ICCJ. Decizia nr. 4383/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4383/2010
Dosar nr. 1721/121/2008
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra cererii de faţă constată următoarele:
Prin Notificarea nr. 2.763 din data de 5 aprilie 2001 reclamantul C.G. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi str. Culturii nr. 30 fost str. Holban nr. 24 fost str. Ostrovschi nr. 24, imobil ce a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950.
Prin Dispoziţia nr. 3.609/SR din 29 februarie 2008 Primăria Municipiului Galaţi a dispus restituirea parţială în natură a imobilului teren în suprafaţă de 736,59 mp şi construcţie 409,31 mp situat în Galaţi str. Col. Holban fost Culturii nr. 30.
În motivare, pârâta a arătat că parte din imobil a fost înstrăinată în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
La data de 1 aprilie 2008 reclamantul a înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi contestaţie împotriva dispoziţiei susmenţionate, solicitând instanţei anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20 octombrie 1997 şi restituirea în natură a părţii din imobil ce face obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare, precum şi restituirea în natură a suprafeţei de teren de 866,26 mp reprezentând diferenţa dintre suprafaţa totală a imobilului la data preluării şi cea propusă pentru restituire.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta i-a comunicat la data de 26 octombrie 1998 că imobilul nu face obiectul Legii nr. 112/1995, iar prin dispoziţia contestată a fost informat că parte din imobil a fost vândută în condiţiile acestui act normativ. De asemenea, la data preluării imobilul avea transcris o suprafaţă de 1.670 mp, dar pârâta a propus spre restituire doar 804,63 mp.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2008 a fost introdusă în cauză I.M., în calitate de pârâtă, fiind cumpărătoarea imobilului situat în Galaţi str. Culturii nr. 30, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20 octombrie 1997.
Prin Sentinţa nr. 503 din 18 martie 2009 Tribunalul Galaţi, secţia civilă a admis excepţia tardivităţii introducerii capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20 octombrie 1997 şi a respins acest capăt de cerere ca tardiv formulat. A respins ca nefondat capătul de cerere privind restituirea în natură a părţii de imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20 octombrie 1997.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că art. 45 din Legea nr. 10/2001 prevede un termen de un an de la data intrării în vigoare a legii în care se poate promova acţiunea pentru constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, termen ce a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001 cu încă şase luni.
În raport de data la care acest termen a expirat, respectiv 14 august 2003 acţiunea reclamantului ce a fost introdusă la data de 29 martie 2008 este tardiv formulată pe acest aspect, iar capătul de cerere referitor la restituirea în natură a părţii de imobil vândută în baza Legii nr. 112/1995 este nefondat.
Prin Decizia nr. 339A din data de 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
În motivare Curtea de Apel a reţinut că termenul prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001 ce a fost prelungit succesiv, expirase la data formulării acţiunii de către reclamant.
Legalitatea acestui termen a fost verificată în numeroase rânduri de către Curtea Constituţională, prin deciziile 114/2008, 296/2008, 430/2008, 580/2008, în sensul că prin instituirea lui se asigură un climat de stabilitate circuitului civil, iar nerespectarea termenului de formulare a acţiunii este o lipsă de diligenţă pe care legea o sancţionează.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, aducându-i critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul a arătat că prin Dispoziţia nr. 3.609/SR din 29 februarie 2008 Primăria Municipiului Galaţi i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, dar i-a adus la cunoştinţă că parte din acesta a fost vândută în condiţiile Legii nr. 112/1995. Aceasta deşi reclamantul a formulat cerere de restituire a imobilului şi în condiţiile Legii nr. 112/1995, dar pârâta a invocat că imobilul nu face obiectul acestor dispoziţii legale.
Excepţia tardivităţii declarării acţiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost greşit admisă de instanţa de judecată, deoarece prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt contrare dispoziţiilor art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, iar instanţa de apel trebuia, în temeiul art. 148 din Constituţie, să înlăture dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 şi să facă aplicare cu prioritate a Protocolului nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Mai arată reclamantul şi că nu se poate reţine o culpă a sa faţă de tardivitatea acţiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât a depus toate diligenţele pentru a-şi recupera imobilul, notificând pârâta atât baza Legii nr. 112/1995, cât şi baza Legii nr. 10/2001.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială a legii, devenit art. 45 după republicare) "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă".
Potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, "dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Termenul prevăzut de dispoziţia legală menţionată, astfel cum a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001, a expirat la data de 14 august 2002.
Instanţele de fond, în raport de dispoziţiile legale mai sus arătate, au analizat cererea în anularea actelor de vânzare-cumpărare încheiate sub incidenţa Legii nr. 112/1995, au constatat că reclamantul a înregistrat cererea la data de 1 aprilie 2008, adică după expirarea termenului prevăzut de lege, 14 august 2002, şi au reţinut că este incidentă excepţia tardivităţii acestei cereri.
În plus, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, raţiunea legiuitorului pentru care a instituit termenul prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001, criticat de reclamant, este cea a asigurării unui climat de stabilitate al circuitului civil.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva Deciziei civile nr. 339/A din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4384/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4381/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
