ICCJ. Decizia nr. 2990/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2990/2010
Dosar nr. 10099/1/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificările formulate şi susţinute pe temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, reclamantul G.A.D. a solicitat P.M. Cîmpulung Moldovenesc restituirea în natură a imobilelor în litigiu, clădire şi terenuri, situate în municipiul Cîmpulung Moldovenesc, str. Ionel Hălauceanu.
Prin dispoziţia nr. 1037 din 09 decembrie 2005, P.M. Cîmpulung Moldovenesc a respins cererea de restituire în natură şi a propus atribuirea de titluri de despăgubire în echivalentul terenurilor în suprafaţă de 1806 m.p. şi în suprafaţă de 114 m.p., precum şi în echivalentul casei de locuit demolate, cu privire la terenul în suprafaţă de 781 m.p. l-a îndrumat pe notificator să se adreseze A.V.A.S.
Prin contestaţia formulată la data de 09 ianuarie 2006, precizată la data de 14 februarie 2006, reclamantul G.A.D. a solicitat desfiinţarea dispoziţiei administrative şi obligarea intimaţilor P.M. Cîmpulung Moldovenesc şi M. Câmpulung Moldovenesc, prin C.L., la restituirea în natură a imobilului în litigiu, compus din clădire şi trei terenuri cu suprafeţele de 1429 m.p., 690 m.p. şi 582 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 2063 din 11 decembrie 2006, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia reclamantului.
Prima instanţă a reţinut că statul a preluat abuziv imobilul în litigiu, conform Decretul nr. 111/1951, de la părinţii contestatorului.
În perioada anilor 1952-1955, clădirea a fost dezafectată până la nivelul terenului, fiind apoi transformată, extinsă orizontal şi vertical, modificându-i-se astfel destinaţia iniţială de locuinţă, în una pentru activităţi social-culturale, în aşa fel încât clădirea rezultată ar reprezenta un imobil nou, edificat pe întreg terenul preluat de către stat.
Tribunalul a hotărât că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 10 pct. 1 şi art. 18 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin decizia civilă nr. 124 din 21 octombrie 2009, în rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori si de familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat în totalitate sentinţa primei instanţe, a admis în parte acţiunea, a desfiinţat în parte dispoziţia nr. 1037 din 09 decembrie 2005, emisă de P.M. Cîmpulung Moldovenesc, a dispus restituirea în natură a imobilului casa, situat în municipiul Cîmpulung Moldovenesc, str. Ionel Hălauceanu şi a imobilelor terenuri înscrise în CF 1233 a corn. cad. Cîmpulung Moldovenesc, în suprafaţă de 1320 mp, identică cu parte din p.c. nr. 161/1, 405 mp din p.f. 478/2 şi 100 mp identică cu p.f. 478/1, a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren de 241 m.p, în intravilanul municipiului Cîmpulung Moldovenesc, teren care nu poate fi restituit în natură, a menţinut art. 3 din dispoziţia nr. 1037 din 09 decembrie 2005 doar cu privire la suprafaţa de 635 mp (în loc de 781 mp), teren identificat în raportul de expertiză C.D. cu p.c. 165/2 de 45 mp, p.f. 478/22 de 473 mp curte şi pf 478/23 de 117 mp, parcele transcrise în CF 12040, în favoarea SC G. SA şi, ulterior, în CF 16026 a com. cad. Cîmpulung Moldovenesc, în favoarea I.P.J. Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
La data de 30 decembrie 1936, prin contractul autentificat sub nr. 40739, autorii reclamantului, soţii M. şi R.G., au cumpărat imobilele din C.F. 1233 Cîmpulung Moldovenesc, compuse din parcela de clădire 165 de 14 ari şi 29 mp cu casă şi dependinţe şi parcelele de teren 478/1 de 6 ari şi 90 mp şi 478/8 de 5 ari şi 82 mp.
S-a reţinut că imobilele în litigiu au trecut în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 111/1951 iar prin dispoziţia administrativă nr. 1037 din 09 decembrie 2005 unitatea deţinătoare a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, atât pentru teren, cât şi pentru construcţie.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale sus¬menţionate, instanţa de apel a apreciat că imobilul, construcţie se impune a fi restituit în natură, întrucât acesta nu poate fi considerat unul nou (potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul B.R.). Imobilul edificat în anii 1900-1910 avea o arie construită desfăşurată, determinată de forma sa iniţială, de 681,11 mp, în timp ce aria construită desfăşurată, dată de forma sa finală (cu intervenţiile efectuate în timpul regimului comunist) este de 1071,71 mp, sub procentul de 100 % din aria desfăşurată iniţial, prevăzut în art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Obiecţiunile intimatului M. Cîmpulung Moldovenesc nu au fost avute în vedere, întrucât din conţinutul normativ al articolului de lege sus citat, rezultă în mod clar că pentru stabilirea caracterului nou al unui imobil trebuie comparate criteriile reţinute de expert, anume aria desfăşurată în forma finală şi aria desfăşurată iniţial.
Dispoziţia emisă de P.M. Cîmpulung Moldovenesc este nelegală şi în ceea ce priveşte parte din terenurile revendicate de reclamant, suprafaţa totală de 1825 mp fiind disponibilă, astfel cum rezultă din expertiza întocmită de expert C.D.
S-au identificat suprafeţele de 1320 mp, identică cu parte din p.c. nr. 116/1, 405 mp din p.f. 478/2 şi 100 mp, identică cu p.f. 478/1, suprafeţe de teren ce pot fi restituite în natură reclamantului.
Pentru suprafaţa de 241 mp ce nu poate fi restituită în natură, fiind afectată pentru modernizarea străzii Ion Hălăuceanu, s-a apreciat că reclamantul are dreptul, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii prin echivalent.
Măsura stabilită prin art. 3 al dispoziţiei nr. 1037/09 decembrie 2005 a Primarului municipiului Cîmpulung Moldovenesc, în limita suprafeţei totale de 635 mp teren (în loc de 781 mp), identificat în raportul de expertiză întocmit de expert C.D. este în acord cu modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, conform cărora A.V.A.S. are competenţa de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, iar modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii urmează a fi decise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cereri de recurs (I) la data de 16 decembrie 2009, pârâtul M. Câmpulung Moldovenesc si (II) la 7 decembrie 2009, reclamantul G.A., prin care au criticat-o pentru ne/egalitate, sub următoarele aspecte:
(I). Recurentul-pârât a criticat decima instanţei de apel sub următoarele aspecte de pretinsă ne legalitate:
Instanţa de apel nu a luat în considerare prima expertiză efectuată de ing. S.G., care în suplimentul la raport, a concluzionat în sensul că imobilului - casă de locuit i-au fost adăugate corpuri de zidărie şi volume ce reprezintă peste 100 % raportat la aria desfăşurată existentă, caz în care imobilul nu poate fi restituit în natură, în conformitate cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
După expertiza efectuată de S.G., instanţa a aprobat, la solicitarea expresă a reclamantului, o expertiză, în vederea efectuării unor analize de laborator specializate, analize specializate care în fapt nu s-au efectuat, dar concluziile noului expert B.R. contrazic expertiza efectuată de S.G.
Hotărârea recurată este nelegala şi netemeinică, întrucât instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, luând în considerare doar raportul de expertiză efectuat de ing. B.R., raport de expertiză care conţine date neconcludente şi care sunt în contradicţie cu expertiza efectuată de ing. S.G., precum şi cu alte documente depuse la dosarul cauzei, ignorând complet declaraţiile martorilor audiaţi în cauza.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin decizia de casare a statuat, pentru ipoteza în care raportul de expertiză este neconcludent, în sensul „administrării tuturor probelor necesare pentru stabilirea situaţie de fapt”. Ori, în cazul de faţă acest lucru nu s-a întâmplat.
Potrivit dispoziţiilor legale cuprinse în art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aria imobilului nou rezultat trebuie calculat luând în considerare corpurile adăugate pe orizontală ori verticală la imobilul existent, iar nu cele raportate la aria imobilului demolat.
Au fost ignorate în totalitate declaraţiile martorilor D.A., A.G. şi M.E., audiaţi de către prima instanţă de fond, din care a rezultat că imobilul vechi a fost demolat, fiind edificată o construcţie nouă cu etaj, martorul A.G. lucrând în mod efectiv la ridicarea construcţiei.
(II) Recurentul-reclamant a criticat decizia instanţei de apel, sub următoarele aspecte de pretinsă ne legalitate:
Legea nr. 10/2001 a prevăzut prin dispoziţii cu caracter obligatoriu, restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, indiferent în posesia cui se afla în prezent, şi numai în caz de imposibilitate de restituire în natură, a prevăzut stabilirea altor măsuri reparatorii prin echivalent (art. 1, art. 7, art. 9, art. 24).
În cazul terenurilor libere situate în intravilan, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabileşte regula restituirii în natură celui dintâi proprietar în situaţia în care terenul preluat de la acesta a format ulterior obiectul unei alte împroprietăriri.
În raport de aceste dispoziţii legale, s-a susţinut că se impunea restituirea integrală a terenului preluat abuziv de S.R., fiind irelevant faptul că suprafaţa de teren de 635 m.p. a fost transmisă gratuit, în baza H.G. nr. 834/1991, către SC G. SA, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 4884 din 12 octombrie 1999 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, iar ulterior această societate a transmis-o unei alte instituţii a Statului - I.P.J. Suceava, prin contratul de vânzare-cumpărare nr. 1035 din 03 noiembrie 2006, încheiat în cursul procedurii de restituire a imobilelor, când cauza se afla deja pe rolul instanţei de judecată.
În cauză, Statul a preluat imobilul şi l-a înscris în C.F. în temeiul Decretului nr. 111/1951, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în acest sens. Prin urmare, imobilul fiind preluat fără respectarea dispoziţiilor legale, a fost preluat fără titlu valabil, făcând parte din categoria celor prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. h).
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără tidu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Prin urmare, nu este vorba de un nou drept de proprietate, ci de recunoaşterea explicită şi retroactivă a supravieţuirii vechiului drept, astfel încât reclamantul este titularul unui drept patrimonial care se analizează ca un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi este protejat de acest articol (cauza P. împotriva României).
În toate cazurile în care titlul nu este valabil, Statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului şi, pe cale de consecinţă, dreptul de proprietate al persoanei deposedate nu s-a stins niciodată, în patrimonial său. A considera, printr-o dispoziţie a legii, că imobilele preluate de stat fără titlu, fac obiectul dreptului său de proprietate, înseamnă a recunoaşte acestei legi un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune, fie un efect retroactiv al legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietăţii persoanelor fizice în proprietate de stat, pe care Constituţia din 1991 nu îl cunoaşte şi care nu poate fi acceptat (Curtea Constituţională - decizia nr. 73 din 19 iulie 1995).
În cauză, imobilul fiind preluat fără titlu valabil, calitatea de proprietar al autorilor săi este păstrată, astfel încât instanţa ar trebui să dispună retrocedarea integrală a imobilului preluat, din moment ce, potrivit dispoziţiei legale susmenţionate şi jurisprudenţei Curţii Europene, acest drept este recunoscut „explicit şi retroactiv”.
Dreptul de proprietate fiind redobândit în puterea legii, integritatea acestuia nu mai poate fi afectată prin modificarea ulterioară a legii.
Prin excepţie de la principiul aplicării imediate a legii noi, legea veche ultraactivează atunci când dispoziţiile legii noi aduc modificări inechitabile previziunilor legitime ale persoanelor care beneficiau de drepturi mai favorabile
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării, este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii.
Acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale este subsidiară şi operează numai în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă ori aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
În cauză, pentru suprafaţa de 241 m.p. care nu poate fi restituită în natură, fiind afectată de modernizarea străzii Ion Hălăuceanu, instanţa de apel ar fi trebuit să oblige M. Câmpulung Moldovenesc la acordarea în compensare a unei alte suprafeţe de teren echivalentă, cu atât mai mult cu cât o parte din terenul ce ar trebui acordat prin compensare se află în incinta actuală împrejmuită a imobilului supus restituirii, respectiv terenul amplasat între limita p.f. 165 şi alee asfalt zona post trafo şi sediul administrativ SC G. SA
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Faţa de conţinutul explicit al expunerii de motive a cererilor de recurs redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de consideraţii preliminare privind cauza recursului, după cum urmează:
În calea de atac extraordinară a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).
Scopul acestei cai de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susţinere care relevă pretinse erori ale instanţei de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, sub toate aspectele susţinute de recurenţi cu privire la valorizarea în probaţiune a înscrisurilor administrate de părţi, a declarările martorilor, a rapoartelor de expertiză dispuse şi efectuate în cauză, a relevanţei concluziilor acestora pentru situaţia pendinte, istoricul cauzei deduse judecăţii, evaluarea probatoriului din perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, toate cu consecinţe directe în planul configurării/reconfigurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret şi considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată în primă instanţă, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizată prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului şi cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate susţinute prin cererile de recurs deduse judecăţii de cele două părţi cu interese contrare.
(I). Recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat, pe de o parte, pentru ca reevaluarea situaţiei de fapt din perspectiva probelor administrate în cauză nu poate intra sub cenzura instanţei de recurs, date fiind exigenţele art. 304 C. pro. civ., cu precizările expuse deja în paragrafele anterioare, pe de altă parte, pentru că interpretarea şi aplicarea la speţa a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a făcut în mod corect şi judicios.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III fi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală fii sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100 % din aria desfăşurată iniţial fi dacă părţile nu convin al fel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz propun măsuri reparatorii prin echivalent.
Importante sunt şi Normele metodologice de aplicare a actului normativ sus-menţionat care, pentru ipoteza cauzei pendinte, a adus clarificările necesare, statuând după cum urmează: ipoteca prevăzută la art. 19 alin. (1) din lege, vizând acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma iniţială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100 % raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării (etajări sau/fi adăugări de corpuri noi pe orizontală).
În acest context legislativ, in mod corect instanţa de apel a apreciat că pentru stabilirea caracterului nou al unui imobil trebuie comparate criteriile reţinute de expert, anume aria desfăşurată a imobilului, astfel cum aceasta a rezultat prin modificările intervenite în timp la imobil şi aria desfăşurată iniţial a acestuia.
Cât timp textul dispoziţiei legale este clar, din conţinutul lui putându-se desprinde cu uşurinţă voinţa expresă a legiuitorului, nu poate fi primită ca fiind pertinentă susţinerea părţii adverse conform căreia aria imobilului nou nu ar trebui să fie influenţată de partea din imobil ce fusese deja demolată la momentul intervenţiilor substanţiale asupra imobilului.
Împrejurarea că instanţa de judecată a luat în considerare concluziile unui raport de expertiză în detrimentul altora reprezintă o chestiune ce ţine de modalitatea concretă de apreciere a întregului probatoriu administrat în cauză şi, drept consecinţă, nu se impune a fi cercetată în recurs.
Pe de altă parte, faptul că instanţa supremă a ordonat prin decizia de casare administrarea tuturor probelor necesare şi utile pentru stabilirea deplină a situaţiei de fapt deduse judecăţii de către reclamant trebuie privit din perspectiva dreptului/obligaţiei conferite de norme procedurale imperative, art. 295 alin. (l), art. 314, art. 315 alin. (1) C. proc. civ. instanţelor fondului, şi nicidecum ca o posibilitate nelimitată de reapreciere probatorie, inclusiv în căile extraordinare de atac, după voinţa uneia sau alteia din părţile procesului, în funcţie de propriul interes patrimonial ocrotit.
(II) Recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Legea nr. 10/2001 a prevăzut prin dispoziţii cu caracter obligatoriu, aşa cum corect a susţinut reclamantul, principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, şi numai în caz de imposibilitate de restituire în natură, a prevăzut stabilirea altor măsuri reparatorii prin echivalent.
Circumstanţele particulare ale cauzei pendinte au evidenţiat o astfel de situaţie de excepţie în privinţa suprafeţei de teren de 635 m.p., a fost transmisă SC G. SA, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 4884 din 12 octombrie 1999 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, anterior adoptării legii speciale de reparaţie civilă, şi, drept consecinţă, au îndreptăţit instanţa de apel, în raport de dispoziţiile legale redate în mod corect şi judicios în expunerea de motive a hotărârii pronunţate, să considere că nu poate fi dispusă măsura restituirii integrale a terenului preluat în mod abuziv de stat.
Soluţia judiciară propusă, conform căreia entitatea învestită cu soluţionarea notificării va emite o decizie prin care va propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, poate reprezenta o modalitate adecvată de reparaţie civilă în măsura în care se conjugă cu plata efectivă şi într-un termen rezonabil a acestor despăgubiri.
Pentru situaţia imobilelor trecute abuziv în stăpânirea statului şi care, urmare a efectelor unor acte normative sau raporturi convenţionale, au trecut în patrimonial altor persoane fizice sau juridice, din considerente ce ţin de principiul protejării securităţii raporturilor juridice, respectiv principiul preeminenţei dreptului într-o societate democratică, legiuitorul naţional a prescris şi alte modalităţi de reparaţie civilă pentru fostul proprietar sau moştenitorii acestuia.
O astfel de soluţie este pe deplin justificată chiar şi după exigenţele normative ale C.E.D.O., astfel cum acestea au fost evidenţiate cu pregnanţă în jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios european, întrucât persoanele care şi-au dobândit cu bună-credinţă bunurile, în temeiul unor acte normative incidente la momentul adoptării/emiterii actului juridic în cauză, nu trebuie aduse în situaţia de a suporta ponderea responsabilităţii statului care a confiscat în trecut astfel de bunuri.
Situaţia juridică a imobilului în litigiu nu a fost contestată în cauza, prin urmare nu se mai justifica cercetarea modalităţii efective de preluare a bunului în stăpânirea statului, Statul a preluat imobilul şi l-a înscris în C.F. în temeiul Decretului nr. 111/1951, întrucât premisa de la care s-a pornit în analiza măsurilor de compensare, atât în faţa unităţii deţinătoare cât şi în faţa instanţelor fondului, a fost chiar ipoteza unui imobil trecut abuziv în patrimoniul statului.
Dispoziţia art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căreia persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, dispoziţie de drept naţional ce se conjugă cu toate garanţiile prevăzute de norma art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, trebuie interpretată şi aplicată în cauza de faţă nu ca un text de lege izolat, desprins total de restul dispoziţiilor de drept substanţial, ci în contextul ansamblului actului normativ în cauză (dispoziţii care asigură repunerea în situaţia anterioară pentru fostul proprietar nu numai prin modalitatea restituirii în natură, ci şi prin alte măsuri reparatorii prin echivalent).
Solicitarea recurentului-reclamant întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării, este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii, nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, aceasta apare ca o solicitare/critică nouă în recurs (criticile din apel au vizat explicit modalitatea concretă de recuperare în natură a imobilului-construcţie), inadmisibilă în virtutea principiului non omisso medio, iar, pe de alta parte, măsura compensării trebuia ea însăşi să se sprijine pe o probaţiune adecvată, administrată la solicitarea celui care aleagă dreptul în faţa organului judiciar, ulterior valorificată de instanţele fondului în conturarea situaţiei de fapt (situaţia premisă pentru invocarea şi cercetarea oricărei critici de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului).
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul G.A. şi pârâtul M. Câmpulung Moldovenesc, prin P., împotriva deciziei nr. 124 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul G.A. şi pârâtul M. Câmpulung Moldovenesc, prin P., împotriva deciziei nr. 124 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2462/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3999/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
