ICCJ. Decizia nr. 382/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 382/2010
Dosar nr. 1660/1/2009
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2010
Deliberând asupra contestaţiei in anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5303 din 30 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă si de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.G. SA împotriva Deciziei nr. 241/A din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia civilă.
A dispus obligarea recurentei la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamanta P.P.F.
Împotriva deciziei instanţei supreme a declarat, la 20 februarie 2009, contestaţie în anulare, SC B.G. SA, invocând în drept, prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că „dezlegarea pricinii este rezultatul unei greşeli materiale şi instanţa, respingând recursul a omis din greşeală a cerceta unul dintre motivele de modificare ori de casare".
Astfel, se arată că greşeala materială decurge din exprimarea eronată şi interpretarea greşită ce s-a dat procentelor de acţiuni din capitalul social, pe care le deţinea Statul Român la SC B.G. SA şi, care au fost înstrăinate de către A.V.A.S. Bucureşti, instanţele reţinând greşit că SC B.G. SA nu era integral privatizată la momentul depunerii notificării şi, nici la data soluţionării cauzei.
În sprijinul susţinerii sale, contestatoarea a invocat contractele de vânzare de acţiuni din 21 iunie 1999, din 23 iunie 2003 şi din 30 iulie 2003, prin care A.V.A.S. a vândut acţiuni către SC B.G. SA şi a precizat că, o consecinţă a "greşelii materiale" în aprecierea situaţiei potrivit cu care contestatoarea nu era societate privatizată integral, instanţa de recurs nu a soluţionat, în sensul în care au fost formulate, motivele 2 şi 3 din recursul declarat de aceasta împotriva Deciziei nr. 241/2007 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia civilă.
Contestaţie în anulare este nefondată şi urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce succed.
Reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, contestaţia în anulare poate conduce la reformarea hotărârii dacă sunt îndeplinite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., acesta fiind, în drept, motivul contestaţiei în anulare specială, invocat în speţă.
În sensul textului procedural mai sus evocat, "greşeala materială "se identifică ca o greşeală de ordin procedural, comisă prin confundarea unor date esenţiale, anume, greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere şi interpretare a dispoziţiilor legale, deci o eroare în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată.
În recursul declarat, pârâta SC B.G. SA a invocat temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi susţinând că, în mod greşit, a fost confirmată soluţia primei instanţe, a Tribunalului Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 348 din 6 martie 2007, de restituire în natură a imobilului ce a format obiectul notificării, întrucât acesta face parte din patrimoniul societăţii fiind cuprins în valoarea capitalului social al acesteia, conform Ordinului nr. 154 din 29 aprilie 2001, emis de M.C.T.
S-a arătat de către recurenta-pârâtă, în cuprinsul aceloraşi critici, că terenul în suprafaţă de 448,06 mp aferent vilei este proprietatea exclusivă a SC B.G. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 25 aprilie 2003, ambele titluri nefiind contestate şi, că imobilul este nerestituibil în natură.
Interpretarea dată de instanţa de recurs, în sensul că la data formulării notificării, procesul de privatizare al pârâtei nu era finalizat şi că aceasta nu a făcut dovada că valoarea acţiunilor deţinute de stat la SC B.G. SA era mai mică decât valoarea imobilului ce se solicită a fi restituit în natură, nu poate echivala cu o "greşeală materială," în sensul art. 318 C. proc. civ., sub aspectul unei exprimări greşite, de calcul ce s-a dat procentelor de acţiuni din capitalul social, astfel cum susţine contestatoarea.
Pe calea contestaţiei în anulare, se încearcă de către contestatoare a se readuce în discuţie o chestiune de fond, ce a fost dezbătută în toate fazele procesule, anume aceea a privatizării integrale a unităţii deţinătoare, condiţie în funcţie de care se solicita pronunţarea unei soluţii de restituire în natură a imobilului.
Prevederile art. 318 C. proc. civ. implică ideea că, nu orice greşeală materială poate fi primită ca motiv al contestaţiei în anulare, ci fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, o asemenea eroare trebuie să fi evidentă şi, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, nefiind pertinentă cu privire la soluţia pe fondul cauzei.
Nici motivul privind omisiunea instanţe de recurs de a examina criticile formulate nu subzistă unei analize pertinente.
Astfel, se poate observa că motivele 2 şi 3 din recursul pârâtei, ce vizează nereferirea instanţei supreme la titlurile contestatoarei şi nelegalitatea hotărârii instanţei de apel privind interpretarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, subsumate motivului indicat de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în prezenta contestaţie în anulare au fost analizate de instanţa de recurs, în considerentele deciziei pronunţate.
Instanţa de control judiciar extraordinar, răspunzând tuturor criticilor pârâtei a reţinut în mod corect că preluarea bunului, fiind una abuzivă, fără titlu valabil, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
S-a evidenţiat că reclamanta P.F. este moştenitoarea foştilor proprietari tabulari ai imobilului, preluat abuziv de stat prin aplicarea greşită a dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, întrucât autorul notificatoarei, primar în localitate, era exceptat de la naţionalizare.
Ca atare, în mod corect instanţa a reţinut caracterul abuziv al preluării şi neincidenţa prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 .argumentând că, în sprijinul acestei soluţii sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Lege, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data deposedării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor legii.
Explicitându-se regimul juridic, s-a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ de reparaţie, „imobilele-terenuri şi construcţii-preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice, centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţilor deţinătoare."
S-a evidenţiat că prevederile mai sus menţionate sunt aplicabile şi în cazul în care, statul sau o autoritate publică centrală sau locală este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută, or în speţă, pârâta nu a făcut dovada că valoarea acţiunilor deţinute de stat la SC B.G. SA, era mai mică decât valoarea imobilului ce s-a solicitat a fi restituit în natură.
În consecinţă, contestaţia în anularea urmează a fi respinsă şi faţă de motivul privind omisiunea cercetării unor critici din recurs.
În speţă, instanţa supremă a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, putând grupa în acest sens, argumentele aduse de parte, obligaţie pe care, în prezenta cauză, instanţa de recurs şi-a îndeplinit-o, când a analizat structura capitalului social al contestatoarei SC B.G. SA, a motivat de ce aceasta nu a fost integral privatizată, astfel cum rezultă din considerentele aflate la fielele 2-4 din decizie.
Ca atare, sub ambele motive, acela al săvârşirii unor „greşeli materiale" şi omisiunea cercetării unor motive de recurs, contestaţia în anulare nu este fondată şi urmează a fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată" va fi obligată contestatoarea la 2.000 lei către intimata P.P.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC B.G. SA împotriva Deciziei nr. 5303 din 30 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata P.P.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 378/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 398/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
