ICCJ. Decizia nr. 4911/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, J.D.V. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 3787 din 10 iunie 2008 a acestei instanțe, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești, prevalându-se de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
în motivarea contestației, contestatorul a învederat că prin decizia atacată, a fost admis recursul formulat de pârâții cauzei împotriva Deciziei civile nr. 279 din 28 iunie 2007, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, soluționarea recursului fiind, în mod evident, rezultatul unei greșeli materiale.
Contestatorul arată totodată, în prezentarea istoricului cauzei, că a contestat dispoziția emisă de Primarul Municipiului Pitești, întrucât i-a fost refuzată restituirea în natură a unei suprafețe de 31 mp, compusă din două suprafețe distincte: una de 1,20 mp, iar cealaltă de 29,80 mp, deși restituirea în natură acestei suprafețe de teren (în ambele sale componente) era posibilă, în conformitate cu dispozițiile legale.
în ce privește suprafața de 1,20 mp, contestatorul susține că nesocotirea dreptului său de proprietate este rezultatul unei erori materiale (eroare de calcul matematic).
Astfel, analizând schița anexă a dispoziției contestate în dosarul de fond, un simplu calcul matematic evidențiază că suprafața ce se propunea să îi fie restituită în natură era de 192,20 mp, însă, lecturând conținutul dispoziției emise de intimat, se constată că suprafață pentru care s-a dispus restituirea în natură este de 191 mp.
Drept urmare, contestatorul arată că greșeala s-a strecurat cu ocazia redactării dispoziției, la momentul efectuării calculelor matematice, astfel că, suprafața ce i-a fost restituită în natură a fost redusă, din eroare, cu această suprafață de 1,20 mp.
Această eroare de însumare a suprafețelor propuse spre restituire, a fost semnalată contestatorului și de expertul cauzei, care, la rândul său, a arătat că suprafața transpusă în schița anexă a Dispoziției este de 192,20 mp, apreciind că se impune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispoziției, în sensul înlăturării mențiunii referitoare la suprafața de 191 mp și inserarea suprafeței reale de 192,20 mp.
Soluționând cauza în fond, Tribunalul Argeș, deși a constatat aceste aspecte, a apreciat că această suprafață de 1,20 mp nu poate fi restituită întrucât constituie spațiu verde în imediata apropiere a unui bloc de locuințe, astfel că, aceasta nu este liberă, în sensul Legii nr. 10/2001.
învestită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel a schimbat soluția pronunțată de prima instanță și a îndreptat această eroare materială, ceea ce instanța de recurs a ignorat, care a casat decizia instanței de apel și a menținut sentința instanței de fond, consacrând astfel o eroare materială evidentă.
Contestatorul susține că greșeala materială, ca motiv de contestație în anulare specială, în înțelesul restrictiv al dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., a fost săvârșită de instanța de recurs care a împărtășit soluția primei instanțe, care, și aceasta, se întemeia pe confuzia unor date importante ale cauzei, decurgând din probele administrate, astfel că, îndreptarea ei este posibilă fără reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată pentru considerentele ce succed.
Conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia (întrucât este vorba de un text de excepție), noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare specială, se urmărește îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greșită a recursului ca tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
în oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită prin promovarea contestației și în raport de situația existentă în dosar la data pronunțării deciziei de către instanța de recurs.
în plus, nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs.
înalta Curte constată însă, că situația descrisă de contestator în motivarea căii de atac, pretinsa greșeală materială, este imputată în realitate entității învestite cu soluționarea notificării, respectiv, Primarul Municipiului Pitești la momentul emiterii Dispoziției nr. 3874 din 29 decembrie 2005 emise, care nu a validat schițele anexă pe care se întemeia propunerea de restituire în natură susținută de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 constituită la nivelul autorității administrative locale, dispunând restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 191 mp, în loc de 192,20 mp;
în opinia contestatorului, această diminuare este rezultatul unei simple greșeli matematice, de însumare a suprafețelor, iar nu o limitare a terenului restituit, în baza aplicării unor dispoziții legale prohibitive din Legea nr. 10/2001.
Instanța de fond a confirmat legalitatea dispoziției contestate, soluție care, în apel a fost schimbată, iar această suprafață de 1,20 mp a fost restituită în natură reclamantului.
Constatând nelegalitatea deciziei instanței de apel, înalta Curte, admițând recursul promovat de pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești, a modificat în tot decizia și a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Prin urmare, restituirea în natură și a acestei suprafețe de 1,20 mp (obiect material al raportului juridic dedus judecății), a constituit chiar obiectul disputei judiciare și miza prezentului proces, astfel că, nu se poate susține că, soluționând recursul, instanța de recurs a comis o greșeală materială, menținând soluția primei instanțe, ci a cenzurat legalitatea deciziei recurate, examinând cauza în baza motivelor de recurs formulate.
în consecință, chiar reală de ar fi, această eroare, nu ar putea fi considerată o greșeală materială, în legătură cu aspectele formale ale recursului, întrucât determinarea întinderii reale a suprafeței de teren restituite în natură contestatorului, este însuși rezultatul judecății.
Pe de altă parte, este util a se observa că, pronunțându-se în Cauza Mitrea contra României la 29 iulie 2008, Curtea europeană a drepturilor omului a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.
Totodată, în mod constant se afirmă în cadrul jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului că principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esențială.
Acest concept presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).
în virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă examinare. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanța de contencios european (Cauza Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, SC Sefer SA, Cornif, Cârstoiu, SC Editura Orizonturi SRL, Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu, etc.)
în consecință, având în vedere dispozițiile art. 318 C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondată contestația în anulare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4913/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4909/2010. Civil → |
|---|
