ICCJ. Decizia nr. 4702/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4702/2010
Dosar nr. 23090/3/2009
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 423 din 108 din 3 februarie 2009, reclamantul A.V. a solicitat în contradictoriu cu SC P.C. SA Bucureşti (fostă P. SA) ca pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 6.790 RON reprezentând diferenţa de salarii compensatorii şi dobânda legală de la data naşterii dreptului până la plata efectivă şi suma de 650 RON reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă - iarnă pe anul 2006 şi dobânda legală de la data naşterii dreptului până la plata efectivă.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei la punctul de lucru Arad, fiind disponibilizat prin concediere colectivă de muncă la data de 14 martie 2007.
Sumele acordate de pârâtă cu această ocazie, conform P.S.P. încheiat de conducerea SC P. SA cu F.P., anexă la contractul colectiv de muncă al P., nu au fost corect stabilite, în sensul că nu reprezintă valoarea reală a salariilor compensatorii, diferenţa dintre suma corect calculată şi cea primită fiind solicitată prin această acţiune.
De asemenea, pârâta nu a achitat nici drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă aferentă anilor 2005 şi 2006, datorate potrivit contractelor colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze din anii respectivi.
Prin Sentinţa civilă nr. 534 din 24 martie 2009 Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a constatat că nu este competent să soluţioneze cauza, stabilind că Tribunalul Bucureşti este competent teritorial exclusiv să soluţioneze pricina.
Pentru a hotăra în acest fel, Tribunalul Arad a invocat dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii, ca lege generală în materie, şi pe cele ale art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, ca dispoziţii speciale şi a dat prioritate acestora din urmă, având în vedere regulile care guvernează concursul dintre legea specială şi legea generală, respectiv legea specială se aplică cu prioritate faţă de cea generală; în consecinţă, a decis că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea.
S-a apreciat că nu prezintă relevanţă împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea nouă nu poate abroga sau modifica pe cea dintâi în absenţa unei prevederi neechivoce. Modalitatea de abrogare prevăzută de art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu mai este permisă de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă ce stipulează imperativ obligativitatea de a determina expres actele normative care se abrogă, s-a susţinut în hotărârea Tribunalului Arad.
Un alt argument în sprijinul acestei interpretări este faptul că deşi prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări şi completări Legii nr. 168/1999, acestea nu vizează art. 72, or nu există nici o raţiune pentru care acesta să fi fost păstrat în aceeaşi formă dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie înlăturat de la aplicare.
Totodată, s-a reţinut că prin hotărârile instanţei supreme s-a dat prevalentă art. 284 alin. (2) C. muncii, însă analizând deciziile de speţă ale Înaltei Curţi se observă că nu au fost luate în considerare nici dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 24/2000 şi nici tradiţionala distincţie între legea generală şi cea specială. Aşa fiind este necesară o nouă evaluare a conflictului intertemporal dintre art. 248 alin. (2) C. muncii şi art. 72 din Legea nr. 168/1999, fie şi numai pentru majore exigenţe de unificare a practicii, date fiind miile de cauze având ca obiect cereri pentru drepturi salariale formulate în contradictoriu cu societăţi petroliere ce au sediul în Bucureşti şi care au fost soluţionate diferit de instanţele de la domiciliile reclamanţilor, s-a mai susţinut în hotărârea Tribunalului Arad.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa nr. 6563 din 26 octombrie 2009 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad şi a sesizat I.C.C.J. în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
S-a reţinut apartenenţa cauzei la materia conflictelor de muncă şi caracterul exclusiv, excepţional al competenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea lor.
Cât priveşte legea aplicabilă Tribunalul Bucureşti a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. muncii, respectiv este competentă instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.
Art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat prin Legea nr. 53/2003 care a stabilit că la data intrării în vigoare a C. muncii (1 martie 2003) orice dispoziţii contrare celor conţinute în respectivul cod se abrogă, a mai apreciat Tribunalul Bucureşti.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Arad şi Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte constată următoarele:
Prezentul litigiu constituie un litigiu de muncă în care se solicită plata unor drepturi băneşti.
Din interpretarea art. 5 şi art. 3 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă rezultă că un conflict de drepturi reprezintă o categorie a conflictului de muncă, raportul dintre cele două noţiuni fiind cel de la specie la gen.
Potrivit art. 72 din această lege competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect conflicte de drepturi aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea.
Ulterior acestei reglementări, în cuprinsul noului C. muncii reprezentat de Legea nr. 53/2003, în art. 284 alin. (2) se instituie o nouă regulă în aceeaşi materie a competenţei teritoriale, în sensul că judecarea conflictelor de muncă - deci inclusiv a conflictelor de drepturi - este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa ori, după caz, sediul.
Prin urmare, alin. (2) al art. 284 C. muncii instituie o competenţă teritorială în favoarea instanţei de la domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantului, competenţă derogatorie atât de la competenţa generală prevăzută de art. 5 C. proc. civ., cât şi de la competenţa reglementată prin art. 72 al Legii nr. 168/1999, care se referă la competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi sediul unitatea.
De asemenea, dispoziţiile art. 298 alin. (2) C. muncii prevăd că pe data intrării în vigoare a acestuia se abrogă orice alte dispoziţii contrare, deci, implicit, şi dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, reţinute de Tribunalul Arad în considerentele deciziei de declinare a competenţei sale teritoriale în soluţionarea prezentei cauze, care sunt dispoziţii identice contrare.
Înalta Curte apreciază că aplicarea cu prioritate a prevederilor C. muncii se impune, în speţă, în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999, cât mai ales în raport de faptul că se suprapune peste domeniul de aplicare al legii speciale, ceea ce înseamnă că legiuitorul a înţeles să intervină în domeniul de aplicare a acestei legi şi să îi înlocuiască prevederile.
Prin urmare, raportul dintre legea specială şi cea generală nu trebuie privit ca un raport de ansamblu, ci prin prisma faptului că însăşi legea generală cuprinde dispoziţii cu caracter special, care vin să înlocuiască alte prevederi din legile speciale, aceasta fiind şi raţiunea pentru care legiuitorul a simţit nevoia de a preciza prin art. 298 alin. (2) pct. 10 al C. muncii că, pe data intrării în vigoare a noului cod, se abrogă orice alte dispoziţii contrare. O astfel de precizare nu mai era necesară dacă nu s-ar fi referit şi la dispoziţii contrare din legi speciale, cât timp vechiul C. muncii, Legea nr. 10/1972, fusese deja abrogat de noua reglementare, Legea nr. 53/2003.
Argumentul potrivit cu care Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stipulează imperativ obligativitatea de a determina expres actele normative care se abrogă nu poate fi primit, deoarece acest text se referă la acte normative, iar nu la prevederi contrare din cuprinsul actelor normative. Astfel, în art. 65 se arată că, în vederea abrogării, dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile şi apoi cu celelalte acte normative prin menţionarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Prin urmare, în stabilirea normelor de competenţa teritorială aplicabile în cauza de faţă, raportul dintre legea specială şi legea generală trebuie interpretat şi prin luarea în considerare a caracterulului normelor cuprinse în legea generală, astfel încât aplicarea cu prioritate a legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant, se va realiza numai în măsura în care noua lege generală nu cuprinde reglementări care se referă la aceleaşi ipoteze reglementate în legile speciale.
În consecinţă, constatând că Legea nr. 53/2003, ulterioară Legii nr. 168/1999 modificată prin Legea nr. 261/2007, reglementează o altă competenţă materială pentru aceeaşi situaţie juridică - aceea a conflictelor de muncă, motiv pentru care nu se mai aplică raportul între legea specială şi cea generală, deoarece legea generală a intrat în sfera de reglementare a legii speciale, Înalta Curte apreciază că este competent să soluţioneze conflictul de muncă tribunalul de la domiciliul reclamantului, în temeiul art. 284 alin. (2) al Legii nr. 53/2003, în speţă Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4696/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4269/2010. Obligare MFP emitere titluri de... → |
|---|
