ICCJ. Decizia nr. 3393/2010. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3393/2010
Dosar nr. 1388/1/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 12 februarie 2009 şi motivată la 14 aprilie 2009, revizuenţii C.O. şi C.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, O.A.D.O., B. (G.) D.M. şi SC H.N. SA, revizuirea Deciziei. civile nr. 377 pronunţată la 21 ianuarie 2009 de această instanţă.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenţii au arătat că Decizia a cărei anulare au solicitat, decizie prin care li s-a respins contestaţia în anulare îndreptată împotriva Deciziei. nr. 3164 din 19 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este contrară Deciziei. civile nr. 5077 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins cererea de completare a omisiunii din dispozitivul Deciziei. nr. 3164 din 19 aprilie 2007 a aceleiaşi instanţe, cerere formulată de petenta B. (G.) D.M.
Revizuenţii au susţinut că un complet al instanţei supreme a apreciat că se poate rezolva omisiunea judecării unor recursuri pe calea contestaţiei în anular, iar un alt complet a decis în sensul contrar, astfel încât, prin Decizia nr. 337 din 21 ianuarie 2009 a fost în mod evident favorizată reclamanta, încălcându-li-se (revizuenţilor) dreptul la exercitarea căii de atac a recursului şi implicit, accesul al justiţie, de vreme ce au rămas nesoluţionate cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie.
În dovedirea cererii de revizuire s-au depus la dosar hotărârile judecătoreşti menţionate.
Intimata B. (G.) D.M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Examinând motivele invocate de revizuenţi, raportat la dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea va constata că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când fondul, pentru motivele expres arătate la pct. 1-9 ale art. 322 C. proc. civ.
Decizia a cărei revizuire s-a solicitat pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv Decizia nr. 337 din 21 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, este o decizie prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată de C.O. şi C.M., revizuenţii din prezenta cauză, împotriva Deciziei. nr. 3164 din 19 aprilie 2007 a aceleiaşi instanţe, decizie pronunţată în recurs.
Această hotărâre nu reprezintă o hotărâre susceptibilă de a fi atacată cu revizuire întrucât nu îndeplineşte condiţia evocării fondului cauzei, ceea ce implică fie stabilirea unei alte situaţii, de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea aleasă până la acel moment.
În lipsa unor referiri exprese în cuprinsul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte contestaţia în anulare, este evident că nu sunt supuse revizuirii hotărârile prin care s-a respins o contestaţie în anulare, cu numai hotărârile date în fond după admiterea unei asemenea contestaţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata inadmisibilitatea cererii de revizuire formulate de revizueţii C.O. şi C.M. împotriva Deciziei. civile nr. 337 din 21 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.O. şi C.M. împotriva Deciziei. nr. 337 din 21 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3389/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3479/2010. Civil. Succesiune. Revizuire -... → |
---|