ICCJ. Decizia nr. 3826/2010. Civil. Perimare. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3826/2010

Dosar nr. 1317/1/2001

(nr. vechi 1476/2001)

Şedinţa publică din 18 iunie 2010

Deliberând asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 10 din 18 ianuarie 2001, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.E.S. împotriva Sentinţei civile nr. 413 din 04 iulie 2000, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 5802/1999.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 03 februarie 2006, suspendarea judecăţii în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 20 aprilie 2010, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 18 iunie 2010.

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 03 februarie 2006, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 03 februarie 2007, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

Constată perimat recursul declarat de reclamanta M.E.S. împotriva Deciziei nr. 10 din 18 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3826/2010. Civil. Perimare. Recurs