şi natura şi întinderea lor, instanţele se vor pronunţa în acest sens, prevederile art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 neaplicându-se dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii şi că Înalta Curte, prin decizia de casare, a menţinut dispoziţiile ce vizau rectificarea CF, însă aceştia sunt în situaţia în care nu mai sunt proprietari pe teren, iar singura modalitate de despăgubire rămâne echivalentul bănesc, conform Deciziei XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faptul că nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis dispoziţia, nu le este imputabil câtă vreme ei au adresat notificarea primăriei ce deţinea o parte din teren şi care trebuia să observe că nu dispune de tot terenul, aspect ce a reieşit doar urmare a expertizei după care au introdus în cauză SC O. SA şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Legea nr. 99/1999, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este obligată la plata unor despăgubiri băneşti pentru un imobil ce se restituie în natură de o societate privatizată, astfel că identic trebuie să răspundă şi în speţă, iar o altă interpretare ar fi discriminatorie.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ.
Prin decizia nr. 70 A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă a admis cererea de aderare la apel formulată de apelanţii P.K.P. şi B.M.V.; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească reclamantului P.K.P. şi pârâtei B.M.V. suma de 798.932 RON despăgubiri civile pentru suprafaţa de 856 m.p. teren, actualizată conform indicilor de inflaţie de la data plăţii, începând cu data de 20 decembrie 2006; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, cu excepţia celei desfiinţate prin decizia de casare nr. 6198 din 22 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins excepţiile de inadmisibilitate şi tardivitate a cererii de aderare la apel invocate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reţinând următoarele:
Instanţa de apel, în soluţionarea cererii de aderare la apel formulată de P.K.P. şi B.M., a reţinut faptul că situaţia expusă mai sus i-a determinat pe reclamant şi pârâtă să formuleze cererea de aderare la apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, urmare a deciziei de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care practic, conform celor expuse, înlăturându-se obligaţia de plată la despăgubiri a Statului Român pentru cei 856 m.p. teren, preluaţi abuziv de acesta, cererea celor îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii a rămas nesoluţionată.
Art. 293 alin. (1) C. proc. civ., prevede că intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul declarat de partea potrivnică printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe, cerere ce se poată face până la prima zi de înfăţişare. S-a concluzionat, că, raportat la situaţia nou creată, întrucât la prima zi de înfăţişare după casarea cu trimitere spre rejudecare s-a formulat cererea de aderare la apel, excepţia de inadmisibilitate a acestei cereri, invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost respinsă, ca nefondată, iar cererea de aderare la apel admisă ca atare, urmând a fi analizat apelul declarat prin această cerere raportat şi la faptul că în primă instanţă s-a solicitat obligarea, în solidar, a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la despăgubiri.
Rejudecând apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi cererea de aderare la apel formulate de P.K.P. şi B.M.V., instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că anterior formulării de către reclamant a notificării în baza Legii nr. 10/2001, acesta pornise un litigiu în revendicarea imobilelor, iar, prin decizia civilă nr. 229 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, s-a constatat nelegală naţionalizarea acestora.
Întrucât Statul Român, prin certificat de atestare al dreptului de proprietate, a atribuit suprafaţa de 856 m.p. teren din nr. top. 2776 în favoarea SC O. SA, reclamantul este privat de dreptul său de proprietate, fiind îndreptăţit la acordarea unor despăgubiri echitabile, întrucât altfel s-ar aduce o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi s-ar contraveni practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Statul Român nu mai are posibilitatea de-a restitui în natură cei 856 mp teren şi întrucât nici măcar nu s-a solicitat anularea actelor în baza cărora terenul s-a transmis către SC O. SA, iar ulterior altor societăţi în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, astfel că se impunea a li se acorda moştenitorilor foştilor proprietari tabulari despăgubiri cuprinzând contravaloarea acestui teren.
Valoarea de circulaţie a celor 856 mp teren s-a stabilit de către expertul ing. I.V. la 798.932 lei, însă, conform art. 16 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, se impune parcurgerea unei proceduri prin Comisia Centrală de stabilire a despăgubirilor prin acordarea unor titluri de valoare la Fondul Proprietatea, fond însă ce nu este funcţional.
S-a reţinut, că faţă de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., problemele de drept dezlegate de instanţa de recurs şi necesitatea administrării unor probe, sunt obligatorii pentru instanţa de apel, astfel că aceasta a procedat doar la analiza apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a modului în care a avut loc privatizarea SC O. SA Oradea, dispoziţiile sentinţei prin care s-au rezolvat celelalte aspecte, inclusiv cea de anulare a dispoziţiei Primarului municipiului Oradea, fiind păstrate, şi nu se mai impune a fi analizate.
Imobilul în litigiu - nr. top. 2776 în suprafaţă de 922 m.p., s-a dezmembrat în 3 nr. topografice după preluarea cu titlu de naţionalizare de către Statul Român, iar asupra nr. top. nou format 2776/1, 2776/2, transcrise în CF nr. 68746 Oradea s-a intabulat SC O. SA Oradea, iar din totalul de 922 m.p. teren, o suprafaţă de 856 m.p. teren se află în posesia acesteia şi nu poate fi restituită în natură, fiind ocupată de construcţii.
Din acţiunea introductivă, şi precizările acesteia, se reţine faptul că reclamantul a solicitat să-i fie acordate despăgubiri băneşti pentru o suprafaţă de 857 m.p. teren de către Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fără a solicita pe parcursul derulării litigiului anularea actului prin care SC O. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren şi nici procedura de privatizare a acesteia.
Conformându-se îndrumărilor instanţei de casare, instanţa a analizat modul în care a avut loc privatizarea SC O. SA Oradea şi a constatat că prin certificatul de atestate al dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Industriilor, din 14 decembrie 1995, s-a atribuit în proprietate SC O. SA Oradea o suprafaţă de 18222,7 m.p. teren din care şi nr. top. 2776, aflat în litigiu, în suprafaţă de 856 m.p. teren.
Valoarea terenurilor atribuite prin certificatul de atestare, conform art. 6 din H.G. nr. 834/1991, inclusiv a celui în litigiu, s-a inclus în patrimoniul SC O. SA, iar capitalul s-a majorat conform art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, deci Statul Român a devenit astfel acţionar în urma majorării capitalului social cu valoarea terenului atribuit, inclusiv a celor 856 m.p. din litigiu.
S-a concluzionat, că nu se poate reţine că s-ar fi contestat în vreun fel procedura de privatizare a SC O. SA, că s-ar fi solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu şi că procedura instituită de H.G. nr. 834/1991 ar fi fost încălcată.
Acţiunile deţinute de Statul Român, urmare a majorării capitalului social, potrivit procedurii reglementate de H.G. nr. 834/1991, art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, au fost vândute de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului,antecesoarea apelantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la o persoană fizică, ori, din actele aflate la dosar, nu se poate reţine că această privatizare s-ar fi făcut cu încălcarea vreunei dispoziţii legale în materie şi, de altfel, nici nu a fost contestată. Mai mult, conform precizărilor de la fila 135 dosar fond, reclamantul a arătat că această suprafaţă de teren a fost atribuită legal către societatea comercială.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizare, altele decât cele evidenţiate în art. 21 alin. (1) – (2) ( adică cele în care statul, o autoritate publică centrală sau locală mai deţine încă acţiuni, dacă valoarea acestora este mai mare sau egală cu valoarea imobilului a cărei restituire se solicită ), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piaţă a imobilelor solicitate, despăgubiri ce se propun a fi acordate de instituţia publică ce a efectuat privatizarea – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului fiind succesoarea acesteia.
Raportat la considerentele expuse, calitatea procesuală pasivă a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de succesoare a fostei Autorităţi pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului este evidentă, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a clarificat acest aspect. Faptul ca dispoziţia de respingere a notificării a fost emisă de Primarul municipiului Oradea şi care de altfel a fost anulată prin sentinţa apelată, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a acestei instituţii.
Dispoziţia prin care s-a soluţionat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 s-a emis la 10 septembrie 2003 sub nr. 1398 de Primarul municipiului Oradea, anulată de instanţa de fond, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 ce instituie o procedură specială prin Titlul VII, art. 16 şi următoarele, şi, conform deciziei în interesul legii nr. 52/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceste noi dispoziţii nu se aplică dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel că, instanţa are competenţa de a stabili şi acorda, implicit, despăgubirile ce se cuvin pentru imobilul în litigiu.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat următoarele:
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 6198 din 16 octombrie 2008, s-a admis recursul formulat de către Statul Roman prin Ministerul Economiei şi Finanţelor si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi, casând decizia instanţei de apel, s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului formulat în cauza de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În rejudecarea apelului, instanţa era obligată, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., să respecte dispoziţiile instanţei care a dispus casarea si să rejudece cauza doar pentru aspectele pentru care a fost casată hotărârea.
Apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a vizat doar respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, faţă de natura pretenţiilor reclamantului, respectiv restituire in natura sau acordarea de despăgubiri băneşti.
Aşa cum a arătat prin motivele de apel formulate în termen legal, pentru restituirea în natura si acordarea de despăgubiri in echivalent bănesc, competenţa revine, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, altor entităţi juridice.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este entitatea competentă legal să dispună restituirea în natura si nici să acorde despăgubirile băneşti, şi, faţă de aceste aspecte, instanţa trebuia să constate că aceste două capete de cerere nu pot fi judecate in contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidenţiate in patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate „persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri in condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţa a imobilelor solicitate."
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului subzistă si faţă de obiectul principal al prezentei cauze, respectiv anularea dispoziţiei nr. 1398 din 10 septembrie 2003, emisă de Primarul municipiului Oradea, pentru motivul că această instituţie nu este emitenta actului a cărei anulare se solicită.
S-a mai arătat, că instanţa de rejudecare a încălcat în mod flagrant dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., cât si dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. potrivit cărora "Instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacata. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacata".
Prin hotărârea atacata instanţa de apel, greşit, a reţinut ca temei legal al obligării Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, de a plăti reclamanţilor suma de 798.932 lei cu titlu de despăgubiri civile, dispoziţiile Legii nr. 99/1999, dispoziţii care nu au aplicabilitate în speţa de faţă, iar reclamantul P.K.P. si pârâta B.M.V., nu pot uza de dispoziţiile acestui act normativ, care reglementează situaţia în care societăţile comerciale privatizate se pot întoarce, în pretenţii, faţă de instituţia implicată în privatizare în situaţia în care din patrimoniul acestora au ieşit imobile ca urmare a restituirii acestora în natura către foştii proprietari.
Faţă de aceste aspecte, s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
De asemenea, s-a arătat că decizia recurată este criticabilă şi sub aspectul admiterii cererii de aderare la apel, cerere formulată de reclamantul P.K.P. şi pârâta B.M.V.
Faţă de momentul formulării cererii de aderare la apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, respectiv in rejudecare după casare, s-a invocat inadmisibilitatea acesteia, raportat chiar la temeiul de drept invocat de P.K.P. si B.M.V.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 293 alin (1) din C. proc. civ., invocate ca temei legal pentru formularea cererii de aderare la apel, "intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, sa adere la apelul făcut de partea potrivnica, printr-o cerere proprie, care sa tinda la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face pana la prima zi de înfăţişare", iar, în speţă, termenul instituit de art. 293 alin (1) C. proc. civ. a fost depăşit.
Mai mult, aşa cum reiese din dispozitivul deciziei de casare, în rejudecare, urma a se soluţiona doar apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.
Faţă de natura pretenţiilor reclamantului, respectiv restituire în natura sau acordarea de despăgubiri băneşti s-a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând să se constate că aceasta nu are competenţa legală de a acorda despăgubiri în echivalent bănesc sau de a restitui în natura imobile ce au avut destinaţia de case de locuit, competenţa revine, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, altor entităţi juridice.
Obligând Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să acorde reclamanţilor masuri reparatorii, în echivalent bănesc, cu motivaţia ca atât reclamantul, cât si pârâta B.M. beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nemodificata, atâta vreme cat notificarea acestora a fost soluţionata de primărie anterior apariţiei Legii nr. 247/2005, instanţa a pronunţat o hotărâre vădit netemeinica si nelegală, având in vedere faptul că, în forma veche a Legii nr. 10/2001, singura entitate competenta sa acorde despăgubiri in bani era prefectura în raza căreia se afla imobilul revendicat.
S-a concluzionat că, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidenţiate in patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate „persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri in condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţa a imobilelor solicitate”, iar modalitatea de acordare a acestor masuri reparatorii este reglementată de Titlu VII din Legea nr. 247/2005.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa, în majoritate, constată următoarele :
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)”.
În speţă, recurenta-pârâtă critică decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 293 (1) C. proc. civ. şi art. 315 C. proc. civ.
Decizia recurată a fost criticată ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, faţă de momentul formulării cererii de aderare, de către reclamantul P.K.P. şi pârâta B.M.V., la apelul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, respectiv în rejudecarea cauzei după casare, termenul de formulare a acestei cereri este depăşit.
Această critică este întemeiată, deoarece, potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar dacă împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face până la prima zi de înfăţişare.
În speţă, prin decizia recurată, litigiul s-a soluţionat, în apel, în al doilea ciclu procesual, urmare a pronunţării deciziei nr. 6198 din 22 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-au admis recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor; s-a casat decizia atacată şi, în parte, sentinţa civilă nr. 539/C din 18 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, în sensul că, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei, a înlăturat obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, să plătească în favoarea reclamantului P.K.P. şi a pârâtei B.M.V., suma de 798.932 lei, cu titlu de despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeţei de 856 m.p. teren ce nu poate fi restituită în natură, şi la plata sumei de 639 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Curtea de Apel Oradea.
Potrivit art. 134 C. proc. civ., „este socotită prima zi de înfăţişare, aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii”.
Or, în judecata căii de atac a apelului declarat de pârâtul Statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinţei civile nr. 539/C din 18 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, prima zi de înfăţişare când au fost îndeplinite cerinţele art. 134 C. proc. civ., respectiv părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, a fost la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 293 alin. (1) C. proc. civ., cererea de aderare la apel putea fi formulată până la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual, când a fost prima zi de înfăţişare şi nu tardiv, în al doilea ciclu procesual, astfel că exerciţiul apelului incident formulat de către intimaţii P.K.P. şi B.M.V. s-a făcut cu depăşirea primei zile de înfăţişare, iar instanţa de apel, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., în al doilea ciclu procesual, a procedat la examinarea pe fond a motivelor acestei căi de atac.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Numai că, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, nu s-a conformat dezlegărilor date prin decizia de casare, cu caracter obligatoriu şi nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt.
Potrivit art. 315 C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Recurenta-pârâtă, prin criticile formulate, invocă încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa de trimitere în sensul că aceasta nu s-a conformat dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 6198 din 22 octombrie 2008, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora se impune examinarea „problemei privatizării pârâtei SC O. SA Oradea, respectiv dacă acest proces s-a desfăşurat potrivit dispoziţiilor legale”, aspect esenţial pentru „stabilirea calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în raport de adresa din 9 februarie 2006 emisă de SC O. SA Oradea, din care rezultă că instituţia implicată în privatizare a fost Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, şi că statul a rămas acţionar în urma majorării capitalului social”, şi că „numai în condiţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă, de a propune măsurile reparatorii în echivalent, ca instituţie publică care a efectuat privatizarea în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2) din acelaşi text de lege, când imobilele sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2), şi când imobilele au fost înstrăinate”.
Faţă de cadrul procesual stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1398 din 10 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea, în temeiul art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, se constată că instanţa de apel nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii date de instanţa de recurs prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, respectiv nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt.
Deşi motivarea deciziei de casare este lacunară, concluzia care se desprinde din considerentele acesteia, cu privire la soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare a apelului pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, este aceea de a se face verificări de fapt privind situaţia juridică a imobilului în litigiu la data în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, pentru a stabili dacă în speţă sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul era evidenţiat în patrimoniul unei societăţi integral privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) din lege, când calitatea procesuală pasivă de a propune acordarea de măsuri reparatorii o are instituţia publică care a efectuat privatizare, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, sau dacă imobilul era deţinut de o societate comercială la care statul era acţionar, situaţie în care obligaţia de a emite decizia de acordare şi stabilire a măsurilor reparatorii revine acesteia din urmă, în condiţiile art. 26 alin. (1) din lege.
Sub acest aspect, s-a dispus „examinarea problemei privatizării pârâtei SC O. SA Oradea” şi nu sub aspectul analizării contractului de privatizare, cum greşit a procedat instanţa de apel.
Instanţa de apel, fără a administra probele necesare pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, sub aspectul regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi momentului privatizării integrale a SC O. SA Oradea, a reţinut că această societate este privatizată şi că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legii nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii şi a dispus obligarea acesteia la despăgubiri către intimaţii P.K.P. şi B.M.V., deşi, potrivit art. 29 alin. (3) din acelaşi act normativ, în situaţia în care imobilul ar fi deţinut de o societate comercială integral privatizată, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
De altfel, nici în forma iniţială a Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) intimaţii, în calitate de persoane îndreptăţite, nu puteau primi despăgubiri de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Procedând astfel, instanţa de trimitere nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept de către instanţa de trimitere şi nu a administrat probele apreciate ca fiind obligatorii pentru stabilirea regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, şi, implicit, a entităţii care trebuie să emită decizia de soluţionare a notificării reclamantului în condiţiile acestui act normativ, ceea ce atrage casarea deciziei recurate, pronunţată în asemenea condiţii, pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, instanţa, în majoritate, în baza art. 315 C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte critici privind neegalitatea deciziei recurate, va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, în sensul celor mai sus expuse, pentru aplicarea corectă a legii, iar instanţa de trimitere va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 70/A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, Secţia civilă mixtă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2972/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6311/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
