ICCJ. Decizia nr. 4909/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea din 6 ianuarie 1998, astfel cum a fost modificată, reclamantul O.Ș. i-a chemat în judecată pe pârâții G.A., Municipiul București prin Primarul General și S.C. R. S.A., pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str. Ș.F. nr. 110, corp A, parter, ap. 1, sector 1 și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 667/112 din 4 iunie 1997.
Prin Sentința civilă nr. 242 din 4 martie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 21 din 27 ianuarie 2003, a admis apelul declarat de reclamant, în contradictoriu cu toți pârâții, a schimbat în parte sentința și i-a obligat pe pârâți, să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str. Ș.F. nr. 110, corp A, parter, ap. 1, sector 1.
Această decizie a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de pârâta G.A., Municipiul București și reclamantul O.Ș., prin Decizia civilă nr. 1448 din 23 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Prin cererea din 30 iunie 2009, pârâta G.A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul de a indica în concret care sunt pârâții care au fost obligați să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul.
în subsidiar, având în vedere aceleași argumente, pârâta a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului aceleiași Decizii civile nr. 21 din 2 ianuarie 2003.
în motivare, petenta a arătat că, inițial, reclamantul a formulat o acțiune în revendicare doar în contradictoriu cu Municipiul București reprezentat prin Primarul General și S.C. R. S.A.
Pe parcursul judecății, a formulat și o cerere de introducere în cauză a pârâtei, G.A., motivată de faptul că aceasta a cumpărat apartamentul în litigiu conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 667/112 din 4 iunie 1997, solicitând, în contradictoriu cu această pârâtă, doar constatarea nulității absolute a contractului.
Deși instanța de fond a respins ambele capete de cerere, a reținut în mod greșit, în considerente și dispozitiv, că și ea ar fi avut calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind revendicarea.
Instanța de apel, care a pronunțat Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2003 (a cărei îndreptare și lămurire o solicită), a reținut în mod corect în considerente, calitatea sa de pârâtă doar pentru capătul le cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, nu și pentru cel având ca obiect revendicarea, însă, în dispozitiv, s-a menționat în mod greșit admiterea apelului reclamantului în contradictoriu cu toți pârâții, inclusiv cu G.A., astfel că s-a dispus și obligarea tuturor pârâților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului.
Petenta a învederat că se consideră prejudiciară, deoarece decizia a fost pusă în executare pe cale silită, fiind evacuată din apartament.
în drept, s-au invocat prevederile art. 281, respectiv 2811 C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 martie 2010 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată atât cererea de îndreptare a erorilor materiale, cât și, pentru autoritate de lucru judecat, cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța învestită cu soluționarea acestor cereri, a reținut că potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ. civilă, erorile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptare din oficiu sau la cerere.
în aceste condiții, instanța a apreciat că în cauză nu se verifică ipoteza unei erori materiale de ordin formal, de vreme ce, atât în considerente cât și în dispozitiv, instanța de apel a obligat pe toți pârâții la restituirea imobilului către reclamant.
în realitate, a mai apreciat Curtea de Apel, pârâta, prin formularea acestei cereri, urmărește schimbarea soluției pronunțate prin Decizia civilă nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul înlăturării sale de la obligația de predare a apartamentului din litigiu.
Or, pe calea procedurii îndreptării erorilor materiale, nu se pot repune în discuție aspecte privind greșita aplicare a normelor de procedură, ce ar putea conduce la reformarea hotărârii. De altfel, aceeași decizie a rămas irevocabilă, după declararea recursului formulat inclusiv de pârâtă.
Referitor la cel de-al doilea temei al cererii, instanța de apel a reținut incidența excepției autorității de lucru judecat, având în vedere Decizia civilă nr. 483 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare promovată de aceeași pârâtă împotriva aceleiași decizii.
Temeiul contestației l-a constituit art. 401 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
în cadrul contestației precizate, pârâta a cerut lămurirea dispozitivului aceleiași decizii, în sensul de a se stabili dacă și ea este obligată să lase reclamantului posesia imobilului sau numai Consiliului Local și I.C.R.A.L. - lului, le revine această obligație.
Or, și prin cererea adresată Curții de Apel, pârâta a solicitat în contradictoriu cu aceleași părți, lămurirea dispozitivului aceleiași decizii, în sensul de a se stabili care dintre pârâți au fost obligați la predarea în deplină proprietate și posesie a imobilului.
Ca atare, instanța de apel a apreciat că în mod indiscutabil, între cele două cereri există identitate de părți, obiect și cauză, în sensul art. 1201 C. civ.
Scopul mediat (cauza) constă în reformarea hotărârii, respectiv, a Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul înlăturării sale de la obligația de predare a imobilului, iar faptul că aceeași cerere a fost formulată prin intermediul a două căi procedurale diferite, nu este de natură a înlătura efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
De altfel, chiar și legiuitorul prin prevederile art. 399 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., lasă deschisă calea contestației la executare pentru lămurirea dispozitivului, atunci când nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, partea poate urma una sau alta dintre proceduri, iar nu pe ambele, căci, în acest din urmă caz, s-ar opune excepția autorității de lucru judecat.
Așa fiind, și capătul doi din cerere, întemeiat pe prevederile art. 2811C. proc. civ., a fost respins pentru incidența excepției autorității de lucru judecat.
în termen legal, împotriva acestei încheieri, petenta G.A. a promovat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 281 alin. (1) și ale art. 2811C. proc. civ.
1. Astfel, se susține că prevederile art. 281 C. proc. civ. au în vedere erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea, cele de calcul, precum și orice alte erori materiale.
Or, în condițiile în care în considerentele deciziei a cărei îndreptare și lămurire a solicitat-o recurenta, se reține calitatea procesuală pasivă a acesteia doar cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 667 din 4 iunie 1997 față de care a fost respins apelul reclamantului, este nelegală constatarea instanței de apel conform căreia nu este vorba despre o eroare de ordin formal, atât timp cât în considerente și dispozitiv, instanța de apel a obligat toți pârâții la restituirea imobilului către reclamant.
în realitate, aceasta nu este o eroare de judecată, ci doar o eroare materială, formală și evidentă, strecurată în dispozitivul Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a Civilă, eroare constând în menționarea generală a obligării pârâților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a apartamentului; prin urmare, dispozițiile art. 281 C. proc. civ., erau incidente.
Recurenta mai susține că este nefondată și constatarea conform căreia pe calea acestei proceduri (art. 281 C. proc. civ.) nu se pot repune în discuție aspecte privind greșita aplicare a normelor de procedură ce ar putea conduce la reformarea hotărârii, deoarece atât timp cât a fost prejudiciată din cauza acestei erori materiale, iar nu din cauza greșitei aplicări a unor norme de procedură, cererea astfel cum a fost formulată, este admisibilă și întemeiată.
Se mai arată, totodată, că prin Decizia civilă nr. 1448 din 23 iunie 2006 a CAB, secția a - III - a civilă, au fost respinse recursurile declarate de către reclamant, de recurenta prezentei cauze (având calitatea de pârâtă în pricina originară), ca și recursul formulat de pârâtul Municipiul București, împotriva Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a CAB, secția IV civilă, însă, cauza a fost analizată în recurs doar cu privire la criticile de nelegalitate, nu și în cu privire la criticile legate de greșita interpretare a materialului probator și care tindeau la reanalizarea fondului cauzei, impediment decurgând din abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 din C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
în consecință, recurenta solicită admiterea prezentului recurs, modificarea încheierii atacate, iar pe fond, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 în sensul de a se preciza soluția de admitere doar în parte a apelului declarat de către apelantul-reclamant O.Ș. și numai față de intimații - pârâți Mun. București prin Primarul General și SC R. SA, nu și față de pârâta G.A., recurenta cauzei de față; să se indice în concret care sunt pârâții care au fost obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1, situat în B., str. Ș.F. nr. 110, corp A, sector 1.
2. într-o a doua critică, recurenta a susținut și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2811C. proc. civ., în soluționarea cererii subsidiare de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003, reținându-se în mod greșit incidența autorității de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 483 din 16 iunie 2008 a CAB, secția a - IV-a civilă, prin care a fost respinsă contestația sa privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu; și această critică este susținută în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta pretinde că nici prin contestația la titlu pe care a formulat-o anterior și nici prin intermediul altei căi procedurale, nu a invocat până la momentul actual reținerea greșită a calității sale procesuale pasive prin dispozitivul Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 (titlul executoriu) și nu a solicitat îndreptarea acestuia.
în contestația a cărei autoritate de lucru judecat a reținut-o instanța de apel, s-a solicitat de către recurentă lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, din cauza altor motive (pe care atunci le-a considerat incidente la executare) și care se refereau la neconcordanțe cu privire la numele reclamantului (în titlul executoriu era menționat O.Ș. pe când în actele de identitate se numea O.Ș.M.M.), ca și cu privire la denumirea străzii (în titlul executoriu era menționată str. Ș.F., pe când în realitate, denumirea ei este M.V.).
Intimații cauzei nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, ci doar note scrise pentru termenul de azi (reclamantul O.Ș. M.M.).
Recursul formulat este nefondat, întrucât instanța de apel învestită cu soluționarea celor două cereri a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor incidente: art. 281 alin. (1) și art. 2811C. proc. civ.
1. Contrar celor susținute de recurentă, pe calea procedurii reglementate prin prevederile art. 281 C. proc. civ., nu pot fi invocate aspecte de fond prin care să se susțină eventuale greșeli de judecată, iar chestiunea calității sale procesuale pasive privind obligația de predare a apartamentului în litigiu potrivit dispozițiilor deciziei a cărei îndreptare a solicitat-o, nu reprezintă o eroare ce ar putea fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., cum legal a observat instanța de apel.
Pe de altă parte, astfel cum sunt concepute criticile prin motivele de recurs, în sensul că în considerentele Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-ar fi reținut calitatea sa procesuală pasivă doar pe capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, nu și pe cel în revendicare, ceea ce este în contradicție cu cele dispuse în dispozitiv, întrucât s-a dispus și obligarea sa la a lăsa reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul, alături de ceilalți pârâți ai cauzei, înalta Curte apreciază că o atare susținere este aptă a contura o critică susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce putea fi formulată ca atare, prin motivele de recurs dezvoltate împotriva Deciziei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, iar nu pe calea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
De altfel, se constată că pârâta a formulat recurs împotriva deciziei menționate care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1448 din 23 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 este lipsită de relevanță, din această perspectivă, față de posibilitatea încadrării acestor susțineri în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., așa cum s-a arătat; în plus, referirea recurentei la dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. (neanalizarea unui înscris sau a unei apărări care erau hotărâtoare în soluționarea cauzei), confirmă concluzia instanței de apel potrivit căreia prin promovarea cererii întemeiate pe art. 281 alin. (1) C. proc. civ., petenta tinde la reformarea Deciziei nr. 21 din 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ceea ce nu poate fi primit, întrucât pe această cale pot fi îndreptate doar erori de ordin formal.
2. Nici cea de-a doua critică nu este fondată, întrucât dispozițiile art. 2811alin. (1) C. proc. civ. nu mai pot conduce la reanalizarea aceleiași chestiuni, câtă vreme recurenta prezentei cauze a făcut uz de dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestația la titlu fiind soluționată prin Decizia civilă nr 486 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3510 din 19 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Chiar dacă textul art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. interzice în mod expres a se recurge la invocarea lui dacă s-a făcut uz anterior de dispozițiile art. 2811C. proc. civ. (aplicație particulară a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat), pe când în art. 2811C. proc. civ. nu există o dispoziție simetrică, finalitatea fiind identică în ambele căi procedurale, aceasta nu înseamnă că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat decurgând dintr-o anterioară judecată definitivă și irevocabilă (a contestației la titlu), poate fi ignorat, întrucât excepția puterii lucrului judecat este o excepție de fond, absolută, peremptorie ce poate fi reținută ca operantă în orice fază procesuală a unui litigiu.
Totodată, înalta Curte constată că prin contestația la titlu formulată de aceeași pârâtă, G.A., aceasta a invocat același aspect al lipsei calității sale de debitor al obligației de predare a apartamentului în deplină proprietate și posesie către reclamantul O.Ș.M.M., câtă vreme cererea în constatarea nulității contractului său de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost respinsă ca neîntemeiată.
Este lipsit de relevanță că pe lângă acest motiv, pârâta a mai invocat și inadvertențe cu privire la numele străzii pe care este situat imobilul (în realitate, fiind vorba despre denumirea din trecut și cea actuală a respectivei artere) sau caracterul incomplet al numelui reclamantului (susținere nereală), câtă vreme aceeași solicitare de infirmare a calității sale de debitoare a obligației de predare a imobilului se regăsește între motivele invocate de pârâtă, în special, în precizarea contestației la titlu (fila 39 dosar atașat).
Atare constatare conduce la confirmarea identității de finalitate urmărită de recurentă prin promovarea celor două căi procedurale care, astfel cum corect a reținut instanța de apel, se exclud.
Având în vedere cele anterior reținute, înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4911/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4907/2010. Civil → |
|---|
