ICCJ. Decizia nr. 4844/2010. Civil

La 13 martie 2008, reclamantul Partidul Solidarității Democratice Pentru Șanse Egale și o Societate Mai Bună a sesizat Tribunalului București cu unele pretinse încălcări ale Constituției, Convenției europene a drepturilor omului și Primului Protocol Adițional săvârșite la 11 martie 2008, cu ocazia soluționării dosarului.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 12 din 6 mai 2008, a anulat cererea, ca informă.

Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 625 din 9 septembrie 2008, a admis apelul declarat de reclamant și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Reclamantul a declarat recurs dar, cu toate că a fost legal citat și nu s-a prevalat de dispoziția cuprinsă în art. 242 alin. (2) C. proc. civ., a lipsit de la judecată, motiv pentru care, la 30 aprilie 2009, înalta Curte a făcut aplicarea art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol, din oficiu, la 13 mai 2010.

în atare situație, deoarece pricina a rămas în nelucrare, din vina recurentului, timp de peste un an, au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 248 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 252 C. proc. civ., înalta Curte a constatat perimat prezentul recurs.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4844/2010. Civil