ICCJ. Decizia nr. 3248/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3248/2010
Dosar nr. 21220/3/2008
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1001 din 28 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea P.S. (fostă S.) în contradictoriu cu intimata SC ";X"; SA, a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent, a anulat în parte Decizia nr. 9 din 14 martie 2007, menţinând-o în privinţa cererii de restituire în natură şi a obligat intimata să înainteze notificarea spre soluţionare către AVAS.
Sentinţa civilă a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare.
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 03 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta a criticat Sentinţa civilă nr. 1001 din 28 iunie 2007, arătând că nu a atacat-o prin căile legale, întrucât faţă de elementele cunoscute în acel moment, soluţia părea corectă.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a arătat că, ulterior pronunţării sentinţei a descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică din care rezultă o altă situaţie de fapt şi de drept, încât se impune revizuirea hotărârii date în primă instanţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1765 din 21 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire, reţinând că, actele depuse deja la dosarul instanţei de fond erau lămuritoare.
Instanţa a reţinut şi faptul că, situaţia acţionariatului acestei societăţi comerciale conform evidenţelor O.R.C., prezentată de revizuentă ca înscris nou, doveditor şi esenţial în cauză, nu poate fi privită ca având această importanţă, pentru a deveni astfel incidente dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu este nici un înscris nou, în sensul textului legal, fiind vorba de împrejurări ce rezultă din evidenţele unei instituţii publice, în speţă Oficiul Registrului Comerţului, ce putea fi obţinut şi cu ocazia judecării pricinii pe fond, neexistând nici un impediment pentru reclamantă, care a fost asistată de un avocat pe tot parcursul procesului, să îl solicite instituţiei emitente şi să îl prezinte instanţei sau, în ipoteza unui refuz al O.R.C. de a-l elibera (puţin probabil, în condiţiile în care revizuentă l-a procurat chiar şi în afara cadrului procesual), să solicite instanţei să emită o adresă în acest sens, date fiind cele rezultate din contractul de vânzare acţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentă P.S., arătând că cererea de revizuire a fost argumentată de descoperirea unor înscrisuri reţinute de partea adversă, iar textul legal nu face nici o trimitere cu privire la natura acestor înscrisuri, la prioritatea analizării acestora în raport de alte înscrisuri, ci numai la calitatea lor de înscrisuri doveditoare.
Pe de altă parte, proba principală nu este, aşa cum greşit susţine instanţa de revizuire, cea rezultând din comunicarea situaţiei acţionaritului de către Oficiul Registrului Comerţului, ci cea privind valoarea activului contabil al bunurilor solicitate, care nu a putut fi obţinută de către apelantă, în ciuda numeroaselor demersuri la SC ";X"; SA, ceea ce dovedeşte faptul că înscrisurile au fost reţinute cu rea-credinţă de partea adversă. Pârâta avea cunoştinţă de situaţia reală a societăţii, cunoscând structura reală a acţionariatului, ceea ce îi determina obligaţia de comunicare a valorii activului şi de restituire a imobilului, nedepunerea actelor echivalând fraudei, dolului sau minciunii.
La data de 03 septembrie 2009, apelanta a formulat motive suplimentare de apel de ordine publică, prin care a invocat nulitatea sentinţei instanţei de revizuire şi a încheierilor premergătoare, pentru lipsa semnăturii grefierului, element obligatoriu potrivit dispoziţiilor art. 147 şi 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 464 din 6 octombrie 2009, a respins excepţia nulităţii sentinţei şi a respins ca nefondat apelul.
Cu privire la motivul de ordine publică, instanţa de apel a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 147 şi art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevăd că încheierea de şedinţă şi hotărârea să fie semnate de grefier, nici un text nu sancţionează expres lipsa acestui element cu nulitatea absolută a hotărârii, iar vătămarea produsă prin lipsa semnăturii grefierului de pe încheierile de şedinţă ori de pe hotărâre nu se prezumă, ci trebuie dovedită de partea care o invocă.
În speţă, apelanta nu a dovedit vătămarea care i-a fost produsă prin lipsa unuia dintre elementele prevăzute de textele legale sus arătate.
Pe fondul motivelor de apel, curtea de apel a arătat în motivare că, adresa de la registrul comerţului nu constituie înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât partea putea să-l solicite în orice moment al judecăţii, nefiind cu nimic împiedicată să o facă, actul unei autorităţi aflându-se în permanenţă la dispoziţia părţilor interesate, astfel încât nu se regăseşte „împrejurarea mai presus de voinţa părţii";, ci lipsa de diligentă a apelantei în administrarea probatoriului cu ocazia soluţionării fondului cauzei, care nu poate fi remediată pe calea revizuirii.
Totodată, apelanta a arătat că, înscrisul nou invocat în revizuire nu este adresa de la Registrul Comerţului ci proba privind valoarea activului contabil al bunurilor solicitate, însă nu a prezentat instanţei un astfel de înscris, pe care să-1 fi descoperit ulterior pronunţării sentinţei a cărei revizuire a solicitat şi care să fi relevat o situaţie cu totul diferită decât cea avută în vedere de instanţa de judecată care a evocat fondul cauzei.
Pe de altă parte, situaţia actionariatului SC ";X"; SA rezultă din adresa de la Registrul Comerţului precum şi din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, în raport de care se poate aprecia dacă devin sau nu aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă juridică valoarea activului contabil al bunurilor solicitate.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului, revizuenta P.S., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea cererii de revizuire şi, pe fond, restituirea în natură a imobilului litigios.
În motivarea primului motiv de recurs, a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 147 şi 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând în mod greşit că aceste prevederi legale vizează o nulitate relativă şi nu una absolută, astfel încât este necesară dovedirea în mod separat a vătămării.
Dispoziţiile legale enunţate prevăd o obligaţie imperativă care vizează elemente definitorii ale validităţii actului procedural şi, ca urmare, nu se poate vorbi de o obligaţie de a dovedi vătămarea, aceasta fiind presupusă.
Prin motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, revizuenta a arătat că înscrisurile noi reprezintă documente privind valorile contabile ale imobilului notificat, atât cele privind imobilul moară, clădirea administrativă (locuinţa), cât şi utilajele existente în prezent, dar care au fost preluate odată cu imobilul notificat, înscrisuri deţinute de partea adversă şi nedepuse pe parcursul procesului ce a avut ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr. 9/2007 a Preşedintelui Consiliului de administraţiei al SC ";X"; SA
Totodată, recurenta a susţinut că, a solicitat în faţa instanţelor de fond şi de apel să i se pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei documente contabile, reprezentate de bilanţuri contabile, balanţe, alte documente din care să rezulte valoarea participaţiei statului şi cota de capital deţinută de acesta la data intrării în vigoare a legii şi valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare de la data intrării în vigoare a legii, având în vedere că şi în prezent aceste documente sunt reţinute cu rea-credinţă de către partea adversă.
Aşadar, probele care au fundamentat soluţia se dovedesc a fi false în raport cu situaţia reală, astfel încât, situaţia de fapt reţinută de instanţă, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realităţii, impunându-se retractarea hotărârii respective.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce succed:
Interpretarea dispoziţiilor art. 147 şi 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se poate face decât prin raportare la dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care consacră cerinţele generale ale nulităţii actelor de procedură. Teza I a textului de lege menţionat prevede că „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.";
Aşadar, nulitatea actelor de procedură intervine în condiţiile impuse de aceste dispoziţii procedurale şi este, prin urmare, condiţionată de existenţa unei vătămări, indiferent că nulitatea este relativă sau absolută.
Or, în speţă, recurenta nu a arătat şi nu a dovedit ce vătămare i s-a pricinuit prin lipsa semnăturii grefierului de pe hotărârile invocate, nu a invocat, aşa cum se impunea pentru a se constata existenţa vătămării, că i-au fost prejudiciate drepturi şi interese legitime sau că a fost afectată justa soluţionare a cauzei.
Pe de altă parte, nu există o sancţiune procesuală prevăzută pentru nesemnarea de către grefierul de şedinţă a hotărârii şi a încheierilor, această lipsă putând fi complinită ulterior
În acest sens, este de reţinut şi faptul că producerea unei vătămări şi imposibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului reprezintă două cerinţe ce privesc ineficienta actelor de procedură. Or, nulitatea actului de procedură operează doar ca un ultim remediu, iar lipsirea de eficienţă a unei operaţii încheiate nu constituie un scop în sine.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor procedurale invocate de revizuentă şi, ca urmare, acest motiv de recurs este nefondat şi nu poate fi primit.
Nici criticile ce vizează respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate.
Cerinţa prevăzută de textul de lege enunţat referitoare la imposibilitatea obiectivă de prezentare a unor înscrisuri, presupune ca faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fi fost determinat fie de ascunderea acestora de către partea potrivnică, fie de existenţa unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat partea să le descopere, împrejurări care să fi fost mai presus de voinţa acesteia.
În speţă, revizuenta a invocat existenţa unor înscrisuri deţinute de partea adversă şi nedepuse pe parcursul procesului, precum şi documente ce sunt reţinute cu rea-credinţă de către partea adversă.
Recurenta nu a făcut însă dovada motivelor, independente de voinţa sa care să o fi împiedicat-o, în cursul soluţionării contestaţiei împotriva deciziei emise în baza Legii nr. 10/2001, să prezinte instanţei înscrisurile invocate în cererea de revizuire şi nici a faptului că intimata a deţinut şi a ascuns aceste acte.
Astfel, documentele şi informaţiile la care a făcut referire revizuenta sunt publice şi la îndemâna oricărei persoane interesate. Acestea se puteau obţine printr-o simplă cerere adresată la O.R.C.B. (de altfel, această instituţie a furnizat imediat informaţiile solicitate) sau prin accesarea internetului.
Aşadar, înscrisurile invocate nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât fiind publice şi întocmite în scopul informării oricărei persoane interesate, acestea pot fi consultate oricând de către părţile implicate într-un litigiu şi puteau fi verificate de către revizuenta.
Ignorarea ori simpla necunoaştere a unor înscrisuri care se puteau obţine oricând nu constituie o împrejurare de necunoaştere a existenţei înscrisului, mai presus de voinţa sa, ci o conduită neglijentă adoptată de petentă, o deficienţă de apărare sau de pregătire a apărării reclamantei în procesul având ca obiect contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nu poate fi primită cât timp partea interesată invocă motive subiective pentru care nu a prezentat unei instanţe judecătoreşti anumite înscrisuri, cum se invocă şi în speţa dedusă judecăţii şi nu motive obiective, astfel cum prevede legea.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta P.S. împotriva Deciziei nr. 464 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3251/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
