ICCJ. Decizia nr. 4291/2010. Civil. încuvinţare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4291/2010
Dosar nr. 42889/1/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Vaslui s-a dispus admiterea cererii formulate de creditorii C.P. şi C.M. şi încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C.M.
Prin decizia civilă nr. 215 din 27 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a dispus admiterea apelului formulat de debitorul C.M. împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Vaslui, schimbarea ei în tot şi respingerea cererii formulată de creditorii C.P. şi C.M. privind încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 2359 din 19 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Vaslui, privind debitorul Coşulea Mihai.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Vaslui la data „de 31 octombrie 2003 în Dosarul nr. 6654/2003 s-a admis cererea formulată de creditorii C.P. şi C.M., s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C.M. a titlului executor ce îl constituia sentinţa civilă nr. 2359 din 19 septembrie 2003 a Judecătoriei Vaslui ( şi nu a sentinţei civile nr. 2644 din 6 octombrie 2003 a Judecătoriei Vaslui, cum eronat a susţinut apelantul).
Prin sentinţa civilă nr. 2359 din 19 septembrie 2003 a Judecătoriei Vaslui s-a admis acţiunea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială, paratul C.M. a fost obligat să ridice gardul ce înconjoară terenul proprietatea sa, stabilit pe un aliniament cuprins în schiţa efectuată cu ocazia cercetării la faţa locului şi să permită reclamanţilor C.P. şi C.M. trecerea spre proprietăţile lor până la soluţionarea cererii de servitute de trecere.
Acţiunea fiind formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială în conformitate cu dispoziţiile art. 278 pct. 8 C. proc. civ. ordonanţa a fost executorie de drept, putând fi executată fără să fie necesară investirea ei cu formulă executorie.
Însă din referatul întocmit în Dosarul nr. 665/ V 2002 al Judecătoriei Vaslui de către grefierul de şedinţă (fila 7 verso) a rezultat că împotriva sentinţei civile nr. 2359/2003 s-a formulat recurs la data de 25 septembrie 2003 de către pârâtul C.M. dosarul fiind înaintat pentru soluţionare de Curtea Supremă de Justiţie la data de 6 octombrie 2003.
Prin excepţie, în cazuri anume prevăzute de lege se recunoaşte recursului efect suspensiv de executare. Astfel, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. civ. recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă.
Hotărârea ce s-a solicitat a fi executată a constat într-o obligaţie de a face în sensul ridicării gardului împrejmuitor şi deşi susceptibilă de executare potrivit art. 278 pct. 8 C. proc. civ., prin recursul formulat împotriva acesteia executarea hotărârii a fost de drept suspendată potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. civ.
În atare situaţie, în mod nelegal a fost încuviinţată executarea silită a sentinţei civile nr. 2359 din 19 septembrie 2003 a Judecătoriei Vaslui.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs debitorii C.P. şi C.M., că prin Decizia nr. 215 din 27 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi au fost prejudiciaţi deoarece începând cu data de 7 iulie 2003 când familia C.M. şi L. au construit ilegal, fără autorizaţie de construcţie, un gard care implică folosirea garajului proprietatea lor, sunt expuşi unui stres continuu, deoarece garajul a fost construit autorizat în anul 1992, dreptul fiind intabulat şi nu îl pot folosi.
Prin urmare, greşit instanţa a reţinut că sunt alte căi de acces la garaj, deşi s-a efectuat o cercetare la faţa locului.
Solicită admiterea recursului.
La termenul din 26 octombrie 2005, cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La termenul din 8 septembrie 2010, cauza a fost repusă pe rol pentru a se examina incidenţa dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţia, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, doar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Prin urmare neglijenţa părţilor care au lăsat pricina în nelucrare timp de un an este sancţionată cu perimarea.
În consecinţă, faţă de data suspendării cauzei, 26 octombrie 2005, instanţa reţine că în cauză a operat perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de creditorii C.P. şi C.M. împotriva Deciziei nr. 215 din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4265/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4626/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
