ICCJ. Decizia nr. 4181/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4181/2010
Dosar nr. 1378/109/2007
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Argeş, la data de 14 mai 2007, reclamantul G.S. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2485 din 22 martie 2007, emisă de P.M. Piteşti şi retrocedarea terenului de 796 m.p. situat în Piteşti, B-dul Republicii (Bulevardul Elisabetan sau fosta stradă Filimon Sîrbu).
În motivarea acţiunii, reclamantul a menţionat faptul că autorii săi, G.G. (decedat la data de 17 mai 1947) şi G.M. (decedată la data de 29 aprilie 1981) au cumpărat terenul de 1001 m.p., împreună cu imobilele amplasate pe acesta, situate în Piteşti, fostul Bulevard Elisabeta.
Prin sentinţa de partaj nr. 1893/1958, moştenitoarei B.E. (S., după încheierea căsătoriei) i-a revenit în lot locuinţa şi terenul de 200 m.p., iar M.G. i s-a atribuit suprafaţa de 718 m.p.
Aceste imobile au fost preluate de către stat fără nici un titlu, în anul 1986.
După adoptarea Legii nr. 18/1991, soţului sorei reclamantului, S.S., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 122 m.p. şi i s-a eliberat titlul de proprietate din 11 iulie 2000.
Prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat retrocedarea diferenţei de teren de 796 m.p., care în prezent este liber de construcţii, fiind ocupat în parte, pe o suprafaţă de 718 m.p. de parcarea de lângă SC M.C.D. SRL, restul de 78 m.p. fiind folosit de această societate, în baza unui contract de asociere, încheiat cu C.L.M. Piteşti.
Prin dispoziţia contestată i s-a respins cererea reclamantului, motivându-se că nu a dovedit faptul că terenul a fost preluat abuziv de către stat.
În drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 213/2008 şi Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 14 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.S., a anulat în parte dispoziţia cu nr. 2485/2007 şi a obligat pârâţii M.P. şi P.M.P. să restituie acestuia suprafaţa de 730 m.p., situată în Municipiul Piteşti şi evidenţiată în planşa 2 a raportului de expertiză întocmit de dl. expert B.P., prin pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 41 şi 4.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut urm: următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2485 din 22 martie 2007, emisă de P.M. Piteşti, cererea notificată de către reclamant conform Legii nr. 10/2001 a fost respinsă, motivându-se că nu s-a demonstrat preluarea terenului de 718 m.p. în mod abuziv, iar suprafaţa de 78 m.p. ce a aparţinut numitei S.E., a fost afectată integral de construcţii autorizate.
În cuprinsul notificării s-a mai precizat că terenul de 122 m.p. a fost restituit în condiţiile legilor de fond funciar, notificatorului S.S., fiindu-i atribuit pe vechiul amplasament.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 12 noiembrie 1945, E.I.K. a transmis în proprietatea soţilor M. şi G.G. imobilul situat în Piteşti, B-dul. Elisabeta, compus din terenul de 1001 m.p., o casă cu două camere şi o magazie (construcţii amplasate pe aceasta suprafaţă) cu următoarele vecinătăţi: N - H.T., S - F.A., E - B-dul. Elisabeta şi V - A.R.
Prin sentinţa civilă nr. 1893 din 01 decembrie 1958, bunurile rămase la decesul defunctului, G.G. (decedat la data de 17 mai 1947) au fost partajate, terenul de 718 m.p. fiindu-i atribuit soţiei, G.M., iar suprafaţa de 200 m.p., revenindu-i moştenitoarei B.E.
Din sentinţa de partaj a rezultat faptul că succesiunea defunctului a fost acceptată şi de către reclamant, în calitate de descendent de gradul I.
La data de 29 aprilie 1981 a decedat şi mama reclamantului G.M.
Deşi prin întâmpinarea de la dosar s-a specificat faptul că asupra imobilelor s-a aplicat măsura sechestrului asigurător, întrucât G.M., condamnată penal prin sentinţa nr. 801/1956, a fost obligată să plătească în solidar suma de 86.260,05 lei, reprezentând prejudiciul cauzat fostei O.C.L. - Produse industriale, la dosar nu s-au depus dovezi care să ateste şi valorificarea bunurilor respective, în scopul achitării sumei de mai sus.
Martorii audiaţi în cauza au confirmat faptul că până în anul 1986, când au fost demolate construcţiile de pe teren, în aceste imobile a locuit familia reclamantului.
Identificând terenul solicitat prin notificare în raport de amplasamentul descris în actul de vânzare - cumpărare, expertul B.P., a constatat că doar suprafaţa de 730 m.p. nu este afectată de construcţii.
Expertul a mai menţionat că terenul este folosit de SC M.C.D., în baza contractului de asociere cu nr. 5676/11 martie 1996, încheiat cu C.L.M. Piteşti.
Expertul nu a putut preciza care este situaţia juridică a acestui teren.
Instanţa, evaluând declaraţiile martorilor a apreciat că în anul 1986, acţiunea de demolare a construcţiilor, echivalează cu o preluare în fapt de către stat a acestora, extinsă şi asupra terenului aferent.
În opinia instanţei, o preluare în fapt, fără respectarea vreunei formalităţi pentru a asigura cel puţin aparenţa unui titlu, care să constituie temei al trecerii bunului dintr-un patrimoniu privat în patrimoniul statului, nu poate fi considerată decât abuzivă.
Indiferent însă de calificarea preluării imobilului, cu titlu sau fără titlu valabil, el face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 şi este supus procedurilor de restituire prevăzute de acest act normativ.
În consecinţă, în temeiul art. l alin. (l) din Legea nr. 10/2001, instanţa a admis acţiunea în parte şi a dispus restituirea terenului de 730 m.p. (identificat de expert în schiţa anexă la raportul de expertiză) reclamantului, în calitatea sa de moştenitor al autoarei G.M.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel pârâţii M.P. şi P.M.P., susţinând că este nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond în mod greşit a apreciat faptul că terenul in suprafaţă de 730 m.p. situat în Piteşti, str. B-dul Republicii, indiferent de calificarea preluării imobilului (cu titlu sau fără titlu), face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 şi este supus prevederilor de restituire prevăzute de acest act normativ, întrucât modalitatea de ieşire din proprietatea numitei G.M. nu se regăseşte printre cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 2;
- nu s-a avut în vedere că din actele dosarului a rezultat că prin acţiunea de partaj din anul 1958 nu au fost scoase de sub sechestrul asigurător aplicat în procesul penal privind pe G.M., construcţiile şi terenul de 718 m.p. pentru recuperarea prejudiciului adus prin infracţiunile reţinute în sarcina sa;
- terenul solicitat este proprietate de stat, ca efect al aplicării unei sentinţe penale, prin care G.M. a fost obligată să plătească în solidar suma de 86.260,05 lei cu titlu de despăgubiri către O.G.L. - Produse industriale;
- la apariţia Decretului de expropriere nr. 126/1986 terenul era deja proprietate de stat;
- în prezent terenul este proprietate de stat şi este folosit de SC M.C.D. în baza contractului de asociere nr. 1 martie 1996 încheiat cu C.L.M. Piteşti.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei.
Prin decizia civilă nr. 102/ A din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii M. Piteşti şi P.M. Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 14 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G.S.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâţi, întrucât în mod corect a reţinut prima instanţă pe baza materialului probatoriu administrat în cauză că reclamantul este îndreptăţit la restituirea imobilului ce a format obiectul notificărilor formulate de acesta în termenul legal, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat, pe baza raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, că terenul în litigiu este liber de construcţii subterane; că nu au fost depuse documente care să ateste apartenenţa la domeniul public sau că este grevat de servituţi legale, iar apelanţii nu au dovedit faptul că la data aplicării Decretului de expropriere nr. 126/1986, terenul care a fost proprietatea lui G.M., potrivit sentinţei civile nr. 1893/1958, figura ca teren de stat.
S-a concluzionat că reclamantul a dovedit că terenul solicitat şi acordat a aparţinut autoarei sale, iar posesia exercitată de stat nu reprezintă o dovadă a proprietăţii.
Împotriva deciziei respective la data de 23 iulie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâţii M. Piteşti şi P.M. Piteşti, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe care să fie schimbată în tot, în sensul respingerii contestaţiei formulată de reclamant împotriva Dispoziţiei nr. 2485/2007.
În drept, s-au invocat aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea au susţinut că în mod greşit cele două instanţe au reţinut că imobilul situat în Piteşti, B-dul. Republicii (fostă str. Filimon Sârbu), solicitat de reclamantul G.S., face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, întrucât din actele depuse la dosar a rezultat că imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului, prin sentinţa penală nr. 801/1956 şi decizia penală nr. 7551/1956, fiind dispusă şi măsura confiscării averii autoarei G.M., ca pedeapsă complementară.
S-a arătat că autoarea G.M. a fost condamnată pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave conform dispoziţiilor art. 236 lit. b) C. pen., iar aceasta nu a formulat o cerere de reabilitare în temeiul art. 134 şi art. 135 C. pen., pentru a reintra în posesia bunurilor din averea confiscată şi trecută în proprietatea statului.
S-a mai invocat faptul că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu se încadrează în prevederile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că nu s-a făcut dovada că la data aplicării Decretului de expropriere nr. 126/1986, terenul ce a aparţinut lui G.M. era deja proprietate de stat.
Recursul declarat de pârâţi este nul, şi va fi constatat ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed:
Dispoziţiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., stipulează faptul că, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9.
Aceasta, întrucât, în reglementarea procedurală actuală, recursul este o cale de atac extraordinară supusă regulilor cuprinse în Titlul V, intitulat căile extraordinare de atac, iar pentru promovarea recursului, art. 3021 C. proc. civ., instituie dispoziţii obligatorii, sancţionate în caz de nerespectare, cu nulitatea.
Printre aceste dispoziţii se instituie obligativitatea pentru recurenţi de a indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora.
Deşi, în speţă, pârâţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care nu vizează nelegalitatea, dezvoltarea acestora neputând duce la încadrarea în motivul de modificare invocat.
Cele susţinute de recurenţi nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acestea au pretins că instanţa de apel a interpretat şi apreciat greşit probele administrate în cauză pe baza stabilirii unei situaţii de fapt eronate.
Aspectele invocate de pârâţi prin motivele de recurs, îmbracă aspecte de netemeinicie şi nu de legalitate, care nu mai pot fi supuse cenzurii instanţei de control judiciar, câtă vreme dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., au fost abrogate expres prin O.U.G. nr. 58/2003.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurenţi constă practic în indicarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a apărărilor formulate de părţi, în analizarea probatoriului administrat în cauză, cu concluzia finală că cele două hotărâri sunt nelegale, fără însă a se arăta în concret în ce constă greşeala instanţei de apel care a menţinut hotărârea primei instanţe.
În realitate, din analizarea motivelor de recurs, în ansamblu, rezultă concluzia fără echivoc, că se critică modul de interpretare de către instanţa de apel a probatoriului administrat în cauză, critică ce nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, avându-se în vedere faptul că recursul declarat de către pârâţi nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar criticile formulate nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii M.P. şi P.M.P. împotriva deciziei nr. 102/ A din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4116/2010. Civil. Interdicţie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4241/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
