ICCJ. Decizia nr. 4055/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4055/2010
Dosar nr. 2514/105/2008
Şedinţa publică de la 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 9 mai 2006, contestatorii A.T. şi G.R. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Primarul Oraşului Sinaia, Primăria Sinaia şi Oraşul Sinaia, anularea în parte a dispoziţiei nr. 155 din 04 aprilie 2006 emisă de Primarul Oraşului Sinaia în baza Legii nr. 10/2001, în sensul de a dispune restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 600 mp situat în Sinaia, liber de construcţii şi acordării de despăgubiri numai pentru diferenţa de valoare.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că, prin dispoziţia mai sus menţionată s-a constatat calitatea lor de persoane îndreptăţite a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa de valoare încasată, actualizată cu indicele de inflaţie, stabilită prin hotărârea nr. 284/1996 a Comisiei Judeţene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru imobilul compus din locuinţă, anexă, garaj şi teren în suprafaţă de 600 mp şi valoarea corespunzătoare a imobilului conform standardelor internaţionale de evaluare.
S-a mai arătat că dispoziţia respectivă este nelegală sub aspectul faptului că nu s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren liberă de construcţia de 600 mp, ce nu a făcut obiectul vânzării şi la care sunt îndreptăţiţi, potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001.
La data de 27 iunie 2008, intervenienţii P.I.N. şi P.E. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care au solicitat respingerea contestaţiei, pe considerentul că nu se poate dispune restituirea în natură a terenului în litigiu, întrucât acesta este necesar folosirii construcţiilor înstrăinate în mod legal în baza Legii nr. 112/1995.
La termenul de judecată din 7 noiembrie 2006 s-au introdus în cauză în calitate de intervenienţi şi numiţii A.A.S. şi A.M.
Prin sentinţa civilă nr. 858 din 5 iunie 2007, Tribunalul Prahova a respins contestaţia ca neîntemeiată reţinând că terenul de 600 mp, solicitat de contestatori a li se restitui în natură, nu este teren liber, reprezentând, în realitate, curtea aferentă construcţiilor proprietatea intervenienţilor, asigurând folosinţa normală, corespunzătoare a acestor construcţii, precum şi accesul la calea publică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii G.R. şi A.T.
În baza art. 285 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel, din oficiu, a invocat un motiv de nulitate de ordine publică, ce vizează nepronunţarea de către prima instanţă asupra fondului cererii de intervenţie admisă în principiu.
Prin decizia civilă nr. 43 din 11 februarie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile formulate de către contestatori, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra fondului tuturor cererilor cu care a fost investită.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 2514/105/2008.
La termenul de judecată din data de 9 mai 2008, apărătorul contestatorilor a învederat instanţei că intervenientul A.M. a decedat, urmând să fie introduşi în cauză, în calitate de succesori, soţia supravieţuitoare - A.A.S. - şi A.A.M. şi A.A.M.A., în calitate de descendenţi gradul 1.
La dosar au fost depuse de către intervenienţii A.A.S., A.A.M. şi A.A.M.A., concluzii scrise.
Prin aceste concluzii, intervenienţii au arătat că niciuna dintre parcele nu poate fi restituită, inclusiv parcele de 276 mp si 278 mp identificate de expertul consilier B. al contestatorilor, deoarece, în cazul restituirii către contestatori a unei parcele ar însemna ca o parte din construcţiile cumpărate de intervenienţi să fie demolate, fapt ce ar determina imposibilitatea acestora de a pătrunde la calea publică de la construcţiile intervenienţilor.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 2384 pronunţată la 23 septembrie 2008, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii A.T. şi G.R., prin procurator M.H., în contradictoriu cu intimaţii Primăria oraşului Sinaia, Primarul oraşului Sinaia, Oraşul Sinaia, intimaţii-intervenienţi A.A.M., A.A.M.A., A.A.S., P.I.N. şi P.E., a anulat în parte dispoziţia nr. 155 din 04 aprilie 2006, emisă de Primarul Oraşului Sinaia în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 185 mp, identificat prin raport de expertiză S.A., menţinând în rest dispoziţia contestată.
Prin aceeaşi sentinţă tribunalul a respins cererea de intervenţie formulată de A.A.M., A.A.M.A., A.A.S. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Prahova a reţinut că, din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că autorul contestatorilor A.T., A.T., au deţinut în timpul vieţii în calitate de proprietari imobilele situate în Sinaia, ce au fost preluate de către stat la 26 iulie 1948 în baza Legii nr. 119/1948, respectiv la 10 decembrie 1958 în baza Decretului nr. 92/1950, însă ulterior, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, contestatorilor li s-au acordat despăgubiri în baza Hotărârii nr. 248/1996 în valoare totală de 86.706.276 lei pentru imobilul situat în Sinaia ce a aparţinut autorului lor.
În baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia nr. 707 din 14 octombrie 2005, a fost restituită în natură celor doi contestatori partea de imobil situat in Sinaia, ce a aparţinut bunicului lor A.T., având un teren de 778 mp şi o construcţie cu parter şi etaj.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1503/1996, 1537/1998, intervenienţii au cumpărat imobilul din Sinaia, ce a aparţinut autorului contestatorilor, respectiv A.T., preluat de către stat în baza D.92/1950, având două apartamente cu 3 camere şi dependinţe şi respectiv 2 camere, dependinţe, anexe şi parcele de teren de sub construcţie de 111,98 mp şi 67,26 mp, construcţii care se află pe un teren de 600 mp ce nu a fost înstrăinat.
Din raportul de expertiză tehnică S.A., a reieşit că terenul situat în Sinaia, are suprafaţa totală de 1378 mp., din care 778 mp, împreună cu construcţiile amplasate pe acesta, este proprietatea contestatorilor în baza dispoziţiei nr. 707 din 14 octombrie 2005, iar restul de teren de 600 mp pct. 2-3-4-5-6-7-8-9-14, constituie suprafaţa de teren în litigiu pe care se află construcţiile ce au fost înstrăinate intervenienţilor, astfel încât ţinându-se seama de suprafaţa de teren necesară unei folosiri normale a tuturor construcţiilor proprietatea intervenienţilor, de accesul la aceste construcţii, de amenajările necesare, de căminele de apă, de anexe, de existenţa în pantă a terenului cu un zid de sprijin amplasat pe teren, suprafaţa de teren ce putea fi restituită in natură era de 185 mp pct. 2-3-4-A-B-5-6-7-8-9-14.
Faptul că intervenienţii au solicitat întreaga suprafaţă de teren ca fiind destinată folosirii normale a construcţiilor, nu a constituit un motiv pentru ca instanţa de judecată să respingă contestaţia, deoarece conform art. 7 din Legea nr. 10/2001 contestatorii au dreptul la restituirea în natură a suprafeţei respective, iar pentru suprafeţele vândute, la diferenţa dintre valoarea încasată şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
Instanţa de fond a mai reţinut că, a respinge contestaţia formulată echivalează cu a aduce atingere substanţei dreptului de proprietate al contestatorilor, reiterând astfel, abuzurile săvârşite asupra proprietăţii particulare din perioada anterioară.
Totodată, tribunalul nu a reţinut aspectele invocate de către intervenienţii A., în sensul că prin restituirea în natură se încalcă dreptul acestora de a avea acces la calea publică, întrucât la data achiziţionării construcţiilor cunoşteau situaţia juridica a terenului pe care se afla calea de acces.
De asemenea, s-a mai reţinut că nici susţinerile acestora în sensul că numitul M.N. este cel care doreşte să achiziţioneze terenul în litigiu, nu are relevanţă în această speţă, faţă de faptul că nu constituie obiect al prezentului litigiu, reprezentând simple raporturi cunoscute de către intervenienţi.
În ceea ce priveşte solicitarea contestatorilor privind omologarea variantei a I-a, respectiv a II-a din raportul de expertiză B.N., instanţa de fond a respins-o, reţinând că prin acea variantă nu se ţine seama de suprafaţa de teren necesară unei folosiri normale a tuturor construcţiilor proprietatea intervenienţilor, de accesul la aceste construcţii, de amenajările necesare, de căminele de apă, de anexe, de existenţa în pantă a terenului cu un zid de sprijin amplasat pe teren.
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Prahova au declarat apel Primăria Oraş Sinaia, prin primar V.O., intervenienţii A.A.M., A.A.M.A., A.A.S. şi intervenienţii P.I.N. şi P.E., toţi considerând-o nelegală şi netemeinică.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 101 din 14 mai 2009, a constatat că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerentele :
Din probatoriul administrat rezultă că autorii contestatorilor – A.T. şi A.T. - au dobândit în proprietate imobilele situate în Sinaia, care au fost preluate de stat în baza Legii nr. 119/1948 şi a Decretului nr. 92/1950.
Ulterior apariţiei Legii nr. 112/1995, prin hotărârea nr. 248/1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, s-au acordat contestatorilor despăgubiri în valoare totală de 86.706.276 lei pentru imobilul situat în Sinaia, ce a aparţinut lui A.T.
Ulterior, în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia nr. 707/2005, s-a dispus restituirea către contestatori a părţii din imobilul situat în Sinaia, ce a aparţinut bunicului A.T., compus din 770 mp. şi construcţie cu parter şi etaj, prin contractele de vânzare cumpărare nr. 1503/1996, nr. 1537/1998, vânzându-se intervenienţilor imobilul din Sinaia, fost proprietatea lui A.T., preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, compus din două apartamente cu 3 camere şi dependinţe şi respectiv 2 camere şi dependinţe şi parcelele de teren de sub construcţii de 111,98 mp. şi 67,26 mp., construcţiile aflându-se pe un teren de 600 mp. ce nu a fost înstrăinat.
Din totalul terenului de 1378 mp, suprafaţa de 778 şi construcţiile aflate pe acesta au devenit proprietatea contestatorilor prin dispoziţia nr. 707/2005, restul de 600 mp fiind terenul în litigiu pe care parţial se află amplasate construcţiile înstrăinate intervenienţilor, rămânând în accepţiunea expertului S.A. liber şi posibil de restituit suprafaţa de 185 mp teren.
În acest context, contestatorii au formulat notificările 1114 din 25 iunie 2001 şi 1053 din 28 noiembrie 2005 prin care au solicitat a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele în litigiu, corespunzător valorii de piaţă imobilului şi terenului aferent.
Prin Hotărârile nr. 283 şi 284/1996 contestatorii au primit despăgubiri, fapt menţionat de altfel şi în notificarea nr. 1053 din 28 noiembrie 2005 prin care au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea încasată actualizată cu indicele de inflaţie.
Urmare acestei notificări, s-a emis dispoziţia nr. 155 din 4 aprilie 2006, emisă de Primarul oraşului Sinaia, prin care se recunoaşte dreptul intimaţilor contestatori de a beneficia de măsuri reparatori pentru diferenţa dintre valoarea încasată şi valoarea actualizată a imobilelor în discuţie.
Sub acest aspect se constată că, prin notificarea 1053/2005, intimaţii au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent şi nu restituirea în natură a terenului ce face obiectul prezentei cauze.
Aşa fiind, s-a constatat că, în ce priveşte această critică, toate apelurile sunt întemeiate deoarece instanţa de fond, respectiv Tribunalul Prahova, nu putea să anuleze în parte dispoziţia nr. 155 din 4 aprilie 2006, emisă de Primarul oraşului Sinaia în baza Legii nr. 10/2001 şi să dispună restituirea în natură a terenului de 185 mp, chiar şi în condiţiile în care acesta ar fi fost liber în sensul legii.
Cea de-a doua critică formulată de apelanţii intervenienţi, în sensul că nu se putea dispune restituirea în natură a terenului pentru că acesta nu este liber, este de asemenea întemeiată.
Din expertiza efectuată în cauză, din planşele fotografice depuse la dosar, rezultă că această porţiune de 185 mp teren se află situată în interiorul curţii unde sunt amplasate imobilele proprietatea intervenienţilor, dobândite conform Legii nr. 112/1995 şi nu poate fi restituită în natură deoarece ea deserveşte proprietăţile intervenienţilor, pe acesta se află scara de acces, zidul de piatră de sprijin şi împrejmuirile terenului, constituind o enclavă în interiorul acestor împrejmuiri.
În plus, a-l restituit în natură ar însemna a se crea o permanentă stare conflictuală între părţi, a se aduce atingere drepturile de proprietate ai actualilor proprietari ai construcţiilor care au fost dobândite conform Legii nr. 112/1995, neputându-se discuta de reaua credinţă a intervenienţilor la momentul dobândirii imobilelor deoarece aceştia au cumpărat imobilele după ce contestatori lor li s-au acordat despăgubiri băneşti.
Terenul în discuţie deserveşte folosinţei normale a construcţiilor proprietatea intervenienţilor, face parte din curtea acestora, este unicul acces la calea publică, astfel că nu îndeplineşte cerinţele de a fi liber spre a putea fi restituit în natură.
Cât priveşte prima critică formulată de Primăria oraşului Sinaia, în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură date fiind prevederile art. 7 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 1/2009 care a modificat Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (construcţii şi terenuri) nu se pot restitui în natură şi că acesta ar fi textul de lege pentru care se impunea a se respinge contestaţia intimaţilor, urmează a se observa că este neîntemeiată, dat fiind faptul că aceste dispoziţii introduse prin Legea modificatoare nr. 1/2009 au intrat în vigoare la 30 ianuarie 2009, ori contestatorii au formulat notificarea anterior apariţiei acestei legi şi intrării ei în vigoare.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că toate apelurile sunt întemeiate, motiv pentru care au fost admise şi, pe cale de consecinţă, a fost schimbată în tot sentinţa şi, pe fond, s-a respins contestaţia formulată.
Faţă de o atare soluţie, instanţa de apel a considerat că se impune a se admite şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii P.I.N. şi P.E., chiar dacă prin această cerere intervenienţii nu au făcut decât apărări, fără a solicita ceva anume.
Împotriva deciziei civile nr. 101 din 14 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti au declarat recurs contestatorii A.T. şi G.R., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 305 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 305 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie formulată de A.A., A.A.M. şi A.A.M.A. care a fost admisă în principiu, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi conduce la nulitatea hotărârii pronunţate, în considerarea dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legii reparatorii, dar şi dreptul lor de proprietate.
Astfel, în mod greşit instanţa a apreciat că soluţia admiterii contestaţiei este nelegală întrucât, pe de o parte, prin notificarea adresată unităţii administrativ-teritoriale au solicitat doar acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce nu a fost restituit în natură, iar pe de altă parte, terenul nu este liber.
Susţin recurenţii că, prin notificarea adresată autorităţii administrative, au solicitat restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut autorilor lor, motiv pentru care susţinerea instanţei de apel, în sensul că o astfel de cerere a fost formulată pentru prima dată în faţa instanţei de judecată, este nefondată.
Se mai susţine că nefondată este şi aprecierea instanţei referitoare la faptul că terenul în suprafaţă de 185 mp, identificat ca fiind liber de către expert, nu poate fi restituit în natură întrucât deserveşte folosinţei normale a construcţiilor proprietatea intervenienţilor, în realitate această suprafaţă de teren neafectând construcţiile intervenienţilor care se află la limita opusă a terenului de 600 mp.
Astfel, prin soluţia pronunţată, recurenţii consideră că instanţa a încălcat dreptul de proprietate asupra terenului ce le-a fost transmis contestatorilor, ca efect al succesiunii, de către autorul lor.
Intimaţii A.A., A.A.M. şi A.A.M.A., P.E. şi P.I.N., precum şi Primăria oraşului Sinaia, Primarul oraşului Sinaia, Oraşul Sinaia au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de apel.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Primul motiv de recurs invocat de recurenţi, cel prevăzut de dispoziţiile art. 305 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie formulată de A.A., A.A.M. şi A.A.M.A., este nefondat întrucât aceştia nu au formulat o cerere de intervenţie cu care să investească instanţa şi prin care să-şi formuleze propriile pretenţii sau să susţină interesele uneia din părţi.
La termenul de judecată din 7 noiembrie 2006, Tribunalul Prahova a dispus, din oficiu, introducerea în cauză, în calitate de intervenienţi a numiţilor A.A.S. şi A.M. (acesta din urmă a decedat ulterior, fiind introduşi în cauză, în calitate de succesori, soţia supravieţuitoare - A.A.S. - şi A.A.M. şi A.A.M.A., în calitate de descendenţi gradul 1), constatând că o parte din construcţia care se află pe terenul în litigiu este proprietatea acestora.
Prin urmare, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie formulată de A.A., A.A.M. şi A.A.M.A. întrucât o asemenea cerere nu a fost formulată, nici în scris şi nici verbal, de către aceştia, cum de altfel au şi declarat prin întâmpinare şi concluziile scrise depuse la dosar în recurs, introducerea lor în cauză fiind dispusă de instanţă din oficiu doar pentru opozabilitate.
Nefondată este şi critica ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Anterior formulării contestaţiei ce formează obiectului prezentului dosar, contestatorii s-au adresat Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 a oraşului Sinaia cu o cerere de restituire în natură a imobilului situat în Sinaia.
Prin Hotărârea nr. 284/1996 contestatorii au primit despăgubiri în cuantum de 86.706.276 lei, la art. 4 fiind individualizat imobilul, inclusiv terenul în suprafaţă de 600 mp şi valoarea corespunzătoare. Hotărârea nu a fost contestată, fiind pusă şi în executare.
Ulterior, prin notificarea nr. 1053 din 28 noiembrie 2005 adresată Primarului Oraşului Sinaia, contestatorii au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie, stabilită prin Hotărârea nr. 284/1996, pentru imobilul menţionat anterior.
Dispoziţia nr. 155 din 04 aprilie 2006, emisă de Primarul Oraşului Sinaia în baza Legii nr. 10/2001 în soluţionarea acestei notificări, a constatat dreptul recurenţilor de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa de valoare încasată, actualizată cu indicele de inflaţie, stabilită prin hotărârea nr. 284/1996 a Comisiei Judeţene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru imobilul compus din locuinţă, anexă, garaj şi teren în suprafaţă de 600 mp şi valoarea corespunzătoare a imobilului conform standardelor internaţionale de evaluare.
Aşa cum am menţionat anterior, la art. 1 şi 4 din Hotărârea nr. 284/1996 a fost individualizat imobilul ce face şi obiectul dispoziţiei nr. 155 din 04 aprilie 2006 emisă de Primarul Oraşului Sinaia, terenul de 185 mp identificat prin raportul de expertiză S.A. făcând parte din cei 600 mp pentru care s-au acordat şi primit despăgubiri în cuantum de 86.706.276 lei, fapt recunoscut de aceştia şi necontestat.
Susţinerea recurenţilor, în sensul că prin notificarea nr. 1053 din 28 noiembrie 2005 au solicitat restituirea în natură şi a unei părţi din terenul de 600 mp rămas liber, este neîntemeiată, dovadă fiind cuprinsul notificării aflată la fila 18 – dosar fond nr. 4368/2006 al Tribunalului Prahova în care se solicită „stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă, corespunzătoare a imobilului terenului menţionat mai sus. (…) cerem şi diferenţa la valoarea de piaţă a imobilului şi terenului ce au făcut obiectul Hotărârii nr. 284/1996…”.
Prin urmare, prin dispoziţia contestată, cererea recurenţilor ce a făcut obiectul notificării nr. 1053 din 28 noiembrie 2005 a fost soluţionată exact în sensul solicitării acestora.
Cu privire la calificarea suprafeţei de 185 mp ca fiind teren liber ce poate fi restituit în natură, aşa cum arată recurenţii, deşi o astfel de cerere de restituire nu a făcut obiectul notificării, trebuie precizat că şi această susţinere este neîntemeiată.
Se constată astfel că această suprafaţă de teren reprezintă curtea aferentă construcţiilor proprietatea intervenienţilor, servind în exclusivitate folosinţei normale a imobilelor respective, fiind unicul acces la calea publică. Eventuala restituire a acestui teren către recurenţi ar îngrădi buna folosinţă a construcţiile existente şi ar duce la noi litigii între părţi cu privire la calea de acces către proprietăţi.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală respingând contestaţia formulată de A.T. şi G.R., motiv pentru care se va respinge ca nefondat şi recursul declarat de contestatori.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi şi la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii A.A.S., A.A.M.A. şi A.A.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii A.T. şi G.R. împotriva deciziei nr. 191 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii A.A.S., A.A.M.A. şi A.A.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3453/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3729/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
