ICCJ. Decizia nr. 4868/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 1159 din 26 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat, ca netimbrată, acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul S.I.
în pronunțarea acestei sentințe, Tribunalul a reținut că reclamanta a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru aferentă cererii formulate, pe care nu a achitat-o.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 4A din 6 ianuarie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, reținând că, prin citația emisă la data de 30 septembrie 2009, s-a pus în vedere reclamantei apelante să timbreze acțiunea cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru (fila 11 dosar fond).
împotriva acestui cuantum s-a formulat cerere de reexaminare, respinsă de către instanță, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 15 octombrie 2009.
A reținut instanța că, potrivit rezoluției judecătorului, timbrajul pentru această cerere a fost stabilit la suma de 8 lei, conform art. 13 din Legea nr. 146/1997, chiar dacă, prin citație a fost indicat un alt timbraj, ceea ce reprezintă o eroare materială și nu o greșită stabilire a cuantumului taxei de timbru datorate.
Reclamanta-apelantă nu s-a conformat, taxa de timbru în cuantum de 8 lei nefiind achitată nici până la data soluționării apelului.
Astfel, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o pentru următoarele motive:
Decizia atacată este nelegală întrucât, în mod, greșit prima instanță a pronunțat sentința de anulare a acțiunii, ca netimbrată, deși reclamanta nu a fost atenționată că cererea de reexaminare a fost respinsă, considerându-se că suma de 10 lei a reprezentat o eroare materială și nu o greșită stabilire a cuantumului taxei de timbru datorate.
Totodată, în jurisprudență, s-a stabilit că "odată cu citarea părților, instanțele au obligația de a le încunoștința și despre taxele de timbru ce trebuie achitate. Ca atare, nu se poate dispune anularea, ca netimbrată, a acțiunii sau a căii de atac, câtă vreme nu există dovezi despre anunțarea părții cu privire la obligația de timbrare și la cuantumul acesteia" (Curtea de Apel Timișoara, decizia civilă nr. 896/1998).
Recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare în dosar.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
în mod corect, Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe, de anulare a acțiunii, ca netimbrată, procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Potrivit art. 20 alin. (1) și (2) din actul normativ enunțat, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau, cel mai târziu, până la primul termen de judecată acordat în cauză, instanța punând în vedere petentului să achite suma datorată cu acest titlu.
în caz de neachitare a sumei de bani respective până la termenul stabilit intervine sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, conform art. 20 alin. (3) din aceeași lege.
Instanța și-a îndeplinit obligația de a-l încunoștința pe reclamant asupra taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate de acesta, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 11 dosar fond.
Cuantumul majorat trecut în acest document, respectiv 10 lei, în loc de 8 lei, cum fusese menționat în rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată, reprezintă o simplă eroare materială, după cum s-a stabilit, în mod irevocabil, prin încheierea din data de 15 octombrie 2009, pronunțată în dosarul Tribunalului București, în soluționarea cererii de reexaminare formulată de reclamant cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru.
Reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a sumei datorate, și anume cea de 8 lei, stabilită prin rezoluția de primire a cererii, cu motivarea că nu a avut cunoștință de rezultatul cererii de reexaminare, nefiind citat cu suma ce trebuia achitată, și anume cea din rezoluție, iar nu cea menționată în dovada de citare.
Contrar susținerilor recurentului, instanța nu avea obligația să-l citeze cu suma datorată, ulterior soluționării cererii de reexaminare, întrucât această cerere se soluționează fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă. Ca atare, încheierea dată asupra cererii de reexaminare, având caracter irevocabil și fiind, astfel, nesusceptibilă de cale de atac, nu se comunică părților, față de dispozițiile art. 261 alin. (3) C. proc. civ.
Partea care a formulat cerere de reexaminare era obligată ca, prin demersuri proprii, să se intereseze de rezultatul cererii de reexaminare și să procedeze în consecință, în speță, să achite taxa judiciară de 8 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei, cum se stabilise în sarcina sa, prin rezoluția de primire a acțiunii.
Nu se poate constata nici încălcarea obligației de a cita pe reclamant cu cuantumul sumelor de bani datorate cu acest titlu deoarece o asemenea obligație există în sarcina instanței doar pentru primul termen de judecată, iar nu și după soluționarea cererii de reexaminare formulate, sens în care Tribunalul a și procedat, după cum reiese din dovada de citare de la fila 11 dosar fond.
Or, reclamanta nu a achitat nici taxa stabilită prin dovada de citare și nici cea datorată în realitate, conform rezoluției de primire a cererii de chemare în judecată, nedepunând la dosar nicio dovadă în acest sens.
De asemenea, obiectul cererii de reexaminare nu l-a format obligația de plată a taxei judiciare în sine, ci cuantumul acesteia, astfel încât reclamanta cunoștea că, indiferent de cuantum, datora o sumă de bani cu acest titlu, pe care, însă, nu a achitat-o.
în concluzie, în mod corect, prima instanță a procedat la aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispunând anularea cererii de chemare în judecată, iar Curtea a procedat, la rândul său, la o interpretare și aplicare judicioase a textului de lege arătat mai sus.
Ca atare, criticile recurentului au fost neîntemeiate, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care recursul declarat de acesta a fost respins ca nefondat, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) din același cod.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4864/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4897/2010. Civil → |
|---|
