ICCJ. Decizia nr. 3246/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3246/2010
Dosar nr. 14287/63/2008
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Reclamanta F.I. prin cererea formulată la 23 iulie 2008 a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova şi a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 122 din 26 iunie 2008 emisă de Primarul Municipiului Craiova, şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 4950 mp, situat în Craiova, judeţul Dolj.
În motivarea acţiunii a arătat că prin notificarea nr. 402/N /2001, a solicitat conform prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 4950 mp, situat în Craiova, judeţul Dolj sau acordarea măsurilor reparatorii şi în raport de dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege republicată, s-au adresat Primăriei Municipiului Craiova, fiind în situaţia de a nu cunoaşte deţinătorul imobilului notificat.
Prin Dispoziţia nr. 122 din 26 iunie 2008 a Primarului Municipiului Craiova, comunicată reclamantei la data de 30 iunie 2008, s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei solicitate, deşi aceasta este liberă de construcţii şi neafectată de lucrări de investiţii şi poate să fie restituită în natură.
Prin Sentinţa civilă nr. 53 din 18 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj acţiunea a fost respinsă pentru considerentele ce urmează.
F.C. şi F.Ş. au fost proprietarii imobilului din Craiova, compus din teren de 4000 mp şi construcţii, în baza actului de vânzare-cumpărare din 6 aprilie 1951.
Partea sudică a terenului, în suprafaţă de 2913 mp a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în timp ce partea de nord, cu o suprafaţă de 1007 mp şi pe care erau amplasate construcţiile a rămas în proprietatea reclamantului.
Din terenul expropriat, suprafaţa de 356 mp, individualizată în schiţa anexă la raportul de expertiză ca fiind cuprinsă între punctele 3-4-18-19-3 a fost atribuită proprietarului construcţiilor amplasate pe teren, respectiv F.M. (fiul reclamantei), prin Ordinul Prefectului nr. 208 din 26 iunie 2006.
Terenul în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, conform H.G. nr. 141/2008 şi este afectat Stadionului „I.O.";, suprafaţa de 583 mp reprezentând alei de acces şi parcuri, iar suprafaţa de 1974 mp, teren cu zgură, parţial închis cu gard din sârmă cu înălţimea de 6 m, este folosii ca teren de sport, amplasat în afara stadionului în raport de situaţia de fapt reţinută, s-a concluzionat că dispoziţia contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 21 alin. (4), art. 24 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 274 din 26 octombrie 2009 a respins calea de atac pentru argumentele ce urmează.
Reclamanta şi soţul său - F.Ş. au cumpărat, prin contractul din 6 aprilie 1951, autentificat sub nr. 618/1951, depus în copie la fila 58 din dosarul tribunalului, imobilul din Craiova, compus din teren în lungime de 200 m şi lăţime de 20 m, şi construcţiile amplasate pe acesta.
Din suprafaţa totală deţinută în proprietate de cei doi soţi, au fost expropriaţi 2618 mp, conform actelor-depuse la filele 65 şi 105 din dosar, diferenţa de teren, amplasat în partea nordică a proprietăţii şi pe care se aflau construcţiile dobândite prin contractul de vânzare cumpărare, rămânând în proprietate reclamantei şi soţului său.
Suprafaţa notată în expertiză cu S3, de 583 mp - parcela 1 - este afectată investiţiilor realizate, Stadion „I.O.";, respectiv alei de acces betonate, cu parcare auto amenajată, spaţii verzi intercalate, conductă de gaze la suprafaţa solului cu diametrul 0 = 10 cm.
Suprafaţa notată cu S4, de 1974 mp, face parte din parcela 5 - cadastru Stadion „I.O.";, punctele 9; 10; 20; 13 şi constituie teren de sport cu zgură, închis cu sârmă la nord şi vest, şi situat în afara stadionului.
Din actele noi depuse în apel, a rezultat că prin Hotărârea de Guvern nr. 305 din 19 aprilie 2000, s-a aprobat trecerea cu titlu gratuit a unei părţi din Stadionul „I.O.";, identificată potrivit anexei nr. l, din proprietatea publică a statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în proprietatea publică a municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului local al municipiului Craiova.
În anexa nr. l privind datele de identificare a bunurilor transmise în proprietatea publică a municipiului Craiova, la poziţia nr. 5 este înscris terenul cu zgură, amplasat în parcela 5, în suprafaţă totală de 10520, 23 mp, în care sunt incluşi cei 1974 mp, a căror restituire în natură a fost solicitată de reclamantă prin concluziile consemnate în practicaua sentinţei apelate cât şi prin cererea de apel.
Bunurile prevăzute în H.G. nr. 305/2000 au făcut obiectul contractului de concesiune nr. 230 din 1 august 2002 încheiat de Consiliul local al municipiului Craiova cu SC „FCU"; SA Craiova.
Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Craiova nr. 116 din 29 mai 2003, depusă în copie la fila 47 - 48 dosarul Curţii, a fost aprobată trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului, a terenului şi mijloacelor fixe prevăzute în contractul de concesiune menţionat, poziţiile 13 şi 14 din anexa 1, respectiv ateliere + magazii, aflate în parcelele 32, 34, 35, 38 şi terenuri fotbal neamenajate (adiacente Sală Polivalentă) din parcela 39.
Aşadar, terenul de 1974 mp, din parcela 5, şi-a păstrat regimul juridic stabilit prin H.G. nr. 305/2000, rămânând în continuare în domeniul public al municipiului Craiova.
Suprafaţa a cărei restituire s-a solicitat, cu destinaţia de teren de sport, amplasat în afara incintei stadionului este afectată de utilitate publică, deservind nevoile comunităţii, astfel încât nu poate fi restituită în natură, reclamanta fiind îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a invocat încălcarea drepturilor sale recunoscute de lege, ca urmare a încheierii Contractului de concesiune nr. 230 din 1 august 2002, intervenit între Consiliul local al municipiului Craiova şi SC „FCU"; SA Craiova, după depunerea notificării, în cursul soluţionării procedurii administrative.
Chiar dacă încheierea contractului de concesiune a intervenit ulterior formulării notificării şi, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este afectat de nulitate absolută, sancţiunea nulităţii actului nu produce efecte cu privire la măsurile reparatorii cuvenite persoanelor îndreptăţite, dată fiind afectaţiunea imobilului, care face imposibilă restituirea în natură
Modalitatea de soluţionare a notificării reclamantei a respectat dreptul de proprietate al acesteia, în sensul prevăzut de art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Jurisprudenţa constantă a Curţii Europene, în cauze ca: Străin, Pădureanu, Porteanu, Raicu, Tovaru, Răţeanu, a statuat că reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privarea proprietarului de bunul său, combinată cu lipsa totală de despăgubiri adecvate.
Reluând opinia exprimată în cauza Kopecky contra Slovaciei, în cauza Pădureanu contra României, Curtea a reafirmat că deşi „Convenţia nu impune statelor obligaţia de a restitui bunurile confiscate şi cu atât mai puţin de a dispune de ele conform atributelor dreptului de proprietate, odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate şi o coerenţă rezonabile, pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii";.
Curtea Europeană nu reţine obligaţia absolută a statului care a adoptat legi speciale de reparaţie cu privire la bunurile preluate abuziv, de a restitui, necondiţionat, aceste bunuri în natură persoanelor îndreptăţite, considerând că reprezintă o încălcare a dreptului garantat de art. 2 din Primul Protocol numai dacă, în situaţia imposibilităţii restituirii bunului, nu se acordă despăgubirile corespunzătoare.
Or, în speţă, pentru imobilul preluat de la reclamantă, acesteia i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent, prin dispoziţia contestată, condiţii în care nu se mai justifică susţinerea privind nerespectarea dreptului său de proprietate.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece imobilul putea fi restituit în natură întrucât imobilul a fost preluat abuziv prin expropriere fără ca statul să plătească despăgubiri băneşti sau de altă natură.
Se mai arată că toate probele converg spre restituirea în natură a bunului chiar dacă acesta are apartenenţă publică.
O altă critică se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 cu referire la contractul de concesiune încheiat, întrucât există posibilitatea subrogării reclamantei în drepturile şi obligaţiile cedentului.
Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs invocate, a probatoriilor administrate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, înalta Curte reţine cele ce succed.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instituie principiul prevalentei restituirii în natură a bunurilor ce cad sub incidenţa legii de reparaţie, indiferent dacă bunurile aparţin ori nu domeniului public al statului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 lit. h) din lege.
Una dintre limitările aduse principiului enunţat se regăsesc în dispoziţiile art. 2 alin. (3) din lege şi anume în situaţia când terenul expropriat este afectat de servituţi legale ori alte amenajări de utilitate publică.
Sintagma de utilitate publică ale localităţilor, aşa cum este definită prin art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii, are în vedere acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări distincte a servi nevoilor comunităţii şi anume căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, precum şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
În cauza de faţă, bunul notificat a fost expropriat în anul 1969 în vederea construirii unui complex sportiv, devenind incidente dispoziţiile art. 2 din lege privitoare la această categorie de imobile intrate abuziv în proprietatea statului conform art. 2 lit. h), text de lege invocat şi de reclamantă în acţiunea introductivă de instanţă.
Instanţele de fond au stabilit corespunzător situaţia de fapt din prezenta cauză aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciar efectuat în cauză şi contractului de concesiune respectiv că întregul teren este afectat unei amenajări de interes public respectiv stadionul I.O. pentru care s-a dispus exproprierea.
Existenţa contractului de concesiune încheiat la 1 august 2002 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu schimbă caracterul de amenajare de interes public a complexului sportiv câtă vreme obiectul contractului îl constituie doar spaţiile de antrenament şi competiţii din cadrul stadionului.
Faţă de împrejurarea că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent conform art. 2 alin. (4) din lege.
Aşa fiind, înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.C. împotriva Deciziei nr. 274 din data de 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3245/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3248/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
