ICCJ. Decizia nr. 370/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 370/2010
Dosar nr. 3317/2/2008
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 23 decembrie 2005, reclamanta B.I.M.M. a chemat în judecată pârâta SC F.I.S.E.E.S. SA, contestând Decizia nr. 541 din 16 noiembrie 2005 emisă de pârâta, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând a i se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită şi a coproprietarului l.L., restituirea în natură sau în echivalent a întregii suprafeţe de 1.061 mp, teren neocupat de construcţii, aflat în incinta comună a S.D.F.E.E. Alba şi a A.I.S.E. Alba din Municipiul Alba lulia, acordarea dreptului de servitute de trecere pentru parcela înscrisă în C.F. Alba lulia, ocupat de SC A. SA Alba lulia şi recunoaşterea pentru suprafaţa nerestituită în natură a unei valoari echivalente cu valoarea de piaţă a terenului.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 162 din 3 martie 2006,Tribunalul Alba, secţia civilă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 15259/3/2006,ulterior, cauza a fost înaintată Tribunalului Alba, în vederea adminsitrării probei cu expertiză tehnică judiciară.prin comisie rogatorie.conform încheierii din 2 octombrie 2006.
Urmare îndeplinirii procedurii prin comisia rogatorie, conform încheierii din 21 martie 2007 a Tribunalului Alba, cauza a fost scoasă de pe rolul acestei instanţe şi a fost trimisă Tribunalului Bucureşti, secţia a lV-a civilă, pentru continuarea judecăţii.
La termenul din 25 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheiere a suspendat judecata contestaţiei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Împotriva măsurii de întrerupere a cursului judecăţii a declarat recurs contestatoarea B.I.M.M., iar prin Decizia nr. 615/R din 09 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, urmare admiterii recursului reclamantei a fost casată încheierea din 25 iunie 2007 şi a fost trimisă cauza, aceleiaşi instanţei, pentru continuarea judecăţii.
Prin sentinţa nr. 276 din 11 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a repus cauza pe rol şi a respins contestaţia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, la 13 august 2001, defuncta lagăr Măria lolanda a formulatjn temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea înregistrată din 13 august 2001, prin care a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeţei de teren de 1.061 mp din C.F. Alba lulia şi a suprafeţei de 867 mp teren din C.F. Alba lulia, ocupat de SC A. SA Alba lulia.
Prin Decizia nr. 541 din 16 noiembrie 2005, intimata SC SC F.I.S.E.E.S. SA a soluţionat notificarea, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1.061 mp şi a propus acordarea de despăgubiri contestatoarei, pentru terenul în suprafaţă de 330 mp.
Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reţinut că imobilul înscris în C.F. Alba lulia a fost proprietatea lui l.L. şi l.G.A.,în cote egale, fiind cumpărat în baza contractului de vînzare-cumpărare din 01 octombrie 1925, precum şi incidenţa prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care "în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, conform dreptului comun."
Astfel, s-a considerat că titularul notificării, lager lolanda Măria este moştenitoarea legală a defunctului l.G.A. în calitate de soţie supravieţuitoare, conform certificatului de moştenitor din 1994 emis de notariatul de stat local Hunedoara.
Autorul notificatoarei era coproprietar asupra imobilului, în cote egale cu fratele său, l.L., acesta din urma, decedat, având ca unică moştenitoare pe T.E., în calitate de nepoată de frate.
Instanţa de fond a reţinut şi situaţia potrivit căreia, în speţă, la 17 august 1992, în faţa unui notar public din Viena, s-a consemnat că E.T. a renunţat la cota-parte ce i se cuvenea din succesiunea defunctului său unchi, L.l. şi că aceasta a cedat cota, în favoarea lui l.l., autorarea contestatoarei şi titulara notificării.
Tribunalul a apreciat că, titularul notificării nu poate primi măsuri reparatorii decât proporţional cotei-părţi din bun, preluată de la autorul său, l.G.A., nu şi pentru partea preluată de la cealaltă persoană îndreptăţită, l.L. şi, prin urmare, contestaţia este neîntemeiată, aşa încât,în mod corect a dispus intimata ca măsurile reparatorii să fie acordate la 34 din bunul ce face obiectul notificării.
Cu privire la situaţia juridică a imobilului solicitat a fi restituit.din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa a reţinut că suprafaţa de teren de 1.061 mp este afectată parţial de construcţii, restul de 657,24 fiind ocupat de alei şi zone de protecţie a obiectivelor intimatei, împrejurare în care măsura propunerii de despăgubiri este considerată justă, prin raportarea la criteriile stabilite de art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Sentinţa tribunalului a fost atacată cu apelul declarat de reclamantă, susţinându-se că, în mod nelegal s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în cotă de V2, urmare interpretării eronate a declaraţiei de renunţare a lui E.T., la succesiunea unchiului său l.L.
Prin Decizia nr. 888 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei, menţinând ca legală şi temeinică soluţia tribunalului, în raport de considerentele potrivit cărora, actul de renunţare nu produce efecte juridice, întrucât persoana în favoarea căreia a operat renunţarea nu are, la rându-i, vocaţie succesorală faţă de defunct.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, reclamanta B.I.M.M., cale de atac.în curpinsul căreia nu au fost identificate motive de nelegalitate, în sensul celor expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Susţinerile de fapte şi afirmaţii, din cuprinsul recursului, nu sunt structurate din punct de vedere juridic, şi, în modalitatea în care sunt descrise, acestea nu îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate, asftel că nu se pot reţine, cel puţin din oficiu,critici susceptibile de a fi încadrate în cazurile de casare şi modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar.
Recursul este nul.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Fără să se conformeze obligaţiei de a formula cererea de recurs cu respectarea exigenţelor procedurale menţionate, recurenta se limitează la a arăta şi descrie chestiuni legate de aprecierea eronată a probelor, motiv de netemeinicie, ce nu poate fi analizat din perspectiva verificării legalităţii deciziei atacate.
Se susţine de către recurenta-reclamantă că decizia atacată este nelegală.
O asemenea susţinere.cu caracter general şi echivoc.nu este susceptibilă de încadrare în niciunul din motivele de recurs, strict reglementate prin dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi nu poate declanşa controlul judiciar al legalităţii, pe calea recursului.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea atacată nu este suficientă, nefiind pertinentă nici afirmaţia cu titlul generic că decizia este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe unul dintre motivele, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs inovocat.
Cum aceste exigenţe nu au fost îndeplinite în cauză, deşi reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art 306 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere că, în speţă nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta B.I.M.M. împotriva Deciziei nr. 888 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 378/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
