ICCJ. Decizia nr. 4184/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4184/2010
Dosar nr. 436/118/2008
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. 436/118/2008, reclamanta A.D.D. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, str. Cristea Georgescu, compus din teren şi construcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 790 din 22 iunie 2009, Tribunalul Constanţa – Secţia civilă a admis cererea formulată de reclamanta A.D.D. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa.
A dispus restituirea în natură, către reclamantă, a imobilului situat în Constanţa, str. Cristea Georgescu, compus din teren în suprafaţă de 177,95 mp şi construcţie S+P+1E, cu vecinătăţile indicate în dispozitivul hotărârii.
A fost obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 34228 din 23 decembrie 1926, generalul de divizie P.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa, str. Cristea Georgescu, colţ cu str. Virgiliu, imobil compus din teren a cărui suprafaţă nu este specificată şi construcţie.
În baza Decretului nr. 92/1950 imobilul menţionat a trecut în proprietatea statului, măsura fiind dispusă faţă de proprietarul anterior, numita S.V.
Potrivit certificatului de moştenitor din 18 iulie 1996, întreaga masă succesorală rămasa de pe urma defunctului A.P. a revenit fratelui acestuia, A.D. La decesul acestuia din urmă au rămas, ca moştenitori legali, A.E.A., în calitate de soţie, A.M.E. şi N.Z.E., în calitate de fiice. Ultimele două au fost, de asemenea, singurele moştenitoare şi ale defunctei lor mame, revenindu-le, în consecinţă, câte jumătate din întreaga masă succesorală.
Reclamanta este unica moştenitoare, în calitate de fiică, a defunctei A.M.E., dobândind, prin moştenire, cota de 1/2 din masa succesorală transmisă de defunctul P.A. Totodată, prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 797 din 22 octombrie 1996, reclamanta a dobândit şi drepturile succesorale ale celeilalte comoştenitoare, N.Z.E., devenind, prin urmare, unica moştenitoare a autorului comun, P.A.
În această calitate, prin notificarea înregistrată în anul 2001, la Primăria Constanţa, reclamanta a solicitat actualului deţinător al imobilului - Municipiul Constanţa, acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, această notificare nefiind soluţionată până la data sesizării instanţei cu cererea de faţă.
Art. 25 din Legea nr. 10/2001 prevede că, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În condiţiile în care unitatea deţinătoare nu a răspuns înăuntrul termenului prevăzut de lege, ceea ce echivalează cu refuzul stabilirii măsurilor reparatorii solicitate, instanţa de judecată va proceda la soluţionarea pe fond a cererii reclamantei, potrivit deciziei în interesul legii nr. 20/2007.
În cadrul acestei analize, urmează a se stabili calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, valabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, precum şi posibilitatea restituirii în natură a acestui imobil.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în temeiul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora, şi moştenitorii legali sau testamentari ai lor.
Reclamanta şi-a dovedit calitatea de unic moştenitor al proprietarului imobilului prin certificatul de moştenitor şi contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale indicate, anterior, în considerente.
În privinţa caracterului preluării imobilului, urmează a se reţine că imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, însuşi legiuitorul calificând trecerea unui imobil în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 92/1950, ca fiind una abuzivă.
Pe cale de consecinţă, dată fiind nevalabilitatea titlului statului, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Constanţa, str. Cristea Georgescu.
Astfel cum rezultă din situaţia juridică aflată la fila 35 din dosar, actuala adresă a imobilului este Str. Cristea Georgescu.
În ce priveşte configuraţia concretă a acestuia, trebuie reţinut că nici în cuprinsul titlului de proprietate şi nici în cel al actului de preluare, de către stat, nu se face referire la compunerea concretă a imobilului, precizându-se doar că este vorba de construcţie şi terenul înconjurător.
Singura menţiune privitoare la întinderea terenului este cea din registrul matricol al anilor 1952-1954, deci, imediat după preluarea imobilului, fiind indicată o suprafaţă de 135 mp.
Împrejurarea că această menţiune reflectă o evidenţă a autorităţilor locale din chiar perioada ieşirii imobilului din patrimoniul autorului reclamantei, coroborată cu inexistenţa altor modificări ale configuraţiei terenului, este de natură a forma convingerea instanţei că această suprafaţă de 135 mp rezulta din cuprinsul actelor de proprietate.
Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză a fost identificat un teren în suprafaţă de 177,95 mp, din care 137,85 mp ocupat de construcţie şi 40,10 mp teren liber. După cum s-a precizat şi în cuprinsul lucrării tehnice, forma imobilului, redată de expert, a fost regăsită şi în planul cadastral al anilor 1936-1938 (anexa 1 la raport), precum şi în fişa bunului imobil întocmită în anul 1997, de Primăria municipiului Constanţa.
În aceste condiţii, diferenţa de 42,95 mp dintre suprafaţa înscrisă în registrul matricol, în anul 1952, şi suprafaţa identificată de expert nu poate reprezenta decât consecinţa utilizării unor instrumente de măsurare diferite, cele actuale având, în mod firesc, un grad de precizie sporit.
Pentru toate aceste considerente, instanţa a reţinut că imobilul ce formează obiectul notificării formulate de către reclamantă şi care a fost preluat de stat de la autorul său, P.A., este compus din teren în suprafaţă de 177,95 mp şi construcţie cu S+P+l E.
În ce priveşte masurile reparatorii concrete de care poate beneficia reclamanta, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 statuează, cu titlu de principiu, că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, precum şi din relaţiile comunicate de Direcţia Patrimoniu a Primăriei Constanţa, rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită este, în prezent, ocupat, în întregime, de chiriaşi R.A.E.D.P.P., fiind, în consecinţă, posibilă restituirea în natură, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia chiriaşilor, potrivit art. 13 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele expuse, a fost admisă cererea reclamantei, cu consecinţa restituirii în natură, către aceasta, a imobilului situat în Constanţa, str. Cristea Georgescu, compus din teren în suprafaţă de 177,95 mp şi construcţie S+P+1E, cu vecinătăţile indicate în dispozitivul hotărârii.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata, către reclamantă, a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Constanţa, care a susţinut că nu există identitate între imobilul identificat de expert şi cel care trebuie să fie restituit de către pârât, conform sentinţei; nu s-a dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamantei asupra întregului imobil deoarece, în actul invocat drept titlu de proprietate nu este menţionată suprafaţa terenului înstrăinat şi compunerea construcţiei.
Reclamanta nu a dovedit ă este persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001, deoarece, din Decretul nr. 92/1950 şi din situaţia juridică a imobilului întocmită de Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa rezultă că, la data preluării, figura, ca proprietar, S.V., autorul reclamantei figurând ca posesor al bunului doar pentru perioada cuprinsă între anii 1936-1938.
Prin decizia civilă nr. 287/C din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a decide în acest sens, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., în apel se va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi, propuse în condiţiile art. 292, dacă instanţa consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
În speţă, instanţa de fond a încuviinţat şi administrat probele propuse de părţi pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a situaţiei în drept în legătură cu imobilul revendicat, iar aspectele invocate de apelant nu îşi găsesc suport în raport de probatoriul analizat.
Nu se poate susţine că există chestiuni neclarificate cu privire la imobilul identificat conform înscrisurilor depuse şi expertizei administrate în cauză, câtă vreme, prin adresa Consiliului Local - SPITVBL Constanţa, s-a consemnat, prin adresa din 04 martie 2008, că istoricul de rol fiscal priveşte „imobilul din Constanţa, str. Cristea Georgescu”, iar, prin adresa nr. 54305 din 16 aprilie 2008 a Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa, s-a confirmat că, pentru imobilul din Constanţa, str. Cristea Georgescu, figurează posesor A.P.G., ca bun preluat conform Decretului nr. 92/1950.
Pe de altă parte, expertiza efectuată de expert tehnic arh. Ş.M. a identificat imobilul ca fiind situat la intersecţia fostelor străzi C.G. şi G.P.A., în prezent, strada C.G. cu actuala str. Dr. F.R., pe un amplasament identic celui consemnat în planul cadastral din 1936-1938 şi fişei bunului imobil din 1997, aflate în evidenţa Primăriei municipiului Constanţa.
S-a reţinut, totodată, că nu au fost formulate, de către autoritatea publică locală, obiecţiuni asupra amplasamentului actual regăsit de expert, solicitându-se doar precizări în legătură cu compunerea construcţiei, iar expertul, care, iniţial, a precizat că această construcţie este compusă din subsol, parter şi un etaj, a depus clarificările necesare la termenul din 20 martie 2009, în sensul că bunul are configuraţia P+2E, cu o suprafaţă construită de 137,85 mp.
Aspectul legat de compunerea construcţiei ca fiind S+P+1E, reţinut de instanţa de fond, poate face eventual obiectul unei clarificări prin cereri ulterioare, fără ca aceasta să impună şi o reformare a soluţiei pronunţate.
Prin urmare, cererea apelantului, de suplimentare a probei cu înscrisuri în sensul arătat în apel, nu a fost întemeiată în condiţiile în care un asemenea înscris putea fi administrat de însăşi partea solicitantă, în raport de faptul că viza date gestionate de un compartiment de specialitate din subordinea Primăriei.
Nu are relevanţă nici critica referitoare la nedeterminarea certă a momentului la care a operat schimbarea adresei stradale, în măsura în care niciun înscris nu atestă contrariul celor reţinute, la fond, în legătură cu fosta numerotare a imobilului şi cu amplasamentul dedus din planurile prezentate de autoritatea locală şi consultate de expert.
Faptul că, prin adresa SPITVBL, s-a consemnat o suprafaţă de teren mai mare pentru acest imobil decât cea efectiv regăsită prin măsurătorile expertului nu poate justifica susţinerea privitoare la identificarea eronată a imobilului deoarece actul constatator al dreptului de proprietate nu menţionează suprafaţa construcţiei şi a terenului înstrăinat către autorul intimatei.
S-a reţinut, în egală măsură, că instanţa de fond s-a preocupat şi a analizat, corect, calitatea de persoană îndreptăţită a intimatei reclamante prin prisma dreptului autorului său, precum şi a preluării abuzive a bunului, de către stat, neputând fi apreciate ca necesare alte probe în acest sens.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu se impune reformarea hotărârii apelate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Constanţa, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Atât instanţa de apel, cat şi instanţa de fond au pronunţat cele două hotărâri numai în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanţa, fără, însă, a reţine că acesta nu este unitate deţinătoare şi nici proprietarul imobilului restituit.
Având în vedere că imobilul restituit se află în patrimoniul Municipiului Constanţa, că, potrivit Legii nr. 215/2001 modificată, numai municipiile sau oraşele sunt cele care au patrimoniu, instanţa a pronunţat, în mod greşit, această hotărâre numai în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanţa, care poate fi pârât în cauză doar pentru obligaţia ce îi revine, de a emite dispoziţie privind restituirea.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, „în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent, către persoana îndreptăţită, se face prin dispoziţia motivată a primarului”.
Unitatea administrativ-teritoriala în al cărei patrimoniu se află imobilul, reprezentată prin primar, are calitate procesuală pasivă în acţiunea introdusă în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Cum primarul nu are patrimoniu propriu, emiţând doar dispoziţia şi reprezentând comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, precum şi în justiţie, rezultă, neîndoielnic, că imobilul vizat urmează a fi retrocedat de „deţinătorul actual”, de unitatea administrativ-teritorială din al cărei patrimoniu face parte, respectiv de Municipiul Constanţa.
De altfel, şi Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, definesc „unitatea deţinătoare” ca fiind entitatea cu personalitate juridică, exercitând, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică având înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul Legii.
Astfel fiind, se impunea chemarea în judecată a unităţii administrativ-teritoriale în al cărei patrimoniu se află imobilul.
2. Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la critica referitoare la faptul că moştenirea de pe urma defunctului A.P. a fost dezbătută abia în anul 1996, în condiţiile în care se învederează situaţia de fapt conform căreia acesta a decedat încă din anul 1949, la Paris. Or, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut, imperativ, un termen în care trebuie dezbătută succesiunea, conform art. 651 C. civ. - „Succesiunile se deschid prin moarte” coroborat cu art. 700 din acelaşi cod, potrivit căruia „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii”, în mod cert, această moştenire a rămas vacantă întrucât persoanele îndreptăţite la moştenire au înţeles să dezbată succesiunea la nu mai puţin de peste 47 de ani.
3. Un alt aspect ce a fost, total, ignorat atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, este acela al necesitaţii imperative de emitere a unei adrese către R.A.E.D.P.P., pentru a solicita situaţia locativă a imobilului, înscris util în prezenta cauza, instanţa înţelegând sa se pronunţe şi în lipsa acestui înscris.
4. Un alt aspect pentru care hotărârile instanţei de fond şi a instanţei de apel sunt nelegale şi netemeinice este şi faptul că, în istoricul fiscal eliberat de către SPITVBL, având nr. B.21818 din 04 martie 2008, situaţia cu privire la adresa exactă a imobilului din prezenta cauză este deosebit de confuză cu privire la aspectele ce urmează a fi învederate.
Astfel, imobilul situat în str. Cristea Georgescu, se confundă cu alte două imobile distincte la care se face referire - str. Cristea Georgescu, şi str. Cristea Georgescu, fiind în situaţia de a nu identifica exact imobilul ce se cere a fi revendicat. Mai mult decât atât, instanţa retine că „din situaţia juridică aflată la fila 35, rezultă că actuala adresă a imobilului este Cristea Georgescu”, însă, omite un aspect decisiv în identificarea imobilului, şi anume data la care a fost schimbat, toate acestea fiind necesare pentru a putea urmări evoluţia de rol fiscal.
În cererea introductivă, reclamanta arată că autorul său, A.P., a decedat la Paris, în anul 1949, iar, în perioada premergătoare Decretului 92/1950, moment la care imobilul fost preluat, în mod abuziv, de către stat, nu se cunoaşte cine a avut posesia şi proprietatea imobilului, acesta putând fi înstrăinat.
Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii apelului, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata reclamantă nu a depus întâmpinare în dosar.
Analizând decizia civilă atacată din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru primul motiv de recurs, şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru cel de-al doilea motiv, (pct. 8 fiind invocat în mod formal), Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Este adevărat că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, şi explicaţiilor corespunzătoare diferitelor noţiuni cu care operează această lege, cuprinse în capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, calitate procesuală pasivă, în cauză, o are unitatea administrativ-teritorială, ca „unitate deţinătoare” a imobilului, şi care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate cu privire la bun.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, primarul este cel care reprezintă în justiţie unitatea administrativ-teritorială şi, totodată, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, este şi cel care soluţionează cererea de restituire în natură formulată în temeiul acestei legi, de către notificator.
Cum unitatea administrativ-teritorială, deşi are personalitate juridică şi patrimoniu propriu, este o entitate teoretică, care îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţiile prin intermediul organismelor sau al persoanelor ce îndeplinesc anumite funcţii şi sunt competente să acţioneze în numele acesteia, participarea în proces a reprezentantului său, care este şi abilitat să soluţioneze cererea de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, asigură, pe deplin, părţii pe care o reprezintă toate garanţiile procesuale aferente exercitării, în mod corespunzător, a dreptului la apărare al acestei părţi.
Cu alte cuvinte, citarea, în proces, a Municipiului Constanţa, prin Primar, în loc de Primarul municipiului Constanţa, astfel cum s-a procedat în litigiul de faţă, este o chestiune pur formală şi nu poate conduce la modificarea deciziei pentru acest argument, nefiind întrunite cerinţele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte neanalizarea, în apel, a aspectului referitor la momentul dezbaterii notariale a succesiunii defunctului A.P., respectiv în anul 1996, în raport cu data decesului, şi anume anul 1949, o asemenea critică nu a fost formulată prin motivele de apel.
În consecinţă, în mod firesc, Curtea nu avea cum să examineze chestiunea în discuţie.
Pe de altă parte, o astfel de susţinere nu poate fi analizată de prezenta instanţă din perspectiva cazurilor de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. deoarece recurentul nu invocă nicio critică, care să se poată încadra în textul de lege enunţat. Nici în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod nu se poate examina critica respectivă deoarece recurentul nu invocă nicio dispoziţie legală încălcată sau aplicată greşit, simplul fapt al eliberării certificatului de moştenitor la o perioadă îndelungată de timp faţă de data decesului celui a cărui succesiune se dezbate nefiind un motiv de nelegalitate prin el însuşi. Aceasta cu atât mai mult cu cât dreptul succesoral românesc permite şi acceptarea tacită a succesiunii, ca formă de exercitare a dreptului de opţiune succesorală, iar certificatul de moştenitor emis face deplină dovadă supra calităţii de moştenitor şi a cotei din succesiune, până la anularea lui prin hotărâre judecătorească irevocabilă, potrivit art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.
3. Referitor la relevanţa solicitării relaţiilor privind situaţia locativă a imobilului, această susţinere nu poate fi, de asemenea, examinată, de prezenta instanţă, faţă de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluţionării cauzei.
Motivul de casare care permitea analiza, în recurs, a situaţiei de fapt faţă de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Examinarea utilităţii şi a concludenţei unei probe în soluţionarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanţei învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanţă în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs faţă de cele menţionate în precedent, în legătură cu abrogarea, la data pronunţării deciziei recurate, a motivului de recurs ce oferea posibilitatea verificării temeiniciei hotărârii în raport de probele administrate.
4. Aceleaşi argumente se regăsesc şi în ceea ce priveşte criticile formulate în cadrul celui de-al patrulea motiv de recurs, prin care se contestă situaţia de fapt reţinută de Curte în legătură cu identitatea imobilului solicitat de reclamantă şi cel deţinut în proprietate de autorul său, faţă de caracterul confuz al istoricului de rol fiscal, în opinia părţii, precum şi în legătură cu persoana care era titulara dreptului de proprietate la data preluării bunului.
Or, Curtea, după cum s-a arătat în redarea considerentelor acestei instanţe, a constatat că „nu există chestiuni neclarificate cu privire la imobilul identificat conform înscrisurilor depuse şi expertizei administrate în cauză”, că „nu are relevanţă nici critica referitoare la nedeterminarea certă a momentului la care a operat schimbarea adresei stradale, în măsura în care niciun înscris nu atestă contrariul celor reţinute în fond în legătură cu fosta numerotare a imobilului şi cu amplasamentul dedus din planurile prezentate de autoritatea locală şi consultate de expert”.
A mai constatat această instanţă că „pentru imobilul din Constanţa, str. Cristea Georgescu, figurează posesor A.P.G., ca bun preluat conform Decretului nr. 92/1950 (filele 35-36 dosar fond)”.
În raport de abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curte nu mai poate analiza susţinerile recurentului referitoare la lipsa de identitate între imobilul din litigiu şi cel deţinut de autorul reclamantei, precum şi pe cele referitoare la incertitudinea proprietarului bunului la data preluării. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu se poate reţine o insuficientă stabilire a situaţiei de fapt, de către instanţa anterioară, în condiţiile art. 314 C. proc. civ., Curtea de Apel expunând argumentele pentru care a constatat identitatea între imobile şi faptul că imobilul aparţinea, la data preluării, autorului reclamantei.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi argumentată corespunzător, în raport de criticile formulate în apel, parte din susţinerile formulate în recurs neputând fi, însă, analizate, pentru cele deja arătate.
În concluzie, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 şi 7 din acelaşi cod.
Soluţia de respingere vizează şi cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată, faţă de dispoziţiile art. 316 cu referire la art. 298 şi 274 C. proc. civ. şi de faptul că acesta a căzut în pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 287/C din 7 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4139/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 948/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
