ICCJ. Decizia nr. 2462/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2462/2010
Dosar nr. 5736/109/2005
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată:
Prin acţiunea înregistrată la data de 04 august 2005, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, astfel cum a fost precizată, reclamanta F.A. a chemat în judecată pe pârâţii P.C. P.L., P.C. Poiana Lacului, C.L.C. Poiana Lacului, C. Poiana Lacului, prin P. şi S.A. Poiana Lacului, solicitând instanţei, prin hotărârea ce va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. l48 din 30 iunie 2005 emisă de Primăria comunei Poiana Lacului; să fie obligate pârâtele să-i restituie, în natură, suprafeţele de teren de 4000 m.p. intravilan, fostă gospodărie bătrânească, situat în pct. „P.V.”; 1500 m.p. teren forestier în pct. „V.S.”; 2000 m.p. teren forestier situat în pct. „G.”, 500 m.p. teren forestier situat în pct. „C.”, precum şi diferenţa până la suprafaţa de 7,24 ha teren menţionată în registrul agricol, situată pe raza unor comune limitrofe, ce a făcut obiectul unor comasări; să fie obligată pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului să emită dispoziţie de restituire, în echivalent, pentru toate construcţiile ce au fost preluate de stat, în baza sentinţei civile nr. l593/1955 pronunţată de fostul Tribunal Popular al Raionului Vedea, regiunea Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 331 din 7 decembrie 2007, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta F.A. şi a constatat că, pentru construcţiile deţinute de pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, situate pe raza comunei Poiana Lacului, satul P.V., judeţul Argeş, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii constând în bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul acesteia.
A fost obligată pârâta să emită, în beneficiul reclamantei, dispoziţie de restituire în echivalent potrivit celor mai sus-arătate; s-a respins cererea privind anularea dispoziţiei nr. l48 din 30 iunie 2005.
La pronunţarea acestei sentinţe, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin dispoziţia nr. l48 din 30 iunie 2005 au fost respinse notificările prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1000 m.p. situat în satul Păduroiu Vale - Poiana Lacului (fostul sediu C.A.P.) şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru suprafaţa totală de 6,80 ha teren situată pe raza aceleiaşi localităţi, precum pentru construcţiile preluate de stat în baza sentinţei civile nr. 1593/1955.
S-a reţinut că terenul în suprafaţă de 5,5 ha a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind validat prin H.C.J.A.F.F. nr. 77/1991.
S-a constatat că imobilul, construcţie, casă compusă din camere, o marchiză, o bucătărie, baie, la data de 01 ianuarie 1990, se afla în patrimoniul fostului C.A.P., patrimoniu care, în anul 1991, a fost transmis pârâtei S.A. „P.”, constituită în baza Legii nr. 36/1991, motiv pentru care notificarea şi documentaţia aferentă au fost transmise, spre competentă soluţionare, unităţii deţinătoare.
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, în sensul cerut de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind, în calitate de descendentă de gradul I, moştenitoarea defuncţilor Ţ.G. şi Ţ.A., care, astfel cum rezultă din Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole, întocmit la data de 25 ianuarie 1948, au deţinut pe raza comunei Păduroiu, sat Păduroiu Vale, plasa Lunca Corbului, judeţul Argeş, terenuri în suprafaţă totală de 72.400 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 1593/1955, pronunţată de fostul Tribunal Popular al Raionului Vedea, s-a dispus, în baza Decretului nr. 111/1950, trecerea în proprietatea statului a mai multor bunuri, indicate în hotărârea respectivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Prin titlul de proprietate nr. 129168 din 26 iulie 2004 eliberat în condiţiile Legii fondului funciar, s-a făcut dovada reconstituirii în favoarea reclamantei, alături de alte persoane, în calitate de moştenitori ai autorilor Ţ.G. şi Ţ.T., a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 49.620 mp teren situat pe raza satului Păduroiu Vale, comuna Poiana Lacului, din care, suprafaţa de 5.620 mp teren situat în intravilanul localităţii.
Potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu intră sub incidenţa prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localităţii la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Rezultă, faţă de cele mai sus arătate, că, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţii care nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite până la intrarea în vigoare a actului normativ în discuţie, respectiv 14 februarie 2001.
În speţă, reclamanta nu a dovedit, în mod cert, că terenurile menţionate în notificări sunt situate în intravilanul localităţii, că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile şi că nu au fost restituite, în întregime, persoanei îndreptăţite, astfel încât a fost respinsă cererea având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 148/2005.
Aceasta, cu atât mai mut cu cât, în cererea înregistrată sub nr. 6370/2007, reclamanta a făcut vorbire şi de terenuri cu vegetaţie forestieră cărora nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată şi, contrar celor dispuse, în mod repetat, de instanţă, partea nu a fost în măsură să individualizeze toate terenurile revendicate, prin indicarea locului situării lor, suprafeţelor, categoriei de folosinţă şi a vecinătăţilor.
În ce priveşte construcţiile ce au făcut obiectul sentinţei civile nr. 1953/1955, s-a dovedit că pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991, prin încheierea nr. 8/A din 09 iulie 1991, pronunţată de Judecătoria Piteşti, este persoană juridică deţinătoare a acestora, în sensul art. 22 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, ca urmare a transmiterii, către aceasta, prin protocolul din data de 26 iunie 1991, a patrimoniului fostului C.A.P. Poiana, inclusiv a clădirii - sediu C.A.P. şi a mai multor construcţii situate în pct. „T.”.
Odată cu notificările şi dispoziţia nr. l48/2005, astfel cum rezultă din adresa nr. 3445 din 06 iulie 2005, Primăria comunei Poiana Lacului a transmis acestei pârâte şi întreaga documentaţie depusă de către reclamantă, deci, şi sentinţa civilă nr. l593/1955 despre care se face vorbire, expres, în preambulul dispoziţiei mai sus menţionate, iar pe parcursul procesului, cu actele de stare civilă, reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitor legal al autorului Ţ.G.
În aceste condiţii, unitatea deţinătoare avea obligaţia, instituită prin dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată şi să facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii construcţiilor.
Modalitatea de răspuns la notificare cât şi termenul în care trebuie sa aibă loc, sunt imperative, neavând caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.
A considera că acţiunea cu privire la această cerere este prematură sau inadmisibilă, astfel cum a invocat, prin întâmpinare, pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, şi a o respinge ca atare, nu înseamnă numai un formalism nejustificat, dar şi nesocotirea caracterului reparatoriu al legii, precum şi obstrucţionarea persoanelor îndreptăţite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege.
Or, de la data depunerii, cel puţin la dosar, a actelor doveditoare prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, a trecut o perioadă mai mare decât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din lege, luând, astfel, naştere dreptul reclamantei de a obţine, pe calea constrângerii judiciare, soluţionarea notificării de către unitatea deţinătoare.
Pentru aceste argumente, constatând, în raport cu dispoziţiile art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, că, pentru construcţiile deţinute de pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, situate pe raza comunei Poiana Lacului, sat Păduroiu Vale, judeţul Argeş, că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii constând în bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul acesteia, în baza art. 25 Tribunalul a admis, în parte, acţiunea, cu obligarea unităţii deţinătoare pârâte să emită, în beneficiul părţii, dispoziţie de restituire în echivalent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, ambele fiind respinse, prin decizia nr. 212/ A din 20 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantă, s-a reţinut că, in mod corect, instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. l 169 C. civ., considerând că, pentru întreg terenul de 49.620 m.p., situat pe raza satului Păduroiu Vale, comuna Poiana Lacului, din care face parte şi suprafaţa de 5.620 m.p. teren intravilan, s-a reconstituit dreptul de proprietate, prin titlul de proprietate nr. l 29168 din 26 iulie 2004, reclamantei împreună cu alte persoane îndreptăţite, în calitate de moştenitori ai autorilor Ţ.G. şi Ţ.T.
Este adevărat ca prin cererea de repunere pe rol formulată în vederea continuării judecăţii, apelanta-reclamantă F.A. şi-a precizat obiectul acţiunii sale, arătând că suprafaţa totală a terenurilor revendicate în natură şi situate în comuna Poiana Lacului, satul Păduroiu, trebuie să totalizeze suprafaţa de 7,24 ha potrivit evidenţelor din registrul agricol şi adeverinţei de la arhivele naţionale.
Întrucât apelanta-reclamantă F.A. a rămas pasivă în legătură cu precizarea suprafeţei cu vecinătăţi şi a categoriei de folosinţă pentru întreaga suprafaţă de 7,24 ha menţionată în cererea precizatoare, instanţa de fond, cu adresa nr. 5736/109/2005, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a solicitat acesteia să procedeze la efectuarea respectivelor menţiuni.
Instanţa a revenit cu aceeaşi solicitare către apelanta-reclamantă şi cum, la termenele ulterioare, părţile au lipsit, s-a trecut la soluţionarea pricinii.
Întrucât, nici în apel, această stare de fapt, prin probele administrate, nu s-a schimbat, rezultă că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că apelantei-reclamante i-a fost reconstituit, în totalitate, dreptul de proprietate după procedura instituită de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea a reţinut în plus, faţă de prima instanţă, că prin adresa nr. 7365 din 29 octombrie 2007, Primăria comunei Poiana Lacului a menţionat că apelantei-reclamante i-au fost retrocedate terenurile în baza Legii nr. 18/1991, conform hotărârii Comisiei judeţene nr. 77 din 02 septembrie 1991, anexa II, poz. 34, pentru suprafaţa totală de 4,90 ha, fiind eliberat titlul de proprietate nr. 129168/2004, pentru suprafaţa totală de 4,96 ha teren agricol.
În aceeaşi adresă se mai arată că, prin Legea nr. 1/2000, i s-a reconstituit aceleiaşi apelante-reclamante dreptul de proprietate şi pentru diferenţa de 1,22 ha., fiind validată prin hotărârea Comisiei judeţene nr. 1385/2004, anexa 39, poziţia 57.
De altfel, din cuprinsul anexei nr. 77 din 02 septembrie 1991, ce cuprinde contestaţiile persoanelor împotriva propunerilor Comisiei comunale Poiana Lacului de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar, la nr. curent 172, rezultă că, pentru moştenitorii defuncţilor Ţ.G. şi Ţ.A., s-a admis contestaţia acestora, în sensul reţinerii împrejurării că autorii lor au posedat suprafaţa totală de 5,90 ha, din care 4,90 ha teren agricol, ce a făcut obiectul H.C.M. nr. 308/1953, şi suprafaţa de 1,11 ha pădure, urmând să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru 1,00 ha pădure, iar pentru suprafaţa de 4,40 ha să primească acţiuni la I.A.S. Piteşti, precum şi 0,50 ha. teren în proprietate.
Aceste suprafeţe de teren corespund evidenţei din registrul agricol din anii 1948-1951, situaţie rezultată din aceleaşi documente amintite mai sus, astfel încât problema reconstituirii dreptului de proprietate a fost rezolvată, integral, după procedura instituită de Legea fondului funciar.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţii la data preluării abuzive sau la data notificării, iar în privinţa caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001, ale cărei dispoziţii acoperă şi terenuri din intravilanul localităţii care nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite până la intrarea în vigoare a acesteia, reclamanta trebuia să facă dovada, cu certitudine, că terenurile menţionate în notificări sunt situate în intravilanul localităţii şi că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile şi că nu au fost restituite în întregime persoanei îndreptăţite.
Prin cererea de repunere pe rol înregistrată sub nr. 6370 din 08 iunie 2007, însă, reclamanta face vorbire şi de terenuri forestiere situate în pct. „V.S.”, pct. „G.” şi pct. „C.”, cărora nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Cum numai prin adiţia acestor terenuri forestiere se depăşeşte suprafaţa de teren reconstituită în baza Legii fondului funciar, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel încât, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul apelantei-reclamante formulat împotriva sentinţei sus-menţionate.
Apelul formulat de către apelanta-pârâtă Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, judeţul Argeş, a fost considerat, de asemenea, nefondat.
În esenţă, s-a considerat, din probele administrate, că toate clădirile ce au aparţinut autorului apelantei-reclamante F.A., Ţ.G., au fost preluate de Primărie, funcţionând, în acestea, Procuratura, intrând apoi în patrimoniul C.A.P.-ului Păduroiu, unificat ulterior cu C.A.P. Poiana Lacului.
Or, bunurile predate, existente în patrimoniul fostului C.A.P. Poiana Lacului, către Societatea Agricolă „P.” sunt cele prevăzute în „Actul de protocol” din 30 iunie 1991, la care este anexată „Situaţia” evidenţei bilanţiere la 31 martie 1991 privind patrimoniul aceluiaşi C.A.P., care se preia de societatea agricolă amintită mai sus.
În consecinţă, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că s-a făcut dovada transmiterii, către apelanta-pârâtă Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, prin protocolul din data de 26 iunie 1991, patrimoniului fostului C.A.P. Poiana Lacului, inclusiv clădirile din litigiu.
Prin urmare, unitatea deţinătoare avea obligaţia ca, în baza art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, să emită decizie motivată şi să facă ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii construcţiilor.
Faţă de aceste considerente, şi acest apel a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.A., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) Cod procedură civilă întrucât nu a stăruit, prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului, chiar dacă a ordonat probe din oficiu.
2. De asemenea, a încălcat şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Recurenta arată că, deşi se reţine calitatea acesteia, de persoană
Îndreptăţită la măsuri reparatorii, instanţele consideră ca nu are dreptul la suprafaţa solicitată pentru că ar fi uzat de procedura prevăzuta de Legea nr. 18/1991 şi ar fi primit întreaga suprafaţă pretinsă.
La cererea instanţei, a propus doi martori cu care a probat faptul că autorul său a deţinut aproape 1 ha teren în vatra casei.
Expertiza dispusă de către instanţă a concluzionat ca Ţ.G. a deţinut 8.775 m.p. teren curţi-construcţii şi grădină, iar reclamanta a fost validată şi pusă în posesie cu suprafaţa de 5620 m.p.
Prin urmare, pentru restul suprafeţei, aşa cum este identificată în schiţă, nu a fost validată şi pusă în posesie.
Instanţa a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, considerând ca cererea reclamantei nu poate fi primită, cu motivarea că aceasta ar fi solicitat terenuri în extravilan, care nu pot face obiectul legii menţionate.
3. În realitate, instanţa nu a analizat cererea formulată în apel, aşa cum a fost motivată, şi anume restituirea în natura a întregului teren din vatra casei sau acordarea de despăgubiri în cazul reţinerii că nu este posibilă restituirea în natură.
Faţă de probele care au fost administrate, în speţă, surprinde motivarea instanţei de apel ca reclamanta trebuia să facă dovada, cu certitudine, că terenurile menţionate în notificări sunt situate în intravilanul localităţii Păduroiu.
Partea a probat întinderea terenului cu destinaţia curte şi grădină pe care autorul său a avut construcţiile ce au făcut obiectul sentinţei civile nr. 1953/1955.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru susţinerile referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) din acelaşi cod, pct. 7 pentru critica privind nemotivarea pretenţiilor formulate în apel şi pct. 9 pentru cele privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a celor în materie de sarcină a probei, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Critica referitoare la încălcarea principiului rolului activ al instanţei, reglementat de art. 129 C. proc. civ., este insuficient dezvoltată întrucât recurenta s-a limitat să arate că instanţa nu a insistat în administrarea probelor care să o conducă la aflarea adevărului, fără să menţioneze, însă, ce probe ar fi trebuit încuviinţate în acest sens.
Pe de altă parte, nu se poate reţine încălcarea rolului activ al instanţei în materie de probatoriu deoarece aceasta a supus dezbaterii, din oficiu, şi a încuviinţat proba cu expertiză tehnică pentru identificarea construcţiilor deţinute de Societatea Agricolă P.L. în raport de cele menţionate în actul de preluare a imobilelor pretinse în litigiu şi a terenului aferent, precum şi proba testimonială, în dovedirea regimului juridic al acestor bunuri, declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă fiind consemnate şi depuse la dosar.
Ca urmare, nu se poate reţine că instanţa nu a administrat toate probele necesare soluţionării juste şi în condiţiile legii a cauzei cu care a fost învestită, nefiind întrunite, astfel, cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., text de lege care reglementează, ca motiv de recurs, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
De asemenea, partea avea posibilitatea să solicite şi alte probe faţă de cele administrate, dacă aprecia că sunt necesare în susţinerea apelului, obligaţia dovedirii pretenţiilor revenindu-i acesteia, în condiţiile art. 1169 C. civ. Nu a procedat în acest sens, dimpotrivă, expertiza a fost pusă în discuţie din oficiu, de către instanţă, cum deja s-a arătat, iar proba testimonială, singura probă solicitată de reclamantă, a fost încuviinţată şi administrată.
În realitate, recurenta este nemulţumită de modalitatea instanţei de interpretare a probelor administrate, susţinând, în recurs, schimbarea situaţiei de fapt în raport de aceste probe, în legătură cu suprafaţa de teren din litigiul de faţă care i-a fost reconstituită, în opinia sa, nu integral, aşa cum a stabilit Curtea de Apel.
Or, aceste susţineri, care tind la reevaluarea situaţiei de fapt, în raport de probele administrate, nu mai pot fi examinate de prezenta instanţă, faţă de structura actuală a recursului, motivul de casare care permitea o asemenea verificare, prevăzut de art. 304 pct. ll C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
2. Referitor la sarcina probei locului situării imobilelor pretinse, într-adevăr, faţă de dispoziţiile art. 1169 C. civ., enunţate mai sus, aceasta revine celui care afirmă o pretenţie în justiţie, în consecinţă, apelantei reclamante.
În plus, dispoziţiile art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 prevăd, drept cerinţă pentru incidenţa acestei legi, ca terenurile pretinse prin notificare să fie situate în intravilan, cele din extravilan fiind înlăturate de la aplicarea actului normativ, după cum rezultă din conţinutul expres al textului de lege.
Ca urmare, recurenta trebuia să dovedească, printre altele, că terenurile solicitate sunt situate în intravilan.
Curtea a reţinut că reclamantei, alături de alţi moştenitori ai proprietarilor deposedaţi, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întregul teren deţinut de autorii lor, potrivit evidenţelor din registrul agricol, pentru perioada 1948-1951, respectiv 4,96 ha, prin titlul de proprietate nr. l29168/2004, emis în baza Legii nr. 18/1991, şi 1,22 ha, în baza Legii nr. 1/2000, conform hotărârii Comisiei judeţene nr. 1385/2004, anexa 39, poziţia 57.
Pentru diferenţa de teren de până la 7,24 ha, solicitată de parte prin cererea precizatoare de pusă la instanţa de fond, Curtea a constatat că, nici la judecata în fond şi nici în calea de atac, reclamanta nu a identificat imobilele, prin menţionarea categoriei de folosinţă şi a vecinătăţilor, deşi i s-au acordat mai multe termene în acest sens.
Pe de altă parte, prin cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantă, în acelaşi dosar, aceasta a solicitat terenuri forestiere (în pct. „V.S.”, „G.” şi „C.”), pentru care nu sunt aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În concluzie, partea nu a probat că terenurile pretinse prin notificare sunt situate în intravilan, că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile şi că nu au fost restituite, în întregime, persoanelor îndreptăţite.
Punctul de vedere al Curţii asupra neprobării elementelor sus-menţionate, vizând situaţia de fapt rezultată în urma probelor deja administrate, nu mai poate fi repus în discuţie pentru argumentele deja arătate, referitoare la abrogarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. ll C. proc. civ.
Prin urmare, întinderea suprafeţei de teren deţinută de autorul reclamantei în intravilan, respectiv 8.775 m.p., după cum pretinde partea, nu are relevanţă şi nu constituie un argument în sine pentru ca aceasta să beneficieze de diferenţa de teren cu privire la care susţine că nu a fost pusă în posesie (2.955 m.p.), raportat la terenul reconstituit, de 5620 m.p.
Pentru ca să obţină reparaţia prevăzut de legea specială în discuţie, reclamanta trebuia să dovedească îndeplinirea cumulativă a tuturor cerinţelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost enunţate de instanţele anterioare şi cu privire la care s-a reţinut lipsa administrării dovezilor concludente în acest sens.
Astfel, mai întâi, reclamanta trebuia să individualizeze, în notificare, imobilele solicitate, potrivit art. 22 alin. (2) din legea în forma actuală, să dovedească faptul că sunt situate în intravilan, conform art. 8 alin. (l), că nu au fost deja restituite, potrivit art. l alin. (l) şi că sunt disponibile (în ceea ce priveşte modalitatea de reparaţie în natură), conform art. 10 din actul normativ respectiv.
Cum instanţa de apel a considerat că imobile pretinse nu au fost identificate, potrivit cerinţelor legale, şi nu s-au probat celelalte condiţii enumerate mai sus, aspect ce nu mai poate fi contestat, cu succes, de reclamantă, în prezent, în mod corect, a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură sau în echivalent a acestor bunuri.
De asemenea, Curtea a procedat la aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 8 alin. (l) din aceeaşi lege, înlăturând aplicarea actului normativ în cazul terenurilor forestiere (oricum insuficient identificate), terenuri ce s-ar fi putut obţine doar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 1/2000.
În consecinţă, nu se poate reţine, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea sau înlăturarea greşită a vreunui text din Legea nr. 10/2001, inclusiv a dispoziţiilor art. 9 şi 10, care vizează acordarea măsurilor reparatorii, în natură sau echivalent, reclamanta neputând beneficia de aceste măsuri, în absenţa probării îndeplinirii cerinţelor menţionate în cuprinsul său.
3. Referitor la nemotivarea pretenţiilor apelantei reclamante în legătură cu acordarea măsurilor reparatorii în natură sau în echivalent, formulate prin cererea de apel, Înalta Curte nu poate reţine temeinicia acestei critici.
Instanţa de apel, nu numai că a justificat, în fapt şi în drept, argumentele pentru care a confirmat soluţia primei instanţe, dar a şi complinit considerentele sentinţei, prin raportare şi la alte probe care nu au fost avute în vedere de această instanţă sau care au completat probatoriul administrat la fond, conform celor expuse în precedent.
Prin această motivare, a răspuns, complet şi convingător, prin raportarea situaţiei de fapt la probele administrate şi la dispoziţiile legale incidente, motivelor de apel formulate de reclamantă, expunând argumentele pentru care aceasta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea în discuţie.
Ca atare, nu sunt îndeplinite nici cerinţele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea pronunţând o decizie cu respectarea art. 261 pct. 5 din acelaşi cod, în ceea ce priveşte modalitatea de redactare a considerentelor ce au stat la baza respingerii apelului declarat de reclamantă.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea rolului activ al instanţei, a dispoziţiilor legale în materie şi redactată corespunzător cerinţelor procedurale reglementate în acest scop, astfel încât, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta F.A. împotriva deciziei nr. 212 /A din 20 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 211/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2990/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
