ICCJ. Decizia nr. 3453/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3453/2010
Dosar nr. 239/1/2010
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2316 din 14 martie 2007, irevocabilă, pronunţată în Dosarul nr. 30654/1/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva deciziei nr. 690 A din 26 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
S-a reţinut ca intimatul T.C. a contestat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA prin care i s-a respins notificarea din 23 ianuarie 2002 pentru restituirea în natură sau echivalent a terenurilor situate în oraşul Ţicleni, judeţul Gorj ce au aparţinut tatălui său, autorul T.I.C. şi au fost preluate de stat în mod abuziv, prin expropriere, şi ocupate în parte cu instalaţii şi drumuri petroliere ce nu pot fi dezafectate.
Reclamantul a cerut anularea deciziei contestate, obligarea SNP P. SA să-i restituie în natură partea din terenurile expropriate ce nu-i mai era necesară şi plata în echivalent a terenurilor ce nu puteau fi restituite în natură. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei să numească o comisie pentru măsurarea şi identificarea terenurilor pentru care a formulat notificarea din 23 ianuarie 2002 şi pe care le foloseşte, le-a degradat în timp şi le-a făcut improprii agriculturii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 305 din 1 aprilie 2005, a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA şi a obligat intimata să numească o comisie pentru identificarea, măsurarea şi evaluarea terenurilor ce formează obiectul notificării din 23 ianuarie 2002. A obligat intimata să acorde contestatorului măsuri reparatorii pentru terenurile ce au aparţinut autorului acestuia, T.I.C., moştenite de la T.C.I. şi identificate la pct. V din testamentul întocmit de T.C.I. autentificat sub nr. AA/1935 de Judecătoria rurală Peşteana Jiu, transcris sub nr. XX/1935 la Tribunalul Gorj.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că din adresa emisă de Ministerul Petrolului la 21 ianuarie 1966 rezultă că T.C. a avut în comuna Ţicleni, judeţul Gorj, un teren în suprafaţă de 1,4351 ha care a fost expropriat prin Decretul nr. 338/1938 fiind ocupat de sonde, parcuri, fără să i se plătească vreo despăgubire.
Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a probat că este persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, conform testamentului partajabil transcris la grefa Tribunalului Gorj, secţia I, sub nr. YY/1935 prin care T.C.I. a lăsat fiului său T.I.C. terenurile identificate la pct. V din act între care figurează şi cel din litigiu. Prin testamentul autentificat, din 11 mai 1970 autorul T.I.C. a lăsat fiului său T.C. întreaga cotitate disponibilă, iar conform certificatului de moştenitor din 28 octombrie 1970 emis de notariatul de stat local Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, T.C. este singurul moştenitor al averii autorului T.I.C. decedat la 11 mai 1970.
Astfel fiind, reclamantul era îndrituit la restituirea terenurilor enumerate la pct. V din testamentul evocat.
Pe de altă parte, conform art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile acestuia, de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, existenţa şi realizarea unor amenajări subterane, inclusiv conducte de petrol. În acest sens, era necesară constituirea unei comisii de evaluare formată din specialişti, ceea ce în speţă nu s-a făcut deşi era obligatoriu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 690/A din 26 octombrie 2005 a admis apelul declarat de SNP P. SA împotriva sentinţei nr. 305 F din 1 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu şi nu a indicat conform art. 21.1 din Legea nr. 10/2001 elementele de identificare ale imobilului solicitat şi valoarea estimativă a acestuia.
Pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar atestau că familia reclamantului a deţinut terenuri arabile în extravilanul localităţii, că au fost o perioadă grevate de contracte de locaţiune, apoi expropriate în anul 1938 cu o despăgubire corespunzătoare şi prin urmare, orice pretenţie cu privire la aceste terenuri excede cadrul Legii nr. 10/2001.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs reclamantul T.C., susţinând în esenţă că probele dosarului atestă că terenul în litigiu este amplasat în intravilanul oraşului Ţicleni, aşa cum de altfel o confirmă şi Primăria oraşului Ţicleni, prin adeverinţa din 22 noiembrie 2004, că a dovedit calitatea de proprietari a antecesorilor săi asupra terenului în dispută şi că sucursala Târgu Jiu a unităţii deţinătoare cunoaşte toate tipurile de teren din schelă şi deţine actele cu privire la respectivele terenuri care se află aşa cum le-a identificat şi primăria, în intravilan şi prin urmare pot fi identificate şi delimitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din dosar a rezultat că prin decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA s-a respins notificarea din 23 ianuarie 2002 formulată de T.C. pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în Ţicleni, compus din teren ocupat cu sonde, parcuri şi magistrale conducte, pe motiv că nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate; nu a făcut dovada calităţii de moştenitor, nu a indicat actul în baza căruia a fost preluat bunul, nu a precizat suprafaţa imobilului revendicat şi nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din lege în termenul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
La instanţa de fond, reclamantul a depus „testamentul partajabil" nr. BB/1935 transcris în registrul de transcripţiuni sub nr. ZZ/1936 Tribunalului Gorj, secţia I-a, prin care autorul T.C.I. a făcut un partaj de ascendent lăsând descendenţilor săi între care şi T.I.C., bunurile înscrise la pct. V din act respectiv terenurile specificate şi individualizate în testament (Dosarul nr. 388/2005).
La rândul său, T.I.C. a testat bunurile specificate în testamentul autentificat, din 11 mai 1970, fiului său T.C., în limitele cotităţii disponibile (Dosar nr. 388/2005).
Certificatul de moştenitor din 28 mai 1970 emis de Notariatul de stat local Cărbuneşti, judeţul Gorj, atestă că de pe urma defunctului T.I.C. a rămas ca unic moştenitor acceptant al succesiunii acestuia, fiul său T.C., ceilalţi descendenţi renunţând la moştenire (Dosar nr. 388/2005).
Astfel fiind, reclamantul a probat calitatea de unic moştenitor al autorilor săi T.C.I. şi respectiv T.I.C.
În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, la dosar s-a depus, aşa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat „testamentul partajabil" nr. BB/1935 înscris la grefa Tribunalului, secţia I-a, (Dosar nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului. Este adevărat că la dosar nu a fost solicitat şi depus titlul de proprietate al testatorului T.C.I., însă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul extracţie din Târgu Jiu din cadrul Ministerului Petrolului către autorul T.C., rezultă că suprafaţa de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalaţii petroliere în comuna Ţicleni era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338 şi că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut până în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate solicitantului aflat în detenţie la acea dată. S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparţinând lui T.C. s-au făcut plăţi în 1961, iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri (Dosar nr. 30654/1/2005).
Reclamantul a mai învederat că terenul pentru care a formulat notificarea şi care a aparţinut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia T.I.C. figurează cu mai suprafeţe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere (Dosar nr. 2525/CIV/2005), iar în motivele de recurs a indicat şi amplasamentul acestora (Dosar nr. 30654/1/2005).
Din cele expuse rezultă că însăşi unitatea deţinătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962.
Or, o asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.
Astfel fiind, rezultă că în cauză nu s-a stabilit prin probe certe situaţia juridică a terenului pretins de reclamant.
În acest scop, instanţa de apel trebuia să dispună în sarcina ambelor părţi, depunerea Decretului de expropriere nr. 338/1962 cu anexele acestuia şi în măsura în care autorul reclamantului T.I.C. figura în respectivele anexe cu terenuri expropriate, să decidă efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea lor şi apartenenţa la intravilanul sau extravilanul localităţii Ţ. la data notificării.
Totodată, urmează a se stabili şi dacă autorul reclamantului a încasat despăgubiri şi eventual în ce cuantum.
Numai după stabilirea corectă a situaţiei de fapt în sensul celor evidenţiate, instanţa se putea pronunţa şi cu privire la pretenţiile reclamantului formulate prin notificare, respectiv cererea de chemare în judecată.
Ca atare, recursul a fost admis, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza instanţei de apel, pentru rejudecare.
S-au depus la dosar Decretul de expropriere nr. 338 şi nr. 375/1962, împreună cu anexe, precum şi adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracţie Târgu Jiu.
A fost întocmit de expertul T.I. şi depus la dosar, prin comisie rogatorie, realizată la Judecătoria Târgu Cărbuneşti, raportul de expertiză tehnică judiciară înregistrat, din 31 martie 2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj.
Apelanta SC P. SA a depus concluzii scrise, arătând că, prin notificarea din 23 ianuarie 2002 transmisă prin intermediul executorului judecătoresc, notificatorul T.C. solicita restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în oraş Ţicleni, compus din teren ocupat de sonde, parcuri şi magistrale conducte.
Prin decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 de soluţionare a notificării din 23 ianuarie 2002, SC P. SA Bucureşti a dispus respingerea notificării motivat de faptul că solicitantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001; nu a depus actele doveditoare prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi în forma expres prevăzută de art. 22.2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate, nerespectându-se dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate; solicitantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor, solicitantul nu a indicat actul în baza căruia a fost preluat imobilul; solicitantul nu a precizat suprafaţa imobilului revendicat şi nu a făcut dovada preluării abuzive.
Din conţinutul Decretului nr. 375/1962 se desprinde ideea că pentru terenurile în suprafaţă de 410.553 m.p. care au fost expropriate de la locuitorii din anexa la decret se vor acorda despăgubiri.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expertul T.I., rezulta că terenul afectat ocupat de obiective petroliere este în suprafaţă de 33.449 m.p. însă, dat fiind faptul că nu au fost puse la dispoziţia expertului planurile aferente decretelor de expropriere în Sistem de Proiecţie „S. 1970", amplasamentele terenurilor expropriate în baza decretelor de expropriere de care se face vorbire nu au putut fi identificate topografic, fapt pentru care expertul nu se poate pronunţa cu privire la aspectul cât din terenurile petentului T.C., afectate de pârâtă prin lucrările sale, a fost expropriat.
La data notificării, din terenurile individualizate în schiţele anexe şi care la efectuarea expertizei au fost identificate pe amplasamentele indicate expertului, o suprafaţă de 32.789 m.p. se afla în extravilanul localităţii, aşa cum rezultă din planurile cadastrale ale zonei, planuri pe care sunt materializate limitele terenurilor intravilane şi extravilane, iar o suprafaţă de 660 m.p. se afla în intravilan (zona casei petentului).
Se consideră că nu s-au prezentat expertului documente din care să rezulte că pentru terenurile expropriate în baza Decretului nr. 375/1962 s-au efectuat plăţi prin care proprietarii au primit contravaloarea acestor terenuri.
Deşi expertul nu s-a putut pronunţa cu privire la suprafaţa de teren expropriată de la petentul T.C. care este afectată de SC P. SA, aceasta neputând fi identificată topografic, totuşi a stabilit valoarea suprafeţei de teren de 33.449 m.p. la suma de 50.173,5 RON; sumă care ar reprezenta de fapt contravaloarea produselor agricole ce s-ar fi putut obţine de pe teren, dacă acesta nu ar fi fost afectat.
Având în vedere faptul că din probatoriile administrate în cauză nu au putut fi identificate topografic terenurile expropriate în baza decretelor de expropriere anterior menţionate, cât şi faptul că expertul nu s-a putut pronunţa cu privire la aspectul cât din terenurile petentului T.C., afectate de pârâtă prin lucrările sale, a fost expropriat, apelanta consideră că stabilirea unei valori de 50.173,5 RON pentru terenul de 33.449 m.p. este incorectă şi nu poate fi luată în calcul.
De asemenea, se apreciază că sarcina dovedirii celor menţionate în notificare, conform art. 1169 C. civ., aparţinea notificatorului.
Pe de altă parte, având în vedere faptul că o suprafaţă de 32.789 m.p. teren aparţinând contestatorului se afla în extravilanul localităţii, şi că aceste terenuri au fost o perioadă grefate de contracte de locaţie, apoi expropriate în 1938 cu despăgubiri corespunzător plătite, se consideră că orice pretenţie cu privire la aceste terenuri exced cadrului Legii nr. 10/2001, împrejurare ce ar fi constituit pentru SC P. SA un motiv în plus de respingere a notificării.
În concluzie, se solicită admiterea apelului formulat de SC P. SA, desfiinţarea în tot a sentinţei civile nr. 305 din 2 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 388/2005, iar pe cale de consecinţă să se constate că decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SC P. SA este temeinică şi legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Prin decizia nr. 2316 din 14 martie 2007, irevocabilă, pronunţată în Dosarul nr. 30654/1/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a stabilit că reclamantul a probat calitatea de unic moştenitor al autorilor săi T.C.I. şi respectiv T.I.C. La dosar a fost depus, aşa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat „testamentul partajabil" nr. BB/1935 înscris la grefa Tribunalului Gorj, secţia I (Dosar nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului.
La dosar nu a fost solicitat şi depus titlul de proprietate al testatorului T.C.I., însă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul de extracţie din Târgu Jiu din cadrul Ministerului Petrolului către autorul T.C., rezultă că suprafaţa de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalaţii petroliere în comuna Ţ. era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338/1962 şi că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate mai puţin solicitantului aflat în detenţie la acea dată.
S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparţinând lui T.C. s-au făcut plăţi până în 1961 iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri (Dosar nr. 388/2005).
Reclamantul a mai învederat că pentru terenul pentru care a făcut notificarea şi care a aparţinut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia T.I.C. figurează cu mai multe suprafeţe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere (Dosar nr. 2525/CIV/2005, iar în motivele de recurs a indicat şi amplasamentul acestora (Dosar nr. 30654/1/2005).
Decretele de expropriere nr. 338 şi nr. 375/1962, împreună cu anexe, precum şi adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracţie Târgu Jiu au fost depuse la dosar.
De asemenea, instanţa a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare având ca obiective:
- identificarea terenului în raport cu anexa la Decretul nr. 375/1962, poziţiile AA, BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II, JJ, KK, LL, MM şi verificarea pe teren - apartenenţa terenurilor la intravilanul sau extravilanul localităţii Ţ. la data notificării 23 ianuarie 2002;
- evaluarea terenului şi să se stabilească dacă s-au acordat despăgubiri, în baza Decretului nr. 375/1962 afirmativ, în ce cuantum.
A fost întocmit de expertul T.I. şi depus la dosar, prin comisie rogatorie, realizată la Judecătoria Târgu Cărbuneşti, raportul de expertiză tehnică judiciară înregistrat, din 31 martie 2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj.
Din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracţie reiese că autorul reclamantului intimat nu a primit despăgubiri la data preluării imobilelor, fiind arestat.
De altfel, însăşi unitatea deţinătoare a recunoscut proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate, însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962. O asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.
În ce priveşte raportul de expertiză tehnică judiciară, înregistrat, din 31 martie 2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj, întocmit de expertul T.I., din acesta reiese faptul că au fost identificate pe amplasamentele indicate expertului suprafeţe de 32.789 mp, aflate în extravilanul localităţii, aşa cum reiese din planurile cadastrale ale zonei, planuri pe care sunt materializate limite intravilane şi extravilane, iar o suprafaţă de 660 m.p. se află în intravilan (zona casei petentului).
Nu au fost însă puse la dispoziţia expertului planurile aferente decretelor de expropriere în sistem de proiecţie „S. 1970", amplasamentele terenurilor expropriate în baza decretelor de expropriere de care se face vorbire nu au putut fi identificate topografic, fapt pentru care expertul arată că nu se poate pronunţa cu privire la aspectul cât din terenurile petentului T.C., afectate de lucrările sale, a fost expropriat.
Se consideră că nu s-au prezentat expertului documentele din care să rezulte că pentru terenurile expropriate în baza Decretului nr. 375/1972 s-au efectuat plăţi prin care proprietarii au primit contravaloarea acestor terenuri.
Deşi expertul nu s-a putut pronunţa cu privire la suprafaţa de teren expropriată de la petentul T.C. care este la SC P., aceasta neputând fi identificată topografic, totuşi a stabilit valoarea suprafeţei de teren de 33.449 m.p. la suma de 50.173,5 RON, sumă care ar reprezenta de fapt contravaloarea produselor agricole ce s-ar fi putut obţine de pe teren, dacă acesta nu ar fi fost afectat.
Sigur, această supoziţie a expertului nu este lipsită de critici, însă instanţa de apel are a se pronunţa în ce priveşte validitatea deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SC P. SA, iar nu asupra cuantumului despăgubirilor, neevaluat nici de instanţa de fond.
În acest plan, Curtea nu poate reţine că terenurile nu se regăsesc în perimetrul SC P. din Ţicleni. Trebuie ţinut seama de celelalte probe, inclusiv de adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracţie Târgu Jiu, din care reiese preluarea, pe amplasamentele de extracţie a petrolului, identificarea formală a terenurilor fiind făcută de expert, în raport cu anexa la Decretul nr. 375/1962, poziţiile AA, BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II, JJ, KK, LL şi MM (a se vedea şi anexele raportului de expertiză).
Prin urmare, că, deşi Legea nr. 10/2001 le oferă părţilor interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât şi, ulterior, dacă este necesar, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic şi iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a constatat apelul declarat de apelanta pârâtă SC P. SA ca nefondat, acesta fiind respins, cu această motivare, prima instanţă reţinând temeinic incidenţa dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Obligaţia pe care o impune art. 6 parag. (1) instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, parag. 81; Hotărârea Van der Hurk, precitată, p. 20, parag. 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată parag. 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH2000-IX).
Împotriva deciziei civile a declarat recurs SC P. SA care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziilor atacate.
Hotărârea instanţei este lipsită de temei legal, este contradictorie şi este dată cu aplicarea greşită a legii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3, 4, 8, 22 şi 23 din Legea nr. 10/2001.
Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine care este imobilul pentru care s-a formulat notificare, nici suprafaţa acestuia, nici data preluării abuzive.
Se mai susţine că instanţele nu au lămurit calitatea de persoană îndreptăţită a intimatului, în raport de actele depuse, nu s-a lămurit care este suprafaţa reală a terenului din cel de-al doilea testament.
Se consideră că instanţa nu a lămurit aspectele pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamant, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare şi pentru suplimentarea probatoriului, de asemenea, criteriul de evaluare ar fi nelegal, deoarece art. 10 din Legea nr. 10/2001 indică criteriul „pieţii imobiliare" de la data soluţionării notificării pe baza căruia se evaluează imobilele, iar nu contravaloarea produselor.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Bucureşti, hotărârile instanţelor fiind date cu interpretarea şi aplicarea justă a legii, respectiv a prevederilor art. 3, 4, 8 şi 22, 23 din Legea nr. 10/2001.
Criticile recurentei SC P. SA sunt nefondate atât sub aspectul identificării imobilului pentru care s-a formulat notificare, a suprafeţei acestuia, dar şi a preluării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel prin decizia recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 231 din 14 martie 2007, irevocabilă, a statuat că reclamantul a dovedit calitatea de unic moştenitor a autorilor săi T.C.I. şi respectiv T.I.C., conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, altfel chiar pârâta - unitatea deţinătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate, însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii.
Instanţa de apel a aplicat dispoziţiile deciziei de casare, obligatorii conform art. 315 C. proc. civ., reţinând şi că terenurile se regăsesc în perimetrul SC P. din Ţicleni, fiind probat şi faptul că a avut loc o preluare a acestora pe amplasamentele de extracţie a petrolului.
Nici susţinerile recurenţilor privind criteriile de evaluare utilizate de expert nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, deoarece, aşa cum în mod just a considerat şi Curtea de apel, instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cuantumul despăgubirilor, ci doar asupra validităţii deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SC P. SA.
Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei civile nr. 18 A din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauza privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3465/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4055/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
