ICCJ. Decizia nr. 4842/2010. Civil
Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 3.194 din 10 aprilie 2008, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența soluționării cauzei dintre petentul A. N. și intimata Curtea de Apel Craiova, în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 4.873/95/2008, la data de 25 iunie 2008.
Prin încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 13 mai 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii.
Analizând această excepție, înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.
Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de judecată din 11 decembrie 2008, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cauzei.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 13 mai 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea s-a putut constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat perimată cererea cu a cărei judecată a fost învestită.
← ICCJ. Decizia nr. 4841/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4843/2010. Civil → |
---|