ICCJ. Decizia nr. 3333/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3333/2010
Dosar nr. 6388/86/2007
Şedinţa publică de la 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 6388 din 86 din 18 octombrie 2007, reclamantul H.F., în contradictoriu cu Primăria municipiului Suceava şi Statul Român prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestaţie împotriva dispoziţiei prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1,56 ha (compus din parcelele aaa/1, bbb/1 şi bbb/2 din CF ccc a Comunei Cadastrale Mitocu Dragomirnei), situat lângă lacul de acumulare Mitocul Dragomirnei, ce a aparţinut autoarei sale C.A.
Cererea de restituire a fost respinsă cu motivarea că imobilul, aflat în prezent în proprietatea statului (Staţiunea de Cercetări Agricole Suceava), ar fi fost dobândit de stat în baza convenţiei Româno-Germane, respectiv Decretul-lege nr. 2360/29 octombrie 1940 şi, ca atare, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a apreciat motivarea nelegală, întrucât autoarea sa nu a părăsit teritoriul României, domiciliind până la data decesului în oraşul Gura Humorului. Pe de altă parte, terenul a fost preluat în anul 1956, iar convenţia a fost abrogată în anul 1948, astfel încât preluarea nu se mai putea face în baza decretului menţionat.
Prin Sentinţa nr. 1239 din 2 iunie 2009 Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respingând, totodată şi acţiunea, ca nefondată.
Analizând probele administrate, tribunalul a reţinut că prin actul de donaţie din 23 octombrie 1940, transcris la aceeaşi dată, L.J.G. a donat fiicei sale C.A., născută G., parcelele nr. bbb/2 şi nr. aaa/1 din Mitocu Dragomirnei, precum şi parcela nr. 222 din Iţcani Noi. Prin acelaşi act parcela nr. aaa/1 din Mitocu Dragomirnei a fost donată fiicei H.S. născută G.
De asemenea, din înscrisurile depuse rezultă că parcelele nr. bbb/2 arătură în suprafaţă de 1,1338 ha şi nr. aaa/1 arătură de 0,4262 ha, înscrise în CF qqq cu proprietar tabular C.A., au trecut în anul 1956 la CF www, proprietar tabular Statul Român - Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în baza Decretului-lege nr. 3620/1940, acesta fiind intabulat şi cu parcela bbb/1 arătură, în baza aceluiaşi act normativ, transcrisă din CF rrr de la proprietarul anterior H.S.
S-a mai reţinut că reclamantul este fiul numitei H.E., aceasta, la rândul său fiind fiica autoarei C.A., precum şi că terenul revendicat în suprafaţă de 1,56 ha identic cu parcelele nr. bbb/2 şi nr. aaa din 1 este situat în intravilanul mun. Suceava şi se află în proprietatea mai multor persoane fizice, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost respinsă atât faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cât şi faţă de cele ale O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, reţinându-se că terenul este situat în intravilan şi că nu s-a făcut dovada că la data preluării ar fi fost în extravilan, respectiv că terenul în litigiu nu a aparţinut unei comunităţi a minorităţilor naţionale, ci unei persoane fizice.
S-a mai constatat că pentru acest teren nu se aplică nici dispoziţiile legilor fondului funciar, întrucât din probele administrate nu rezultă că autoarea reclamantului a fost membru cooperator, că ar fi adus terenul în C.A.P. sau i-ar fi fost preluat de C.A.P., iar terenul nu este în administrarea consiliului local şi nici nu a fost preluat în baza Decretului nr. 712/1966.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale invocată chiar de către acest pârât a fost respinsă, dat fiind că figurează înscris în CF ca proprietar al parcelelor revendicate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect, avându-se în vedere precizarea reclamantului de la termenul din 11 martie 2008 privind cadrul procesual pasiv în sensul că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu M.F.P., precizare în raport cu care această parte a fost scoasă din cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că data înscrierii Statului Român în CF (27 august 1956) nu echivalează cu data dobândirii dreptului de proprietate, astfel încât nu se poate considera că preluarea terenului a avut loc în perioada reglementată de Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că autoarea reclamantului nu a părăsit teritoriul României, astfel încât Convenţia nu ar fi aplicabilă nu are relevanţă, câtă vreme actul normativ şi preluarea terenului sunt anterioare datei de 6 martie 1945, deci în afara domeniului de reglementare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă reclamantul a formulat apel, care a fost admis prin Decizia nr. 113 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că a acţiunea a fost admisă, a fost anulată dispoziţia atacată şi s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă totală de 1,56 ha, identic cu parcelele nr. aaa din 1 şi bbb/2 ale com. cadastrale Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei. Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimaţii au fost obligaţi să plătească reclamantului H. suma de 3565 RON cheltuieli de judecată din ambele instanţe.
Pentru a aprecia dacă imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001 instanţa de apel a avut în vedere faptul că este certă doar data preluării în fapt a imobilului de către Statul Român, care a avut loc în anul 1956.
Nu există dovezi în sensul aplicării, în speţă, a prevederilor Convenţiei Româno-Germane, a mai reţinut instanţa de apel. Imobilul nu figurează în documente referitoare la bunuri ale germanilor repatriaţi şi nu există document de preluare în baza Convenţiei întocmit la data pretinsei preluări.
Au fost, însă, administrate înscrisuri din care reiese că autoarea reclamantului a arendat terenul în litigiu în anii 1941 şi 1946 şi că a figurat în evidenţele Casei Judeţene de Pensii Suceava între 1 februarie 1940 şi 22 decembrie 1984 (data decesului).
Aceste împrejurări, coroborate cu menţiunea înscrierii dreptului Statului Român în anul 1956 dovedesc faptul că autoarea reclamantului nu a părăsit teritoriul României şi a folosit terenul cel puţin până după data de 6 martie 1945, Statul preluând terenul fără titlu valabil în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, a mai apreciat instanţa de apel.
În consecinţă, a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi a dispus în sensul celor arătate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs D.G.F.P. Suceava în calitate de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice şi Municipiul Suceava.
Întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice vizează nelegala sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, faţă de precizările reclamantului referitoare la pârâţii pe care a înţeles să îi cheme în judecată şi dispoziţia instanţei de fond de scoatere din cauză a M.F.P.
Întemeindu-şi recursul, de asemenea, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Municipiul Suceava a susţinut că preluarea imobilului şi înscrierea dreptului de proprietate s-au făcut în temeiul Decretului-lege nr. 3620 din 29 octombrie 1940, instanţa de apel reţinând, în mod eronat, că aceasta s-ar fi făcut în baza întabulării dreptului în CF.
Împrejurarea că autoarea reclamantului nu ar fi părăsit teritoriul României nu prezintă importanţă întrucât deposedarea în temeiul actului normativ menţionat este anterioară datei de 6 martie 1945.
Din înscrisurile depuse reiese că imobilul a intrat mai întâi de drept în proprietatea statului şi ulterior în fapt, la momentul înscrierii în CF, astfel încât autoarea reclamantului a fost în măsură să îl arendeze, a mai susţinut recurentul.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, instanţa va reţine următoarele:
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea pârâtului Statul Român, prin D.G.F.P. Suceava, se constată că la termenul din 12 februarie 2008 (încheierea de şedinţă de la dosarul de fond), instanţa a introdus în cauză M.F.P., la cererea reclamantului, motivată în sensul că, în funcţie de răspunsul pe care îl va da intimata Staţiunea de Cercetări Agricole Suceava, este posibil să solicite măsuri reparatorii prin echivalent, care se stabilesc cu avizul M.F.P.
La termenul următor, de la 11 martie 2008 (încheierea de şedinţă), instanţa a scos din cauză această parte, avându-se în vedere precizarea reclamantului privind cadrul procesual pasiv, în sensul că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu M.F.P.
Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, din considerente rezultând că excepţia, invocată chiar de către parte, a fost respinsă ca rămasă fără obiect, faţă de precizările reclamantului de la termenul din 11 martie 2008.
Instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa apelată, constatând că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei dată în apel şi a obligat intimaţii la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată din fond şi apel.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speţă, prima instanţă a scos din cauză Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea, iar instanţa de apel, admiţând acţiunea, nu a stabilit vreo obligaţie pentru M.F.P., pe fondul cauzei, faţă de reclamant.
Aşa fiind, rezultă că recurentul M.F.P. nu a căzut în pretenţii faţă de reclamant, soluţia de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată în fond şi apel fiind nelegală.
În consecinţă, acest recurs este fondat, iar decizia atacată se va modifica în parte, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată din sarcina recurentului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Cât priveşte recursul declarat de Municipiul Suceava, criticile formulate de acesta sunt nefondate.
În sistemul de publicitate reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la locul situării imobilului, înscrierea în cartea funciară are efect constitutiv de drepturi (art. 17), aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, critica recurentului pe acest aspect fiind vădit nefondată.
De asemenea nefondată, în raport de probele administrate, este şi susţinerea conform căreia preluarea s-ar fi făcut în temeiul Decretului-lege nr. 3620 din 29 octombrie 1940 şi anterior datei de 6 martie 1945.
Criticile vizând modul în care instanţa de apel a stabilit, prin interpretarea probelor administrate, situaţia de fapt constând în aceea că autoarea reclamantului a dispus de bun prin arendare în anii 1941 şi 1946 şi a figurat în evidenţele Casei Judeţene de Pensii Suceava de la 1 februarie 1940 până la data decesului, deci nu a părăsit ţara, exced cadrului legal al recursului, nu mai pot fi legal analizate de instanţa de recurs.
Pe de altă parte această stare de fapt nu a fost infirmată de înscrisuri noi administrate în recurs. Nici în această fază procesuală nu au fost administrate dovezi de la momentul invocatei preluări a terenului în baza prevederilor Decretului-lege nr. 3620/29 octombrie 1940 ori anterior perioadei de referinţă a Legii nr. 10/2001.
La această situaţie de fapt, astfel cum a fost stabilită, instanţa de recurs constată că dispoziţiile legale în materie au fost corect aplicate. Terenul solicitat a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 10/2001, în anul 1956, data înscrierii în CF, intrând, în consecinţă, sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge acest recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Suceava prin Primar împotriva Deciziei nr. 113 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte decizia, în sensul că:
Înlătură obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată din sarcina recurentului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6492/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3352/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
