ICCJ. Decizia nr. 4259/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4259/2010
Dosar nr. 27065/3/2009
Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 6 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă! următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta B.G.F. a chemat în judecată pe pârâta I. P.S.V. C. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti neacordate în sumă de 1.780 lei, conform dispoziţiilor art. 176; alin. (1), (2) şi (6) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură; energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anii 2005, 2006, 2007, reprezentând suplimentarea drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamna - iarna, în luna octombrie, în cuantum de salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte începând cu! anul 2005 pentru perioada lucrată, drepturi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, neacordate până la data prezentei i cereri şi nici incluse în salariul de bază, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 836 din 03 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, conform dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. muncii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 1284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la cauzele ce au ca obiect un conflict de muncă se adresează instanţei competente în a ; cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, normele de competenţă reglementate prin acest text având un caracter imperativ.
Totodată, prin efectul alin. (1) al art. 284 din acelaşi cod şi fiind vorba de norme de procedură, ele se interpretează în acord cu principiile dreptului comun în materie, ceea ce înseamnă că noţiunii s de domiciliu sau reşedinţă a părţii se atribuie şi în dreptul muncii înţelesul avut în vedere de art. 5 şi 85 şi următoarele din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 765 din 12 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a constatat necompetenţă Tribunalului Arad şi s-a stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluţioneze pricina Tribunalul Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este necesar o nouă evaluare a conflictului intertemporal dintre art. 284 alin. (2) C. mun. şi art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, sub nr. 27065/3/2009.
În şedinţa publică de la 5 noiembrie 2009, a fost invocată excepţia de necompetentă teritorială a Tribunalului Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Examinând conflictul negativ de competenţă, se constată că; litigiul de faţă este generat de conflictul între dispoziţiile C. mun., aprobat prin Legea nr. 53/2003, şi cele ale Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor în materia conflictelor de drepturi.
Înalta Curte apreciază că în acest conflict sunt prioritare prevederile C. mun., cu consecinţa că, în speţă, revine Tribunalului Arad, în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, competenţa ratione materiae de soluţionare a cererii având ca obiect nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatorului şi obligarea intimatei la reîncadrarea acestuia în funcţie şi plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite. Este incident, în acest sens, art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia conflictelor de muncă - aşadar, inclusiv a conflictelor de drepturi se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, care a abrogat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora cererile referitoarea la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea.
Potrivit art. 298 alin. (2) ultima liniuţă C. muncii, pe data intrării în vigoare a codului 1 martie 2003- se abrogă orice ale dispoziţii contrare.
Soluţia de dezinvestire a Tribunalului Arad, instanţa competentă a soluţiona cauza, s-a întemeiat pe două argumente:
- Dispoziţiile C. mun. au caracterul unor norme generale, în timp ce Legea nr. 168/1999 reprezintă legea specială, context în; care este aplicabilă regula specialiageneralibus derogant;
- Legea generală ulterioară nu a abrogat legea specială anterioară, în absenţa unei dispoziţii exprese în acest sens, în reglementarea actuală a tehnicii legislative nefiind permisă abrogarea implicită.
Înalta Curte constată că primul argument nu poate fi primit ceea ce determină că al doilea argument, care pornea de la adevărul celui dintâi, să fie nerelevant în raţionamentul pe care se întemeiază soluţia adoptată.
În conformitate cu art. 1 C. muncii, acest act normativ; reprezintă dreptul comun în materia raporturilor individuale şi colective de muncă, inclusiv a raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care acestea nu conţin dispoziţii; specifice derogatorii.
Această constatare este valabilă din perspectiva normelor de drept substanţial, nu şi a celor de drept procesual, în privinţa cărora C. mun. rămâne lege specială în raport cu C. proc. civ., ca de altfel, şi cele ale Legii nr. 168/1999 (conform art. 721 C. proc. civ., „dispoziţiile coduluise aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice").
Ca atare, normele de competenţă cuprinse atât în Legea nr. 168/1999, cât şi în Legea nr. 53/2003 de aprobare a C. mun., sunt norme speciale, concursuldintreele soluţionându-se în favoarea celor ulterioare, în speţă, a celor din C. mun.
Este lipsit de relevanţă argumentul că procedura efectivă de soluţionare a cererilor în materia conflictelor de muncă rămâne cea i prevăzută de Legea nr. 168/1999: atare consecinţă derivă nu din concursul lege generală - lege specială, ci din trimiterea pe care legea specială ulterioară o face la legea specială anterioară ( conform art. 290 C. muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială, respectiv prin Legea nr. 168/1999).
Este adevărat că, în reglementarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, regula o constituie abrogarea expresă, astfel cum se arată în motivarea Tribunalului Arad, însă, contrar constatării acestui Tribunal, este permisă şi abrogarea implicită, în termeni similari celor din reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976 cu privire la metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de acte normative.
Astfel, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24 /2000 prevede că „În cazuri i deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite".
per a contrario din alin. (3) al aceleiaşi norme, abrogarea implicită este permisă doar în cazul normelor speciale succesive, nu şi a legii speciale urmate de o lege generală ("Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau ; abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres").
Întrucât în cauză normele de procedură C. mun. sunt i norme speciale, abrogarea implicită a dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 produce efecte depline, acoperită fiind prin sintagma „se abrogă orice ale dispoziţii contrare".
Faptul că prin modificările şi completările aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea în vigoare a C. mun., art. 72 în discuţie a rămas în aceeaşi formă nu poate avea vreo relevanţă în interpretarea istorico-teleologică a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) din C. mun., cât timp este eficientă interpretarea sistematică a legii în ansamblul său, după cum s-a arătat în considerentele expuse anterior.
În îndeplinirea atribuţiilor specifice, inclusiv a celor prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Consiliul Legislativ este instituţia care ar trebui să identifice toate dispoziţiile „ care au suferit evenimentele legislative implicite", propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare de abrogare expresă a acestora, context în care coexistenţa în continuare a normelor în discuţie, supuse concursului de legi, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este competent a soluţiona cererea din cauză, motiv pentru care va stabili competenţa în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4258/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4262/2010. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
