ICCJ. Decizia nr. 3613/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3613/2010
Dosar nr. 2873/91/2009
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 292/91/2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia, pentru pârâtul F.N.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că pârâtul F.N. a fost expulzat din Italia la 6 august 2009 în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii sale în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 639 din 22 octombrie 2009, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul F.N., cu motivarea că faptele consemnate de decretul emis de Prefectul Romei nu permit concluzia că ar aduce atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia, iar aplicarea unei alte sancţiuni de către Statul Român ar conduce la o dublă sancţiune pentru aceleaşi fapte, ceea ce este nelegal, conform dreptului român.
Prin decizia civilă nr. 327 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de Direcţia Generală de Paşapoarte, reţinând, în esenţă, că, prin Decretul Prefectului Romei din 21 octombrie 2008, s-a luat faţă de pârâtul F.N. măsura interdicţiei de a intra în Italia pe o perioadă de cinci ani, cu aplicabilitate imediată; că solicitarea reclamantei de a se face aplicarea art. 38 din Legea nr. 248/2005 ar reprezenta o dublă sancţionare a pârâtului pentru aceleaşi fapte consemnate în Decretul Prefectului Romei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 6 august 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, publicată în M. Of. nr. 304/1997.
Temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării şi sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
S-a arătat, că returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetăţeni români, cu privire la care se solicită returnarea; că, prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curţii Constituţionale, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 şi că prevederile acestui act normativ trebuie respectate de către toţi cetăţenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate.
S-a mai arătat cum este definită libertatea de circulaţie în art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi s-a susţinut că sancţiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, şi este justificată pentru menţinerea ordinii publice.
Articolul 25 din Constituţie prevede că „Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept”. Astfel, libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege.
Or, aceste reguli sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005.
Analizând decizia, în limita criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat.
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, faţă de dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate prin raportare la Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie care, în art. 2 parag. 2, prevede că orice persoană este liberă să părăsească ţara, inclusiv pe a sa.
Dreptul garantat nu este absolut, pentru că poate fi limitat în condiţiile prevăzute de parag. 3 al art. 2 din Protocol, însă limitarea trebuie să fie prevăzută de lege, să fie o măsură necesară într-o societate democratică (pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora) şi să fie proporţională cu scopul legitim urmărit.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie este prevăzută de lege (art. 38 din Legea nr. 247/2005), dar limitarea exercitării dreptului trebuie supusă şi condiţiilor prevăzute de art. 2 parag. 3 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie, iar în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de acest text.
Potrivit actelor depuse la dosar, intimatul-pârât a fost returnat din Italia, pentru şedere ilegală în această ţară, fără să fi fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
Or, faţă de art. 2 parag. 3 din Protocol, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii cu scopul legitim urmărit, aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţa Tribunalului, păstrată prin decizia atacată, nu se poate restrânge exerciţiul dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Italia.
Prin decretul emis de Prefectul Provinciei Roma se menţionează faptul că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul Italiei pe motiv că acesta a săvârşit mai multe infracţiuni şi că prezenţa sa poate să constituie motiv de prejudiciu pentru siguranţa publică.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie doar pentru faptul că prezenţa intimatului-pârât pe teritoriul Italiei ar constitui o ameninţare la adresa siguranţei publice a acestui stat, nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
De aceea, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie, fără să se respecte principiul proporţionalităţii, s-ar aduce atingere însăşi existenţei dreptului intimatului, care, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană este cetăţean al Uniunii Europene, bucurându-se de protecţie naţională şi europeană.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 327 A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3729/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3612/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
